Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2010 sub nr. 355/110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău-Secţia Comercială şi Administrativ debitoarea S.C. M B S.A. BUHUŞI, în temeiul art.27 din Lg,. nr.85/2006 a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei şi reorganizării judiciare.
Cererea a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
Cererea a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii , debitoarea a arătat că se află în stare de întrucât nu mai poate face faţă datoriilor exigibile în sumă totală de 2.958.715 lei, situaţie care s-a datorat condiţiilor generale nefavorabile din ultimul an , care au determinat blocaje financiare majore ca urmare a crizei economice .
Cu privire la patrimoniu, debitoarea a precizat că acesta este important , compus din bunuri mobile şi imobile , care poate fi pus în valoare printr-un plan de reorganizare , cu finalitatea stingerii datoriilor sale.
Debitoarea a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar pe S.C.ECONTURI S.P.R.L. cu sediul în Suceava.
În drept , cererea a fost întemeiată pe dispoz. art.27 şi următoarele din Lg. nr.85/2006, şi s-au depus înscrisuri.
Debitoarea a fost reprezentată convenţional de avocat G D.
Cauza a fost scoasă în pronunţare iar prin încheierea din 19 .02.2010 a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui R M.
Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2010 sub nr. 401 /110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ creditoarea S.C. F S.A. Bârlad a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. M B S.A. BUHUŞI.
În motivarea cererii se arată că, conform extrasului de cont nr.291/21.01.2010 Tmis de debitoare aceasta confirmă faptul că , creditoarea deţine o creanţă certă , lichidă şi exigibilă în cuantum de 89.736 lei , peste valoarea prag prev. de art.3 pct.12 din Lg. nr.85/2006. Precizează creditoarea că debitul nu este recent , că sumele provin din debite cu o vechime cuprinsă între 1-3 ani .
În temeiul art.31 alin1 lit d din Lg. nr.85/2006 creditoarea şi-a manifestat intenţia de a participa la reorganizarea debitoarei.
Cererii i-au fost anexate în copie xerox extras de cont şi anexă.
Prin încheierea din 12.02.2010 s-a admis cererea de preschimbare termen formulată de creditoare, s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 15.02.2010 şi s-a dispus trimiterea cauzei în vederea conexării la dos. nr.355/110/2010 cu termen la aceeaşi dată.
Prin încheierea din 15.02.2010 judecătorul sindic, în temeiul art.31 alin4 din Lg. nr.85/2006 a dispus conexarea dos. nr.401/110/2010 la dos. nr. 355/110/2010.
Debitoarea a depus cerere scrisă (fila 87 dosar) prin care a precizat că nu înţelege să formuleze contestaţie împotriva cererii creditoarei .
Creditoarea S.C. F S.A. Bârlad a fost reprezentată în faţa judecătorului sindic la termenul din 08.03.2010 de economist C F Carmen care a depus concluzii scrise.
Din actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine următoarele:
Asupra cererii de deschidere formulată de debitoarea S.C. M B S.A. BUHUŞI,
Potrivit art.137 alin 1 C.Pr.civ.” instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată şi semnată de R M în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Potrivit art.1432 din Lg. nr.31/1990 alin1 şi 2 “ Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său[…] Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor”.
Potrivit alin 5 din acelaşi articol de lege”Consiliul de administraţie înregistrează la numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură.”
Din economia textului mai sus enunţat rezultă că în justiţie societatea pe acţiuni este reprezentată de consiliul de administraţie, care în lipsa unei stipulaţii contrare va reprezenta societatea prin preşedintele său. Pentru ca mandatul de reprezentare să fie valabil , consiliul de administraţie are obligaţia imperativă de a înregistra la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite, persoane care au, de asemenea, obligaţia de a depune la registru specimen de semnătură.
Cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată şi semnată de Preşedintele Consiliului de Administraţie R M .
Potrivit menţiunilor din certificatul ORC (filele 74-78 dosar) administrator şi preşedinte cu un mandat valabil între 17.09.2007 şi 17.09.2011 este Dumitriu ALandru Ioan . Potrivit aceluiaşi certificat O.R.C. , ultima menţiune înscrisă la data de 11.11.2009 în registrul comerţului a fost depunerea HOT A.G.E.A din 30.01.2009 , dată la care potrivit procesului verbal din 30.01.2009 al A.G.E.A S.C. M B S.A. BUHUŞI, preşedinte al Consiliului de Administraţie era Dumitriu ALandru Ioan .
La dosarul cauzei s-a depus un proces – verbal al A.G.E.A. încheiat la data de 06.03.2009 prin care s-a ales un nou Consiliu de Administraţie al cărui preşedinte a fost ales R M , însă în lipsa înscrierii menţiunii în registrul comerţului şi depunerii specimenului de semnătură, judecătorul sindic constată că R M, nu poate reprezenta societatea faţă de terţi şi cu atât mai mult în justiţie. Registrul comerţului are calitatea de depozitar al actelor de înfiinţare şi modificare a actelor constitutive ale unei societăţi în vederea asigurării publicităţii faţă de terţi, aceasta, în considerarea dispoz. art.131 alin. 4 din Lg. nr.31/1990 potrivit căruia “Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”
Chiar dacă la dosarul cauzei s-a depus sentinţa civilă nr.3 din 25.01.2010 prin care s-a admis acţiunea în anulare formulată de A.V.A.S şi s-a anulat Hot. A.G.E.A. din 30.01.2010 , la data pronunţării aceasta nu era irevocabilă, împotriva sa fiind declarat recurs, astfel încât judecătorul sindic se va raporta la menţiunile existente la registrul comerţului la data de 11.11.2009.
Judecătorul sindic are în vedere şi disp art. 27 alin3 din Lg. nr.85 /2006 care prevăd că “Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta” precum şi ale art.149 alin1 din Lg. nr.85/2006 dispoziţiile legii se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civil.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art.161 alin2 C.pr.civ va admite excepţia lipsei calităţii d-lui R M de reprezentant al debitoarei S.C. M B S.A şi, pe cale de consecinţă , va anula cererea debitoarei S.C. M B S.A. BUHUŞI, de deschidere a procedurii insolvenţei.
Asupra cererii conexe formulată de creditoarea S.C.F S.A Bârlad,
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile când debitorul nu a plătit datoria după 30 de zile de la scadenţă [art. 3 pct. 1 lit. a)].
Art. 31 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede conţinutul cererii creditorului pentru deschiderea procedurii, iar art. 3 pct. 6 defineşte noţiunea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii şi anume: creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichida şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
În privinţa certitudinii creanţei, în sensul existenţei sale neîndoielnice şi a cuantumului cert, sunt incidente dispoziţiile art. 379 alin. (3)C. proc. civ.
Lichiditatea creanţei constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume de bani [art. 379 alin. (4) C. proc. civ.} pe ca debitorul nu o poate efectua cu sume de bani disponibile (art. 3 pct. 1)
Creanţa este exigibilă pentru o datorie scadentă al cărei termen de plată a expirat şi pentru plata căreia creditorul poate obţine intervenţia coercitivă a forţei publice.
Creanţele care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele pentru care se poate începe o silită asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului.
Creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei motivat de faptul că, aceasta din urmă are de achitat suma de 89.736 lei conform extrasului de cont din 21.01.2010. Analizând extrasul de cont şi anexa , rezultă că acesta însumează mai multe ordine de plată.
La data de 24.02.2010 au fost depuse la dosarul cauzei mai multe extrase de cont şi ordine de plată din care rezultă că, creditoarea a efectuat în contul debitoarei plăţi reprezentând contravaloarea unei facturi proforma materiale , şi drepturi băneşti pentru administratorii şi personalul TESA al debitoarei.
În lipsa unor alte înscrisuri din care să rezulte raportul juridic în baza cărora s-au făcut aceste plăţi şi care să stabilească scadenţa şi termenul de plată judecătorul sindic constată că nu este îndeplinită condiţia exigibilităţii .
Înscrisul depus de creditoare prin care se confirmă de către debitoare extrasul de cont pentru suma de 89.736 lei valorează o recunoaştere a soldului nu şi a scadenţei acestuia .
Faţă de considerentele ce preced, judecătorul sindic va respinge ca nefondată cererea conexă de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea S.C.F S.A. în contradictoriu cu S.C. M B S.A