O.G. nr. 5/2001, art. 1
împrejurarea că debitoarea ar fi înregistrat în facturile nu echivalează cu cerinţa legală de a exista un „înscris însuşit de părţi”, or, în aceste condiţii, valorificarea pretenţiilor creditoarei nu se poate realiza pe calea somaţiei de plată.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 4929
din 3 mai 2010, nepublicată
Creditoarea SC Q.A.B. SRL a chemat în judecată debitoarea SC V.T. SRL, solicitând instanţei emiterea unei somaţii pentru plata sumei de 764,41 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în temeiul căruia creditoarea a livrat produse debitoarei, emiţând facturi fiscale neachitate de debitoare, aceasta datorând creditoarei şi penalităţi în baza contractului. Precizează creditoarea că acceptarea facturilor este neîndoielnică, în condiţiile în care debitoarea nu a refuzat plata acestora şi a înregistrat facturile în contabilitate.
Debitoarea, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare, nepre-cizându-şi poziţia faţă de cererea formulată de creditoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată de O.G. nr. 5/2001, cu modificările ulterioare, trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de această lege specială, respectiv de art. 1 alin. (1).
Prin raportare la aceste cerinţe, instanţa a constatat că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 14.07.2008, prin care debitoarea s-a obligat să cumpere băuturi răcoritoare şi ape minerale oferite spre vânzare de către creditoare. Părţile au prevăzut totodată ca debitoarea să recepţioneze mărfurile şi să semneze factura prin intermediul personalului la momentul livrării, după acceptarea facturii, nemaifiind primite eventuale reclamaţii cantitative sau
refuzuri de plată a preţului. In executarea acestui contract creditoarea a emis facturi fiscale în cuantum total de 764,41 lei, facturi care, însă, nu sunt semnate de către debitoare.
Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 5/2001, deoarece nu s-a făcut dovada unei obligaţii care să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Astfel, facturile fiscale invocate de către creditoare în susţinerea cererii şi care, în opinia acesteia, dovedesc existenţa creanţei împotriva debitoarei, nu sunt acceptate de către aceasta din urmă prin semnătură – condiţie pe care părţile însele au prevăzut-o în contractul încheiat la data de
14.07.2008.’
împrejurarea că debitoarea ar fi înregistrat în facturile nu echivalează cu „înscrisul însuşit dc părţi”, or, în aceste condiţii, valorificarea pretenţiilor creditoarei nu se poate realiza pe calea somaţiei de plată.
In aceste condiţii, instanţa a constatat că nu s-a depus la dosar de către creditoare un înscris care să fie însuşit de către debitoare, contractul nespecificând preţul produselor ce fac obiectul vânzării, astfel încât cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
