Legea nr. 297/2004, art. 2 alin. (1) pct. 23
împrejurarea că reclamantul împreună cu o altă persoană controlează şi alte sau faptul că au garantat împreună un credit bancar pentru o societate comercială controlată de reclamant, precum şi faptul că reclamantul împreună cu altă persoană a gajat valori mobiliare pentru garantarea obligaţiei de rambursare a utilităţilor aparţinând societăţii controlată de reclamant, demonstrează că reclamantul şi celelalte persoane fizice şi juridice sunt „persoane implicate” conform accepţiunii date de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, pentru care legea instituie o prezumţie „că acţionează în mod concertat”.
Actele contestate nu pot fi considerate ca ilegale pe motiv că nu a avut loc o investigaţie şi nu s-a încheiat un raport al investigaţiei întrucât CNVM poate constata o acţiune concertată pe piaţa de capital şi din documentele solicitate entităţilor implicate cu obiect de activitate pe piaţa de capital.
C.A. Bucureşti, Secţia de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 514 din 27 ianuarie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 iulie 2009 reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâta CNVM a solicitat anularea ordonanţei nr. 310 din 2 iunie 2009 şi a atestatului nr. 98 din 2 iunie 2009 emise de pârâtă, precum şi suspendarea actelor contestate până la soluţionarea acţiunii în anulare.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actele contestate a fost sancţionat de către pârâtă, pe motiv că deţine împreună cu SC A. SA, R.C. şi S.M. acţiuni la SC M.R. SA şi că exercită o poziţie majoritară asupra acestui emitent. Reclamantul susţine că deţine la SC M R SA acţiuni ce reprezintă 12,2002% din capitalul social, iar faţă de această situaţie nu se poate afirma că exercită o poziţie majoritară asupra emitentului. Mai arată că, pârâta a reţinut greşit în actele contestate împrejurarea că, împreună cu persoanele nominalizate au adoptat o politică comună în ceea ce priveşte SC M.R. SA prin adoptarea unor hotărâri în cadrul AGEA/AGOA referitoare la majorarea capitalului social, contractarea unor credite, achiziţionarea sau înstrăinarea unor active, efectuare investiţii pe piaţa de capital. Prin voturile exprimate în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor au fost adoptate doar hotărâri în interesul societăţii pentru continuarea activităţii şi obţinerea de profit.
Cu privire la cele reţinute în actele contestate, în sensul că ar controla împreună cu R.C. societăţile comerciale SC. C. SA şi SC. V. SA, acesta arată că pârâta nu a dovedit presupusa legătură dintre el şi
R.C. In privinţa sa arată că deţine 31,233% din capitalul social al SC C. SĂ şi 47,078% din capitalul SC V. SA.
In privinţa derulării unor operaţiuni economice împreună cu R.C., în sensul garantării în favoarea Raiffeisen Bank SA a unui credit bancar în sumă de 5.000.000 lei, contractat de SC CBT SA pe care o controlează, susţine că garantarea unui credit de către o persoană fizică nu este inclusă la art. 2 alin. (1) pct. 22 sau 23 şi nici la art. 2
alin. (3) din Regulamentul nr. 1/2006 care conturează definiţia persoanelor ce acţionează concertat.
Reclamantul critică, de asemenea, actele contestate prin care pârâta a reţinut că împreună cu S.M. controlează mai multe persoane juridice; că împreună cu SC A. SA derulează operaţiuni economice şi au mandatat aceeaşi persoană pentru exercitarea drepturilor de vot în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor la SC M.R. SA. Arată că pârâta fie nu prezintă dovezi în acest sens, fie că nu se prevede operaţiunea în Regulamentul nr. 1/2006, în definiţia persoanelor care acţionează concertat, sau dispoziţiile Regulamentului sunt nelegale şi adaugă la Legea nr. 297/2004.
De asemenea susţine că prin ordonanţa nr. 310/2009 pârâta a stabilit măsuri fară respectarea procedurii obligatorii de emitere a actului administrativ prevăzut de art. 8-14 din Regulamentul nr. 11/1997 şi art. 9 alin. (2) din Statutul CNVM, cu referire la procedura începerii investigaţiei, emiterii raportului de investigaţie.
Cu privire la suspendarea actelor administrative reclamantul invocă prevederile art. 581 C. proc. civ. şi solicită ordonarea unor măsuri vremelnice în cazuri grabnice care nu prejudecă fondul cauzei, pe motiv că se aduce o atingere grava dreptului său de proprietate deţinut în baza unor acţiuni.
In drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport de susţinerile părţilor şi prevederile legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:
Prin atestatul nr. 98 din 2 iunie 2009 pârâta a luat act de faptul că reclamantul împreună cu SC A. SA, R.C. şi S.M. acţionează, în mod concertat, în baza Legii nr. 297/2004, art. 2 alin. (3) lit. d), f)> g), 0 şi j) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 în raport cu SC M.R. SA. în baza atestatului nr. 98/2009 şi a analizei efectuate de direcţia de specialitate şi a deliberărilor din 2 iunie 2009, pârâta a emis ordonanţa nr. 310/2009 prin care reclamantul împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat au fost obligaţi să depună la CNVM documentaţia aferentă ofertei publice obligatorie de preluare a SC M.R. SA. Obligaţia a fost condiţionată să fie îndeplinită în termen de
15 zile lucrătoare de la comunicare, sub sancţiunea prevăzută de lege, în caz de neexecutare.
Conform art. 203 din Legea nr. 297/2004 „o persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei
socictăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri”.
Articolul 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, defineşte persoanele care acţionează în mod concertat ca fiind două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Legea prevede că, până la proba contrară, următoarele persoane sunt prezumate că acţionează în mod concertat:
,,a) persoanele implicate; […] c) o societate comercială cu membrii consiliului său de administraţie şi cu persoanele implicate, precum şi aceste persoane între ele.”
In raport de aceste prevederi legale, pârâta a apreciat corect că reclamantul împreună cu SC A. SA, R.C. şi S.M. sunt, conform art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, persoane care acţionează în mod concertat fiind legate printr-un acord tacit pentru a înfăptui o
politică comună a SC M.R. SA. împrejurarea că reclamantul şi R.C. controlează şi alte societăţi comerciale sau faptul că au garantat împreună un credit bancar de 5.000.000 lei pentru o societate comercială controlată de reclamant pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că reclamantul împreună cu S.M. controlează mai multe persoane juridice, iar împreună cu SC A. SA a gajat valori mobiliare pentru garantarea obligaţiei de rambursare a utilităţilor aparţinând societăţii, controlată de reclamant, SC CBT, demonstrează că reclamantul şi celelalte persoane fizice şi juridice sunt „persoane implicate” conform accepţiunii date de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, pentru care legea instituie o prezumţie „că acţionează în mod concertat”.
Nu se poate reţine că actele contestate sunt ilegale pe motiv că, în fapt, nu a avut loc o investigaţie şi nu s-a încheiat un raport al investigaţiei. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate constata o acţiune concertată pe piaţa de capital şi din documentele solicitate entităţilor implicate cu obiect de activitate pe piaţa de capital.
Susţinerile reclamantului în sensul că, Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM adaugă la lege, sunt neîntemeiate.
Situaţia de fapt, în sensul că reclamantul a acţionat concertat se încadrează în dispoziţiile legale reţinute anterior, fără a fi necesară detalierea din Regulament, cu privire la care reclamantul apreciază că adaugă la lege.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că actele contestate sunt legale.
Cu privire la cererea de suspendare a efectelor actelor contestate se constată că este inadmisibilă, întrucât reclamantul şi-a întemeiat
cererca pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. In materia contenciosului administrativ suspendarea actului nu poate fi solicitată pe cale de ordonanţă preşedinţială deoarece Legea nr. 554/2004 conţine prevederi cu caracter derogatoriu, în temeiul cărora poate fi dispusă suspendarea efectelor unui act administrativ, iar în speţă reclamantul nu a invocat prevederile art. 14 sau 15 din această lege.
In consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Curtea a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă şi în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acţiunea ca neîntemeiată.