– Codul de procedură penală: art. 171 alin. (41)
– Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)
Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia este chemată să examineze legitimarea procesuală a petenţilor, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale.
(încheierea din 7 septembrie 2010)
Prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a formulată de inculpatul C.A.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, Curtea a reţinut, ca situaţie premisă, faptul că inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (41) C. pr. pen., care reglementează asistenţa juridică obligatorie şi necesitatea desemnării unui apărător din oficiu.
Susţine recurentul prin avocat că reglementarea legală menţionată încalcă dispoziţiile art. 24 din României, privind garantarea dreptului la apărare, atâta timp cât asistarea inculpatului sau reprezentarea acestuia, în condiţiile încheierii unui angajament, are caracter intuitu personae, astfel încât, desemnarea unui apărător din oficiu în pofida voinţei celui asistat sau reprezentat constituie, în egală măsură, o încălcare a dreptului la apărare.
în continuare, Curtea îşi argumentează opinia, în sensul că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstitu-ţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
O cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol. Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia este chemată să examineze legitimarea procesuală a petenţilor, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale.
Dispoziţia legală ce face obiectul cererii prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate – art. 171 alin. (41) C. pr. pen. care reglementează asistenţa juridică obligatorie şi necesitatea desemnării unui apărător din oficiu – nu are legătură cu soluţionarea fondului cauzei aflată în stadiul procesual al recursului, cu atât mai mult cu cât la toate termenele date la instanţa de recurs a fost prezent numai apărătorul ales şi nicidecum cel din oficiu.
Din perspectiva condiţiei peremptorii, ce rezultă din economia dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie analizată în raport de legătura între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea fondului cauzei în stadiul procesual în care se află, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul beneficiind în condiţiile legii de apărător ales, fără ca dreptul său firesc la apărare să fie afectat.
