Legea nr. 297/2004, art. 2 alin. (3)
în speţă nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 care lasă la aprecierea reclamantului opţiunea de a se adresa instanţei de administrativ de la sediul autorităţii pârâte sau de la propriul sediu, ci prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, care instituie o competenţă teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea oricăror litigii care pun în discuţie legalitatea unor acte administrative ale CNVM, ori refuzul nejustificat al acesteia de a rezolva cererea reclamantului, referitoare la un drept subiectiv legitim.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2172 din 24 aprilie 2007
Prin O.U.G. nr. 700 din 20 dcccmbric 2005, CNVM a stabilit în sarcina consiliului de administraţie al SC A. SA, obligaţia de a convoca adunarea generală a acţionarilor care să hotărască modificarea hotărârii din data de 29 martie 2005, de majorare a capitalului social, în vederea respectării prevederilor art. 240 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte stabilirea preţului de emisiune şi implicit, a numărului de acţiuni emise pentru majorarea capitalului social cu aport în natură.
S-a precizat că măsura respectivă a fost dispusă pentru eliberarea certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare, ca urmare a modificării capitalului social al agentului economic menţionat mai sus. De asemenea că, în cazul nerespectării obligaţiei stabilite la art. I al ordonanţei, CNVM va solicita instanţei competente să decidă convocarea adunării generale a acţionarilor societăţii, conform art. 2 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 297/2004 şi în sfârşit, că vor fi aplicate sancţiuni corespunzătoare consiliului de administraţie al societăţii emitente.
Legalitatea acestuia act administrativ de autoritate a fost contestată de SC A. SA. Prin acţiunea introdusă la data de 16 martie 2006, aceasta a solicitat anularea ordonanţei nr. 700/2005 şi obligarea pârâtei CNVM la emiterea certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare, ca urmare a modificării capitalului social, conform dispoziţiilor cuprinse în hotărârea AGEA din 29 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 74/F din 16 mai 2006, Curtea de Apel, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CNVM.
In cadrul unei prime critici recurenta a susţinut că sentinţa a fost pronunţată de prima instanţă cu încălcarea competenţei care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
Critica este întemeiată.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor şi lucrărilor din dosar, obiectul acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA îl constituie anularea unui act administrativ de autoritate emis de pârâtă, în exercitarea unor atribuţii legale, respectiv ordonanţa nr. 700 din 20 decembrie 2005.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al CNVM de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.
Rezultă aşadar, că printr-o normă de procedură imperativă, conţinută într-o lege specială, derogatorie de la dreptul comun pe care îl reprezintă Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a instituit în materie o competenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea oricăror litigii care pun în discuţie legalitatea unor acte administrative emise de CNVM, ori refuzul nejustificat al acestei autorităţi publice de a rezolva cererea reclamantului, referitoare la un drept subiectiv legitim.
Deşi în întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel în soluţionarea pricinii, această instanţă a înlăturat apărarea respectivă, apreciind eronat că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, care lasă la aprecierea reclamantului opţiunea de a se adresa instanţei de contencios administrativ de la sediul autorităţii pârâte sau de la propriul sediu.
Procedând în modul arătat şi soluţionând litigiul în fond, cu nesocotirea unor norme care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, derogatorie de la dreptul comun, instanţa sesizată a pronunţat o hotărâre cu încălcarea esenţială a legii.
Faţă de considerentele expuse, recursul a fost admis iar sentinţa atacată a fost casată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.
