Sancţiunea contravenţională pentru parcare neregulamentară nu poate fi aplicată proprietarului unui vehicul dacă nu se poate dovedi cu certitudine că acesta este autorul faptei, fiind incident principiul in dubio pro reo, în condiţiile în care acesta nu a fost surprins în momentul săvârşirii contravenţiei de către organul de poliţie, pentru a putea conferi actului sancţionator o prezumţie de legalitate şi temeinicie bazată pe constatări personale (ex propriis sensibus).
Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 2888 din 9 septembrie 2009,
definitivă prin nerecurare, portal.just.ro
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 26 februarie 2009 sub nr. 1946/303/2009, petentul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul local sector 6, Direcţia Generală de Poliţie Comunitară, anularea procesului-verbal de contra-
venţie seria P nr. 0031762 din 8 februarie 2009. In motivarea plângerii, contestatorul a arătat că a fost sancţionat contravenţional, deoarece a parcat autoturismul în loc nepermis. A mai arătat că, la data de 7 februarie 2009, a împrumutat maşina rudei sale, S.M., care la întoarcerea din provincie a parcat pe marginea trotuarului, într-un loc unde nu incomoda circulaţia, o scurtă perioadă de timp, deoarece autoturismul a fost avariat, rămânând în pană, iar echipajul de depanare nu a sosit decât a doua zi, deşi a fost solicitat.
Prin sentinţa civilă nr. 2888 din 9 aprilie 2009, instanţa a admis plângerea, a anulat procesul-verbal de contravenţie şi a exonerat
petentul de plata amenzii în cuantum de 3000 lei. In acest sens,
instanţa a avut în vedere că, prin procesul-verbal seria P nr. 0031762 din 8 februarie 2009, petentul M.D. a fost sancţionat contravenţional de intimata Direcţia Poliţiei Comunitare sector 6 cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006. S-a reţinut în sarcina sa faptul că, la data de 8 februarie 2009, ora 14,40 a staţionat voluntar cu autocamionul pe drumul public, având un tonaj peste 3,5 tone, obstrucţionând totodată şi trecerea de pietoni. Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Totodată, faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, pedeapsa fiind individualizată în limitele prevăzute de art. 3 alin. (1) din hotărârea C.G.M.B. nr. 216/2006.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa a reţinut că petentul nu contestă fapta avută în vedere de agentul de poliţie, în sensul consumării elementului material al laturii obiective (parcarea vehiculului cu un tonaj de peste 3,5 tone pe drumul public), însă îşi construieşte apărarea pe lipsa vinovăţiei, invocând în primul rând faptul că nu este autorul contravenţiei, vehiculul fiind încredinţat spre folosire altei per-
soane la acel moment. In sprijinul celor învederate, petentul a propus proba testimonială, prin care se confirmă susţinerile din plângere, proba administrată, prin caracterul său de dovadă primară, impu-nându-se cu suficientă forţă juridică în demontarea constatărilor făcute de agentul de poliţie sub aspectul laturii subiective a faptei contravenţionale. Astfel, martorul audiat îşi însuşeşte conduita evidenţiată în procesul-verbal de contravenţie, arătând că el a fost autorul acelei parcări necorespunzătoare, cauzată de defecţiunile apărute la maşină. Instanţa a apreciat că depoziţia martorului are relevanţa unei dovezi pertinente, concludente şi verosimile, punând în lumină o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de poliţie, şi nu există motive pentru a înlătura probatoriul propus de petent, cu atât mai mult cu cât intimata nu a fost în măsură să aducă contraprobe în apărare, fapta fiind constatată în mod cert sub aspectul săvârşirii elementului contravenţional în plan obiectiv (vehiculul găsit parcat neregulamentar), fară însă a fi identificat în fapt şi subiectul activ al contravenţiei, contestatorul fiind tras la răspundere în calitatea sa de proprietar al camionului în discuţie. O astfel de calitate a permis a se prezuma că fapta a fost săvârşită de petent, prezumţie care însă a fost răsturnată de titularul plângerii prin probatoriul administrat, fiind relevată o altă situaţie de fapt
decât cea menţionată de intimată. Instanţa a mai precizat că soluţia ce va fi pronunţată va fi favorabilă petentului chiar şi în varianta luării în considerare a apărărilor făcute de intimată pe caracterul subiectiv al depoziţiei martorului determinat de legătura de rudenie (deşi este o rudenie mai îndepărtată -soţiile petentului şi a martorului sunt veri-şoare), întrucât, într-o astfel de ipoteză, funcţionează principiul in dubio pro reo, neputându-se indica cu certitudine autorul faptei, în condiţiile în care acesta nu a fost surprins în momentul săvârşirii contravenţiei de către organul de poliţie, pentru a putea conferi actului sancţionator o prezumţie de legalitate şi temeinicie, bazată pe constatări personale (ex propriis sensibus).
