O.G. nr. 2/2001, art. 15, art. 21, art. 28 alin. (1) Hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, art. 15
Posibilitatea de a nu încheia un proces-verbal de contravenţie pentru o faptă cu caracter contravenţional, în condiţiile în care se aplică o sancţiune (biletul de suprataxă fiind o sancţiune, atât timp cât persoana în cauză achită o sumă cu mult mai mare decât costul normal al unui bilet de călătorie), nu poate fi interzisă expres, autoritatea având obligaţia de a respecta întreaga procedură prevăzută de O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea contravenţiilor specifice transportului în comun.
C.A. Bucureşti, s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1166 din 2 octombrie 2006, în Sintact
Prin cercrca înregistrată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, petentul M.D. a chemat în judecată intimata R.A.T.B., solicitând restituirea sumei de 40 RON pe care a achitat-o la data de 25 ianuarie 2006 cu chitanţa seria AA nr. 69820, constatându-se nelegalitatea art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 156 din 23 august 2001, astfel cum a fost modificată prin hotărârea C.G.M.B. nr. 267 din 25 septembrie 2003.
Prin încheierea din data de 17 martie 2006, având în vedere că prin acţiune se invocă excepţia de nelegalitate a art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 156 din 23 august 2001, astfel cum a fost modificată prin hotărârea C.G.M.B. nr. 267 din 25 septembrie 2003, de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, s-a dispus sesizarea Tribunalului Bucureşti, Secţia de administrativ, pentru cercetarea legalităţii acestei dispoziţii.
Prin sentinţa civilă nr. 2993 din 14 iunie 2006, a fost admisă excepţia de nelegalitate şi constatată nelegalitatea art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, modificată prin hotărârea C.G.M.B. nr. 267/2003. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 267/2003, care a modificat hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, prevede că, „în cazul în care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta hotărâre pentru abaterea săvârşită, iar prin contravenţie nu s-a cauzat niciun prejudiciu, procesul-verbal nu se mai încheie şi orice urmărire încetează. Plata amenzii se face contra chitanţă, în care se va
specifica numele şi prenumele contravenientului, contravenţia pentru care a fost încasată amenda, data săvârşirii contravenţiei, precum şi linia de transport în care s-a săvârşit aceasta”.
Articolul 15 din O.G. nr. 2/2001 prevede: „contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”. Articolul 21 prevede că, în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea. Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată
organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. In acest caz, sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care e săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date în procesul-verbal.
Articolul 28 prevede că contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. In actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul a fost suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Prin urmare, a reţinut instanţa de fond, din dispoziţiile legale menţionate reiese că prin
procesul-verbal se constată şi se consemnează contravenţia. In lipsa acestuia, nu se poate reţine că fapta săvârşită este contravenţie şi persoanei în cauză nu i se poate aplica nicio sancţiune.
Articolul 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 267/2003, care a modificat hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, este contrar dispoziţiilor legale şi din punct de vedere al dreptului la accesul liber la justiţie, persoana fizică sau juridică fiind obligată la plata unei amenzi pentru o contravenţie care nu a fost consemnată într-un proces-verbal, singurul care poate fi atacat cu plângere contravenţională în condiţiile O.G.
nr. 2/2001. Chiar dacă se plăteşte de către contravenient jumătate din minimul amenzii în 48 de ore, procesul-verbal de consemnare a contravenţiei trebuie încheiat, pentru a da acestuia posibilitatea să conteste în justiţie. Prin dispoziţiile normative ale unui act administrativ nu trebuie urmărită o procedură simplificată de a încasa amenzi de către agenţii constatatori, ci drepturile persoanelor fizice şi juridice ocrotite prin dispoziţii legale cu o putere juridică superioară.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta R.A.T.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în situaţia în care un călător este depistat că a călătorit fară bilet/abonament, are următoarele posibilităţi: fie să achite pe loc jumătate din minimul amenzii, situaţie în care îşi recunoaşte vina şi nu se mai încheie proces-verbal, fie să achite ulterior amenda, situaţie în care se vor încheia nota de constatare şi proces-verbal. Posibilitatea achitării pe loc a amenzii, fară încheierea procesului-verbal, era reglementată în mod expres în Legea nr. 32/1968 (art. 25). Această lege a fost abrogată de O.G. nr. 2/2001, dar această posibilitate nu a fost interzisă în mod expres.
Călătorul este cel care hotărăşte pe care dintre cele două posibilităţi să le urmeze, achitarea amenzii fiind un gest voluntar lăsat la aprecierea acestuia. Chiar dacă a achitat pe loc amenda, călătorul o poate contesta pe calea unei acţiuni la instanţă, utilizând toate mijloacele de probă prevăzute de lege, neîncălcându-i-se şi neîngră-dindu-i-se în niciun fel dreptul la apărare, aşa cum greşit a constatat instanţa de fond prin sentinţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: în mod corect instanţa de fond a constatat nelegalitatea art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, modificată prin hotărârea C.G.M.B. nr. 267/2003, având în vedere dispoziţiile art. 15, art. 21 şi art. 28 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în vigoare la data emiterii biletului de suprataxă. Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 32/1968 nu pot fi reţinute, întrucât la data emiterii hotărârii C.G.M.B. nr. 156 din 23 august 2001 era în vigoare O.G. nr. 2/2001, dispoziţie reţinută de altfel şi în preambulul acestei hotărâri, iar posibilitatea de a nu încheia un proces-verbal de contravenţie pentru o faptă cu caracter contravenţional, în condiţiile în care se aplică o sancţiune, biletul de suprataxă fiind totuşi o sancţiune, atâta timp cât persoana în cauză achită o sumă cu mult mai mare decât
costul normal al unui bilet de călătorie, nu trebuia să fie interzisă expres, pârâta, la emiterea actului administrativ normativ de reglementare a desfăşurării transportului în comun în mijloacele de transport ale R.A.T.B. şi a modului de sancţionare a abaterilor săvârşite, având obligaţia de a respecta întreaga procedură prevăzută de O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea contravenţiilor specifice transportului în comun. Atâta timp cât nicio dispoziţie legală specială sau dispoziţiile de drept comun în materie contravenţională nu prevăd un alt mod de constatare a faptelor cu caracter contravenţional decât procesul-verbal de contravenţie, art. 15 din hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001 adaugă la lege.
Achitarea biletului de suprataxă este o modalitate de a plăti călătoria, cu caracter sancţionator, urmare a unei fapte cu caracter contravenţional, respectiv aceea de a călători fară legitimaţie de călătorie, or, legislaţia în vigoare nu cunoaşte o modalitate alternativă de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în afara O.G. nr. 2/2001. Atâta timp cât însăşi hotărârea C.G.M.B. nr. 267/2003, care a modificat hotărârea C.G.M.B. nr. 156/2001, nu prevede două tarife pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun, unul pentru biletul de călătorie sau abonamentul procurate de la centrele de distribuţie, aşa cum prevede art. 1 alin. (2) din hotărâre, şi altul plătit după urcarea în mijlocul de transport, nu se poate spune că există un drept de opţiune al călătorului şi deci nu ne-am afla în zona contravenţională, atâta vreme cât aceste dispoziţii nu mai reglementează opţiunea plăţii călătoriei în mijlocul de transport în comun, iar suprataxa se achită agentului constatator în momentul în care se constată că persoana în cauză nu poate prezenta o legitimaţie de călătorie valabilă. De altfel, art. 15 alin. (1) vorbeşte expres de „contravenient” şi deci suntem în zona contravenţională, care prevede norme cu caracter imperativ, nepu-nându-se problema unei opţiuni a călătorului.
In sfârşit, susţinerea recurentei că, dacă a achitat pe loc amenda, călătorul o poate contesta pe calea unei acţiuni la instanţă, utilizând toate mijloacele de probă prevăzute de lege, neîncălcându-i-se şi neîngrădindu-i-se în niciun fel dreptul la apărare, nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, această suprataxă nu este aplicată ca o amendă contravenţională, ci este o sumă pe care călătorul o achită în plus, întrucât a fost depistat călătorind fară o legitimaţie de călătorie valabilă, astfel încât nici nu ar fi aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, însă, atâta timp cât art. 15 alin. (I) vorbeşte expres de „contravenient”,
o plângere contravenţională trebuie să urmeze în mod necesar procedura prevăzută de O.G. nr. 2/2001.
