Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct.1, 2 şi 5 Cod procedură civilă. Revizuire


Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 492/27 aprilie 2009.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, revizuienta P.D. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata C.J.P. Hunedoara să se dispună schimbarea sentinţei civile nr.922/LM/12.10.2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.395/97/2007 şi a încheierii din Camera de consiliu din 6.11.2008, în sensul admiterii acţiunii de asigurări sociale formulată de reclamanta P.D. împotriva pârâtei C.J.P. Hunedoara.

În motivarea cererii sale de revizuire a susţinut , în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv anularea deciziei de nr.75149/3.03.1986 şi nu i-a cuprins drepturile recunoscute de IMO , prin adeverinţa nr.1259/11.07.2007 şi adeverinţa nr.34211/5.10.2007, ambele transmise C.J.P. Hunedoara cu scrisoare recomandată.

A mai arătat că legislaţia privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei prin luarea în considerare a întregii activităţi şi a drepturilor salariale realizate pe parcursul perioadei de cotizare, că pensia pentru limită de vârstă se acordă pensionarilor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public şi că decizia nr.75149/3.03.1986 nu respectă aceste condiţii câtă vreme nu i-a fost luată în calcul întreaga vechime în muncă realizată şi drepturile salariale de care a beneficiat.

În drept, a invocat art.322 pct.1,2 şi 5 Cod proc.civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata CJP Hunedoara a solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă deoarece motivele invocate vizează fondul pricinii şi nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art.322 pct.1-9 Cod proc.civ.

Prin sentinţa civilă nr.1521/LM/6.11.2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosar nr.4310/97/2008, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta PD împotriva sentinţei civile nr.922/LM/2007 şi a încheierii pronunţată în Camera de consiliu din 12.02.2008 de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.395/97/2007 în contradictoriu cu intimata C.J.P. Hunedoara.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut, după examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că prin sentinţa civilă nr.922/LM/2007, a cărei revizuire se solicită, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta PD având ca obiect anularea deciziei de nr.75149/3.03.1986 şi valorificarea întregii vechimi realizate precum şi a drepturilor salariale şi a sporurilor de care a beneficiat conform adeverinţei nr.1259/11.07.2007, emisă de U.M. Cugir.

Prin Încheierea pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în Camera de consiliu din 12.02l.2008, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta PD.

Procedând la verificarea motivelor invocate de revizuientă în prezenta cerere, prin prisma dispoziţiilor art.322 pct.1-9 Cod proc.civ., instanţa de judecată a constatat că în cauză nu este incident nici unul din motivele de revizuire prevăzute de textul de lege invocat mai sus şi că aspectele arătate şi care vizează fondul pricinii au constituit motiv de preocupare atât la fond cât şi în recurs.

Prin Încheierea din Camera de consiliu, pronunţată de Tribunalul Hunedoara la 17.02.2009, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de revizuienta PD, cu motivarea că aspectele invocate de revizuientă nu se încadrează în prevederile art.281 Cod proc.civ. În plus, a reţinut că revizuienta a fost corect citată, prin reprezentant, deoarece la dosar s-a depus o judiciară prin care revizuienta a împuternicit-o pe PG să o reprezinte în dosar nr.395/97/2007.

Împotriva acestei sentinţe precum şi împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ., revizuienta PD criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea lor, în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de îndreptare a erorii materiale, aşa cum au fost formulate.

În expunerea motivelor de recurs, revizuienta a susţinut în ce priveşte sentinţa primei instanţe că este greşită deoarece Tribunalul Hunedoara nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită drepturile cuprinse în adresele nr.1259/11.07.2006 emisă de Uzina Mecanică Orăştie şi că punerea în plată a pensiei s-a făcut începând cu luna iulie 2007, în loc de luna decembrie 2006.

De asemenea a mai arătat că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art.105 alin.2 Cod proc.civ., şi nu a fost efectuată cercetarea judecătorească.

Sub un ultim aspect a arătat că mandatul de reprezentare conferit numitei PG a fost limitat la dosarul nr.395/97/2007 nu şi la dosarul nr.4310/97/2008, având ca obiect cererea de revizuire.

În drept, a invocat art.302-308 Cod proc.civ şi art.21,24 şi 47 din României.

În recursul vizând cererea de îndreptare a erorii materiale a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită deoarece nu a observat că mandatul conferit numitei PG a fost limitat la dosar nr.395/97/2007 şi că în aceste condiţii procedura de citare cu revizuienta nu a fost corect îndeplinită.

A mai arătat că instanţa de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească .

În cauză, intimata C.J.P. Hunedoara a formulat întâmpinare, în temeiul art.115 şi art.308 alin.2 Cod proc.civ., prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de revizuienta PD.

În apărare, a arătat că instanţa de fond a constatat corect că în cauză cererea revizuientei, întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.1,2 şi 5 Cod proc.civ., a fost corect respinsă ca inadmisibilă deoarece aspectele invocate în cuprinsul ei nu se regăsesc în nici unul din cazurile de revizuire enumerate mai sus.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ., precum şi din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ., CURTEA a constatat că ambele recursuri sunt nefondate din următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr.922LM/12.10.2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr.395/97/2007, şi a cărei revizuire se solicită, s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta PD, reprezentată de PG, împotriva pârâtei CJP Hunedoara.

Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă, prin respingerea recursului reclamantei, conform deciziei civile nr.648/2.06.2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr.395/97/2007.

Potrivit art.322 Cod proc.civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr.59/1993, „ Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

1. dacă dispozitivul hotătârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unul lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

…………………………………………………………………………………….

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor , ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

…………………………………………………………………………………”

Referitor la primul motiv de revizuire invocat, întemeiat pe art.322 pct.1 Cod proc.civ., s-a constatat că instanţa de fond a apreciat corect că nu este incident în cauză deoarece acest text de lege se referă la situaţia în care dispozitivul nu poate fi pus în deoarece dacă s-ar executa una din dispoziţii, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte.

Or, în cauză dispozitivul sentinţei civile nr.922/LM/2007, prin care s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta PD prin reprezentant PG, nu îndeplineşte condiţia cerută de art.322 pct.1 Cod proc.civ., deoarece aceste dispoziţii nu sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin însăşi natura lor.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe art.322 pct.2 Cod proc.civ., s-a constatat că soluţia instanţei de fond este corectă deoarece cele trei ipoteze enumerate de acest text de lege, respectiv extra petita/minus petita/plus petita, vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii şi ceea ce a hotărât instanţa. Or, în cauză, acest motiv nu este aplicabil deoarece instanţa de judecată s-a pronunţat asupra tuturor capetelor din acţiunea introductivă de instanţă, inclusiv asupra cererii de anulare a deciziei de pensionare nr.75149/1986 şi a cererii de recalculare a drepturilor de pensie prin luarea în calcul a drepturilor realizate la 15.10.2007, a vechimii totale în muncă şi a sporului special de la data de 1.01.1982, în sumă de 30 lei lunar, începând cu data stabilirii iniţiale a pensiei, respectiv 15.10.1987.

Faptul că instanţa a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, arătând în cuprinsul considerentelor care sunt considerentele pentru care susţinerile acesteia nu pot fi primite, nu echivalează cu o nepronunţare asupra a ceea ce s-a cerut şi nici cu o necercetare a fondului cauzei, aşa cum susţine revizuienta recurentă, astfel că şi din acest punct de vedere nu se impune admiterea recursului.

Legat de încălcarea dispoziţiilor art.105 alin.2 Cod proc.civ., s-a constatat că aspectele critice invocate de recurenta revizuientă sunt nefondate întrucât părţile au fost citate de la adresa indicată prin cererea de revizuire, care este adresa de domiciliu a reclamantei, conform copiei de pe buletinul de identitate al acesteia, depus la fila 2, în dosar nr.395/97/2007.

În consecinţă, nu poate fi invocată vicierea procedurii de citare, în condiţiile în care citaţia a fost expediată pe adresa de domiciliu a revizuientei.

În plus, aşa cum a invocat şi intimata dacă instanţa ar împărtăşi părerea revizuientei, potrivit căreia mandatul conferit numitei PG este unul limitat la dosar nr.395/97/2007 astfel că cererea ar fi formulată de o persoană fără calitate, s-ar ajunge la o agravare a situaţiei în propria cale de atac ceea ce este inadmisibil. În plus, acest aspect nu se circumscrie nici unuia din motivele de revizuire enumerate de art.322 Cod proc.civ.

În ce priveşte criticile aduse soluţiei pronunţate în cererea de îndreptare a erorii materiale se constată că sunt nefondate deoarece potrivit art.281 alin.1 Cod proc.civ., „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.” Din cuprinsul cererii rezultă că aspectele invocate de revizuientă nu se circumscriu noţiunii de eroare materială, aşa cum este ea definită prin lege, motiv pentru care cererea a fost corect respinsă.