Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii pentru că a pus în balanţă şi a făcut aprecieri asupra puterii unei hotărâri judecătoreşti faţă de o Dispoziţie a Primarului emisă în baza Legii 10/2001 şi a dat întâietate sentinţei judecătoreşti doar pentru simplu fapt că emitentul celui de-al doilea act este un organ al administraţiei locale cu activitate jurisdicţională şi nu o instanţă judecătorească.
Ori, s-a omis a se avea în vedere disp.art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora „dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia, are forţa probantă a unui înscris autentic”. Faţă de aceste dispoziţii legale se apreciază că sentinţa civilă nr.144/1999 a Tribunalului Galaţi cât şi Dispoziţia 1628/21.04.2005 a Primarului Municipiului Galaţi au aceeaşi valoare juridică din punctul de vedere al emitentului atâta vreme cât ambele s-au dat ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza unor legi reparatorii.
Pasul următor constă în a cerceta titlurile autorilor fiecărei părţi pentru a constata care este preferabil.
Pasul următor constă în a cerceta titlurile autorilor fiecărei părţi pentru a constata care este preferabil.
Aşa cum s-a demonstrat recurenţii pârâţi sunt dobânditorii a 577 mp amplasaţi pe fosta proprietate, pe când intimatul reclamant este proprietar pe 310 mp., nereconstituiţi pe vechiul amplasament.
Se constată cu uşurinţă că este preferabil titlul pârâţilor.
Decizia civilă nr. 350/R din 07.10.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gl reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâţii P.I. şi P.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 310 m.p.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă a Tribunalului Galaţi, irevocabilă, s-a dispus retrocedarea către el a terenului menţionat. Terenul a fost intabulat în 2002. În anul 2006 reclamantul a constatat că pârâţii i-au ocupat terenul fără a avea titlu de proprietate.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.480 din Codul civil.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Gl acţiunea formulată de reclamantul M.C. a fost respinsă ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâţi a sumei de 1.928 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul M.C., ca moştenitor al defunctei V.T., a fost pus în posesie cu terenul situat în GL., pe Bd. F.D. Terenul a fost retrocedat prin sentinţa civilă a Tribunalului GL, irevocabilă, iar punerea în posesie a avut loc prin intermediul executorului judecătoresc V.D.
Pe de altă parte, titlul de proprietate al pârâţilor P.I. şi P.C. este reprezentat de Dispoziţia Primarului municipiului GL, care se referă la str. F.M. (fostă S.P.), şi de contractul de vânzare dintre pârâţi şi beneficiarii dispoziţiei menţionate.
Titlurile de proprietate nefiind contestate de părţi, instanţa a considerat că trebuie să verifice dacă punerea în posesie a acestora a fost în conformitate cu aceste titluri.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză instanţa a reţinut că str. C., pe care era amplasat imobilul reclamantului a fost desfiinţată, astfel încât i-a fost reconstituit traseul în funcţie de construcţiile încă existente. Imobilul reclamantului se află în prezent parţial poziţionat pe taluzul falezei. La emiterea hotărârii judecătoreşti care constituie titlul reclamantului, identificarea imobilului acestuia s-a făcut tocmai de la limita taluzului falezei către imobilul aflat în proprietatea pârâţilor.
Pe de altă parte, autorii pârâţilor au fost puşi în posesie pe vechiul amplasament.
Instanţa a reţinut astfel că cele două imobile – al reclamantului (de pe str. C.,) şi al pârâţilor (de pe str. F.M.) – sunt distincte şi nu se suprapun, imobilul reclamantului fiind în continuarea celui al pârâţilor.
Mai mult decât atât, instanţa a mai reţinut că suprafaţa de teren în prezent existentă pe care trebuie să se situeze imobilele părţilor permite amplasarea ambelor imobile; este adevărat că imobilul reclamantului este mai apropiat de taluzul falezei, însă, aceasta fiind şi situaţia anterioară (a autorilor părţilor), reclamantul nu poate pretinde ca imobilul său să se suprapună, fie şi parţial, cu al pârâţilor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, reclamantul M.C.
Prin decizia civilă a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis acţiunea civilă şi au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 310 mp. teren situat în GL, F.D.
Pentru a pronunţa această decizie s-au reţinut următoarele :
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Gl. a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta V.T. (autoarea reclamantului M.C.) în contradictoriu cu Consiliul Local GL. şi s-a dispus retrocedarea către reclamantă a imobilului situat în GL, F.D. compus din suprafaţa de 310 mp cu vecinii: Consiliul Local GL la Nord, proprietăţile R.A. şi M.D. la Est, Faleza Dunării la Sud şi C.A. la Vest, conform raportului de expertiză tehnică topometrică şi a schiţei anexă întocmite în acea cauză de expert B.V.
Reclamantul şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren la data de 21.11.2002.
Prin Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului GL. s-a dispus restituirea către numiţii A.A., S.A., A.E. şi O.M. a imobilului-teren în suprafaţă de 577 mp situat în GL, str. F.M., punerea în posesie asupra terenului restituit conform procesului-verbal având loc la 12.01.2006. Prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanţii au cumpărat de la persoanele menţionate mai sus suprafaţa de 577,26 mp situată în str. F.M., cu vecinii: R.M. la Nord, Domeniul public la Est şi Consiliul Local la Sud.
Dreptul de proprietate al pârâţilor asupra terenului cumpărat a fost intabulat la data de 25.08.2006.
Din probele administrate în cauză, respectiv din raportul de expertiză refăcut efectuat în apel de expert A.F. coroborat cu documentaţiile ce au stat la baza intabulării drepturilor de proprietate ale părţilor în Cartea funciară şi cu raportul de expertiză întocmit de expert B.V., Tribunalul a reţinut că cele două suprafeţe de teren înscrise în titlurile de proprietate ale părţilor se suprapun.
Cauza în care s-a dispus retrocedarea terenului în suprafaţă de 310 mp către autoarea reclamantului s-a judecat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local GL., iar reclamantul a fost pus în posesie cu acest teren la data de 9.10.2002, conform procesului-verbal al executorului judecătoresc V.D.
Tribunalul a reţinut astfel că Primăria cunoştea amplasamentul terenului ce a fost retrocedat reclamantului.
Emiterea ulterioară a Dispoziţiei de către Primarul municipiului GL. nu este de natură a afecta dreptul de proprietate al reclamantului consfinţit printr-o hotărâre judecătorească având în vedere faptul că sentinţa civilă este opozabilă autorităţii emitente a dispoziţiei respective, la data emiterii dispoziţiei terenul restituit reclamantului nu se mai afla în patrimoniul Municipiului GL., precum şi faptul că dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeţei de 310 mp era intabulat la data emiterii dispoziţiei şi deci era opozabil terţilor.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996 republicată înscrierile în cartea funciară îşi produc efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor.
Acţiunea în revendicare constituie acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Cum în cauză ambele părţi deţin un titlu de proprietate pentru terenul în litigiu instanţa trebuie să hotărască care dintre cele două titluri este preferabil.
Având în vedere considerentele de mai sus privind faptul că sentinţa civilă era opozabilă emitentului dispoziţiei, faptul că titlul de proprietate al reclamantului este mai vechi, iar dreptul său de proprietate asupra suprafeţei de 310mp era intabulat în cartea funciară la data emiterii Dispoziţiei, Tribunalul a apreciat că dreptul reclamantului este preferabil, astfel că acţiunea în revendicare formulată de acesta apare ca fiind întemeiată.
Impotriva deciziei civile a Tribunalului Gl. au declarat recurs pârâţii P. considerând-o nelegală prin prisma disp.art.304 pct.7,8,9 Cod procedură civilă.
Astfel, apreciază că în speţă s-a dat întâietate schiţei întocmite de expert B.V. cu ocazia intabulării dreptului de proprietate a intimatului M.C., schiţă întocmită în fals prin inserarea canalului pluviometric ca limită sudică a proprietăţii acestuia. Dovada falsului este dată de adresa OCPI prin care se menţionează că schiţa corectă este cea care rezultă din expertiza făcută de expertul B.V. cu ocazia judecării dosarului Tribunalului GL. şi nu cea de-a doua schiţă ataşată la avizul 5628.
A doua critică se axează pe lipsa de rol activ a instanţei care a luat în calcul doar obiecţiunile la raportul de expertiză dispus în cauză şi care nu a insistat în niciun fel în aflarea adevărului şi lămurirea aspectelor controversate sesizate de pârâţii P.
Astfel, existenţa a două schiţe diferite în ceea ce priveşte amplasamentul proprietăţii reclamantului, una ce face parte integrantă din titlul acestuia de proprietate, în baza căreia a fost pus în posesie, şi una intabulată la Cartea Funciară şi care a determinat juxtapunerea proprietăţii a fost trecută în mod inexplicabil sub tăcere de către instanţa de judecată.
Instanţa era datoare să lămurească situaţia de fapt sub toate aspectele sale, respectiv să solicite lămuriri atât la Primăria GL, cu privire la modalitatea de punere-n posesie a pârâţilor P. (şi anume că la momentul punerii în posesie proprietatea nu era îngrădită în niciun fel, ceea ce demonstrează că au fost puşi în posesie pe un alt amplasament decât reclamantul), de asemenea, pentru a se preciza dacă str.C. corespunde cu F.M. şi precizările de la OCPI cu privire la contradicţiile dintre cele 2 schiţe ale expertului B.V.
In plus, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada modalităţii de înlăturare a semnelor de hotar, susţinerea sa e nedovedită.
Lipsa rolului activ s-a concretizat şi-n modalitatea în care s-a limitat la a îmbrăţişa opiniile exprimate de consilierul expert B., fără a explica raţiunile pentru care a înţeles să înlăture concluziile raportului principal de expertiză efectuat în cauză.
Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii pentru că este de principiu că dobânditorul unui drept real nu îl poate valorifica în mod valabil decât cu respectarea strictă a limitelor materiale şi poziţionării bunului care rezultă din titlul de proprietate intabulat al autorului. Ori, probele din dosar fac dovada că nu există suprapunere între cele două proprietăţi.
La termenul din 02.09.2010 au formulat cerere de intervenţie în favoarea recurenţilor numitul A.S. – transmiţătorul dreptului de proprietate al terenului din str. F.M..
In motivarea cererii a învederat că din analiza actelor de proprietate aferente celor doi iniţiali (autorii intervenienţilor şi autorii reclamanţilor) rezultă fără urmă de îndoială împrejurarea că suprafaţa pentru care a fost el pus în posesie se suprapune aproape milimetric cu fostul amplasament al autorilor săi, în timp ce suprafaţa pe care au fost puşi în posesie reclamanţii este complet diferită de cea deţinută de autorii acestora.
Astfel, autorul intervenienţilor a fost A.O. care a dobândit proprietatea asupra suprafeţei de 925 mp prin actul de vânzare transcris la Tribunalul Judeţean Covurlui.
După exproprierea intervenită prin Decretul 92/1965, moştenitorilor defunctului A.O. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 577,26 mp. amplasarea acestora fiind în vechiul perimetru. Str. F.M., fosta S.P., există încă în zona respectivă, iar măsurătorile au putut fi efectuate cu acurateţe, conform schiţelor furnizate la cererea acestora de către Primăria GL.
Astfel, din Planul de situaţie ridicare topografică 2006, suprapus peste planul de situaţie anexă la Decretul de nr. 92/1965, în care se individualizează şi canalul pluviometric prezent în zonă, rezultă cu certitudine că suprafaţa autorilor acestora coincide în totalitate cu suprafaţa pe care au fost puşi în posesie moştenitorii lui A.O., astfel încât orice afirmaţie în sensul că amplasamentul lor a fost modificat este absolut nefondată.
La polul opus se află situaţia proprietăţii reclamanţilor, autorii acestora V.L. şi V.G., dobândind proprietatea asupra suprafeţei de 230 mp. prin actul de vânzare-cumpărare din 21.08.1945. Strada pe care se afla amplasat terenul reclamanţilor era str. C., stradă care nu se mai regăseşte în structura actuală topografică a oraşului Galaţi. La acest moment strada Cucului se situează pe taluzul falezei superioare a Dunării, astfel că vechile amplasamente au dispărut.
Atât în cuprinsul Actului de vânzare A.O., cât şi în actul de vânzare al lui V.L. şi V.G., apare menţionată la vecinătatea de sud, respectiv la miazănoapte, proprietatea coparticipantului procesual. Această împrejurare demonstrează că proprietăţile în discuţie coexistau, fără a se suprapune.
Nu în ultimul rând, reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 310 mp, deşi autorii acestora nu erau proprietari decât pe suprafaţa de 230 mp, rezultând astfel că reclamanţilor li s-a reconstituit cu 80 mp în plus, în timp ce moştenitorilor autorilor A.O., li s-a reconstituit un teren cu o suprafaţa mai mică cu aproape 350 mp.
Faţă de aceste precizări, apreciază că dreptul lor de proprietate este mai bine conturat decât dreptul de proprietate al reclamanţilor, atât sub aspectul anteriorităţii titlului autorului lor, cât şi sub aspectul individualizării amplasamentului proprietăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului s-a constatat că recursul şi cererea de intervenţie în interesul recurenţilor sunt întemeiate.
In speţă este în discuţie o acţiune în revendicare când titlurile provin de la autori diferiţi.
Nimeni nu contestă dreptul părţii adverse, ci doar amplasamentul acestuia, amplasament ce ar putea sau nu determina o suprapunere a proprietăţilor.
Se pretinde de către recurenţi că nici nu ar exista această suprapunere.
Coroborând probele administrate de instanţa de fond şi apel cu înscrisurile noi din recurs (actul de vânzare-cumpărare din 1934 autentificat de Tribunalul Judeţean Covurlui – titlul autorului transmiţătorului dreptului de proprietate al recurenţilor, planul de situaţie şi releveul privind imobilul situat în GL., str. S.V., planul de situaţie ridicare topografică 2006 suprapusă peste planul de situaţie anexă la Decretul de expropriere 92/1965 cu poziţionarea canalului de preluare ape pluviale, planul de situaţie ridicare topografică 2006 peste ortofotoplanul Municipiului GL.) se constată că nu există suprapunere între proprietăţile autorilor părţilor, aspect neanalizat de instanţa de apel. Aceasta s-a limitat la a analiza amplasamentul stabilit prin sentinţa civilă nr.144/1999 a Tribunalului GL. şi prin Dispoziţia Primarului GL., deşi ambele erau acte juridice cu caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi. Această omisiune instanţei de apel urmează a fi suplinită de instanţa de recurs.
Astfel, autorii intimatului reclamant sunt V.L. şi V.G. care ÎN 1945 cumpără 230 mp de la Z. şi S.J.. Cei 230 mp sunt situaţi în Gl., str.C. şi au următoarele vecinătăţi : Est – S.A. – 22,68 mp, Nord – O.A. – 12,28 mp, Sud – 8,78 mp pe str.C., Vest – D.G. şi A.N. – 22,68 mp.
Prin Decretul Consiliului de Stat al RPR 92/1965 „în scopul executării consolidării malului Dunării” sunt expropriate V.L. şi I.T. (fiica sa). În decretul de expropriere sunt menţionaţi 260,92 mp teren din care 49,14 mp ocupaţi de construcţii.
În 1998 se promovează o acţiune întemeiată pe Legea nr. 33/1994 de către V.T. (fiica lui V.L. şi V.G.), acţiune finalizată prin sentinţa civilă a Tribunalului GL. – irevocabilă prin decizia civilă a Curţii Supreme de Justiţie. Prin sentinţa civilă s-a dispus retrocedarea imobilului situat în Galaţi, F.D. fostă str. C. compus din teren în suprafaţă de 310 mp învecinat la Nord cu Consiliul Local GL., Est cu R.A. şi M.D., la Sud cu Faleza Dunării şi la Vest cu proprietatea C.A. „conform raportului de expertiză tehnică şi a schiţei anexă întocmite de B.V., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Din analiza expertizei întocmite de V.B. rezultă că terenul în cauză a fost identificat ca având următoarele vecinătăţi : Nord – Consiliul Local fost proprietar A.O. – 15,95 mp, Est – R.A. 8m+1m=9 m şi fam. M. pe 9,50 m, Sud – Faleza Dunării – 23 m, Vest – C.A. – 15,85 m.
Se trece la intabularea dreptului de proprietate de către intimatul-reclamant M.C. în baza documentaţiei cadastrale întocmite de expert B.V. cu o schiţă în care apar aceleaşi vecinătăţi pentru laturile Nord, Est, Vest, mai puţin în partea de Sud unde este menţionat „canal preluare ape pluviometrice”, precum şi că după acest canal a fost str.C. iar în prezent este faleza superioară a Dunării.
De cealaltă parte, autorul intervenienţilor a fost A.O. care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din F.S.P. prin actul transcris la Tribunalul Judeţean Covurlui. În acest act sunt menţionaţi megieşii printre care în Vest şi Ş.J. (cel ce a vândut în 1945 lui V.G. şi V.L.) pe o suprafaţă de 11,80 mp.
Au fost expropriaţi în baza Decretului 92/1965, au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 şi prin Dispoziţia 1628/21.04.2005 li s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru 577,26 mp. Schiţa anexă a acestei dispoziţii relevă amplasamentul imobilului dispus a se restitui şi anume : Nord – R.A. : 22,68 mp + 1 m şi fam.M. pentru 11,64 mp, Est – 23,73 mp domeniul public, Sud – Consiliul Local GL. – 35,37 mp şi Vest – str. F.M. – 10,18 mp.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel există suprapunere între amplasamentul proprietăţilor părţilor stabilite prin Dispoziţia Primarului GL. şi sentinţa civilă a Tribunalului GL. Dovada indubitabilă în acest sens fiind faptul că pe latura Est vecinii sunt R.A. şi fam. M., primul pe o distanţă de 8 m + 1 m, iar al doilea pe 9,50 m, în Sud – domeniu public (faleza superioară).
Nu se poate îmbrăţişa varianta prezentată de recurenţi precum s-a ajuns la această suprapunere ca urmare a falsificării celei de-a doua schiţe întocmite de expertul B.V. cu ocazia intabulării prin inserarea ca limită sudică a canalului pluviometric pentru că vecinătăţile E, V, N sunt aceleaşi în ambele schiţe (R.A. 8m+1 m şi M. 9,50 m în E, V– C.A. şi N–Consiliul Local GL).
Însă s-a ajuns la această suprapunere pentru că intimatului-reclamant nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament.
Terenul intimatului-reclamant era situat pe str.C. Ori, în toate expertizele efectuate în cauză experţii menţionează clar că-n prezent această stradă nu mai există. Apoi teoria fiecăruia că există sau nu suprapunere între cele două proprietăţi porneşte de la amplasamentul stabilit de expertul B.V. în dosarul Tribunalului GL, amplasament care nu respectă poziţionarea proprietăţii lui V.L. şi V.G.. Însuşi expertul B.V. în schiţa anexă a documentaţiei cadastrale întocmite cu ocazia intabulării dreptului de proprietate a intimatului M. menţionează că fosta str.C. în prezent este însăşi faleza superioară a Dunării.
Apoi, înscrisurile noi depuse în recurs – ridicarea topografică din 2006 efectuată pentru identificarea fostei proprietăţi a autorilor pârâţilor – relevă faptul că imobilul din str.C. este în partea de sud faţă de canalul de colectare pluviometrică.
Nu în ultimul rând însuşi intimatul reclamant prin cerere în 2005 solicită închirierea a 200 mp. „pe faleza Dunării (fostă str.C.)” deşi avea recunoscut, intabulat dreptul de proprietate asupra celor 310 mp încă din 2002. Implicit a recunoscut că i
s-au dat 310 mp în altă parte decât a fost proprietară autoarea sa pe 230 mp în str.C.
Pe de altă parte la data emiterii Dispoziţiei Primarului Municipiului GL. s-a avut în vedere respectarea vechiului amplasament al dreptului de proprietate al autorilor notificatorilor avându-se în vedere existenţa şi în prezent a unor repere ce se regăsesc în actul din 1934 (Nord – str. F.M., fostă S.P.) ca şi ridicarea topografică din 2006 suprapusă peste planul de situaţie anexă la Decretul de expropriere 92/1965.
Ce importanţă au vechile amplasamente în prezenta speţă ?
Obiectul prezentei acţiuni este o acţiune în revendicare, acţiune în care s-a constatat că titlurile părţilor provin de la autori diferiţi.
In acest caz instanţa are obligaţia de a compara între ele drepturile autorilor de la care provin cele 2 titluri şi are câştig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
In acest punct instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii pentru că a pus în balanţă şi a făcut aprecieri asupra greutăţii unei hotărâri judecătoreşti faţă de o Dispoziţie a Primarului emisă în baza Legii 10/2001 şi a dat întâietate sentinţei judecătoreşti doar pentru simplu fapt că emitentul celui de-al doilea act este un organ al administraţiei locale cu activitate jurisdicţională şi nu o instanţă judecătorească.
Ori, s-a omis a se avea în vedere disp.art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora „dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acesteia, are forţa probantă a unui înscris autentic”. Faţă de aceste dispoziţii legale se apreciază că sentinţa civilă a Tribunalului Gl. cât şi Dispoziţia Primarului Municipiului Gl. au aceeaşi valoare juridică din punctul de vedere al emitentului atâta vreme cât ambele s-au dat ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza unor legi reparatorii.
Aşa cum s-a demonstrat recurenţii pârâţi sunt dobânditorii a 577 mp amplasaţi pe fosta proprietate A.O., pe când intimatul reclamant M. este proprietar pe 310 mp. Nereconstituiţi pe vechiul amplasament.
Se constată cu uşurinţă că preferabilitate are titlul pârâţilor. De subliniat că într-o acţiune în revendicare în care se ajunge a se compara titlurile provenite de la autori diferiţi nu are relevanţă data intabulării dreptului de proprietate al părţilor.
Această chestiune avea importanţă într-o acţiune în revendicare în care titlurile părţilor provin de la acelaşi autor.
Apoi, faptul că parte în dosarul din 1998 a fost Primăria Galaţi şi implicit avea cunoştinţă de amplasamentul celor 310 mp. retrocedaţi lui V.T. nu este suficient a împieta admiterea unei acţiuni în revendicare, acţiune ce presupune analiza titlurilor de proprietate ale părţilor şi a da câştig de cauză celui ce a deţinut într-adevăr terenul în cauză. (Red. L.C.)
