O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. com., art. 43
Factura fiscală nu este acceptată de către debitoare prin semnătură; simplul fapt că a semnat confirmarea de primire nu poate conduce la concluzia acceptării facturii. Pentru valorificarea pretenţiilor creditoarei pe calea somaţiei de plată, era absolut necesar ca factura în cauză să fi fost acceptată de debitoare sau creanţa să fi rezultat dintr-un alt înscris însuşit de aceasta din urmă.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. nr. 7732 din 3 august 2010,
nepublicată
Creditoarea SC R.P. SRL a chemat în judecată pe debitoarea SC T.C.M.E. SRL, solicitând instanţei emiterea unei somaţii pentru plata sumei de 6.950,02 lei, reprezentând penalităţi dc întârziere conform contractului dc vânzare-cumpărarc nr. (…)/30.08.2007.
Debitoarea nu a formulat întâmpinare, neprecizându-şi poziţia fată de cererca formulată de creditoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată de O.G. nr. 5/2001, cu modificările ulterioare, trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de această lege specială, respectiv de art. 1 alin. (1).
în raport de aceste cerinţe, în speţă, instanţa a constatat că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. (…)/30.08.2007 prin care creditoarea s-a obligat să vândă, iar debitoarea s-a obligat să cumpere motorină şi benzină la preţ de pompă. In executarea acestui contract creditoarea a emis factura fiscală nr. (…)/19.06.2008 în valoare de 7.657,197 lei, reprezentând penalităţi conform anexelor, nede-puse la dosar.
Această factură nu este acceptată de debitoare, aceasta semnând numai confirmarea de primire a acesteia.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 5/2001, deoarece nu s-a făcut dovada unei obligaţii care să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Astfel, factura fiscală invocată de către creditoare în susţinerea cererii şi care, în opinia acesteia, dovedeşte existenţa creanţei împotriva debitoarei, nu este acceptată de către aceasta din urmă prin semnătură, simplul fapt că a semnat confirmarea de primire neputând conduce la concluzia acceptării facturii. Mai mult, se constată că factura priveşte penalităţi şi nu contravaloarea produselor petroliere menţionate în contractul încheiat între părţi, al căror preţ ar fi fost determinabil. Or, în această situaţie, pentru valorificarea pretenţiilor creditoarei pe calea somaţiei de plată, era absolut necesar ca factura în cauză să fi fost acceptată de debitoare sau creanţa să fi rezultat dintr-un alt înscris însuşit de aceasta.
în consecinţă, instanţa a concluzionat că nu s-a depus la dosar de către creditoare un înscris care să fie însuşit de către debitoare, astfel încât, în temeiul art. 1 din O.G. nr. 5/2001, constatând că cererea formulată este neîntemeiată, instanţa a respins acţiunea.
