Acţiune privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a locuinţei pentru care persoana interesată are contract de închi­riere. Invocarea Decretului-Lege nr. 61/1990. Com­petenţa instanţei de contencios administrativ.


Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 895 din 9 aprilie 1998 (dosar nr. 402/1998)

întrucât s-a ivit un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 şi ur­mătoarele din Codul de procedură civilă, între două instanţe de grade diferi­te, urmează ca, în raport de obiectul cererii şi dispoziţiile legale în materie, să se stabilească instanţa competentă a judeca cauza.

Din examinarea cererii introductive rezultă că reclamantul solicită obli­garea Consiliului local al comunei Topolog să-i vândă, în baza dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 61/1990, locuinţa pe care o deţine cu titlu de chiriaş.

Prin urmare, obiectul acţiunii priveşte încheierea unui contract de vân- zare-cumpărare a locuinţei pentru care reclamantul are contract de închiriere, invocându-se dispoziţiile Decretului-Lege nr. 61/1990.

însă contractul de vânzare-cumpărare este un contract de drept civil, ast­fel că litigiile în legătură cu încheierea sau executarea unor astfel de con­tracte sunt supuse normelor juridice de drept comun şi nu dispoziţiilor lega­le cu caracter special care atrag competenţa instanţei de contencios adminis­trativ.

în cauză, fiind vorba de un litigiu în legătură cu încheierea unui act juri­dic civil, competenţa de soluţionare a cererii revine, potrivit regulilor genera­le înscrise în Codul de procedură civilă, instanţei de drept comun. în conse­cinţă, se va dispune stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoa­rea Judecătoriei Babadag, căreia i se va trimite dosarul.