Lichidatorul judiciar are obligaţia de a notifica creditorul în vederea înscrierii la masa credală şi de a verifica creanţele declarate, iar nu şi de a încunoştinţa creditorii cu privire la cuantumul creanţelor acestora.
Creditorii trebuie să se informeze cu privire la cuantumul creanţelor până la împlinirea termenului stabilit pentru depunerea declaraţiilor de creanţă. Nerespectarea acestei condiţii implică propria culpă a creditorului, pe care acesta nu o poate invoca pentru completarea declaraţiei de creanţă în mod tardiv, pe calea contestaţiei la tabloul definitiv al obligaţiilor debitoarei.
(Decizia nr. 20 din 9 ianuarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 6137, pronunţată la 11.09.2001 în cauza constituind obiectul Dosarului nr. 8133/1999, privind procedura falimentului debitoarei Banca X, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a hotărât, printre altele, respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulate de creditoarea S.C. “C.” S.A. la tabloul definitiv al obligaţiilor debitoarei, prin care aceasta a solicitat înscrierea sa în respectivul tablou şi cu suma de 2.408.852.801 lei, reprezentând creanţe bugetare nevirate la bugetul de stat şi aflate în contul de disponibilităţi deschis de creditoare la banca debitoare.
Pentru a hotărî respingerea contestaţiei, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 64/1995, republicată, neputându-se reţine o fraudă în sarcina unui alt creditor sau a lichidatorului judiciar cu privire la posibilitatea creditoarei contestatoare de a formula declaraţie de creanţă şi în legătură cu suma ce a format obiectul contestaţiei. Lichidatorul judiciar nu are obligaţia de a încunoştinţa creditorii despre sumele pe care le pot solicita prin înscrierea la masa credală, obligaţia legală instituită în sarcina acestuia, potrivit art. 87 din legea menţionată, fiind îndeplinită, în speţă, prin emiterea notificării, cu caracter general, de la 05.07.2000 şi 19.07.2000, prin intermediul publicaţiilor specificate în cuprinsul sentinţei.
întrucât completarea declaraţiei de creanţă iniţiale cu suma arătată în contestaţie a avut loc după expirarea termenului de formulare a declaraţiilor de creanţă, împlinit la 19.12.2000, judecătorul-sindic a dispus înscrierea creditoarei cu suma respectivă în tabloul definitiv al obligaţiilor debitoarei, în baza art. 111 din legea specială în materie.
împotriva acestei sentinţe, creditoarea S.C. “C.” S.A. a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, în vederea admiterii contestaţiei formulate.
în motivarea recursului, după ce a arătat situaţia de fapt care a împiedicat-o să se înscrie la masa credală şi cu suma ce a format obiectul contestaţiei, recurenta a învederat că a aflat de neîndeplinirea de către banca debitoare a obligaţiei constând în virarea sumei, care constituia venituri bugetare, numai după emiterea Adresei nr. 436 din 05.02.2001, prin care a solicitat să i se comunice extrasul său de cont.
Lichidatorul judiciar nu a examinat creanţele asupra debitoarei, potrivit art. 10 lit. i) din Legea nr. 83/1998, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, şi nu a sesizat judecătorul-sindic în legătură cu suma reprezentând creanţe bugetare, pentru care creditoarea dăduse băncii ordin de virare la buget încă din anul 1999, ordin pe care însă banca nu l-a executat.
în acest mod creditoarea a fost pusă în imposibilitatea de a formula contestaţie la tabelul preliminar întocmit de lichidator, în legătură cu situaţia reală a contului său de disponibilităţi, luând cunoştinţă de acest aspect numai la 06.02.2001, ca urmare a comunicării extrasului de cont. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 10 lit. i) din Legea nr. 83/1998, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/1999, lichidatorul judiciar are sarcina verificării creanţelor declarate, nerevenindu-i şi obligaţia atenţionării creditorilor cu privire la alte creanţe.
Recurenta era singura interesată să se informeze asupra realităţii datoriilor înregistrate de banca debitoare, solicitând extrasele de cont. Informarea trebuia efectuată însă după emiterea notificării lichidatorului conţinând invitaţia de înscriere la masa credală, în cadrul termenului maxim de depunere a creanţelor, prevăzut legal, iar nu după întocmirea tabloului final.
Condiţiile excepţionale prevăzute de art. 99 din Legea nr. 64/1995, republicată, conform cărora orice creanţă poate fi contestată până la închiderea procedurii, nu pot fi interpretate în sensul posibilităţii majorării cuantumului acesteia după împlinirea termenului de înregistrare la masa credală, cu atât mai mult cu cât necunoaşterea întinderii creanţei este consecinţa culpei creditoarei, singura interesată în recuperarea integrală a datoriei, respectiv în iniţierea demersurilor necesare stabilirii valorii acesteia.
Creditoarea nu poate invoca propria culpă nici ca o comportare necorespunzătoare sau ca o fraudă în sarcina lichidatorului ori a altui creditor, în raport cu art. 99 din legea mai sus menţionată.
în consecinţă, nefiind incidente prevederile art. 304 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
