O.U.G. nr. 119/2007, art. 5 alin. (1) şi (3)
C. proc. civ., art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a)[2
Cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de administrativ competentă.
Normele de competenţă materială au caracter imperativ, fapt pentru care instanţa are obligaţia verificării acestui aspect din oficiu.
C.A. Ploieşti, s. com. şi de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1091 din 29 septembrie 2009, în Jurindex
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.06.2009, creditoarea SC E.E.E. Arcul de U. SRL a chemat în judecată, prin procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, pe pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean D., solicitând să fie obligat să-i achite contravaloarea facturii nr. (…)/31.12.2008, în cuantum de 26.656 lei, plus rata dobânzii de 10% pe an, scadentă la 28.01.2009.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat că la 05.12.2008 a încheiat cu debitoarea două contracte având ca obiect asigurarea de utilităţi la Grădiniţa din satul D., comuna P., judeţul D. şi la Şcoala cu clasele I-IV şi Grădiniţa din satul E., comuna P., judeţul D.
1. în primă instanţă: a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obicct are o valoare de peste 1 miliard lei [100.000 RON, Legea nr. 348/2004], precum şi proccsclc şi ccrcrilc în accastă materie al căror obicct este nccvaluabil în bani;”.
La termenul din data de 21.07.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa nr. 511 din data de 21.07.2009, Tribunalul Dâm-boviţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului şi a declinat Judecătoriei Târgovişte competenţa de soluţionare a cererii formulate de creditoarea SC E.E.E. Arcul de U. SRL, în contradictoriu cu debitorul Inspectoratul Şcolar Judeţean D.
Tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul, ca primă instanţă, judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, iar în speţă, valoarea debitului este sub această limită, competenţa soluţionării cauzei revenind judecătoriei de la sediul debitoarei, potrivit art. 1 pct. 1 şi art. 5 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007, care prevede: „cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii, se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Intimatul debitor Inspectoratul Şcolar Judeţean D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că Judecătoria Târgovişte este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut că recursul este fondat. Curtea a apreciat că instanţa de fond a procedat greşit la declinarea competenţei materiale în favoarea Judecătoriei Târgovişte, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, fară a avea în vedere modificarea art. 5 prin Legea nr. 118/25.05.2008, care a introdus două noi alineate referitoare la competenţă. Astfel, cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii, se
depune la instanţa de contencios administrativ competentă [art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007].
întrucât creanţa în litigiu priveşte un contract de achiziţii publice, reclamanta s-a adresat instanţei competente material să-i soluţioneze cererea, respectiv Tribunalului Dâmboviţa, Secţia de contencios administrativ. Normele de competenţă materială au caracter imperativ, fapt pentru care instanţa are obligaţia verificării din oficiu, însă instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), în loc de art. 5 alin. (3), care stabileşte competenţa instanţei dc contencios administrativ.
Prin urmare, Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa, a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului şi a restituit dosarul aceleiaşi instanţe, în vederea continuării judecăţii.
