Prin sentinta civila nr. 666 din 28 martie 2005, tribunalul Botosani a admis in parte actiunea reclamantului A.I.B. in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Botosani, a anulat dispozitia nr. S.248707 din 22.01.2004 si a dispus inlocuirea masurii prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii cu cea prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%, a dispus reintegrarea in postul detinut anterior, cu obligarea la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 22 noiembrie 2004 pana la data reintegrarii efective, din care se va scadea 10% din salariu pe o perioada de 3 luni.
Prin considerentele acestei sentinte s-a retinut ca la data de 9.11.2004, in timpul serviciului, in momentul operatiunii de predare-primire reclamantul a executat un foc de pistol involuntar, fapta recunoscuta de catre acesta in nota de raport, precum si in raspunsul la intampinare. S-a mai retinut ca pentru a fi calificat ca grava o singura abatere disciplinara, ca in speta, aceasta trebuie apreciata in functie de imprejurarile concrete, de gradul de vinovatie, de comportarea generala a reclamantului anterioara savarsirii faptei, precum si de rezultatele ei nocive.
Instanta de fond a apreciat ca sanctiunea disciplinara a concedierii fiind si cea mai grava dintre sanctiuni poate fi aplicata numai in situatia in care din analiza tuturor elementelor de fapt rezulta ca mentinerea in unitate in continuare a celui vinovat nu mai este posibila. Or, din probele administrate in cauza – se retine in considerentele sus-mentionatei sentinte – rezulta fara echivoc ca sanctiunea aplicata reclamantului nu se justifica, avand in vedere, pe de o parte atitudinea acestuia, constand in faptul ca recunoaste savarsirea faptei, constientizand ca este vinovat, dar ca masura luata de parat este mult prea severa in raport de imprejurari, dar si de rezultat. Pe de alta parte, s-a constatat ca, intr-adevar, comportarea reclamantului, precum si modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu, anterioare savarsirii faptei, a fost apreciata ca foarte buna, fiind propus pentru serviciul de paza, control acces.
Prin considerentele sentintei nr. 666 din 28 martie 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila s-a conchis ca sanctiunea aplicata reclamantului este mult prea grava, asa incat s-a decis anularea dispozitiei de concediere si inlocuirea sanctiunii concedierii disciplinare cu sanctiunea prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%.
Totodata, s-a dispus obligarea paratului la a-l reintegra pe reclamant in postul avut anterior concedierii si la plata drepturilor salariale indexate, majorate si actualizate de la data de 22.11.2004 pana la data reintegrarii efective, deducandu-se 10% din salariu pe o perioada de 3 luni.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul, sustinand ca instanta de fond nu a apreciat in mod corect imprejurarile concrete, gradul de vinovatie si consecintele faptei savarsite de reclamant, prin incalcarea regulilor de pastrare, manipulare si uzul armamentului din dotare, inlocuind sanctiunea disciplinara cu o sanctiune disciplinara prevazuta de Codul muncii care insa nu se aplica gradatilor profesionisti si cu toate ca a retinut si culpa salariatului la savarsirea abaterii disciplinare, nu a retinut acest aspect si la stabilirea despagubirilor la care era indreptatit.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 796 din 15 noiembrie 2005 a admis recursul unitatii, cu consecinta modificarii in parte a sentintei in sensul obligarii recurentului la plata despagubirilor reprezentand salariile indexate, majorate si actualizate, in cota de ˝, cu mentinerea celorlalte dispozitii.
Privitor la primul motiv de recurs s-a retinut, avandu-se in vedere materialul probator administrat in cauza ca fiind corecta aprecierea instantei de fond in sensul ca sanctiunea disciplinara cea mai severa aplicata reclamantului, cea a concedierii, nu era in concordanta cu gradul de pericol social al faptei, cu consecintele acesteia si cu conduita disciplinara anterioara a reclamantului, in cauza facandu-se o aplicare corecta a prevederilor art. 266 Codul muncii.
Referitor la motivul de recurs ce vizeaza faptul ca instanta de fond a inlocuit sanctiunea concedierii reclamantului cu sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni, prevazuta la art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, desi reclamantului ii era aplicabil regimul sanctionator prevazut in Regulamentul Disciplinar Militar – R.G.3, curtea constata ca, intr-adevar, instanta de fond nu a avut in vedere prevederile art. 264 alin. 2 din Codul muncii, dar reclamantului ii era aplicabil regimul sanctionator prevazut de art. 58 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu trimitere la prevederile art. 39 alin. 3 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romana.
Cum insa la art. 58 lit. b se prevede sanctiune disciplinara ce se putea aplica reclamantului aceea a diminuarii drepturilor salariale pentru functia indeplinita cu 5-20% pe o perioada de 1-3 luni, nu se impune schimbarea sanctiunii disciplinare aplicata reclamantului, dat fiind ca sanctiunea apreciata de instanta de fond se inscrie in limitele sanctiunii disciplinare prevazuta de art. 58 lit. b din Legea nr. 360/2002.
Privitor la motivul de recurs ce vizeaza aprecierea cuantumului despagubirilor acordate reclamantului, curtea a apreciat ca intrucat in cauza s-a retinut totusi o abatere disciplinara savarsita de contestator, pentru care i s-a aplicat o sanctiune disciplinara, despagubirile nu trebuiau acordate in mod integral, ci partial.
Curtea a apreciat ca, in atare situatie, reclamantului i se cuvin despagubiri reprezentand salariile indexate, majorate si actualizate de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva in postul detinut anterior, in cota de ˝.
Fata de cele de mai sus, avand in vedere prevederile art. 312 alin. 2, rap. la art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, a fost admis recursul si modificat in parte sentinta recurata in sensul obligarii recurentului la plata catre contestator a despagubirilor prevazute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii in cota de ˝.
