– art.263 şi urm. Codul muncii
Lipsa unei dispoziţii scrise privind executarea unei sarcini nu este de natură să ducă la exonerarea de răspundere a salariatului care a săvârşit abaterea constând în neexecutarea acelei sarcini, întrucât regula în raporturile de muncă o constituie dispoziţia verbală şi nu cea scrisă.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia nr.211 din 30 ianuarie 2009)
Contestatorul D.I.V. a chemat în judecată pe intimata S.C. T. SA – S. E. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 108 din data de 1 august 2008 emisă de aceasta, prin care a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe luna iulie 2008 şi restituirea sumei reţinute.
În motivare contestaţiei, petentul a arătat că la data de 26 aprilie 2008 a fost anunţat telefonic de către maistrul principal S. M. despre faptul că a observat nişte urme de ulei suspecte în încăperea unde îşi avea echipamentul de lucru şi fiind o zi liberă l-a îndrumat să se adreseze şefului de tură sau dispecerului, în zilele libere conducerea operativei fiind organizată de către dispecerul şef tură pe centrală.
După aproximativ o oră a verificat personal aspectele semnalate, în prezenţa şefilor din turele precedente şi a ajuns la concluzia că nu există urme de violare a încuietorilor şi alte indicii că ar fi pătruns în acea încăpere persoane străine, acele urme provenind de la depozitarea pe pardoseala încăperii a unor piese.
La şedinţa operativă din 5.05.2008 a anunţat conducerea unităţii şi despre faptul menţionat, stabilind împreună cu directorul şi consilierul juridic să solicite sprijinul poliţiei în vederea cercetării unei posibile pătrunderi a unor persoane străine în încăpere, concluziile fiind prezentate de către lucrătorul de poliţie conducerii unităţii. După o lună, ca urmare a unor disensiuni între conducere şi sindicatul din care face parte reclamantul, directorul i-a cerut un raport despre evenimentul menţionat fără însă să-i dea o dispoziţie scrisă în acest sens, fiind nevinovat de acuzaţiile ce i se aduc, întrucât nu i s-a dat o dată la care să întocmească vreun raport şi acesta nu era necesar întrucât nu s-a întâmplat nimic. S-a invocat şi excepţia tardivităţii emiterii deciziei, la mai mult de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă de către angajator a presupusei abateri disciplinare.
S-au anexat, în copie, înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât salariatul cu intenţie nu a respectat dispoziţia conducerii sucursalei de a informa cu privire la eveniment, deşi are obligaţia de a se subordona conducătorilor ierarhici.
S-au anexat în copie :decizia contestată, procesul – verbal al comisiei de cercetare disciplinară, raport întocmit la intrarea în tură la 26 04 2008, declaraţiile numiţilor P. R., V.A. şi I. I., nota explicativă a reclamantului, adresa nr.12/2.06.2008 a directorului unităţii.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentinţa sus-menţionată a respins excepţia tardivităţii emiterii deciziei invocată de contestator, a admis contestaţia, a anulat decizia nr.108 din data de 1 august 2008 emisă de pârâtă şi a dispus restituirea sumei reprezentând reducerea cu 10% a salariului contestatorului. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii emiterii deciziei, invocată de contestator, că aceasta urmează a fi respinsă, întrucât din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă momentul luării la cunoştinţă despre fapta ce se pretinde a fi abatere disciplinară, de către conducerea unităţii, menţionându-se de către reprezentantul acesteia că în repetate rânduri i s-a solicitat reclamantului întocmirea unui raport de către director, astfel că fapta este una continuă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că nu a existat din partea directorului unităţii o dispoziţie scrisă, prin care contestatorul să fie obligat să descrie evenimentul produs la data de 25 spre 26 aprilie 2008 şi care să cuprindă un termen expres de finalizare a acestuia, astfel că nu se poate constata comiterea vreunei abateri disciplinare constând în nesubordonarea contestatorului faţă de conducerea unităţii, cu încălcarea prev. art.5 pct.1 lit. a din CCM, şi ale art.5. pct.10 şi 5.2.1 din Regulamentul Intern, cu atât mai mult cu cât exista un raport întocmit la data de 26.06.2008 de către şeful de tură în care s-a consemnat că contestatorul a la faţa locului împreună cu salariaţii V. A., P. R. şi I.I., efectuând un control la instalaţia electrică, neexistând nici o suspiciune de furt, care să facă obiectul unor cercetări penale.
Împotriva acestei sentinţe, intimata în contestaţie a declarat recurs criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală în sensul că în mod greşit a fost anulată decizia de sancţionare atâta vreme cât contestatorul a săvârşit o abatere disciplinară constând în neîndeplinirea unei dispoziţii date de conducerea unităţii, dispoziţie care viza informarea cu privire la posibilitatea producerii unui furt din incinta unităţii.
Pretinde recurenta că, deşi nu a fost dată o dispoziţie scrisă, existenţa ordinului de a întocmi informarea a fost probată, în acest sens existând şi recunoaşterea contestatorului făcută chiar prin contestaţia cu care a investit instanţa de judecată.
Examinând soluţia prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum şi a temeiurilor de casare prev. de art. 304 şi 3041 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, aşa după cum se va arăta în continuare:
Contestatorul D. I. V. are calitatea de şef secţie electrică la SC T. SA – S. E. D., calitate în care a fost informat despre posibilitatea producerii unui furt de la Staţia de compresoare în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2008, astfel cum este consemnat în raportul care consemnează şi sustragerea unor contacţi de cupru la întrerupătorii depozitaţi în cadrul secţiei.
Din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că ulterior producerii evenimentului contestatorul ar fi luat măsurile care se impun cu ocazia acestor evenimente, respectiv: inventarierea subansamblelor şi a pieselor de la locul unde s-a presupus că a avut loc un furt şi sesizarea conducerii unităţii în vederea luării măsurilor legale.
Mai mult decât atât, contestatorul nu şi-a respectat obligaţia de informare a conducerii unităţii nici în momentul în care a primit o dispoziţie în acest sens, sub acest aspect Curtea reţinând că nu era necesară o adresă scrisă în acest sens, ordinul verbal fiind suficient, el nefiind de fapt contestat de către petiţionar pentru a se pune problema probei acestui ordin.
Sub aceste aspect, Curtea urmează să constate că în mod greşit tribunalul a reţinut că era necesar un ordin scris pentru a se putea face dovada săvârşirii abaterii în condiţiile în care este cunoscut faptul că regula în materia executării sarcinilor de serviciu o constituie ordinul verbal, dispoziţia scrisă fiind întocmită numai atunci când această cerinţă de formă este impusă de lege, regulamente ori contractele individuale sau colective de muncă.
În acest context este limpede că petiţionarul nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiunile de serviciu, refuzul acestuia de a întocmi un raport cu privire la incidentul din 25 spre 26 aprilie 2008, întrunind elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, astfel că în mod corect acestuia i-a fost aplicată sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe o lună prin Decizia nr.108/2008.
Faţă de aceste considerente în temeiul art. 312 Cor pr.civilă Curtea a admis recursul şi a modificat în întregime sentinţa în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
