Data de la care începe să curgă termenul în interiorul căruia poate fi formulată cererea
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 cel ce se consideră vătămat în drepturile sale şi nu este mulţumit cu soluţia autorităţii administrative poate sesiza instanţa de judecată în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Potrivit alin. ultim din acelaşi articol, în toate cazurile introducerea unei acţiuni la instanţa de judecată nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Cum reclamantei nu i s-a comunicat hotărârea nr. 37 din 26 iunie 1998 a Consiliului local al municipiului Fălticeni privind concesionarea unei suprafeţe de teren din proprietatea sa, sesizarea organului administrativ şi a instanţei a avut loc în afara unei comunicări, fără a i se putea imputa depăşirea termenului de un an de la emiterea actului atacat.
Cum instanţa de fond a respins ca tardivă acţiunea, soluţie greşită în raport de normele sus citate, curtea a admis recursul, a casat sentinţa nr. 123 din 15 februarie 2001 a Tribunalului Suceava cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă (decizia nr. 92 din 4.05.2001, pronunţată de Curtea de Apel Suceava).