– Codul penal: art. 864 alin. (1) şi (2)
Derularea unui contract de muncă în străinătate echivalează cu lipsa relei credinţe în respectarea obligaţiei de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune, în sensul art. 864 alin. (1) C. pen.
(Decizia penală nr. 553/R din 7 septembrie 2010)
Prin sentinţa penală nr. 88 din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a condamnatului P.A. a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 73/F din 18 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 863/90/2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în esenţă, ca premisă, s-a reţinut de către tribunal situaţia particulară în care se găseşte condamnatul, care a încheiat contracte de muncă succesive, pe perioadă determinată, în Spania, derularea contractului punându-l în imposibilitatea de a reveni în ţară, existând riscul major al pierderii locului de muncă.
A apreciat că, existând motive obiective care au condus la imposibilitatea prezentării la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în condiţiile în care nu pot fi îngrădite dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la muncă, persoana condamnată nu s-a sustras cu rea-credinţă de la îndeplinirea măsurilor de supraveghere, astfel că nu sunt întrunite cerinţele art. 864 alin. (2) C. pen.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 553/R din 7 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat recursul acestuia, iar hotărârea dată în recurs se întemeiază pe următoarea argumentaţie:
într-adevăr, aşa cum rezultă şi din conţinutul hotărârii primei instanţe, P.A. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 73/F din 18 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi 109 C. pen., dispunându-se, în baza art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de 7 ani, urmând ca în acest interval de timp inculpatul să se supună măsurilor prevăzute în art. 863 alin. (1) C. pen., printre care şi aceea de a se prezenta la datele fixate la Serviciul de probaţiune.
Potrivit art. 864 alin. (2) C. pen., dacă cel condamnat nu îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei prin privare de libertate.
Astfel, esenţial este de a stabili în cauză dacă subzistă reaua-credinţă a condamnatului în îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă, serviciul de probaţiune prin recursul introdus susţinând că subzistă această rea-credinţă în disonanţă cu aprecierea instanţei că nu subzistă reaua-credinţă.
Având în vedere susţinerile primei instanţe, în care arată că P.A. se află în Spania, împreună cu alţi membri ai familiei, fiind încadrat în muncă, condamnatul arătând locurile de muncă şi veniturile realizate, la care se adaugă comunicarea constantă cu serviciul de probaţiune prin corespondenţa electronică purtată cu acesta, precum şi legătura permanentă pe care o are tatăl condamnatului, P.V., cu serviciul de probaţiune, cu privire la situaţia fiului său, toate acestea îndreptăţesc Curtea, ca şi Tribunalul, să aprecieze că nu poate subzista reaua-credinţă a condamnatului, aşa cum susţine serviciul de probaţiune.
Faptul că ar fi avut concediu şi nu s-a deplasat în ţară pentru a se prezenta cel puţin o dată la serviciul de probaţiune, aşa cum se susţine, nu este prin ea însăşi o situaţie care să demonstreze cu prisosinţă reaua-credinţă a condamnatului care să conducă la soluţia extrem de gravă ca şi consecinţe pentru condamnat a revocării pedepsei sub supraveghere dispusă de instanţă.
De asemenea, nici cealaltă critică invocată, în sensul că este inechitabilă o atare situaţie a condamnatului P.A., care nu se prezintă la sediul serviciului, conform obligaţiilor dispuse, comparativ cu o altă persoană din aceeaşi cauză, condamnată, care se prezintă la datele stabilite, nu poate fi primită, întrucât instanţele analizează situaţia concretă a fiecărui condamnat, apreciind reaua sau buna-credinţă cu referire la această situaţie, şi nu prin comparaţie cu altă situaţie a altui condamnat.
De menţionat că P.A. era plecat în Spania, alături de familia sa, la muncă, înainte de momentul pronunţării hotărârii cu suspendare, ceea ce dovedeşte şi sub acest aspect faptul că nu subzistă reaua-credinţă, în sensul că ar fi plecat în străinătate după punerea în a hotărârii numai pentru a se sustrage de la obligaţiile stabilite de către instanţă.
De altfel, printr-o hotărâre anterioară, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 319/R din 7 mai 2009, a mai pronunţat o soluţie similară de respingere ca nefondat a recursului declarat de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr. 30 din 25 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, sentinţă prin care a fost, de asemenea, respinsă sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Tribunalului, vizând revocarea suspendării executării sub supraveghere a aceleiaşi pedepse de 4 ani închisoare, aplicată în condiţiile art. 861
C. pen. inculpatului P.A., ambele instanţe apreciind că nu se impune revocarea, întrucât nu subzistă reaua-credinţă a acestuia în îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă.
