Societatea îşi păstrează personalitatea juridică dacă nu a fost parcursă faza lichidării, întrucât dizolvarea presupune o nouă fază a existenţei societăţii, respectiv cea în care se pune capăt activităţii sale normale.
(Decizia nr. 1436 din 1 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea introdusă la 31.10.2001, reclamanta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. “I.” S.R.L. şi H.A., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 861.460.000 lei, compusă din: 424.200.000 lei, valoare actualizată în raport de rata inflaţiei a sumei de 200.000.000 lei – aport; 150.100.000 lei, valoare actualizată în funcţie de rata inflaţiei a cotei de profit în sumă de 60.000.000 lei, sumă scadentă la 10.11.1997; 151.100.000 lei, valoare actualizată în funcţie de rata inflaţiei a cotei de profit de 60.000.000 lei, sumă scadentă la 25.11.1997; 136.060.000 lei, valoare actualizată în funcţie de rata inflaţiei a sumei de 60.000.000 lei, cotă de profit scadentă la 25.09.1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 7642 din 16.10.2001, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea introdusă de reclamantă şi le-a obligat pe pârâte să plătească, în solidar, sumele de 555.701.990 lei, reprezentând aport de asociere, valoare actualizată în raport de rata inflaţiei (02.2001 – 03.1998); 196.630.998 lei, reprezentând cota de profit scadentă la 10.11.1997 şi actualizată în raport de rata inflaţiei (02.2001 –
11.1997); 203.180.998 lei, reprezentând cota de profit scadentă la 25.11.1997 şi actualizată în raport de rata inflaţiei (02.2001 – 11.1999); 172.998.598 lei, cota de profit scadentă la 25.02.1998 şi actualizată în raport de rata inflaţiei (02.2001 –
02.1998); şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la 25.03.1997, între reclamantă şi pârâta S.C. I.” S.R.L., s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, în baza căruia, la 28.03.1997, reclamanta a virat pârâtei suma de 200.000.000 lei, reprezentând aport asociere, care, potrivit prevederilor contractuale, urma să fie restituită reclamantei la încetarea duratei contractului, la 25.03.1998, sau anticipat, în situaţia neexecutării celorlalte obligaţii contractuale.
Termenul scadent s-a împlinit la 25.03.1998, iar prin contract s-a stabilit ca pârâta, în schimbul participării reclamantei la asociere, să plătească acesteia o cotă de profit de minim 10% lunar din suma depusă ca participaţie, trimestrial, respectiv 60.000.000 lei, prevăzându-se termenele de plată.
Pârâta H.A. a încheiat un contract de garanţie imobiliară cu reclamanta şi cealaltă pârâtă la 25.03.1997, prin care a garantat executarea contractului de asociere în participaţiune, în art. II prevăzându-se că aceasta garantează plata capitalului şi a cotei de profit, solidar cu debitoarea-pârâtă S.C. “I.” S.R.L., renunţând la beneficiul discuţiunii. Pârâta S.C. “I.” S.R.L. a achitat, pentru primul trimestru, către reclamantă suma de 60.000.000 lei, plăţi făcute cu întârziere până la 30.07.1997, datorând restanţe din cotele de profit aferente celor trei trimestre contractuale şi urmând să restituie şi aportul reclamantei la asociere.
Obligaţia pârâtei H.A. de garantare în solidar cu copârâta a devenit efectivă, prin neexecutarea de către debitoare, în termen de 60 de zile de la scadenţă, a obligaţiei de plată a cotei de profit la asociere.
împotriva acestei sentinţe, pârâta H.A. a declarat recurs, invocând următoarele motive, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 din şi art. 3041 din Codul de procedură civilă:
– Pârâta a fost decăzută din dreptul de a mai solicita probe, iar întâmpinarea a fost considerată ca tardiv depusă, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 134 din Codul de procedură civilă, săvârşindu-se un exces de putere.
– Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că scutirea unuia din asociaţi la participaţiune este, de fapt, o clauză leonină, care nu este permisă.
– Instanţa a soluţionat cauza, în lipsa pârâtei S.C. “I.” S.R.L., care nu a fost legal citată, încălcându-se dispoziţiile art. 921 din Codul de procedură civilă şi principiul contradictorialităţii.
– Aşa cum reiese din contractul de garanţie imobiliară, fidejusiunea, în condiţiile art. 1656 din Codul civil, este determinată la 200.000.000 lei, astfel că pârâta H.A. răspunde în solidar cu debitoarea, numai în limita sumei la care s-a obligat prin contract, şi nu pentru valoarea inflaţiei sau alte dezdăunări.
– Prin cererea introductivă, reclamanta a înţeles să se citeze şi asociaţii societăţii, însă instanţa de fond a pronunţat hotărârea numai în raport cu cele două pârâte.
– Instanţa de judecată nu a respectat prevederile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât a omis să cerceteze ordinele de plată prin care reclamanta face dovada că acestea constituie singurele plăţi făcute de S.C. “I.” S.R.L. în contul datoriei, practic recunoscând că aceste sume reprezintă plăţi pentru primul trimestru al anului 1997 (cota de profit, respectiv suma de 60.000.000 lei, pe care a primit-o).
– Instanţa nu a sesizat că aceste sume au fost trimise de către S.C. “I.” S.R.L. în contul unei anumite firme “E.”.
– Aprecierile instanţei de fond referitoare la comandamentul instituit asupra imobilului adus în garanţie nu au legătură cu cauza.
Intimata Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recurenta, prin cereri depuse la dosar, a invocat excepţia privind lipsa capacităţii procesuale a intimatei Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, întrucât, neavând personalitate juridică, nu poate fi parte în proces, conform art. 41 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
La termenul din 24.05.2002, faţă de înscrisurile de la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti, conform cărora S.C. “I.” S.R.L. a fost radiată din registrul comerţului, constatându-se dizolvarea de drept, instanţa a dispus introducerea în cauză a asociaţilor societăţii.
Ulterior, faţă de dizolvarea de drept a societăţii şi radierea acesteia din registrul comerţului, recurenta a invocat şi următoarele excepţii:
– excepţia lipsei capacităţii procesuale a S.C. “I.” S.R.L., motivată pe faptul dizolvării de drept a societăţii;
– excepţia inadmisibilităţii introducerii în cauză în faza recursului a asociaţilor S.C. “I.” S.R.L.
Asupra excepţiilor invocate:
în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale a intimatei Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Curtea o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti a fost înfiinţată prin lege, respectiv prin Decretul-lege nr. 150/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 75/1990, care, în art. 1, prevede: “Pe data prezentului decret-lege se înfiinţează în judeţe şi în municipiul Bucureşti fundaţii de tineret, persoane juridice de utilitate publică” şi astfel personalitatea juridică a fost dobândită în condiţiile art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, la data intrării în vigoare a legii de înfiinţare, Decretul-lege nr. 150/1990.
Dispoziţiile art. 73 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, invocate de recurentă în susţinerea excepţiei, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât, potrivit art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, “Persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege … nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.”
Regulile privind organizarea, funcţionarea şi reprezentarea fundaţiilor în raport cu organele de stat şi terţele persoane s-au stabilit, prin regulament, de consiliul de conducere al fundaţiei, format din reprezentanţii tuturor organizaţiilor de tineret constituite la nivelul municipiului Bucureşti, potrivit art. 5 din Decretul-lege nr. 150/1990.
în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale a S.C. “I.” S.R.L., ca urmare a dizolvării de drept, Curtea a respins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit relaţiilor oficiale de la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti, Curtea reţine că S.C. “I.” S.R.L. a fost dizolvată de drept fără a se dispune trecerea la faza lichidării, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 314/2001, care reglementează situaţia societăţii comerciale care nu îşi majorează capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990, republicată.
Prin urmare, cât timp nu a fost parcursă faza lichidării, societatea îşi păstrează personalitatea juridică, întrucât dizolvarea presupune doar o nouă fază a existenţei societăţii, respectiv cea în care se pune capăt activităţii sale normale.
înainte de dispariţia societăţii, aceasta trebuie să parcurgă etapa lichidării, care presupune plata creditorilor şi repartiţia (restului) între asociaţi şi, numai după epuizarea acestei faze, intervine stingerea personalităţii juridice a societăţii.
în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 314/2001, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 şi de dispoziţiile generale cuprinse în art. 228 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, Curtea a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a S.C. “I.” S.R.L.
în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii introducerii în cauză, în faza de recurs, a intimatelor D.T. şi V.M., Curtea a admis această excepţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 294 din Codul de procedură civilă.
Asupra recursului:
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 134, art. 138 şi art. 115 din Codul de procedură civilă raportat la art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât nu s-au propus probe nici prin întâmpinare – cerere reconvenţională – şi nici la termenul considerat ca prima zi de înfăţişare, când procedura de citare a fost completă.
Nu în ultimul rând, avem în vedere că acţiunea a fost introdusă la 31.10.2000, iar pârâta contestă dispoziţia tribunalului de respingere a solicitării de probe abia la 9.10.2001, adică la un an de zile de la formularea cererii de chemare în judecată.
Cât priveşte motivul de recurs prin care se invocă existenţa unei clauze leonine în contractul de asociere în participaţiune, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 251 şi următoarele din Codul comercial, coroborat cu art. 969 din Codul civil, părţile au libertatea de a determina conţinutul şi întinderea obligaţiilor fiecărei părţi participante.
Prevederea, în contractul de asociere în participaţiune, a unei clauze prin care se stabileşte un minim al cotelor de profit plătibile de asociatul comerciant către cel necomerciant, nu reprezintă o clauză leonină, în înţelesul dispoziţiilor art. 1513 din Codul civil.
Pe de altă parte, legalitatea contractului de asociere în participaţiune a fost deja analizată şi consfinţită de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, respectiv Decizia nr. 247 din 22.02.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia comercială, rămasă irevocabilă.
Intimata S.C. “I.” S.R.L. a fost corect citată, prin afişare, în condiţiile prevăzute de art. 91 şi 92 din Codul de procedură civilă, aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, aflate la dosar şi, prin urmare, Curtea a respins şi această critică.
în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la întinderea dezdăunării la suma de 200.000.000 lei, conform art. 1656 din Codul civil, Curtea l-a respins, pe următoarele motive:
întinderea obligaţiei de dezdăunare este stabilită de chiar recurentă în art. II din contractul de garanţie imobiliară, în următorii termeni: “Eu, H.A., fidejusor, garantez plata capitalului şi a cotei din profit stabilite prin Contractul de asociere şi participaţiune nr. 151 din 25.03.1997, solidar cu debitorul, renunţând la beneficiul discuţiunii prevăzut de art. 1662 din Codul civil”, iar obligarea sa la daune-interese este întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 – 1075 din Codul civil raportat la art. 1082 şi 1084 din Codul civil.
De altfel, şi valabilitatea acestui contract de garanţie imobiliară a fost cercetată de instanţele judecătoreşti, care au constatat legalitatea acestuia, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, respectiv Decizia civilă nr. 247 din 22.02.2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială.
în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de fond a pronunţat hotărârea numai în raport de cele două pârâte, deşi reclamanta a înţeles să citeze şi asociaţii societăţii, Curtea a respins-o pentru următoarele motive:
Din cererea introductivă, Curtea reţine că reclamanta le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. “I.” S.R.L., reprezentată de asociaţii persoane fizice, şi H.A., astfel încât, în raport de principiul disponibilităţii, instanţa de fond a pronunţat hotărârea în limitele şi în raport cu părţile cu care a fost învestită.
Referitor la critica ce priveşte plăţile efectuate, din ansamblul probator, Curtea reţine că intimata Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti a făcut dovada achitării cotei de profit aferente primului trimestru contractual, de altfel, singura plată ce a fost făcută în temeiul contractului de asociere în participaţiune.
în ceea ce priveşte plăţile făcute în contul firmei “E.”, Curtea reţine că aceasta este o entitate fără personalitate juridică, în cadrul fundaţiei, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 1448/A din 29.05.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă irevocabilă, iar susţinerile privitoare la plăţile efectuate în contul firmei “E.” sunt lipsite de relevanţă, în raport de obiectul acţiunii principale.
în ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, şi acesta a fost înlăturat, întrucât aprecierile instanţei de fond cu privire la instituirea comandamentului asupra imobilului adus în garanţie, silită ce nu a mai avut loc datorită promovării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de către recurentă, completează motivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, fiind în legătură cu prezenta cauză.
în consecinţă, în raport de considerentele reţinute, Curtea a constatat recursul nefondat şi l-a respins, conform art. 312 din Codul de procedură civilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, invocate de recurentă.
