O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. proc. civ., art. 379
Potrivit art. 28 din Legea nr. 230/2007, asociaţia de poate intermedia servicii între furnizori şi proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilităţi, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile şi obligaţiile cu privire la serviciul furnizat aparţin, pe de o parte, furnizorului şi, de cealaltă parte, proprietarului.
în condiţiile în care cererea creditoarei se îndreaptă împotriva asociaţiei de locatari, iar în contractul de furnizare servicii clientul este, în primul rând, o persoană fizică şi apoi, alternativ, asociaţia de locatari, nu este lămurit care este persoana titulară a obligaţiei de plată în raportul juridic dedus judecăţii, cu consecinţe asupra certitudinii creanţei pretinse. Prin urmare, nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii pe procedura simplificată a somaţiei de plată, fiind necesară administrarea unui probatoriu specific dreptului comun.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 2868 din 16 martie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 23.12.2009, creditoarea SC GDF S.E.R. SA a solicitat emiterea unei somaţii de plată împotriva debitoarei Asociaţia de Locatari, pentru obligarea acesteia la plata sumelor de 2661,78 lei – debit principal şi 4276,88 lei – penalităţi de întârziere pentru perioada 31.01.2007 -18.12.2009, precum şi obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere în continuare, până la plata integrală a debitului.
In motivare, creditoarea a arătat că în perioada 31.12.2006 –
31.12.2007 a furnizat debitoarei naturale, în temeiul contractului nr. 00000/01.04.2005, pentru care aceasta nu a achitat preţul. Argumentează, în final, existenţa unei creanţe certe, lichide, exigibile.
Debitoarea a fost legal citată, însă nu s-a prezentat şi nu a depus întâmpinare.
Analizând înscrisurile administrate, instanţa a reţinut următoarele:
Procedura somaţiei de plată a fost instituită prin O.G. nr. 5/2001 în vederea realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile reprezentând obligaţii de plată a unor sume de bani, izvorând dintr-un înscris asu-
mat de debitor prin semnătură. In cadrul acestei proceduri, pe baza înscrisurilor depuse, instanţa analizează doar caracterul justificat al pretenţiilor creditorului prin prisma condiţiilor instituite de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001.
Textul legal stabileşte două condiţii de admisibilitate a somaţiei de plată, prima dată de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a doua dată de existenţa unui înscris între părţi care atestă drepturi şi obligaţii.
Raportând înscrisurile depuse de creditoare la condiţiile enunţate mai sus, instanţa a considerat că acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 230/2007, asociaţia de proprietari poate intermedia servicii între furnizori şi proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilităţi, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile şi obligaţiile cu privire la serviciul furnizat aparţin, pe de o parte, furnizorului şi, de cealaltă parte, proprietarului. Serviciul de intermediere din partea asociaţiei de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea şi plata sumelor reprezentând contravaloarea consumului facturat, înştiinţarea furnizorului cu privire la debitori.
Faţă de această prevedere legală, instanţa a constatat că cererea creditoarei, astfel cum a fost formulată, împotriva Asociaţiei de Locatari, ridică problema certitudinii creanţei în raport de titularul obligaţiei de plată.
Acest aspect nu este lămurit de contractul de furnizare servicii depus la dosar, unde clientul este, în primul rând, o persoană fizică şi apoi, alternativ, Asociaţia de Locatari.
întrucât, în cauză, voinţa părţilor raportată la prevederea legală nu lămureşte care este persoana titulară a obligaţiei de plată în raportul juridic dedus judecăţii, cu consecinţe asupra certitudinii creanţei pretinse, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii pe procedura simplificată a somaţiei de plată, fiind necesară administrarea unui probatoriu specific dreptului comun.
Instanţa a respins cererea privind emiterea unei somaţii de plată, ca fiind neîntemeiată.