Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 309 din 11 februarie 1998 (dosar nr. 2521/1997)
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr.29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei care i-a fost cauzată.
Prin dispoziţia nr. 189 din 28 august 1997, Direcţia Sanitară a municipiului Bucureşti a suspendat din funcţia de director al Leagănului de copii nr. 1 Bucureşti, în temeiul art. 16 din Legea nr. 1/1970, pe medicul M.I., până la definitivarea cercetării penale aflate în curs la Parchetul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.).
Prin acelaşi act administrativ i s-a menţinut susnumitei contractul de muncă pentru funcţia de medic primar pediatru în aceeaşi unitate.
Deşi temeiul de drept al dispoziţiei nr. 189 din 28 august 1977 îl constituie art.16 din Legea nr. 1/1970, care se referă la raporturile de muncă, din chiar cuprinsul actului administrativ rezultă că acesta priveşte numai raportul de funcţie nu şi contractul de muncă care se menţine pentru funcţia de medic primar pediatru.
Fiind, sub acest aspect, un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, emis de către un organ administrativ şi care vizează raportul de funcţie, născut la 19 aprilie 1995, prin dispoziţia nr. 214 a D.S.M.B., cererea prin care se solicită anularea actului este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Aşadar, motivele invocate de către recurentă referitoare la necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ sunt neîntemeiate, Curtea de apel soluţionând în mod legal cauza.
Referitor la celelalte motive recurs, se constată următoarele:
Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 prevăd efectuarea procedurii
prealabilă înainte de a se formula cerere la instanţă judecătorească pentru anularea actului administrativ.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că M I. s-a adresat, la 1 septembrie 1977, Ministerului Sănătăţii, împotriva dispoziţiei nr. 189 din 28 august 1977 emise de către Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti. Nu rezultă însă dacă plângerea a fost trimisă Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti pentru soluţionarea conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 sau dacă Ministerul Sănătăţii i-a comunicat răspuns petiţionarei.
Sub acest aspect, se împune efectuarea de probe noi de către prima instanţă pentru a se stabili dacă intimata-reclamantă a efectuat sau nu procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1.990.
Trebuie însă să se aibă în vedere că intimata-reclamantă nu a rămas în pasivitate, adresându-se Ministerului Sănătăţii cu plângere împotriva actului administrativ.
In ipoteza în care procedura prealabilă a fost efectuată. Curtea de apel trebuie să stabilească dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970 pentai suspendarea din funcţie.
Dispoziţia legală menţionată prevede că în situaţia în care unitatea a făcut plângere împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, cunducerea unităţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că unitatea nu a formulat plângere penală şi nici nu a fost trimisă reclamanta în judecată pentru fapte penale. Totodată, a costatat că prin rezoluţia nr. 2969/1997, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a confirmat propunerea organului de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de reclamantă.
Or, nu cauza în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de furt a constituit motivul suspendării din funcţie a intimatei-re- clamante, ci cauza care formează obiectul dosarului de urmărire penală nr. 238/P/1992 al Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), aşa cum reiese din adresa aflată la dosarul de recurs.
Sub acest aspect, prima instanţă nu a administrat toate probele necesare cauzei, iar celor existente le-a dat o greşită apreciere.
Rejudecând cauza, curtea de apel trebuie însă să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru suspendarea din funcţie şi anume dacă unitatea a făcut plângere penală împotriva salariatului ori dacă acesta a fost trimis în judecată pentai fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.
