O.G. nr. 5/2001, art. 1 alin. (1)
Caracterul cert al creanţei este contrazis de incidenţa prescripţiei dreptului material la acţiune. Nefiind o creanţă al cărei caracter cert să poată fi constatat în procedura specială a somaţiei de plată, chestiunea prescripţiei urmează a fi soluţionată prin procedura de drept comun.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 5855 din 25 mai 2010,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 29.12.2009, creditoarea C.A.A. – Filiala Bucureşti – a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată a debitoarei P.L. la suma de 8725,26 lei, reprezentând penalităţi corespunzătoare contribuţiei lunare obligatorii la sistemul propriu de asigurări sociale.
în motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea este membră a Baroului Bucureşti, având obligaţia legală de a contribui lunar la sistemul propriu de asigurări sociale, sub sancţiunea suportării majorărilor de întârziere. în continuare se arată că debitoarea a beneficiat la cerere de o eşalonare la plată pe care nu a respectat-o, neachitând nicio rată. Argumentează existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Debitoarea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând, pe de o parte, că pretenţiile sunt prescrise, iar pe de altă parte, că plata contribuţiei a fost achitată lunar în termenul legal prin transfer bancar. în plus, se arată că la calculul penalităţilor nu s-a ţinut cont de cele 5 zile de graţie prevăzute de legea în vigoare la data respectivă.
Analizând înscrisurile administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfaşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau alte prestaţii.
Prin urmare, textul legal stabileşte două condiţii de admitere a somaţiei de plată, prima dată de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a doua dată de existenţa unui înscris între părţi care atestă drepturi şi obligaţii.
Obligaţia debitoarei este una legală. Pe de altă parte, caracterul cert al creanţei este contrazis de incidenţa prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, pretenţiile emise de creditoare vizează o perioadă anterioară datei de 13.07.2005, iar acţiunea a fost formulată la data de 29.01.2010. Cererea debitoarei de eşalonare a majorărilor de întârziere reprezintă o recunoaştere a debitului, operând o întrerupere a prescripţiei. Insă, faţă de data recunoaşterii, 13.07.2005, noul termen de prescripţie de 3 ani apare ca fiind împlinit. Sub acest
aspect, data la care creditoarea a aprobat eşalonarea, 13.07.2006, nu produce consecinţe juridice.
Aşadar, nefiind o creanţă al cărei caracter cert să poată fi constatat în procedura specială a somaţiei de plată (chestiunea prescripţiei urmând a fi soluţionată în procedura de drept comun), instanţa
apreciază că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din O.G. nr. 5/2001. In baza acestui temei legal, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Notă: A se vedea, pentru o soluţie diferită, speţa următoare.
