Materie : RECURS COMERCIAL. ATRAGEREA RĂSPUNDERII ORGANELOR DE CONDUCERE ALE DEBITOAREI ÎN BAZA ART.138(1) LIT.A DIN LEGEA NR.85/2006. ACEASTĂ FAPTĂ PRESUPUNE UTILIZAREA BUNURILOR MOBILE SAU IMOBILE, CORPORALE SAU INCORPORALE SAU A CREDITELOR ACORDATE DEBITORULUI ÎN INTERES PROPRIU SAU ÎN INTERESUL ALTEI PERSOANE.
-art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.736/C/05.12.2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.717/F/2011 pronunţată de Tribunalul S. M., a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei SC ”D. S. C. ” SRL P. N., RVA O. I. S. SPRL împotriva pârâtului O. A. pentru obligarea lui să suporte din averea proprie o parte din pasivul falitei.
Fără cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 1 din privind procedura insolvenţei, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Pentru a se putea dispune angajarea răspunderii civile speciale reglementată de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesară dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil, cu precizarea că, faptele cauzatoare de prejudicii pot fi doar cele strict descrise în cuprinsul textului de lege indicat.
În măsura în care se face dovada existenţei faptei cauzatoare de prejudiciu se pot analiza şi verifica existenţa şi a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, culpa persoanei care a săvârşit fapta.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a apreciat că falimentul societăţii comerciale administrată de pârât a fost cauzat în principal de faptul că acesta nu a urmărit recuperarea creanţelor datorate societăţii de către debitorii săi şi că s-ar fi folosit în interesul altei societăţi activele circulante ale debitoarei.
Coroborând ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv interogatoriul luat pârâtului cu înscrisurile depuse în probaţiune judecătorul sindic a constatat că administratorul a explicat în mod pertinent motivele ajungerii societăţii comerciale al cărei asociat era în stare de insolvenţă şi a dovedit cu înscrisuri faptul că faptele prejudiciale invocate de către lichidatorul judiciar ca fapte ilicite cauzatoare de prejudicii au fost săvârşite în interesul debitoarei ale cărei datorii faţă de o societate bancară au fost preluate de către un terţ şi nu în interesul personal al asociatului pârât.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că fapta reţinută de către reclamant în sarcina pârâtului de a nu recupera creanţele debitoarei nu este prevăzută ca faptă ilicită de către dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, în lipsa indicării altor împrejurări de fapt de natură a putea fi încadrate în categoria faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, săvârşite de către pârât înainte de deschiderea procedurii insolvenţei judecătorul sindic a constatat că în privinţa faptei prevăzută de lit. a) din Legea nr. 85/2006 invocată în prezenta cauză nu se confirmă starea de fapt prezentată de către practicianul în insolvenţă prin cererea de chemare în judecată respectiv că pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Astfel fiind, judecătorul sindic a constatat că, în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii de către fostul administrator al debitoarei, astfel că judecătorul sindic a constatat lipsa elementelor răspunderii civile delictuale speciale a acestuia prevăzute de art. 998 raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Constatând lipsa elementelor esenţiale ale răspunderii patrimoniale speciale prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie prevăzută de Legea privind procedura insolvenţei, lipsa raportului de cauzalitate între faptă, prejudiciu şi starea de insolvenţă, în temeiul art. 11, judecătorul sindic a respins cererea reclamantului pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a pârâtului, respectiv pentru obligarea acestuia să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei falite ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul RVA O. I. S. – lichidator al debitoarei SC D. S. C. SRL P., solicitând modificarea ei în întregime şi obligarea asociatului O. A. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei în sumă de 126.531 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, sentinţa atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât activitatea pârâtului de neîncasare a creanţelor debitoarei în speţă, constituie modalitatea de săvârşire a faptei ilicite prevăzută de art.138(1) din Legea nr.85/2006 şi nu una din faptele ilicite reglementate generic de textul de lege invocat de către instanţa de fond.
A arătat că, din probele administrate inclusiv interogatoriul pârâtului, nu rezultă că acesta s-ar fi preocupat de încasarea tuturor creanţelor de la debitorii săi, cum se motivează în sentinţa recurată, la întrebarea nr.12 din interogatoriu, pârâtul a specificat că, din creanţele totale de 189.648 lei evidenţiate în bilanţul de la data de 30.06.2008, nu s-a încasat nici o sumă, iar la întrebarea nr.13 din interogatoriu, a susţinut că nu cunoaşte situaţia bunurilor active corporale în valoare de 83.199 RON şi active circulante de natura stocurilor în valoare de 19.246 RON alături de suma de 670 RON, cu excepţia construcţiei care a făcut obiectul i revocate. Lipsa bunurilor din categoria stocurilor şi a sumelor de bani precum şi a oricărui indiciu privind locaţia acestora sau a situaţiei juridice actuale, creează prezumţia că acestea au fost ascunse de persoana care avea drept de dispoziţie asupra lor, respectiv le-a folosit în interesul său sau a altei persoane.
De asemenea a susţinut recurenta că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute la art.998 cod civil, apreciind că faptele de nerecuperare a tuturor creanţelor şi cea de nejustificare a activelor circulante de natura stocurilor în valoare de 19.246 RON alături de suma de 670 RON evidenţiată în conturile „ Casa şi Conturi la bănci” sunt fapte ilicite prevăzute de Legea nr.85/2006 generatoare de pagube societăţii debitoare, rezultând astfel toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei cauzatoare de prejudiciu, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi culpa persoanei care a săvârşit fapta.
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.138 (1) lit. a din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul declarat este întemeiat.
Prin cererea formulată de lichidatorul judiciar s-a solicitat reţinerea săvârşirii de către asociatul O. A. a faptei prevăzute de art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006 şi antrenarea răspunderii cu consecinţa obligării la suportarea pasivului debitoarei.
Conform dispoziţiilor art.138 lit. a, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportat de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvenţă prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unor alte persoane.
În speţă, intimatul pârât a recunoscut în interogatoriu faptul că societatea debitoare a fost administrată de administratorul M. A. până la data de 1.04.2007, când a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă ( fila 7), după acea dată din înscrisurile de la dosar ( documente contabile semnate de către intimatul O. A.) rezultând că activitatea societăţii a fost administrată de intimatul pârât.
Din bilanţul întocmit la 31.12.1008 ( fila 89) rezultă că la acea dată societatea avea imobilizări corporale în sumă de 83.199 lei şi stocuri în sumă de 19.246 lei, bunuri care nu au putut fi identificate de către lichidatorul judiciar.
Din înscrisurile de la dosar şi interogatoriul luat pârâtului O. A., rezultă că imobilizările corporale în sumă de 83.199 lei sunt reprezentate de cele 3 case şi terenul aferent proprietatea pârâtului, case ridicate de acesta în roşu, nefinalizate şi donate societăţii debitoare cu condiţia ca societatea să continue lucrările până la finalizare.
Ulterior această donaţie a fost revocată, situaţie în care se explică de ce la momentul insolvenţei aceste bunuri nu mai figurau în patrimoniul societăţii, însă stocurile de marfă în sumă de 19.246 lei nu s-a putut dovedi de către pârât ce au reprezentat şi unde sunt bunurile respective.
Mai mult, după donarea imobilelor respective societăţii, aceasta a contractat un credit în sumă de 100.000 lei, banca creditoare instituind ipotecă asupra imobilelor.
Nu s-a făcut nici o dovadă privind modalitatea în care a fost folosit de către societate creditul respectiv.
Din înscrisurile de la dosar şi afirmaţiile pârâtului se poate deduce foarte clar că atât bunurile societăţii cât şi creditorul contractat de societate au fost folosite de către asociatul O. A. pentru finalizarea celor trei imobile donate societăţii pe perioada derulării activităţii de finalizare şi revocată donaţia ulterior, când societatea se afla în impas financiar şi pentru a nu-şi pierde imobilele respective, după cum a afirmat chiar pârâtul.
Prin urmare este vădită fapta săvârşită de O. A. de a folosi bunurile şi creditele societăţii în folosul propriu.
Folosirea stocului de marfă şi a creditului, singurele resurse materiale şi financiare ale societăţii debitoare, în folosul propriu a determinat insolvenţa societăţii, astfel că, există legătură de cauzalitate între fapta săvârşită de pârât şi ajungerea societăţii în insolvenţă.
Pentru aceste considerente în baza art.304 pct. 9 şi 312 alin.1 Cod procedură civilă, a fost admis recursul declarat de RVA O. I. S. SPRL împotriva sentinţei nr.717/F din 06.04.2011 pronunţată de T. S. M. care a fost modificată în totalitate în sensul admiterii acţiunii formulată de RVA O. I. S. SPRL împotriva pârâtului O. A. şi în consecinţă a obligat pârâtul să suporte din averea proprie, pasivul debitoarei SC D. S. C..SRL P. în sumă de 126.531 lei.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
