Soluţia la instanţa de fond – Sentinţa civilă nr. 645/19.01.2010, a Judecătoriei Craiova – a fost respinsă acţiunea. A fost respinsă acţiunea în reducţiune, ca lipsită de obiect. A fost respinsă cererea de partaj a averii succesorale a defunctului RI, în contradictoriu cu pârâta SVC, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea având ca obiect atribuirea rezervei succesorale din averea defunctului RI, în contradictoriu cu pârâta SFC, ca lipsită de obiect. A fost respinsă cererea având ca obiect partajul averii succesorale a defunctei RM, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Soluţia la instanţa de recurs – a fost respins recursul ca nefondat
Motivarea:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 februarie 2009, sub nr.3831/215/2009, reclamantul RCA a chemat în judecată pârâtele SVC şi SFA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea averii defuncţilor RIA şi RA şi reducţiunea în limitele cotităţii disponibile, a liberalităţii consimţite prin contractul de întreţinere autentificat sub nr.167/22.02.2001.
În motivarea în fapt, s-a arătat că la data de 19.02.2005 a decedat autorul RIA, iar la data de 4 mai 2007 a decedat autoarea RM, moştenitori legali ai acestora fiind reclamantul şi pârâta SVC, în calitate de descendenţi de grad I.
La decesul autorilor au rămas următoarele bunuri: un imobil compus din teren de 203 mp şi o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 3 camere, 3 holuri, o bucătărie, baie şi cămară, situate în Craiova, strada Păltiniş nr.86.
A mai solicitat să se constate că contractul de întreţinere autentificat sub nr.167/22.02.2001 de BNP Mircea Drăguşin este încheiat cu un succesibil în linie dreaptă iar în temeiul art.845 C.civil este prezumat o de vreme ce debitoarea obligaţiei de întreţinere nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract.
Prin încheierea acestui contract s-a depăşit cotitatea disponibilă fiind încălcată rezerva succesorală.
Având în vedere că moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natură, a solicitat includerea în masa partajabilă a cotei de 1 din acest imobil.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.728, 845 C.civil, art.673 C.pr.civ.
La data de 14 aprilie 2009, reclamantul a completat acţiunea iniţială solicitând, pe lângă partajul averii succesorale şi reducţiunea liberalităţii excesive, şi constatarea simulaţiei contractului de întreţinere autentificat sub nr.167/22.02.2001, în sensul că această convenţie este o donaţie deghizată, fiind aplicabile dispoziţiile art.1875 şi 847 C.civil.
În ceea ce priveşte caracterul simulat, a arătat că scopul real urmărit de părţi la încheierea convenţiei a fost înlăturarea de la moştenire a reclamantului; că din analiza clauzelor contractuale reiese că intenţia autorilor nu a fost aceea de a obţine contraprestaţiile specifice contractului de întreţinere, întrucât contractul nu cuprinde clauze exprese şi clare cu privire la obligaţia de întreţinere, modalităţile practice de executare; în plus, era obligatoriu ca defuncţii să fie asistaţi de către un reprezentant al autorităţii tutelare; pe lângă lipsa acestor elemente obligatorii, scopul urmărit a fost acela de a eluda dispoziţiile referitoare la rezerva succesorală; un alt aspect relevant în analizarea voinţei reale a soţilor R este acela că, încercând să elimine orice dubiu cu privire la actul încheiat, s-au declarat ambii ca fiind proprietari, în condiţiile în care capacitate de a înstrăina valabil avea doar defunctul RI, imobilul înstrăinat fiind bun propriu al acestuia, dobândit prin moştenire (cota de 1) şi prin donaţie (cealaltă cotă de 1).
La 10 noiembrie 2009, reclamantul a mai depus o precizare referitoare la compunerea masei succesorale, arătând că masa defunctului se compune din cota de 1/1 din terenul situat în Craiova, strada Păltiniş nr.86 – dobândit prin moştenire de la tatăl său (cota de 1) şi prin donaţie (cealaltă cotă de 1) de la numita PCA – şi cota de 1 din imobilul construcţie, imobil edificat în timpul căsătoriei cu defuncta RM; că masa defunctei RM se compune din cota de 1 din imobilul construcţie, edificat în timpul căsătoriei pe terenul aparţinând soţului.
Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.
În şedinţa publică din 12 ianuarie 2010, au fost invocate excepţiile lipsei calităţii procesuale active pentru acţiunea în partajul averii celor 2 autori, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SV pentru cererea de partaj a averii defunctului RI.
Prin sentinţa civilă nr. 645/19.01.2010, a Judecătoriei Craiova a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul RCA, în contradictoriu cu pârâtele SVC şi SFA.
A fost respinsă acţiunea în reducţiune, ca lipsită de obiect.
A fost respinsă cererea de partaj a averii succesorale a defunctului RI, în contradictoriu cu pârâta SVC, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă cererea având ca obiect atribuirea rezervei succesorale din averea defunctului RI, în contradictoriu cu pârâta SFC, ca lipsită de obiect.
A fost respinsă cererea având ca obiect partajul averii succesorale a defunctei RM, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a analizat cu prioritate cererea în constatarea simulaţiei, considerând că faţă de cererile cu care a fost învestită şi având în vedere raportul de dependenţă dintre ele, cererile privind reducţiunea liberalităţii excesive şi partajul succesoral sunt accesorii cererii în constatarea simulaţiei, deoarece soluţionarea lor depinde de modul de rezolvare al cererii în constatare.
Instanţa de fond a reţinut că autorii RI şi RM au încheiat cu pârâta SFA un contract de întreţinere, autentificat sub nr.167/22.02.2001 de BNP Mircea Drăguşin, prin care au transmis în patrimoniul acesteia imobilul teren şi casă, din Craiova, strada Păltiniş nr.86, în schimbul prestării de către pârâtă a întreţinerii, constând în asigurarea celor necesare traiului, înmormântarea potrivit obiceiurilor creştineşti.
Deşi reclamantul a invocat caracterul simulat al acestui contract, susţinând că reprezintă în fapt o donaţie deghizată, probele administrat infirmă aceste susţineri.
Astfel, din declaraţiile martorilor GA şi BG rezultă că pârâta SFA s-a mutat efectiv în casa defuncţilor în 1999, şi a fost singura persoană care a avut grijă de aceştia. Martorul BG a declarat că în perioada în care a locuit cu bătrânii, înainte de încheierea contractului de întreţinere, pârâta îi ajuta pe aceştia la curăţenie, menaj, treburi gospodăreşti mai grele; după încheierea contractului, bătrânul a suferit o hemipareză (mai 2001-biletul de ieşire din spital) iar pârâta, împreună cu defuncta, au fost singurele persoane care i-au acordat îngrijirea de care avea nevoie; în condiţiile în care, după hemipareză, bătrânul se deplasa greu, se îmbrăca greu şi avea nevoie să fie hrănit de către o altă persoană, pârâta a fost cea care l-a îngrijit efectiv: îl ajuta să se îmbrace, îl hrănea, urmărea să-şi ia tratamentul; a mai arătat că după pareza suferită bătrânul a avut permanent nevoie de ajutor şi că în ultimele luni de viaţă bătrânul a stat mai mult în pat; că bătrâna a aflat în ultimul an de viaţă că are cancer şi tot pârâta a fost cea care a îngrijit-o, fiind singura persoană care a rămas să locuiască cu aceasta; martora GA arată că pârâta avea grijă de defuncţi, că în perioada cât erau internaţi era cea care s-a ocupat de problemele ivite, că îi ducea la controale periodice şi urmărea tratamentul acestora; că defuncta a motivat încheierea contractului prin aceea că pârâta era singura care avea grijă de ei; Au mai arătat martorii că pârâta primea periodic bani de la mama sa, care era plecată la muncă în străinătate; că tot pârâta s-a ocupat de înmormântare şi de pomenile ulterioare.
Aceste declaraţii confirmă susţinerile pârâtei, din răspunsul la interogatoriu, potrivit cu care a locuit efectiv cu bunicii săi încă înainte de încheierea contractului de întreţinere; că după încheierea contractului, starea sănătăţii defunctului s-a agravat şi că avea nevoie permanentă de îngrijire; că bătrânul urma tratament injectabil permanent de care se ocupa pârâta, studentă la medicină; că după o perioadă în care s-a recuperat a urmat un al doilea accident vascular care a necesitat îngrijire şi spitalizare; că primea bani lunar de la mama sa aflată la muncă în Spania, apoi în Italia.
Din înscrisurile depuse reiese că bătrânul avea probleme grave de sănătate ce necesitau îngrijire specială, fiind internat în 2001 şi de 2 ori în 2003, precum şi faptul că pârâta primea de la mama sa atât bani cât şi pachete, în perioada 2004-2006.
Cele rezultate din probele administrate se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al defunctei (dat în dosar 11348/C/RJ/2006 la data de 9.02.2007, nr.4485/215/2006 în format ecris) prin care aceasta arată că încheierea contractului s-a făcut pentru asigurarea întreţinerii (“nu avea cine să aibă grijă de noi”), că pârâta a locuit cu bătrânii încă din perioada liceului, că pârâta a fost singura care s-a ocupat de tratamentele bătrânilor, internările în spital, că făcea piaţa, gătea, făcea menajul.
Martorii propuşi de reclamant nu au putut da informaţii despre modul în care se gospodăreau părţile, defuncţii şi pârâta, martora PA afirmând că a vizitat bătrânii în perioada 1984-1991, iar martorul AV a susţinut că a vizitat bătrânii şi după 2000 şi că locuiau singuri, fapt contrazis de celelalte probe.
Concluzionând, faţă de probele administrate, instanţa a apreciat că nu s-a făcut dovada caracterului simulat al contractului, respectiv al existenţei unui act secret care să corespundă voinţei reale a părţilor şi care să anihileze aparenţa creată prin actul public.
A mai invocat reclamantul prezumţia instituită de art.845 C.civil (în cererea iniţială). Însă această prezumţie este relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, iar pârâta a făcut, prin probele administrate, dovada caracterului oneros al contractului încheiat, respectiv a naturii acestuia de contract de întreţinere.
Pe cale de consecinţă, a fost respinsă şi acţiunea în reducţiunea liberalităţii excesive, ca lipsită de obiect, cât timp nu s-a constatat că înţelegerea părţilor ar reprezenta o donaţie deghizată.
În privinţa cererii de partaj, analizând cu prioritate excepţiile invocate, instanţa a apreciat că reclamantul este moştenitor acceptant al defunctului. S-a reţinut că reclamantul a formulat, în termenul de opţiune succesorală, acţiune în partajul averii defunctului (înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr.7846/23.03.2005, în rejudecare sub nr.4485/215/2006 ), acţiune care presupune intenţia neechivocă de a accepta şi care nu poate fi promovată decât în calitate de moştenitor; În privinţa pârâtei SVC, s-a reţinut că aceasta nu a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii defunctului RI, din interogatoriul luat pârâtei SA rezultând că pârâta C era plecată din ţară la decesul defunctului şi nici nu a mai în ţară până înainte cu câteva zile de decesul defunctei, în 2007.
Faţă de aceste concluzii, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active în privinţa partajului averii succesorale a defunctului şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SVC, în ceea ce priveşte partajul averii defunctului.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului de a i se atribui rezerva legală în natură, instanţa a reţinut că rezerva se calculează în funcţie de descendenţii care vin efectiv la moştenire, cu excluderea celor renunţători, astfel că, faţă de neacceptarea succesiunii de către pârâta SV, rezerva ar fi de 1; rezerva se cuvine în temeiul legii şi orice moştenitor acceptant o poate solicita, cu condiţia să indice masa în funcţie de care se calculează; dată fiind soluţia asupra cererii în reducţiune, constatând că terenul şi casa nu fac parte din succesiunea defunctului şi cum alte bunuri care să facă parte din masa succesorală nu au fost indicate, a fost respinsă cererea în partaj, referitoare la atribuirea rezervei, ca lipsită de obiect.
Asupra cererii de partaj a defunctei RM, reclamantul nu a făcut însă dovada acceptării în termenul de 6 luni, a succesiunii acestei autoare; aşa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu, după decesul defunctei nu a luat vreun bun aparţinând acesteia, nu a contribuit la plata impozitelor şi taxelor bunurilor succesorale, nu a efectuat reparaţii sau îmbunătăţiri la acestea, nici măcar nu a mai trecut prin casa defunctei, iar simplul fapt al participării la cheltuielile cu înmormântarea şi efectuarea pomenilor, nu poate fi interpretat ca act de acceptare tacită, nefiind act neechivoc, cu privire la bunurile succesorale singulare sau la universalitatea moştenirii, din care să rezulte intenţia de a accepta şi care să angajeze viitorul.
Faţă de acestea, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte acţiunea de partaj a averii defunctei şi respinsă acţiunea în consecinţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 645/19 ianuarie 2010, a formulat apel reclamantul RCA prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În esenţă, apelantul a arătat că prima instanţă, deşi nu fusese învestită cu o acţiune în rezoluţiunea contractului de întreţinere, a analizat în ce măsură pârâta SA şi-a obligaţiile asumate prin contract. Instanţa de fond a analizat situaţia de fapt ulterioară încheierii convenţiei, fără a analiza acortul de voinţă al părţilor la data de 22.02.2001 sau anterior acestei date. Voinţa de a simula şi exteriorizarea acesteia trebuiau analizate de instanţa de fond la momentul încheierii convenţiei, dată la care defuncţii RI şi M nu se aflau în nevoie, contractul de întreţinere fiind încheiat cu scopul de a eluda dispoziţiile referitoare la reducţiunea liberalităţilor.
Nu s-a analizat de către instanţa de fond în ce măsură actul public îmbracă forma unui contract de întreţinere, de vreme ce nu conţine clauze specifice şi clare cu privire la întreţinerea celor doi autori, precum şi modalităţile practice ale executării obligaţiilor.
În continuare, apelantul a arătat că în contextul în care actul nu cuprinde menţiunile legale obligatorii prevăzute de art.31 din Legea 17/2000, înseamnă că la data încheierii convenţiei, părţile au urmărit eludarea dispoziţiilor legale privind rezerva succesorală, voinţa acestora rezultând atât din conduita procesuală, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, făcând referire la depoziţiile martorilor BG şi AV, precum şi la afirmaţiile pârâtei SA din cuprinsul interogatoriului.
Apelantul a arătat, de asemenea, că instanţa de fond a analizat doar în ce măsură ar fi fost respectată obligaţiile asumate prin convenţie, fără a face referire la conduita părţilor anterior încheierii convenţiei, la posibilităţile financiare ale pârâtei de a-i întreţine pe defuncţi şi la vârsta acesteia.
Concluzionând, apelantul a solicitat instanţei de control judiciar să constate că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, de vreme ce soluţia instanţei de fond se sprijină doar pe argumente ce ţin de natura contractului de întreţinere, instanţa “uitând” în ce măsură contractul a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale privind rezerva succesorală în raport cu situaţia de fapt la data încheierii convenţiei.
Apelul nu a fost întemeiat în drept şi în dovedirea sa, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriul pârâtelor.
Urmare a încheierii din 10 mai 2010, privind admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulate de apelantul-reclamant, în sensul reducerii cuantumului taxei de timbru de la 1821,5 la 910,75 lei, apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 911 lei, achitată prin chitanţa nr. 33594311-138-009/18.05.2010 şi timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Prin încheierea de şedinţă din 21.06.2010, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de evaluarea obiectului cererii făcute de reclamant ca fiind de 100.000 lei şi dispoziţiile art.2821 C.pr.civ., calea de atac în cauza dedusă judecăţii a fost calificată ca fiind recurs.
Deşi legal citate, intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentului şi în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 Cod proc. civ., Tribunalul constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Principala critică a recurentului RCA se referă la faptul că instanţa de fond a analizat cu precădere dacă intimata – pârâtă SA şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contractul al cărui caracter simulat s-a cerut a fi constatat în loc să se preocupe a analiza voinţa de a simula a părţilor la data încheierii convenţiei – februarie 2001.
Este de necontestat faptul că în considerentele sentinţei recurate instanţa de fond a avut în vedere şi a analizat prin prisma probelor, modul în care intimata – pârâtă SA a înţeles să-şi îndeplinească faţă de defuncţii bunici obligaţia de întreţinere.
Tribunalul consideră că instanţa de fond a procedat în mod corect deoarece atât prin acţiunea introductivă cât şi prin cererea precizatoare reclamantul a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de întreţinere, afirmând că acesta a fost în realitate un contract de donaţie “de vreme ce debitoarea obligaţiei de întreţinere nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract”. În condiţiile unei astfel de afirmaţii era evident faptul că se impunea administrarea de probe tocmai pentru a se verifica acest aspect. De altfel, instanţa de fond menţionează în cuprinsul hotărârii că probele administrate infirmă susţinerile reclamantului privind caracterul simulat al contractului, al faptului că acesta reprezintă în fapt o donaţie simulată, de unde rezultă în mod clar preocuparea instanţei de a soluţiona cererea în constatarea simulaţiei cu care fusese învestită şi nicidecum de a se pronunţa într-o acţiune în rezoluţiunea contractului de întreţinere aşa cum susţine recurentul.
Câtă vreme din probele administrate – declaraţiile martorilor coroborate cu răspunsurile părţilor la interogatoriile luate din oficiu, cu răspunsul la interogatoriu al defunctei dat în dosarul nr. 4485/215/2006 a rezultat că intimata – pârâtă şi-a respectat obligaţia asumată prin contract, aceea de a-şi îngriji cu cele necesare bunicii, nu poate fi vorba în speţă de încheierea unui contract de donaţie. Dacă ar fi fost o donaţie deghizată, în considerarea noţiunii de contract de donaţie care presupune conform art. 801 şi 803 că donatorul, cu intenţie liberală îşi micşorează patrimoniul cu un drept real sau de creanţă mărind patrimoniul celeilalte părţi cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb, intimata –pârâtă nu ar fi avut nicio obligaţie, nu ar fi trebuit să procedeze la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere, aşa cum a făcut-o.
Este neîntemeiată susţinerea recurentului că instanţa de fond nu a analizat voinţa părţilor de a simula şi exteriorizarea acesteia la momentul încheierii convenţiei în condiţiile în care instanţa de fond coroborează probele administrate, făcând referire expresă şi la răspunsul la interogatoriu al defunctei din dosarul nr. 4485/215/2006 prin care aceasta arăta că încheierea contractului s-a făcut pentru asigurarea întreţinerii. Deci, instanţa de fond a avut în vedere afirmaţiile recurentului – reclamant preocupându-se să afle care a fost intenţia părţilor la momentul încheierii contractului din februarie 2001.
Simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public (aparent) prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret (contraînscris) care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acesta anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, simulat.
Potrivit art. 1175 Cod Civil actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi între succesorii lor universali. Aşa fiind între părţi numai contractul secret produce efecte în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă.
Or, în conţinutul acţiunii introductive reclamantul nu a invocat încheierea între aceleaşi părţi a unui act secret, diferit de cel pretins aparent, arătând doar că în realitate contractul de întreţinere autentificat sub nr. 167/22.02.2001 era o donaţie deghizată.
Este de necontestat că art. 845 Cod Civil prevede în favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui moştenitor în linie dreaptă reprezintă o donaţie deghizată dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere.
În speţă, însă, această prezumţie a fost combătută prin probele administrate de instanţa de fond, inclusiv declaraţiile de martori, instanţa având în vedere calitatea de terţ a reclamantului şi deci posibilitatea lui de a face proba deghizării prin orice mijloc de probă.
Tribunalul consideră ca neîntemeiate şi susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond nu a analizat în ce măsură actul public îmbracă forma unui contract de întreţinere de vreme ce nu conţine clauze specifice şi clare cu privire la întreţinerea celor doi autori.
În speţă, contractul mai sus menţionat al cărui caracter simulat s-a solicitat a se constata a fost încheiat în faţa notarului, fiind un act autentic, intitulat în mod expres “contract de întreţinere”, obiectul său rezultând nu numai din denumire ci din întregul său conţinut: se indică calitatea părţilor – înstrăinători-întreţinuţi şi dobânditoare – întreţinătoare, faptul că în schimbul imobilului există obligaţia dobânditoarei de a-i îngriji şi a-i întreţine cu cele necesare traiului zilnic, se evaluează întreţinerea în vederea satisfacerii cerinţelor fiscale. Nu era cazul ca în contract să se menţioneze în mod detaliat în ce constă obligaţia dobânditoarei – întreţinătoare, contractul prin denumire şi conţinut, fiind în mod evident un contract de întreţinere. Era inutil ca instanţa de fond să analizeze în ce măsură acest contract – intitulat de reclamant “act public” îmbracă forma unui contract de întreţinere întrucât clauzele sale sunt clare şi evident definitorii pentru ce înseamnă un contract de întreţinere încheiat în formă autentică.
În atare situaţie, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada caracterului fictiv al contractului intervenit între părţi la 22.02.2001 şi, deci, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile care pot duce la concluzia existenţei simulaţiei.
Recurentul critică, de asemenea, sent. civ. nr. 645/19.01.2010 pe motiv că instanţa nu a făcut referire la posibilităţile financiare ale pârâtei de a-i întreţine pe defunct şi la vârsta acestuia, în considerarea faptului că pe de o parte, la data încheierii convenţiei pârâta SA nu avea nicio sursă de venit iar pe de altă parte bunicii săi aveau o stare bună de sănătate şi pensii substanţiale, neavând nevoie de ajutor financiar.
Prin contractul de întreţinere una dintre părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale) pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze. Este evident caracterul aleatoriu al contractului întrucât obligaţia debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii dar şi de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiilor (starea sănătăţii, costul vieţii).
Într-adevăr la data încheierii contractului de întreţinere, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi răspunsurile la interogatoriu ale intimatei –pârâte SA, aceasta era studentă, avea 20 de ani, cu posibilităţi financiare mai reduse deşi mama sa îi trimitea bani din Italia iar bunicii săi, creditori ai obligaţiei de întreţinere aveau o stare de sănătate bună şi resurse financiare suficiente. Nu trebuie analizată însă intenţia lor doar prin prisma momentului strict în care s-a încheiat contractul, ci trebuie avut în vedere tocmai acest element alea care este specific contractului de întreţinere. E indubitabil faptul că la încheierea unui contract de întreţinere, creditorul întreţinerii se gândeşte şi la viitor, la ce-i poate rezerva viaţa în ceea ce priveşte starea de sănătate, condiţiile de trai precum şi la posibilităţile viitoare ale debitorului obligaţiei de întreţinere de a-şi putea îndeplini în mod constant sarcinile pe care şi le-a asumat.
Este relevant în acest sens, răspunsul la interogatoriu al unuia dintre cei doi creditori ai obligaţiei de întreţinere din litigiu, respectiv, bunica intimatei-pârâte, numita RM care a recunoscut că intimata –pârâtă SA le-a făcut menajul, le-a cumpărat alimente, le-a făcut mâncare, le-a asigurat tratamentele necesare, internările în spital, le-a fost de ajutor faptul că era studentă la medicină iar atunci când au semnat contractul de întreţinere s-au hotărât s-o facă pentru că nu avea cine să aibă grijă de ei.
Se coroborează aceste afirmaţii cu declaraţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond: martora GA a arătat că ştie de la RM că nepoata sa se ocupa de problemele care se iveau atunci când bunicii erau internaţi, urmărea să-şi respecte tratamentul; martorul BG la declaraţia căruia, ruptă din context, face referire recurentul, a declarat că intimata –pârâtă îi ajuta pe defuncţi la curăţenie, menaj, treburile gospodăreşti mai grele, după paralizia bunicului, când acesta se deplasa foarte greu, în toată această perioadă a fost “îngrijit efectiv de nepoată”.
Susţinerea recurentului în sensul că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului este vădit nefondată, instanţa a avut în vedere analizarea faptului în ce măsură contractul a avut ca scop eludarea dispoziţiilor legale privind rezerva succesorală, respingând acţiunea în reducţiunea liberalităţii excesive, ca lipsită de obiect, cât timp nu s-a constatat că înţelegerea părţilor ar reprezenta o donaţie deghizată.
Raportat la considerentele expuse, instanţa de recurs, în baza art. 312 alin.1 Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursul.
