În ipoteza concedierilor colective a salariaţilor din SC Petrom SA dispoziţiile pct.4 din Planul Social nu se completează cu cele ale art. 50 (1) din CCM,aplicabil doar în cazul concedierilor individuale din motive ce nu ţin de persoana salariatului.
(decizia nr.316/18.02.2009-Curtea de Apel Ploieşti)
Reclamantul P.G.G. a chemat in judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligata pârâta la plata sumei de câte 9619 lei net, reprezentând diferenţa dintre despăgubirile ce trebuiau acordate cu ocazia concedierilor şi cele primite .
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul SC P. începând cu anul 1990 până în anul 2006, iar prin decizia nr. 156 s-a dispus încetarea CIM conform prevederilor CCM pe anul 2007, Planului Social şi celor din decizia de concediere, urmând să primească o indemnizaţie de concediere echivalentă cu 15 salarii medii brute pe unitate, o indemnizaţie de preaviz peste 10 ani vechime şi compensarea concediului de odihnă neefectuat în sumă de 32249 net RON, primind 25200 lei net.
SC P. SA Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că prin amendamentul din 13.09.2006 s-a prevăzut expres că voinţa părţilor a fost de a înlocui pachetul financiar din art.50 al.1 din CCM cu cel din Planul Social pct.4.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 2449 din 29 septembrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut reclamantul a beneficiat de indemnizaţiile pretinse la data de 04.04.2007, nefiind îndreptăţit şi la plata diferenţei de 7729 lei net, deoarece dispoziţiile Planului Social reprezintă anexa la CCM, o reglementare legala favorabilă salariaţilor, înlocuind dispoziţiile legale prev. de art.8 al.4 din legea 130/2006 potrivit cărora clauzele CCM privind drepturile salariaţilor au caracter minimal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.G.G., susţinând că din considerentele ei nu reiese care este motivul pentru care cererea sa a fost apreciată ca neîntemeiată,reiterând cele consemnate în cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr.316/18.02.2009,a respins ca nefondat recursul pe considerentul că din interpretarea disp. art. 50 din CCM reiese fără putinţă de tăgadă că indemnizaţia minimă de concediere de care face vorbire alin. 1 se plăteşte de către angajator la concedierea individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului,pe când indemnizaţiile prevăzute la pct.4 din Planul Social ,de care face vorbire alin. 4 din art.50 din CCM ,se achită angajaţilor în ipoteza diferită a concedierilor colective, ipoteză reglementată de alin.2 şi următoarele din acelaşi articol. În consecinţă,e evident că în ipoteza concedierilor colective disp. pct.4 din Planul Social nu se completează cu cele ale art. 50 (1) din CCM.
