In conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (1) din Legea 64/1995, republicată, dacă cel puţin două dintre categoriile de creditori prevăzuţi la art. 67 alin. (4) din aceeaşi lege acceptă planul, judecătorul-sindic îl va confirma făcând aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 64/1995, republicată, în sensul că un plan este socotit acceptat de către o categorie de creditori dacă în fiecare categorie deţinătorii unei majorităţi, prin valoarea creanţelor, votează acceptarea planului.
Faţă de dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 64/1995, republicată, judecătorul-sindic nu are obligaţia de a supune dezbaterii conţinutul planului de reorganizare, scopul şedinţei în care are loc votarea planului având ca obiectiv stabilirea concretă a voturilor. în raport de dispoziţiile art. 66 alin. (3) din aceeaşi lege, “Din momentul publicării [în Monitorul Oficial al României] toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă de plan.”
(Decizia nr. 300 din 21 februarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin încheierea din 09.11.2001, pronunţată în Dosarul nr. 1301/JS/2001 al Tribunalului Ialomiţa, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare depus de debitoarea S.C. “U.” S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a iV-a, din 18.10.2001, în temeiul art. 68 alin. (1) şi art. 67 raportat la art. 9 din Legea nr. 64/1995, republicată.
împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recursuri, legal timbrate, creditoarele: Banca X, A.N.R.S. U.T. nr. 310, U.T. nr. 320, U.T. nr. 325, U.T. nr. 345.
în motivarea recursului său, recurenta Banca X a arătat următoarele: Hotărârea judecătorului-sindic este netemeinică şi nelegală deoarece, faţă de volumul creanţei înregistrate de bancă şi care reprezintă 78,48% din valoarea totală a creanţelor debitoarei, valorile exprimate pe celelalte categorii de creditori reprezintă votul creditorilor care însumează mai puţin de o treime din valoarea totală a creanţelor; votarea planului de reorganizare s-a făcut fără a se lua în discuţie şi a se analiza următoarele aspecte: cauzele care au produs situaţia gravă economico-financiară a debitoarei, cât şi previziunile de viitor care ar asigura rambursarea integrală a creanţelor; perspectivele de redresare economică cuprinse în plan arată că în perioada 1996- 2001, cât şi în continuare piaţa internă şi externă a uleiului comestibil este foarte scăzută, fiind puţin probabil că se va putea asigura o recuperare integrală a creanţelor, chiar pentru o perioadă îndelungată de activitate (neacceptabil de mare) până în anul 2007; planul de redresare reprezintă în realitate un program neeficient şi lipsit de perspective economico-financiare viabile; prin acest plan nu se asigură un fond de rulment bănesc care să permită achiziţionarea certă a unor cantităţi substanţiale de materii prime în nume propriu, pentru industrializare în beneficiul debitoarei; portofoliul de contracte având ca obiect procesarea unor materii prime aparţinând terţilor apare în valoare totală de aproximativ 12,5 miliarde lei, ceea ce este inferior faţă de necesarul de resurse care să asigure recuperarea creanţelor totale; în planul de reorganizare nu există măsuri ferme de valorificare a stocurilor de materii prime şi produse finite, precum şi a activelor ce nu sunt utilizate direct la activitatea de producţie; în domeniul managementului care până în prezent a creat situaţia de faliment, planul de reorganizare nu cuprinde măsuri ferme şi concrete de îmbunătăţire radicală a conducerii unitătii.
în motivarea recursurilor sale, A.N.R.S. U.T. nr. 310, U.T. nr. 325, U.T. nr. 345 a arătat următoarele:
în baza art. 244 pct. 2 din s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal împotriva conducerii S.C. “U.” S.A.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, prevăzute de art. 215 alin. 1 din Codul penal, a inculpaţilor T.P., director general, şi B.N., preşedintele consiliului de administraţie, infracţiunile fiind săvârşite în derularea Contractului de împrumut nr. 4 din 08.06.1999 încheiat cu S.C. “S.” S.R.L., garantat de debitoare prin Contractul de gaj fără deposedare nr. 2572 din 08.06.1999 şi Contractul de cauţiune nr. 2547 din 08.06.1999. Or, “penalul ţine în loc civilul” astfel că se impunea suspendarea cauzei. Valoarea prejudiciului creat celor 3 unităţi teritoriale ale A.N.R.S. este dată nu numai de valoarea contractului de cauţiune, ci şi de săvârşirea faptelor penale de către conducerea debitoarei, având în vedere şi că în cauza penală s-a dispus măsura sechestrului asigurător în valoare de 99 miliarde lei, iar împotriva directorului T.P. s-a dispus măsura arestării preventive pentru 90 de zile.
Art. 128 din Legea nr. 64/1995, republicată, prevede că dispoziţiile acesteia se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului comercial şi, întrucât nu există nici o incompatibilitate între prevederile art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, se impunea suspendarea cauzei.
Apreciază că nu sunt întemeiate temerile că o suspendare a judecăţii ar crea o situaţie de instabilitate şi incertitudine cu privire la activitatea debitorului, dimpotrivă, în această perioadă, acesta şi-ar continua normal activitatea.
Refuzând să amâne votarea planului de reorganizare până după soluţionarea contestaţiilor depuse de administratorul judiciar cu privire la cuantumul sumei înscrise la masa creditorilor, instanţa a creat pentru unităţile U.T. 310, U.T. 325 şi U.T. 345 o situaţie discriminatorie, având în vedere că A.N.R.S. reprezintă al doilea mare creditor în ceea ce priveşte cuantumul creanţelor, iar aceasta este privilegiată, asimilată cheltuielilor de conservare şi administrare a averii debitorului care se satisfac cu prioritate faţă de toţi creditorii, conform Legii nr. 82/1992, republicată, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/1999. Ce valoare practică mai poate avea un plan de reorganizare, când un creditor cu o creanţă de mare valoare şi privilegiată este îndepărtat de la posibilitatea votării planului? Cum poate interveni un creditor de mare importanţă ca valoare şi prioritate după rezolvarea contestaţiilor asupra planului de reorganizare votat deja şi care îşi produce efectele?
Prin refuzul de a suspenda cauza până la soluţionarea dosarului penal, inclusiv latura civilă a cauzei, se poate ajunge la situaţia unei hotărâri judecătoreşti contradictorii. Hotărârea prin care se rezolvă contestaţiile cu privire la cuantumul sumei la masa creditorilor ar putea fi diferită de hotărârea dată în dosarul penal, în legătură cu latura civilă a acestuia.
în motivele recursului său, A.N.R.S. U.T. nr. 320 a arătat următoarele: Prin aprobarea votării planului de reorganizare propus de debitoare, în data de 09.11.2001, înainte de soluţionarea contestaţiilor la creanţe, A.N.R.S. U.T. nr. 320 a fost defavorizată prin neacordarea dreptului de vot. Instanţa a creat pentru unităţile A.N.R.S. o situaţie discriminatorie prin faptul că aceasta reprezintă al doilea creditor în ceea ce priveşte cuantumul creanţelor, iar acestea sunt privilegiate.
Se impunea mai întâi soluţionarea contestaţiilor la creanţe şi numai după aceea supunerea la vot a planului de reorganizare în contextul prevederilor Legii nr. 64/1995, republicată, având drept de vot numai creditorii ale căror creanţe nu sunt contestate.
Consideră cu atât mai mult fondată excepţia prematurităţii votării, ridicată de U.T. nr. 320, mai ales că din acest plan lipsesc creanţe dovedite, garantate şi prioritare, care la data votării sunt contestate şi încă nesoluţionate, cum este cazul său.
Debitoarea, prin administrator judiciar S.C. “U.” S.A., a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că toate recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce vor urma.
Recursul formulat de Banca X este nefondat deoarece, deşi este real că deţine o pondere de 78,48% din valoarea totală a creanţelor, aceasta reprezintă una dintre categoriile de creditori indicaţi la art. 67 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Potrivit acestui text de lege, următoarele categorii de creditori vor vota separat: a) creditorii având garanţii reale; b) creditorii menţionaţi la art. 108 pct. 3 şi 6; c) creditorii chirografari.
Se arată că voturile exprimate de celelalte categorii de creditori reprezintă voinţa creditorilor care însumează mai puţin de o treime din valoarea totală a creanţelor.
Critica nu este fondată, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (1), un plan va fi confirmat de judecătorul-sindic dacă cel puţin două dintre categoriile de creditori consemnate la art. 67 alin. (4) acceptă planul.
Or, planul a fost acceptat de două categorii de creditori, cei prevăzuţi la art. 67 alin. (4) lit. b) şi c), judecătorul-sindic făcând aplicarea şi a dispoziţiilor art. 67 alin. (6), în sensul că un plan este socotit acceptat de către o categorie de creditori dacă în fiecare categorie deţinătorii unei majorităţi, prin valoarea creanţelor, votează acceptarea planului. Se reţine în această privinţă că planul a fost acceptat în proporţie de 100% de creditorii prevăzuţi la art. 67 alin. (4) lit. b) şi în proporţie de 68,7432% de cei prevăzuţi la art. 67 alin. (4) lit. c).
Cu privire la modul în care s-a făcut votarea planului se reţine că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu prevăd obligaţia pentru judecătorul-sindic de a supune dezbaterii conţinutul planului de reorganizare, iar scopul şedinţei în care are loc votarea planului are ca obiectiv stabilirea concretă a voturilor. Potrivit art. 66 alin. (3) din lege, “Din momentul publicării [în Monitorul Oficial al României] toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştintă de plan.”
Ca atare, Curtea apreciază că toate obiecţiunile recurentei referitoare la conţinutul planului de reorganizare sunt lipsite de temei legal.
Referitor la recursurile promovate de A.N.R.S. U.T. nr. 310, U.T. nr. 325, U.T. nr. 345, precum şi U.T. nr. 320 se reţine că dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă nu sunt “compatibile” cu cele ale Legii nr. 64/1995, republicată, astfel că în mod corect s-a dispus respingerea cererii de suspendare.
Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, este o procedură de silită, colectivă, concursuală şi egalitară în vederea recuperării creanţelor asupra averii debitorului (societatea comercială), şi nu asupra conducerii societăţii, chiar dacă potrivit art. 124 din lege se poate atrage şi răspunderea acesteia. împrejurarea că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a directorului general şi a preşedintelui consiliului de administraţie nu este de natură să justifice suspendarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece în procesul penal se poate stabili eventual şi răspunderea civilă a celor doi inculpaţi, reprezentată de prejudiciul creat debitoarei şi/sau altor creditori care au solicitat aceasta, răspunderea fiind însă personală, în timp ce în cadrul procedurii de executare pe Legea nr. 64/1995, republicată, răspunderea aparţine în principal şi în primul rând societăţii debitoare.
Cât priveşte refuzul instanţei de a amâna votarea planului de reorganizare până după soluţionarea contestaţiilor depuse de administratorul judiciar cu privire la cuantumul sumei, se reţine că legea nu obligă judecătorul-sindic să soluţioneze mai întâi contestaţiile şi apoi să procedeze la supunerea la vot a planului.
Dimpotrivă, art. 67 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, republicată, prevede fără echivoc faptul că “Numai creditorii ale căror creanţe nu sunt contestate vor fi îndreptăţiţi să voteze cu privire la plan.”
Aşadar, critica este lipsită de temei legal, ca şi critica invocată de A.N.R.S. U.T. nr. 320, cât priveşte respingerea excepţiei de prematuritate a votării planului, excepţie ce ar fi avut aceeaşi finalitate, şi anume amânarea votării planului după soluţionarea contestaţiilor la creanţe.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins toate recursurile, ca nefondate.
