Prin actiunea adresata Tribunalului Botosani, reclamantul I.M., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata S.C. „T.A” SRL Botosani sa se dispuna anularea deciziei nr. 28 din 17.09.2004 prin care i s-a desfacut contractul de munca, precum si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale la zi si la plata daunelor morale.
Prin sentinta civila nr. 187 din 2.02.2005, Tribunalul Botosani a respins ca nefondata contestatia impotriva deciziei de desfacere a contractului de si pentru plata daunelor morale, dar a admis in parte capatul de cerere pentru plata drepturilor salariale, intimata fiind obligata sa plateasca reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 1.07. – 7.10.2004 si indemnizatia de concediu de odihna pentru anul 2004.
Recursul reclamantului a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 794 din 15 noiembrie 2005 a Curtii de Apel Suceava, instanta de control retinand urmatoarele considerente:
Astfel, din examinarea intregului probator administrat in instanta de fond, s-a constatat ca parata, prin decizia nr. 28 din 17.09.2004, a desfacut contractul individual de munca al reclamantului in temeiul art. 61 lit. d din Codul muncii, precizand in cuprinsul acestuia ca reclamantul nu mai corespunde profesional locului de munca pentru care a fost angajat, respectiv nu mai detine autorizatia A.N.R.G.N. Bucuresti si, in atare situatie, nu este competent pentru efectuarea lucrarilor specifice obiectului de activitate al societatii.
In mod corect, in considerentele sentintei recurate s-a retinut ca, pentru exercitarea profesiei, reclamantul trebuie sa detina, potrivit Ordinului M.I.R. nr. 440/2002, o autorizatie gradul III D, eliberata de A.N.R.G.N. Bucuresti. La incadrare, reclamantul avea o autorizatie, insa, incepand cu luna martie 2004, aceasta a expirat, aspect pe care nu l-a comunicat conducerii unitatii, dar a recunoscut la termenul din 22.11.2004 ca detine legitimatia respectiva, insa este expirata.
Corect s-a retinut – de asemenea – ca fara o autorizatie valabila, reclamantul se afla in situatia de a nu-si mai putea exercita activitatea, potrivit contractului individual de munca incheiat cu angajatorul, iar sustinerea reclamantului, potrivit careia, contractul individual de munca si fisa postului nu prevad necesitatea autorizatiei, nu a fost retinuta de instanta de fond, intrucat a fost incadrat ca inginer instalator naturale, iar obligatia de a avea o autorizatie valabila era prevazuta de actele normative care reglementeaza activitatea in domeniu. S-a mai retinut ca prin adresa nr. 5055/10.12.2004, A.N.R.G.N. Bucuresti a facut cunoscut paratei ca reclamantul a fost respins la examenul sustinut la data de 20.03.2004.
Cu privire la cercetarea prealabila prevazuta imperativ de dispozitiile art. 63 al. 2 din Codul muncii, instanta de fond a constatat ca parata l-a convocat in scris pe reclamant de 3 ori, fapt recunoscut de acesta si consemnat in incheierea din 8 noiembrie 2004.
Din probatoriul administrat in instanta de fond nu s-au verificat ca fiind reale sustinerile reclamantului din recurs, in sensul ca motivul real al desfacerii contractului sau de munca ar fi fost relatiile tensionate dintre el si administratorul firmei parate, ca urmare a demersurilor reclamantului de a stopa savarsirea de catre acesta a infractiunii de evaziune fiscala, incat in temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. recursul a fost respins ca nefondat.
