C. pen., art. 181, art. 91 lit. a), art. 193 C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. b1), art. 11 pct. 2 lit. a)
Fapta de a lipi o armă de foc de pieptul unei persoane şi de a-i spune în acelaşi timp că va fi împuşcată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective.
Exprimarea verbală, însoţită de gestul de a atinge victima cu arma, reprezintă o atitudine care pune în evidenţă intenţia făptuitorului de a produce un rău acesteia, conduita sa fiind de natură să inspire victimei o stare de temere pentru persoana sa.
Trib. Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 59/R din 9 martie 2005,
Prin sentinţa penală nr. 2753 din 18 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.N. la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.D.
în baza art. 18* C. pen., raportat la art. 91 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a mustrării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 28/29 februarie 2004 a avut loc o discuţie aprinsă între partea vătămată şi inculpat, legată de faptul că un câine comunitar lângă care partea vătămată se afla a sărit la pisica inculpatului. întrucât acest câine omorâse mai multe animale, inculpatul, posesor al unei de foc, i-a spus părţii vătămate că dacă nu potoleşte câinele, îl va împuşca.
în schimbul acesta de replici, partea vătămată l-a insultat şi ameninţat pe inculpat. Acesta i-a cerut soţiei puşca cu aer comprimat şi a ieşit afară, a urmărit partea vătămată şi i-a pus puşca în piept, ameninţându-1 că îl împuşcă; de asemenea, l-a lovit pe acesta cu palma peste faţă.
împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs partea vătămată M.D., prin reprezentant legal, şi inculpatul M.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a solicitat achitarea sa sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen., nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, temerea nefiind de natură să alarmeze partea vătămată; în subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen., întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Referitor la ameninţare, tribunalul a constatat că fapta inculpatului de a lipi o puşcă de pieptul părţii vătămate spunându-i că îl împuşcă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective. Prin gestul său intenţionat şi conştient, inculpatul i-a insuflat victimei temerea pericolului în care se găseşte, indicându-i totodată răul care i se poate întâmpla, respectiv că „îl împuşcă”. O astfel de ameninţare este de natură să alarmeze, textul incriminator necerând ca temerea să fie efectiv produsă celui ameninţat, fiind suficient ca ameninţarea să conţină posibilitatea producerii acestui rezultat.
Exprimarea verbală însoţită de gestul de a-1 atinge pe partea vătămată cu puşca reprezintă o atitudine din care se deduce intenţia inculpatului de a produce un rău părţii vătămate, inspirându-i acestuia din urmă temerea unui pericol pentru persoana sa.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., tribunalul a respins ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză.
Notă. 1. Ameninţarea se consideră că este de natură să alarmeze atunci când manifestarea exterioară a făptuitorului este aptă să inspire persoanei ameninţate o temere reală şi serioasă că va suferi vătămările sau prejudiciul cu care a fost ameninţată.
2. Ameninţarea se poate comite prin cuvinte, scrieri (trimite o scrisoare prin care afirmă că va omorî pe destinatar), prin gesturi, semne simbolice (de pildă, infractorul desenează un cap de mort pe uşa victimei sau pe lucrurile acesteia).
