O.U.G. nr. 119/2007, art. 2 alin. (1)[1], art. 9 alin. (2)
Pentru recuperarea debitului, reclamanta creditoare a început executarea silită, fără a face dovada creanţei încasate şi a sumelor achitate de societatea debitoare, faţă de aceste acte nepu-tându-se stabili valoarea creanţei rămase de achitat.
Trib. Vrancea, s. corn. şi de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 105 din 28 mai 2009, în Jurindex
Prin cererea înregistrată la această instanţă la 31.03.2009, reclamanta creditoare SC B. SRL G. a solicitat în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 119/2007 emiterea unei ordonanţe de plată prin care pârâţii debitori SC T.B. 2003 SRL şi U.H., în calitate dc administrator şi garant al societăţii, să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 207.043,15 lei, cu dobânzi calculate în cuantum de 0,28% pe zi până la plata afectivă.
In motivarea cererii arată că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2734/17.04.2007, a livrat societăţii pârâte marfa solicitată, care a achitat contravaloarea acestora în baza facturilor emise la termenele scadente stabilite în contract. Din luna august societatea pârâtă nu şi-a mai respectat obligaţia de plată, motiv pentru care reclamanta-creditoare a încercat recuperarea prejudiciului pe calea ipotecării diferitelor terenuri ce aparţin administratorului societăţii, pârâtul creditor U.H. Mai arată că nu a putut recupera întreg debitul, deoarece bunurile pârâtului-creditor U.H. erau deja ipotecate sau grevate de un de vânzare-cumpărare. Precizează că prin semnarea contractului pârâtul crcditor U.H. şi-a asumat răspunderea în cazul în care societatea nu-şi execută obligaţia de plată, vânzătorul
111 Alineatul (1) al art. 2 a fost modificat prin art. II pct. 4 din O.U.G. nr. 79/2011, cu următorul conţinut: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor ccrtc, lichide şi exigibile cc reprezintă obligaţii dc plată a unor sume de bani carc rezultă din contractc încheiate între profesionişti”.
are dreptul să se îndrepte împotriva oricărui salariat sau administrator al societăţii cumpărătoare pentru recuperarea debitului.
Reclamanta precizează că împotriva administratorului societăţii a mai formulat o ordonanţă de plată, care a fost respinsă pe motiv că nu este o creanţă lichidă, dar pe parcursul procesului societatea a mai efectuat plăţi, debitul fiind confirmat de societate la 31.12.2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 27.04.2009 pârâta creditoare solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că cerinţele art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 se aplică unor creanţe certe, lichide şi exigibile. Astfel, arată că în cauză nu este o creanţă certă, soldul creditor fiind mai mic faţă de creanţa solicitată; arată că stocul de marfa în valoare de 43683,20 lei este încă în proprietatea reclamantului-creditor până la data plăţii integrale; mai arată că acest stoc de marfă nevândut a fost refuzat la plată, emiţând o notificare reclamantei de a ridica marfa respectivă care, deşi a promis că va prelua marfa, nu a trecut la executare.
Pârâta mai precizează că reclamanta are deja un titlu asupra creanţei solicitate recurgând deja la executarea sa silită.
Prin notele scrise depuse la dosar la 14.05.2009, reclamanta arată că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum prevăd dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, câtimea acestuia fiind de 201.403,15 lei -contravaloare marfa şi penalităţi calculate până la 17.04.2009 în sumă de 83.826,76 lei, recunoscută de către debitor prin procesul-verbal întocmit de BEJ D.H. Cât priveşte marfa aflată în stoc, reclamanta creditoare arată că o parte din aceasta a fost achitată. Faţă dc susţinerea pârâtei că avea obligaţia de a ridica marfa nevândută, reclamanta arată că art. 13 din contract se referă la marfa refuzată calitativ. Precizează că, având în vedere că a început executarea silită împotriva debitoarei, înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea acesteia la plată, menţinându-şi capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului U.H., în calitate de administrator şi garant al societăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de solicitarea reclamantului şi susţinerile pârâtului, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (1), O.U.G. nr. 119/2007 se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contractele comerciale. Potrivit art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ, în cazul în care debitorul contestă creanţa instanta va verifica această contestatie dacă este întemeiată.
Din susţinerile debitoarei, dar şi ale creditoarei, rezultă că marfa livrată în baza contractului comercial a fost achitată parţial. O parte din marfa livrată, conform susţinerilor debitoarei, se află în stoc la sediul său şi, potrivit art. 12 din contract, aparţine creditoarei până la vânzare, susţinere neînsuşită de reclamantă, care arată că o parte din această marfa a fost achitată de pârâtă.
Se mai reţine din actele dosarului că pentru recuperarea debitului reclamanta a început executarea silită, fară a se face dovada creanţei încasate şi a sumelor achitate de societate, instanţa, faţă de aceste acte, neputând stabili valoarea creanţei rămasă de achitat pentru a obliga pârâtul garant, pentru care, de altfel, nu au fost instituite garanţii (din actele depuse la dosar rezultă instituirea garanţiilor asupra societăţii, nu şi asupra persoanei fizice).
Având în vedere că în cauză nu este vorba despre o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum cer dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, instanţa a respins cererea.