O.U.G. nr. 119/2007, art. 2 alin. (1)m C. proc. civ., art. 379 alin. (3)
Procedura sumară şi urgentă a ordonanţei de plată presupune, în principiu, o creanţă necontestată. Cu toate acestea, simpla contestare formală nu este suficientă, deoarece aceasta ar însemna ca procedura ordonanţei de plată să devină întotdeauna ineficientă, orice debitor putând face ineficace procedurile de recuperare a sumelor datorate prin simpla negare a celor solicitate.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 4969 din 2 iunie 2009,
nepublicată
Creditoarea SC MDC P. SRL a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să conţină ordonanţa de plată împotriva debitoarei SC D.O.I. SRL cu privire la debitul restant în cuantum de 22.823,58 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi la penalităţile de întârziere în cuantum de 4.882,80 lei.
In motivarea cererii, reclamanta a susţinut că între părţi au existat relaţii comerciale în temeiul contractului-cadru de prestări servicii nr. (…)/07.04.2008, în baza căruia reclamanta a emis o serie de facturi fiscale neonorate la scadenţă, în cuantum total de 22.823,58 lei.
Faţă de împrejurarea că sumele solicitate reprezintă în opinia reclamantei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aceasta a solicitat admiterea acţiunii şi pronunţarea unei hotărâri care să cuprindă ordonanţa de plată.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, invocând nerespectarea contractului, în sensul că la predarea mărfurilor trebuia încheiat un proces-verbal de recepţie, în cadrul căruia putea fi contestată calitatea produselor. Pârâta a mai invocat împrejurarea că facturile nu au fost semnate de un reprezentant cu dreptul de a angaja societatea.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. II alin. (5) din contractul-cadru de prestări servicii nr. 0704081/01.04.2008 încheiat de părţi, facturarea se va efectua numai după acceptarea de către beneficiar a materialelor comandate şi semnarea procesului-verbal de predare-primire a materialelor.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut că facturile semnate de debitoare se întind pe o perioadă de 5 luni, respectiv mai – octombrie 2008, timp în care mărfurile au fost acceptate fără nicio obiecţiune. Debitoarea nu a contestat primirea produselor, ci numai neîntocmirea proceselor-verbale de predare-primire, deşi art. IV alin. (3) din contract prevedea poziţia debitoarei în cazul în care se ivesc neregulari-tăţi (refuzul comenzii, refacerea acesteia, renegocierea preţului, solicitarea de daune-interese). Or, reclamanta a contestat toate facturile însuşite prin semnătură, deşi a continuat să primească marfa pe care a găsit-o necorespunzătoare.
Instanţa a reţinut că procedura sumară şi urgentă a ordonanţei de plată presupune, în principiu, o creanţă necontestată. Cu toate acestea, simpla contestare formală nu este suficientă, deoarece aceasta ar însemna ca procedura instituită de O.U.G. nr. 119/2007 să devină întotdeauna ineficientă, orice debitor putând face ineficace procedurile de recuperare a sumelor datorate prin simpla negare a celor solicitate.
în acelaşi registru se încadrează şi susţinerea debitoarei că facturile nu sunt semnate de reprezentantul cu drept de a angaja societatea. Or, debitoarea ar fi trebuit să exhibe un minimum de probe, nu în sensul dovedirii celor susţinute, ci al creării unui dubiu rezonabil că persoana respectivă nu era un prepus al său, ci o persoană străină. Numai într-o asemenea situaţie, reţinând că se impune a fi administrat un probatoriu suplimentar şi amplu, instanţa ar fi putut ajunge la soluţia respingerii cererii ca fiind inadmisibilă pe calea sumară şi urgentă aleasă.
