Acţiune privind constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcţii şi a terenului aferent. Competenţa judecătoriei ca in­stanţă de drept comun şi nu a instanţei de contencios adminis­trativ


Curtea Supremă de Justilie, Secţia de administrativ, decizia nr. 468 din 25 februarie 1998 (dosar nr. 41/1998)

Societatea Comercială “I.G.O.” S.A. Găeşti a chemat în judecată Consi­liul local al oraşului Găeşti, solicitând ca în temeiul art. 111 din să se constate dreptul său de proprietate asupra construc­ţiilor şi terenului de 3732 mp situate în aceeaşi localitate, strada Indepen­denţei nr. 4.

Judecătoria Găeşti, prin sentinţa civilă nr. 1302 din 12 iunie 1997, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, apreciind că o atare situaţie se impune în raport de natura actului juridic pe baza căaiia imobilele au trecut în administrarea reclamantei şi de atribuţiile în materie ale consiliului judeţean.

La rândul său, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios adminis­trativ şi comercială, prin sentinţa civilă nr. 500 din 19 octombrie 1997, s-a dezinvestitîn favoarea instanţei sesizate iniţial, considerând că acesteia îi re­vine competenţa materială de a soluţiona pricina, conform art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

întrucât s-a ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe ju­decătoreşti de grade diferite, dosarul cauzei a fost înaintat Curţii Supreme pentru regulator.

Se constată că soluţia corectă este aceea pronunţată de Curtea de Apel, deoarece obiectul acţiunii nu îl constituie un act administrativ de autoritate emis de pârâtul Consiliul local al oraşului Găeşti şi nici refuzul nejustificat al acestuia de rezolvare a vreunei cereri a reclamantei referitoare la un drept recunoscut de lege.

Reclamanta, Societatea Comercială “I.G.O.” S.A. Găeşti, a investit in­stanţa cu un litigiu al cărui obiect constă în recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra unor bunuri imobile. Acţiunea în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, atrage competenţa materi­ală a instanţelor judecătoreşti de drept comun şi nu a celor de contencios ad­ministrativ.

în consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 1 pct. 1 şi art. 22 alin. ultim din acelaşi cod, urmează a se stabili competenţa în favoarea Judecă­toriei Găeşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află bunurile imobile.