Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 727 din 23 martie 1998 (dosar nr. 2124/1997)
După ce reclamantul a fost demis din funcţia de primar, prin decizia nr. 96 din 25 ianuarie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, s-a dispus anularea actului de demitere, reintegrarea sa în funcţie şi a fost obligat Guvernul la plata drepturilor băneşti cuvenite până la data reintegrării. Ulterior, reclamantul a pretins obligarea aceluiaşi pârât la plata sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale. Noul proces are ca obiect pretenţii băneşti întemeiate pe răspundere civilă delictuală prevăzută de art. 998 şi urm. din Codul civil, fapta ilicită constând în demiterea nelegală din funcţia de primar. Deci, în cauză, nu este vorba de anularea sau emiterea vreunui act administrativ, ci de obligarea pârâtului să plătească o sumă de bani ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal.
Aşa fiind, reclamantul nu se află în ipoteza art. 11 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, ce consacră o prorogare legală de competenţă în favoarea instanţei de contencios administrativ pentru cazul când pe lângă capătul de cerere principal referitor la anularea actului se formulează o cerere cu caracter accesoriu de acordare a unor despăgubiri. De aceea, noua sa acţiune urmează regulile de competenţă materială specifice dreptuluj comun, nea vând relevanţă dispoziţia legală încălcată care conferă caracterul ilicit faptei pârâtului, fiindcă excepţia de ordin procedural instituită prin art. 11 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 este de strictă interpretare.
Pe de altă parte, sub aspectul problemei în discuţie, dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 29/1990 nu sunt aplicabile fiindcă textul respectiv se referă la prescripţia dreptului la acţiune iar nu la competenţa materială.
Se constată că în cauză nu erau incidente prevederile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă ci regula de drept comun instituită prin art. 1 din acelaşi cod. Ca urmare, invocându-se excepţia de necompetenţă materială prevăzută de art. 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond trebuie să procedeze conform art. 158 din cod şi să decline competenţa la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
Faţă de cele de mai sus, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa şi a se trimite cauza spre soluţionare instanţei competente.
