SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1625/10.06.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, petentul C.S. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.01.2010 de către agent constatator din cadrul Poliţiei T..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în fapt, prin procesul-verbal a fost sancţionat cu puncte amendă şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, reţinându-se în sarcina sa faptul că în data de 07.01.2010 a depăşit viteza maximă admisă pe sectorul de drum pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, respectiv strada X. din oraş T..
În motivarea plângerii, petentul arată că procesul verbal de contravenţie contestat nu cuprinde menţiunile obligatorii impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001, fiind lovit de nulitate, că agentul constatator nu a consemnat în cuprinsul procesului verbal obiecţiunile pe care le-a formulat, în sfârşit că autoturismul pe care era instalat aparatul radar la momentul depistării era echipat cu cauciucuri de iarnă, ceea ce duce la înregistrarea unei viteze mai mare cu 10 % decât cea indicată de kilometrajul maşinii.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal contestat, dovada reţinerii permisului de conducere, copie act identitate.
Plângerea contravenţională este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
În apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 5 martie 2010, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultă că la data de 07.01.2010, petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX pe strada X. din T., fiind înregistrat cu aparatul radar de pe auto MAI xxxxx cu viteza de 105 km/h, filmat pe caseta 6 f.
Fapta comisă de petent este prevăzută de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
În aceste condiţii, din punct de vedere al legalităţii, procesul-verbal contestat este legal întocmit deoarece nu lipseşte niciun element care este de natură să atragă nulitatea absolută, iar faptele au fost constatate în împrejurările descrise de agentul constator care nu sunt de natură să înlăture caracterul contravenţional al faptei.
Intimatul mai arată că din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, sancţionarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la depăşirea limitei de viteză. Apărarea formulată de petent cu ocazia aducerii la cunoştinţă a conţinutului procesului-verbal nu este de natură a înlatura caracterul contravenţional al faptei săvârşite şi nu crează convingerea că petentul a tras învăţămintele corespunzătoare din situaţia creată.
În concluzie, intimatul susţine că încadrarea juridică a faptei a fost realizată corespunzător, sancţiunea aplicată în limitele actului normativ, procesul-verbal contestat este legal şi temeinic întocmit, iar plângerea este neîntemeiată.
În drept, intimatul a invocat dispoziţiile H.G. nr. 1391/2006 şi O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În dovedirea susţinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenţie contestat, raport din 10.02.2010, atestat nr. 27 din 15.03.2009, buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx din 27.08.2008, registru de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi a altor fapte contravenţionale, precum şi a măsurilor luate şi planşă fotografică.
Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi susţinerile părţilor, instanţa reţine următoarele:
In fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.01.2010 de către agent constatator din cadrul Poliţiei T. rezultă că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 540 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Pentru a dispune sancţionarea contravenţională a petentului, agentul constator a reţinut că la data 07.01.2010, petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX pe strada X. din T., fiind înregistrat cu aparatul radar de pe auto MAI XXXXX cu viteza de 105 km/h, filmat pe caseta 6 f.
In drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei săvârşite şi a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa verificând procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.01.2010 de către agent constatator din cadrul Poliţiei T., din punct de vedere al legalităţii, apreciază că sunt respectate cerinţele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, care ar putea fi luate în considerare şi din oficiu.
Instanţa nu poate da eficienţă juridică susţinerii petentului referitoare la nulitatea procesului verbal determinată de nerespectarea dispoziţiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, deoarece din cuprinsul înscrisului constatator rezultă că au fost respectate cerinţele privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator şi nici celor referitoare la nulitatea procesului verbal determinată de nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, aceasta deoarece nerespectarea acestora atrage nulitatea relativă a procesului-verbal care, pentru a produce efecte juridice trebuie să fi produs petentului o vătămare care nu poate fi înlaturată decât prin anularea procesului-verbal. In acest sens s-a pronunţat şi Inalta Curte de Casatie si Justitie care prin Decizia nr. 22/2007 a stabilit ca nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menţionat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Pentru a pronunta aceasta solutie, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
În acest sens este de observat că şi în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat, fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă. Astfel, prin acest text de lege se prevede că “lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situaţii “nulitatea se constată şi din oficiu”. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
In condiţiile in care potrivit art. 329 alin. 3 din Decizia este obligatorie, instanţa reţine că nerespectarea dispoziţiilor legale invocate de petent, atrage nulitatarea procesului-verbal numai în situaţia in care i s-a produs acestuia o vătămare care nu poate fi înlaturată altfel. Or, în condiţiile în care petentul a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecţiunile sale şi de a fi analizate de o instanţă indepedentă şi impartială prin promovarea plângerii contravenţionale, nu i s-a adus vreo vătămare dreptului său la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod. In consecinta, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a –şi produce efectele nulitatea relativă deoarece vătămarea adusă petentului a putut fi înlaturată prin promovarea plângerii contravenţionale.
Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa reţine că fapta contravenţională pentru care petentul a fost sancţionat este prevăzută şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002, republicată potrivit căruia depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Totodată, instanţa mai reţine că cerinţele metrologice şi tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliţia romană la stabilirea vitezei de circulaţie a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legală intitulat Cerinţe privind utilizarea cinemometrelor, măsurările şi înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislaţiei rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificaţi. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituţia abilitată să deţină şi să utilizeze cinemometrele. Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate şi sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme şi sunt însoţite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate. Măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere dacă nu sunt respectate cerinţele 4.1…4.3 precum şi în următoarele cazuri:
– dacă măsurările au fost efectuate în condiţii de ceaţă, ploaie, ninsoare sau furtună;
– dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staţionar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mişcare;
– dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenţă.
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa apreciază că cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod imperativ de lege astfel încât constatarea contravenţiei să fie efectuată cu un mijloc tehnic certificat şi verificat din punct de vedere metrologic.
Aşadar, înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerinţele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data şi ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidenţă nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip Python II este certificat prin Aprobarea Model nr. 185/2001 şi măsoară în regim staţionar şi în deplasare şi este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate aşa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. 0197638 din 25.08.2008. În aceste condiţii, instanţa apreciază că înregistrarea poate constitui o probă pentru aplicarea legislaţiei rutiere deoarece este respectată şi condiţia reglementată de art. 4.2 din Norma de metrologie legală. In acest sens, instanta are în vedere atestatul de operator radar nr. 27 din 15.03.2009 din care rezultă că agent este atestat să folosească şi să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. În condiţiile în care procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.01.2010 a fost întocmit de către agent din cadrul Politiei T., instanţa reţine că agentul constatator este un operator calificat în sensul dispoziţiilor legale mentionaţe precum şi cele prevăzute de art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată potrivit cărora constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier.
Prin urmare, instanţa reţine că înregistrarea radar efectuată de către intimat constituie o probă pentru aplicarea legislaţiei rutiere în vigoare deoarece sunt respectate cerinţele prevăzute în mod imperativ de lege.
În aceste condiţii, din înregistrarea efectuată coroborată cu menţiunile procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.01.2010 de către agent constatator din cadrul Poliţiei T., instanţa reţine că la data de 07.01.2010 petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX pe DN 15 B, în localitatea T., cu viteza de 1o5 km/h.
În ceea ce priveşte forţa probantă a procesului-verbal, instanţa are în vedere că jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, definind în mod autonom noţiunea de acuzaţie în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite, calificarea în dreptul intern, natura faptei şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, a statuat că scopul interpretării date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că noţiunea de “acuzaţie în materie penală” include şi domeniul contravenţional, a fost acela de a asigura aceeaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei contravenţii ca şi celor învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni (Sporrong şi Lonnroth contra Suediei – 1982; Ozturk contra Germaniei – 1984; Lutz contra Germaniei – 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumţia de nevinovăţie instituită prin art. 6.2 din Conventie (Anghel contra Romaniei, 4.10.2007)
Totodata, instanţa are în vedere şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Neaţa contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit că în materie penală, problema administrării probelor trebuie privită prin prisma paragrafelor 2 si 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzării, dubiul profitând persoanei acuzate. In plus, acuzării îi revine sarcina să îi prezinte persoanei în discuţie capetele de acuzare care i se impută în scopul de a-i acorda acesteia ocazia să îşi pregătească şi să îşi prezinte apărarea în consecinţă precum şi de a oferi probe suficiente pentru a-şi fundamenta o declaraţie de vinovăţie. Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, jurisdicţiilor naţionale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în fata lor şi de a se pronunţa asupra pertinenţei acelor probe pe care părţile doresc să le propună în vederea administrării. Deşi Convenţia garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră în sfera de competenţă a dreptului intern. Curtea a reamintit că sarcina sa consta în aceea de a cerceta dacă procedura litigioasă privită în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor a avut un caracter echitabil.
Faţă de jurisprudenţa Curţii de European, instanţa apreciază că sancţiunile contravenţionale aplicate în baza prevederilor Codului rutier au adresabilitate generală, au caracter represiv şi punitiv, cu atât mai mult cu cât dreptul de a conduce un autovehicul este de o mare însemnătate pentru viaţa oricărei persoane.
Prin urmare, instanţa reţine ca relatările agentului constatator referitoare la faptul ca petentul a circulat în localitate beneficiază de o prezumţie relativă de adevăr care nu a fost răsturnată de către petent.
In raport de motivele expuse mai sus, instanţa concluzionează că prezumţia relativă de adevăr de care beneficiază constatările personale ale agentului constatator nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil al petentului, sub aspectul prezumţiei de nevinovăţie, aplicabil şi în cadrul procedurii contravenţionale, deoarece prezumţiile ca probe indirecte, nu sunt în principiu contrare Convenţiei. Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut că prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale, constatarea contravenţiilor ce constituie încălcări ale dispoziţiilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice se realizează cu mijloace tehnice certificate şi verificate metrologic, instanţa nu poate da eficienţă susţinerilor referitoare la faptul că ar fi circulat cu viteză mai mică deoarece din înregistrarea depusa rezultă că la data de 07.01.2010, ora 16:18, acesta a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX pe DN 15 B, în localitatea T., cu viteza de 105 km/h.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al contravenţiei s-a materializat prin acţiunea petentului de a conduce la data de 07.01.2010, ora 16:18, autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX pe DN 15 B, în localitatea T., cu viteza de 105 km/h.
Totodată, instanţa mai reţine că şi aplicând dispoziţiile art. 3.1 din Norma de metrologie legală, referitoare la erorile maxime tolerate pentru cinemometrele care măsoară în regim de deplasare, petentul a depăşit viteză maxima admisă în localitate cu peste 50 km/h.
Urmarea imediată a faptei săvârşite de către petent, constă în lezarea valorii sociale care asigură desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.
Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de petent şi urmarea imediată, rezultă, ex re, din însăşi săvârşirea acţiunii incriminate.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a petentului faţă de faptă şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei indirecte deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenţionale prevăzută şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravenţional, ce constituie temei al răspunderii contravenţionale a petentului.
În ceea ce priveşte sancţionarea petentului, instanţa reţine că prin procesul-verbal petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 540 lei.
Referitor la individualizarea sancţiunii, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
În concret, instanţa apreciază că fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social relativ scăzut avându-se în vedere circumstanţele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârşire, depăşirea limitei maxime de viteză admisă pe drumul public în localitate cu 36 km/h, împrejurările în care a fost comisă, respectiv pe drumul public, de urmarea produsă şi anume lezarea valorii sociale care asigură desfăşurarea fluenta şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice precum şi atitudinea petentului care nu a recunoscut săvârşirea faptei.
În raport de aceste criterii de individualizare, instanţa apreciază că sancţiunea principală aplicată de agentul constatator este individualizată în mod corect spre minimul special.
În ceea ce priveşte sancţiunea complementară, instanţa reţine că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului este prevăzută şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002, republicată potrivit căruia depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, săvârşirea contravenţiei prevazute art. 101 alin. 3 atrage şi reţinerea permisului de conducere, ca măsură tehnico-administrativă, definită de art. 97 alin. 1 lit. a din acelasi act normativ.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa apreciază că plângerea contravenţională formulată de petent este neîntemeiată şi, prin urmare, o va respinge.
În temeiul art. 274 Cod procedura civilă şi al principiului disponibilităţii, instanţa va luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
