Prin încheierea nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1351 P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații T. S., S. F. C., pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal.
La termenul de judecată din data 21.01.2016 judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj și a pus în discuţia părţilor această chestiune, dispunând emiterea unei adrese către parchet, prin care s-a solicitat să se precizeze care este soluţia pe care parchetul a dat-o cu privire la infracţiunea respectivă, iar dacă nu s-a dat nicio soluţie care este motivul pentru care nu a fost dată o soluţie.
Prin adresa din 23.02.2016, parchetul a precizat că având în vedere că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie, nu a pronunţat o soluţie procedurală de sine stătătoare. A precizat că obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, astfel încât judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la legalitatea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
La termenul din data de 25.02.2016, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţia părţilor răspunsul comunicat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi cu această ocazie reprezentantul Ministerului Public a învederat faptul că în mod corect s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în forma tentativei, faptă prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, motivând că infracțiunea de braconaj cinegetic beneficiază de o reglementare specială, pe când fapta de braconaj piscicol nu deține o asemenea reglementare. Totodată, a învederat că excepțiile invocate exced cadrului camerei preliminare, fiind o problematică ce ţine de încadrarea juridică a faptei care poate fi tratată în cursul judecății.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj, iar parchetul a confirmat acest aspect, argumentul fiind acela că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie. A reținut că procurorul avea obligaţia ca prin rechizitoriu să dea o soluţie şi cu privire la această infracţiune cu care a fost sesizat, motiv pentru care s-a dispus procurorului, în baza art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, remedierea actului de sesizare.
La data de 03.03.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a menținut dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților, motivând că împrejurarea constând în aceea că procurorul de caz nu s-a pronunțat și asupra infracțiunii de braconaj, nu atrage aplicarea prevederilor art. 346 alin. 3 Codul de procedură penală, iar actul de sesizare a instanței este întocmit cu respectarea prevederilor legii, stabilind obiectul și limitele judecății.
Conform art. 327 Cod procedură penală, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul emite rechizitoriul.
Conform art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute de art. 286 alin. 2 Cod procedură penală. Art. 286 alin. 2 Cod procedură penală lit. c prevede fapta care face obiectul urmăriri penale şi încadrarea juridică a acesteia, iar lit. d prevede tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acesteia.
În acest dosar procurorul a fost sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de braconaj şi acesta nu a dispus o soluţie cu privire la infracţiunea pentru care a fost sesizat. Rechizitoriul se emite când urmărirea penală este completă, însă aceasta nu poate fi completă din moment ce nu există o soluţie cu privire la o infracţiune sesizată. De asemenea, art. 328 alin 1 Cod procedură penală trebuie interpretat în sensul că rechizitoriul se limitează la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală completă, nu o urmărire penală incompletă care a ignorat una dintre infracţiunile sesizate, fără să fie pronunţată o soluţie.
Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară apreciază că obiectul şi limitele judecăţii nu sunt stabilite în mod corespunzător de către procuror şi nu pot fi clar determinate până când procurorul nu dispune o soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj pentru care a fost sesizat.
Având în vedere argumentele expuse, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că se impune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea încheierii, urmând a se constata legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, apreciind că rechizitoriul este neregulamentar întocmit întrucât procurorul nu s-a pronunţat prin rechizitoriu cu privire la infracţiunea de braconaj, deşi a fost sesizat cu privire la această infracţiunea.
Astfel, infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă ce se constituie din reunirea a două fapte prevăzute de norma de incriminare, şi anume sustragerea unui bun din posesia sau detenţia altuia şi vătămarea fizică sau psihică a unei persoane, fapte care îşi pierd astfel autonomia infracţională. Prin urmare, elementul material principal al infracţiunii de tâlhărie coincide cu cel al infracţiunii de furt şi constă în acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, iar elementul material secundar este reprezentat de exercitarea de violenţe fizice sau psihice, directe sau indirecte.
În cauză, elementul material principal al infracţiunii de tentativă la tâlhărie, a fost reprezentat de încercarea inculpaţilor T. S. şi S. F. C. de a sustrage peşte din balta aparţinând SC. MARCOM SRL, iar elementul material secundar a fost reprezentat de agresiunea fizică exercitată de către inculpaţi asupra persoanelor vătămate I. A-F şi C. D.
Aşa cum reiese din actele de urmărire penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost sesizat de către persoanele vătămate I..A.F., C. D. şi S.C. Marcom SRL pentru infracţiunile de tâlhărie, vătămare corporală gravă, tentativă de omor şi braconaj, cu privire la faptul că în noaptea de 25.04.2012, T. S. şi S. F.-C. au fost surprinşi de către paznicul C. D. în timp ce pescuiau în balta Nanov 1 (la Caişi) aparţinând societăţii şi l-au lovit pe acesta din urmă, deposedându-l de telefonul mobil, lanternă şi băţul pentru pază.
Or, infracţiunea de braconaj la care s-a făcut referire prin plângerile persoanelor vătămate a fost reglementată prin art. 561 alin. 1 lit. f din Legea 192/2001, care prevedea că furtul de peşte, prin orice mijloace şi metode, din amenajările piscicole constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei. Cu toate acestea, Legea nr. 192/2001 a fost abrogată prin OUG nr.23/2008, iar infracţiunea prev. de art. 56 l, alin. 1 lit. f din Legea 192/2001 nu are un corespondent în OUG nr.23/2008.
Astfel, aşa cum rezultă din textul de lege abrogat la data sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, infracţiunea de braconaj a avut ca element material sustragerea de peşte prin orice mijloace şi metode din amenajările piscicole. În consecinţă, prin sesizările formulate, persoanele vătămate au avut în vedere acţiunea de încercare de sustragere a peştelui de către inculpaţii T. S. şi S. F.-C.
În acest context, procurorul a reţinut infracţiunea tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, care a reunit cele două fapte prevăzute de legea penală, şi anume încercarea de a sustrage peşte din balta aparţinând persoanei vătămate S.C. Marcom SRL şi violenţele exercitate asupra persoanelor vătămate T. S. şi S. F.-C., mecanism prin care, datorită voinţei legiuitorului, faptele şi-au pierdut autonomia infracţională.
Raţionând altfel, s-ar ajunge fie la soluţia existenţei a două infracţiuni distincte, respectiv tentativă la tâlhărie calificată şi braconaj; fie la soluţia imposibilităţii reţinerii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, ci la reţinerea separată a infracţiunilor de tentativă la braconaj şi lovire sau alte violenţe. Consideră că prima soluţie nu ar putea fi acceptată întrucât s-ar ajunge ca aceeaşi faptă, respectiv sustragerea de peşte, să beneficieze de o dublă incriminare, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua soluţie, aceasta nu poate fi reţinută întrucât s-ar eluda voinţa legiuitorului care a reglementat infracţiunea complexă a tâlhăriei ca formă a unităţii legale de infracţiune.
Astfel, având în vedere că situaţia de fapt descrisă în plângerile persoanelor vătămate a fost avută în vedere de către procuror în reţinerea încadrării juridice de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, în contextual imposibilităţii reţinerii autonomiei infracţionale a sustragerii de peşte şi a faptului că art. 561 alin. 1 lit. f din Legea 192/2001 ce incrimina distinct furtul de peşte, era abrogat la momentul săvârşirii faptelor, apreciază că în mod legal şi temeinic, procurorul a dispus prin rechizitoriu doar cu privire la infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, iar nu şi cu privire la infracţiunea de braconaj.
Pe de altă parte, se apreciază că măsura restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria de către judecătorul de cameră preliminară este nelegală întrucât, în conformitate cu art. 371 Cod procedura penală, obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Astfel, apreciază că judecătorul de camera preliminară sesizat cu un rechizitoriu nu este competent să se pronunţe cu privire la alte infracţiuni ce exced cadrului trasat prin rechizitoriu de către procuror. De altfel, judecătorul de cameră preliminară nu are în competenţă verificarea legalităţii şi temeiniciei încadrării juridice a faptelor pentru care procurorul a dispus trimiterea in judecată a inculpaţilor.
Totodată, imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii presupune că în cauză să nu se poată determina prin folosirea unor argumente logice sau sistematice fapta şi/sau persoana pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Or, din rechizitoriul nr. 1351 /P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015, reies cu claritate persoanele trimise în judecată, respectiv inculpaţii T. S. şi S. F.-C. şi faptele reţinute în sarcina acestora, şi anume infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
S-a concluzionat că în mod nelegal judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului reţine următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 135l/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015 au fost trimişi în judecată inculpaţii T. S. şi S. F. C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Alexandria la data de 15.09.2015 sub nr. 3557/740/2015.
După înregistrarea dosarului la instanţă acesta a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, care a procedat conform art. 344 Cod procedură penală.
În urma verificărilor efectuate, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj și la termenul de judecată din data 21.01.2016 a pus în discuţia părţilor această chestiune, dispunând prin încheiere emiterea unei adrese către parchet prin care s-a solicitat să se precizeze care este soluţia pe care parchetul a dat-o cu privire la infracţiunea respectivă, iar dacă nu s-a dat nicio soluţie care este motivul pentru care nu a fost dată o soluţie.
Prin adresa din 23.02.2016, parchetul a precizat că având în vedere faptul că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie, nu a pronunţat o soluţie procedurală de sine stătătoare, că obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, astfel încât judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la legalitatea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
La termenul de judecată din data de 25.02.2016, prin încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea de braconaj, încheiere comunicată parchetului care prin adresa din data de 02.03.2016 a arătat că menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților.
Ulterior, prin încheierea nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală, în procedura de cameră preliminară organul judiciar are obligaţia de a verifica, după trimiterea în judecată, patru aspecte legate de cauza penală şi de sesizarea realizată de procuror, şi anume: competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală.
Sub aspectul competenţei instanţei sesizate cu rechizitoriul nr. 135l/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015 se constată că Judecătoria Alexandria este instanţa competentă să soluţioneze cauza, aspect asupra căruia deşi judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu s-a pronunţat, acesta l-a analizat implicit atâta vreme cât a dispus o soluţie în cauză, sub aspectul legalităţii sesizării şi restituirea cauzei la parchet.
Referitor la legalitatea sesizării, judecătorul de cameră preliminară al instanţei de control judiciar reţine faptul că prin încheierea din 25.02.2016 pronunţată în cauză s-a constatat neregularitatea actului de sesizare, neregularitatea acestuia constând în faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra infracţiunii de braconaj cu care a fost sesizat, solicitându-se acestuia să remedieze acest aspect şi să comunice dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Prin adresa nr. 1351 P/2012 din data de 02.03.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria se aduce la cunoştinţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond faptul că parchetul îţi menţine dispoziţia de trimitere în judecată privind pe inculpaţi, cu privire la infracţiunea menţionată în cuprinsul rechizitoriului.
Ulterior exprimării poziţiei parchetului, prin încheierea nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, considerându-se că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar această neregularitate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie, printre altele şi verificarea legalităţii sesizării, a regularităţii actului de sesizare întocmit şi înaintat de procuror.
În legătură cu aceasta, legiuitorul face referire, în cuprinsul art. 345 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, respectiv art. 346 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală, la verificarea regularităţii întocmirii actului de sesizare, legalitatea sesizării fiind o noţiune mult mai largă decât regularitatea sesizării.
Noţiunea de regularitate a actului de sesizare a fost interpretată de practica judiciară ca reprezentând o verificare exclusiv a condiţiilor de formă şi de conţinut ale rechizitoriului.
Distincţia dintre cele două noţiuni este importantă, deoarece, în cazul neregularităţilor actului de sesizare, acestea, odată constatate în procedura de cameră preliminară, sunt aduse la cunoştinţa procurorului, care are posibilitatea de a le remedia în termenul stabilit de lege. Elementele de nelegalitate, altele decât cele de conţinut şi de formă ale rechizitoriului nu pot fi remediate, ci doar sancţionate cu nulitatea actului de sesizare.
În cauză, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la parchet, motivat de faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra infracţiunii de braconaj cu care a fost sesizat şi nu a remediat această neregularitate în termenul stabilit.
Argumentele invocate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond în susţinerea soluţiei de restituire a cauzei la parchet nu pot fi reţinute, acestea bazându-se pe o interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente.
Conţinutul şi forma rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, sunt reglementate de art. 328 -329 Cod procedură penală şi prin prisma acestor dispoziţii se impune a se efectua verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei.
Faptul că procurorul, în opinia judecătorului de cameră preliminară nu s-ar fi pronunţat, la finalizarea urmăririi penale, asupra unei infracţiuni cu care ar fi fost sesizat, nu poate face obiectul verificării în procedura de cameră preliminară, deoarece în analizarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, este necesar a se avea în vedere şi separaţia funcţiilor judiciare, în sensul că procurorul, ca titular al acţiunii penale, este cel care trebuie să consemneze în rechizitoriu toate elementele legate de fapta reţinută şi de încadrarea juridică a acesteia şi, astfel, să îşi exprime voinţa cu privire la limitele sesizării, iar nu instanţa sau judecătorul de cameră preliminară să fie cei care să stabilească ce acuze li se aduc inculpaţilor.
Sintagma „legalitatea sesizării instanței” desemnează acele condiții de formă și fond de a căror respectare depinde legala sesizare a instanței, respectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a investi în mod valabil instanța competentă să soluționeze procesul penal.
În acest sens, se reține că verificând legalitatea actului de sesizare judecătorul de cameră preliminară trebuie să cerceteze aspecte cum ar fi: natura actului de sesizare (rechizitoriu); abilitatea legală a autorului actului de a-l emite (competența procurorului); întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizarea a instanței (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, descrierea tuturor faptelor pentru care este sesizată instanța, conformitatea rechizitoriului în cazul în care legea prevede această condiție).
În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constatată că actul de sesizare a instanței, în cauză, întrunește condițiile de fond și de formă, instanța fiind legal sesizată, îndeplinind cerințele legale referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, actele materiale în raport de care să se poată stabili contribuția și gradul de participare al inculpaţilor la comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora, nefiind nici un impediment de a se trece la judecarea faptelor și persoanelor trimise în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.
Nu se impune refacerea actului de sesizare, de vreme ce acesta îndeplinește cerințele legale privind menționarea elementelor concrete de individualizare a faptei, persoanelor, actelor materiale în raport de care să se poată stabili contribuția inculpaţilor la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea a în judecată.
Eventualele greşeli privind încadrarea juridică a faptelor descrise în rechizitoriu urmează a fi remediate în cursul judecăţii dacă este cazul, încadrarea juridică neputând face obiectul verificării în cursul procedurii de cameră preliminară.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar admite că în cauză aspectul reţinut de judecătorul de cameră preliminară ar putea constitui o neregularitate a actului de sesizare a instanţei, dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală permit restituirea cauzei la parchet numai în cazul în care neregularitatea constatată ar atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă. De altfel, în considerentele încheierii atacate nici nu se identifică vreun argument în sensul îndeplinirii acestei cerinţe (imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii).
Sub aspectul verificării legalităţii administrării probelor şi a legalităţii actelor de urmărire penală se constată că nu au fost invocate cereri sau excepţii de către inculpaţi sau de alte părţi în procesul penal şi nici din oficiu. De altfel, inculpaţii au depus la dosarul de fond, la data de 19.01.2016, o cerere prin care arată expres că nu formulează cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a efectuării actelor de urmărire penală, solicitând a se dispune începerea judecăţii.
Tot sub acest aspect se constată că în cursul urmăririi penale, au fost respectate prevederile art. 307 Cod procedură penală, art. 108 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală şi art. 83 Cod procedură penală, precum şi prevederile art. 309 alin. 2 din Cod procedură penală, inculpaţilor fiindu-le aduse la cunoştinţă faptele pentru care sunt cercetaţi, încadrarea juridică a acestora, drepturile şi obligaţiile lor procesuale.
În ceea ce priveşte verificarea legalităţii administrării probelor, se reţine că în procedura camerei preliminare se verifică numai legalitatea administrării acestora, excluderea probelor nelegal sau neloial administrate fiind sancţiunea procesuală aplicată în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii, precum şi în cazul în care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţia Europeană a drepturilor omului, judecătorul de cameră preliminara nefiind îndrituit, în cadrul acestei proceduri preliminare, a analiza temeinicia/netemeinicia unui mijloc de probă administrat în cauza în cursul urmăririi penale.
Astfel, principiul legalităţii în administrarea probelor presupune administrarea mijloacelor de probă cu respectarea prevederilor legale, iar principiul loialităţii administrării probelor prevede că este interzis a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.
Analizând modul de administrare a probelor în timpul urmăririi penale, se constată că acestea au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor legale şi în mod loial.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 347 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 4251 alin. 7 pct. 2 a Cod procedură penală se va dispune admiterea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva încheierii nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, cu consecinţa desfiinţării încheierii atacate.
În urma desfiinţării încheierii atacate, soluţionând cauza, judecătorul de cameră preliminară, în considerarea argumentelor invocate mai sus, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală va constata legalitatea sesizării Judecătoriei Alexandria cu rechizitoriul nr. 1351/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpaţii T. S., fiul lui Marin şi Maria, născut la data de , în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Alexandria, fără antecedente penale şi S. F. C., fiul lui A. şi I., născut la de , în municipiul Alexandria, jud. Teleorman, fără antecedente penale, trimişi în judecată pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal menţionat.
În consecinţă, va dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii T. S. şi S. F. C.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1351 P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații T. S., S. F. C., pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal.
La termenul de judecată din data 21.01.2016 judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj și a pus în discuţia părţilor această chestiune, dispunând emiterea unei adrese către parchet, prin care s-a solicitat să se precizeze care este soluţia pe care parchetul a dat-o cu privire la infracţiunea respectivă, iar dacă nu s-a dat nicio soluţie care este motivul pentru care nu a fost dată o soluţie.
Prin adresa din 23.02.2016, parchetul a precizat că având în vedere că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie, nu a pronunţat o soluţie procedurală de sine stătătoare. A precizat că obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, astfel încât judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la legalitatea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
La termenul din data de 25.02.2016, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţia părţilor răspunsul comunicat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi cu această ocazie reprezentantul Ministerului Public a învederat faptul că în mod corect s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în forma tentativei, faptă prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, motivând că infracțiunea de braconaj cinegetic beneficiază de o reglementare specială, pe când fapta de braconaj piscicol nu deține o asemenea reglementare. Totodată, a învederat că excepțiile invocate exced cadrului camerei preliminare, fiind o problematică ce ţine de încadrarea juridică a faptei care poate fi tratată în cursul judecății.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj, iar parchetul a confirmat acest aspect, argumentul fiind acela că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie. A reținut că procurorul avea obligaţia ca prin rechizitoriu să dea o soluţie şi cu privire la această infracţiune cu care a fost sesizat, motiv pentru care s-a dispus procurorului, în baza art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, remedierea actului de sesizare.
La data de 03.03.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a menținut dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților, motivând că împrejurarea constând în aceea că procurorul de caz nu s-a pronunțat și asupra infracțiunii de braconaj, nu atrage aplicarea prevederilor art. 346 alin. 3 Codul de procedură penală, iar actul de sesizare a instanței este întocmit cu respectarea prevederilor legii, stabilind obiectul și limitele judecății.
Conform art. 327 Cod procedură penală, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul emite rechizitoriul.
Conform art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute de art. 286 alin. 2 Cod procedură penală. Art. 286 alin. 2 Cod procedură penală lit. c prevede fapta care face obiectul urmăriri penale şi încadrarea juridică a acesteia, iar lit. d prevede tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acesteia.
În acest dosar procurorul a fost sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de braconaj şi acesta nu a dispus o soluţie cu privire la infracţiunea pentru care a fost sesizat. Rechizitoriul se emite când urmărirea penală este completă, însă aceasta nu poate fi completă din moment ce nu există o soluţie cu privire la o infracţiune sesizată. De asemenea, art. 328 alin 1 Cod procedură penală trebuie interpretat în sensul că rechizitoriul se limitează la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală completă, nu o urmărire penală incompletă care a ignorat una dintre infracţiunile sesizate, fără să fie pronunţată o soluţie.
Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară apreciază că obiectul şi limitele judecăţii nu sunt stabilite în mod corespunzător de către procuror şi nu pot fi clar determinate până când procurorul nu dispune o soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj pentru care a fost sesizat.
Având în vedere argumentele expuse, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că se impune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea încheierii, urmând a se constata legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, apreciind că rechizitoriul este neregulamentar întocmit întrucât procurorul nu s-a pronunţat prin rechizitoriu cu privire la infracţiunea de braconaj, deşi a fost sesizat cu privire la această infracţiunea.
Astfel, infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă ce se constituie din reunirea a două fapte prevăzute de norma de incriminare, şi anume sustragerea unui bun din posesia sau detenţia altuia şi vătămarea fizică sau psihică a unei persoane, fapte care îşi pierd astfel autonomia infracţională. Prin urmare, elementul material principal al infracţiunii de tâlhărie coincide cu cel al infracţiunii de furt şi constă în acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, iar elementul material secundar este reprezentat de exercitarea de violenţe fizice sau psihice, directe sau indirecte.
În cauză, elementul material principal al infracţiunii de tentativă la tâlhărie, a fost reprezentat de încercarea inculpaţilor T. S. şi S. F. C. de a sustrage peşte din balta aparţinând SC. MARCOM SRL, iar elementul material secundar a fost reprezentat de agresiunea fizică exercitată de către inculpaţi asupra persoanelor vătămate I. A-F şi C. D.
Aşa cum reiese din actele de urmărire penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost sesizat de către persoanele vătămate I..A.F., C. D. şi S.C. Marcom SRL pentru infracţiunile de tâlhărie, vătămare corporală gravă, tentativă de omor şi braconaj, cu privire la faptul că în noaptea de 25.04.2012, T. S. şi S. F.-C. au fost surprinşi de către paznicul C. D. în timp ce pescuiau în balta Nanov 1 (la Caişi) aparţinând societăţii şi l-au lovit pe acesta din urmă, deposedându-l de telefonul mobil, lanternă şi băţul pentru pază.
Or, infracţiunea de braconaj la care s-a făcut referire prin plângerile persoanelor vătămate a fost reglementată prin art. 561 alin. 1 lit. f din Legea 192/2001, care prevedea că furtul de peşte, prin orice mijloace şi metode, din amenajările piscicole constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei. Cu toate acestea, Legea nr. 192/2001 a fost abrogată prin OUG nr.23/2008, iar infracţiunea prev. de art. 56 l, alin. 1 lit. f din Legea 192/2001 nu are un corespondent în OUG nr.23/2008.
Astfel, aşa cum rezultă din textul de lege abrogat la data sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, infracţiunea de braconaj a avut ca element material sustragerea de peşte prin orice mijloace şi metode din amenajările piscicole. În consecinţă, prin sesizările formulate, persoanele vătămate au avut în vedere acţiunea de încercare de sustragere a peştelui de către inculpaţii T. S. şi S. F.-C.
În acest context, procurorul a reţinut infracţiunea tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, care a reunit cele două fapte prevăzute de legea penală, şi anume încercarea de a sustrage peşte din balta aparţinând persoanei vătămate S.C. Marcom SRL şi violenţele exercitate asupra persoanelor vătămate T. S. şi S. F.-C., mecanism prin care, datorită voinţei legiuitorului, faptele şi-au pierdut autonomia infracţională.
Raţionând altfel, s-ar ajunge fie la soluţia existenţei a două infracţiuni distincte, respectiv tentativă la tâlhărie calificată şi braconaj; fie la soluţia imposibilităţii reţinerii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, ci la reţinerea separată a infracţiunilor de tentativă la braconaj şi lovire sau alte violenţe. Consideră că prima soluţie nu ar putea fi acceptată întrucât s-ar ajunge ca aceeaşi faptă, respectiv sustragerea de peşte, să beneficieze de o dublă incriminare, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua soluţie, aceasta nu poate fi reţinută întrucât s-ar eluda voinţa legiuitorului care a reglementat infracţiunea complexă a tâlhăriei ca formă a unităţii legale de infracţiune.
Astfel, având în vedere că situaţia de fapt descrisă în plângerile persoanelor vătămate a fost avută în vedere de către procuror în reţinerea încadrării juridice de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, în contextual imposibilităţii reţinerii autonomiei infracţionale a sustragerii de peşte şi a faptului că art. 561 alin. 1 lit. f din Legea 192/2001 ce incrimina distinct furtul de peşte, era abrogat la momentul săvârşirii faptelor, apreciază că în mod legal şi temeinic, procurorul a dispus prin rechizitoriu doar cu privire la infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, iar nu şi cu privire la infracţiunea de braconaj.
Pe de altă parte, se apreciază că măsura restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria de către judecătorul de cameră preliminară este nelegală întrucât, în conformitate cu art. 371 Cod procedura penală, obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Astfel, apreciază că judecătorul de camera preliminară sesizat cu un rechizitoriu nu este competent să se pronunţe cu privire la alte infracţiuni ce exced cadrului trasat prin rechizitoriu de către procuror. De altfel, judecătorul de cameră preliminară nu are în competenţă verificarea legalităţii şi temeiniciei încadrării juridice a faptelor pentru care procurorul a dispus trimiterea in judecată a inculpaţilor.
Totodată, imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii presupune că în cauză să nu se poată determina prin folosirea unor argumente logice sau sistematice fapta şi/sau persoana pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Or, din rechizitoriul nr. 1351 /P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015, reies cu claritate persoanele trimise în judecată, respectiv inculpaţii T. S. şi S. F.-C. şi faptele reţinute în sarcina acestora, şi anume infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
S-a concluzionat că în mod nelegal judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului reţine următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 135l/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015 au fost trimişi în judecată inculpaţii T. S. şi S. F. C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Alexandria la data de 15.09.2015 sub nr. 3557/740/2015.
După înregistrarea dosarului la instanţă acesta a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, care a procedat conform art. 344 Cod procedură penală.
În urma verificărilor efectuate, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat că rechizitoriul nu cuprinde nicio soluţie cu privire la infracţiunea de braconaj și la termenul de judecată din data 21.01.2016 a pus în discuţia părţilor această chestiune, dispunând prin încheiere emiterea unei adrese către parchet prin care s-a solicitat să se precizeze care este soluţia pe care parchetul a dat-o cu privire la infracţiunea respectivă, iar dacă nu s-a dat nicio soluţie care este motivul pentru care nu a fost dată o soluţie.
Prin adresa din 23.02.2016, parchetul a precizat că având în vedere faptul că furtul de resurse piscicole a fost absorbit în conţinutul constitutiv complex al infracţiunii de tâlhărie, nu a pronunţat o soluţie procedurală de sine stătătoare, că obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, astfel încât judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la legalitatea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
La termenul de judecată din data de 25.02.2016, prin încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea de braconaj, încheiere comunicată parchetului care prin adresa din data de 02.03.2016 a arătat că menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților.
Ulterior, prin încheierea nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, întrucât rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală, în procedura de cameră preliminară organul judiciar are obligaţia de a verifica, după trimiterea în judecată, patru aspecte legate de cauza penală şi de sesizarea realizată de procuror, şi anume: competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală.
Sub aspectul competenţei instanţei sesizate cu rechizitoriul nr. 135l/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria din data de 14.09.2015 se constată că Judecătoria Alexandria este instanţa competentă să soluţioneze cauza, aspect asupra căruia deşi judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu s-a pronunţat, acesta l-a analizat implicit atâta vreme cât a dispus o soluţie în cauză, sub aspectul legalităţii sesizării şi restituirea cauzei la parchet.
Referitor la legalitatea sesizării, judecătorul de cameră preliminară al instanţei de control judiciar reţine faptul că prin încheierea din 25.02.2016 pronunţată în cauză s-a constatat neregularitatea actului de sesizare, neregularitatea acestuia constând în faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra infracţiunii de braconaj cu care a fost sesizat, solicitându-se acestuia să remedieze acest aspect şi să comunice dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Prin adresa nr. 1351 P/2012 din data de 02.03.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria se aduce la cunoştinţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond faptul că parchetul îţi menţine dispoziţia de trimitere în judecată privind pe inculpaţi, cu privire la infracţiunea menţionată în cuprinsul rechizitoriului.
Ulterior exprimării poziţiei parchetului, prin încheierea nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, considerându-se că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, neregularitatea nu a fost remediată de procuror, iar această neregularitate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie, printre altele şi verificarea legalităţii sesizării, a regularităţii actului de sesizare întocmit şi înaintat de procuror.
În legătură cu aceasta, legiuitorul face referire, în cuprinsul art. 345 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, respectiv art. 346 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală, la verificarea regularităţii întocmirii actului de sesizare, legalitatea sesizării fiind o noţiune mult mai largă decât regularitatea sesizării.
Noţiunea de regularitate a actului de sesizare a fost interpretată de practica judiciară ca reprezentând o verificare exclusiv a condiţiilor de formă şi de conţinut ale rechizitoriului.
Distincţia dintre cele două noţiuni este importantă, deoarece, în cazul neregularităţilor actului de sesizare, acestea, odată constatate în procedura de cameră preliminară, sunt aduse la cunoştinţa procurorului, care are posibilitatea de a le remedia în termenul stabilit de lege. Elementele de nelegalitate, altele decât cele de conţinut şi de formă ale rechizitoriului nu pot fi remediate, ci doar sancţionate cu nulitatea actului de sesizare.
În cauză, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la parchet, motivat de faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra infracţiunii de braconaj cu care a fost sesizat şi nu a remediat această neregularitate în termenul stabilit.
Argumentele invocate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond în susţinerea soluţiei de restituire a cauzei la parchet nu pot fi reţinute, acestea bazându-se pe o interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente.
Conţinutul şi forma rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, sunt reglementate de art. 328 -329 Cod procedură penală şi prin prisma acestor dispoziţii se impune a se efectua verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei.
Faptul că procurorul, în opinia judecătorului de cameră preliminară nu s-ar fi pronunţat, la finalizarea urmăririi penale, asupra unei infracţiuni cu care ar fi fost sesizat, nu poate face obiectul verificării în procedura de cameră preliminară, deoarece în analizarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, este necesar a se avea în vedere şi separaţia funcţiilor judiciare, în sensul că procurorul, ca titular al acţiunii penale, este cel care trebuie să consemneze în rechizitoriu toate elementele legate de fapta reţinută şi de încadrarea juridică a acesteia şi, astfel, să îşi exprime voinţa cu privire la limitele sesizării, iar nu instanţa sau judecătorul de cameră preliminară să fie cei care să stabilească ce acuze li se aduc inculpaţilor.
Sintagma „legalitatea sesizării instanței” desemnează acele condiții de formă și fond de a căror respectare depinde legala sesizare a instanței, respectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a investi în mod valabil instanța competentă să soluționeze procesul penal.
În acest sens, se reține că verificând legalitatea actului de sesizare judecătorul de cameră preliminară trebuie să cerceteze aspecte cum ar fi: natura actului de sesizare (rechizitoriu); abilitatea legală a autorului actului de a-l emite (competența procurorului); întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizarea a instanței (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, descrierea tuturor faptelor pentru care este sesizată instanța, conformitatea rechizitoriului în cazul în care legea prevede această condiție).
În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constatată că actul de sesizare a instanței, în cauză, întrunește condițiile de fond și de formă, instanța fiind legal sesizată, îndeplinind cerințele legale referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, actele materiale în raport de care să se poată stabili contribuția și gradul de participare al inculpaţilor la comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora, nefiind nici un impediment de a se trece la judecarea faptelor și persoanelor trimise în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.
Nu se impune refacerea actului de sesizare, de vreme ce acesta îndeplinește cerințele legale privind menționarea elementelor concrete de individualizare a faptei, persoanelor, actelor materiale în raport de care să se poată stabili contribuția inculpaţilor la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea a în judecată.
Eventualele greşeli privind încadrarea juridică a faptelor descrise în rechizitoriu urmează a fi remediate în cursul judecăţii dacă este cazul, încadrarea juridică neputând face obiectul verificării în cursul procedurii de cameră preliminară.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar admite că în cauză aspectul reţinut de judecătorul de cameră preliminară ar putea constitui o neregularitate a actului de sesizare a instanţei, dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală permit restituirea cauzei la parchet numai în cazul în care neregularitatea constatată ar atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă. De altfel, în considerentele încheierii atacate nici nu se identifică vreun argument în sensul îndeplinirii acestei cerinţe (imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii).
Sub aspectul verificării legalităţii administrării probelor şi a legalităţii actelor de urmărire penală se constată că nu au fost invocate cereri sau excepţii de către inculpaţi sau de alte părţi în procesul penal şi nici din oficiu. De altfel, inculpaţii au depus la dosarul de fond, la data de 19.01.2016, o cerere prin care arată expres că nu formulează cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a efectuării actelor de urmărire penală, solicitând a se dispune începerea judecăţii.
Tot sub acest aspect se constată că în cursul urmăririi penale, au fost respectate prevederile art. 307 Cod procedură penală, art. 108 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală şi art. 83 Cod procedură penală, precum şi prevederile art. 309 alin. 2 din Cod procedură penală, inculpaţilor fiindu-le aduse la cunoştinţă faptele pentru care sunt cercetaţi, încadrarea juridică a acestora, drepturile şi obligaţiile lor procesuale.
În ceea ce priveşte verificarea legalităţii administrării probelor, se reţine că în procedura camerei preliminare se verifică numai legalitatea administrării acestora, excluderea probelor nelegal sau neloial administrate fiind sancţiunea procesuală aplicată în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii, precum şi în cazul în care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţia Europeană a drepturilor omului, judecătorul de cameră preliminara nefiind îndrituit, în cadrul acestei proceduri preliminare, a analiza temeinicia/netemeinicia unui mijloc de probă administrat în cauza în cursul urmăririi penale.
Astfel, principiul legalităţii în administrarea probelor presupune administrarea mijloacelor de probă cu respectarea prevederilor legale, iar principiul loialităţii administrării probelor prevede că este interzis a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.
Analizând modul de administrare a probelor în timpul urmăririi penale, se constată că acestea au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor legale şi în mod loial.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 347 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 4251 alin. 7 pct. 2 a Cod procedură penală se va dispune admiterea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva încheierii nr. 62 din 17.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, cu consecinţa desfiinţării încheierii atacate.
În urma desfiinţării încheierii atacate, soluţionând cauza, judecătorul de cameră preliminară, în considerarea argumentelor invocate mai sus, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală va constata legalitatea sesizării Judecătoriei Alexandria cu rechizitoriul nr. 1351/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpaţii T. S., fiul lui Marin şi Maria, născut la data de , în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Alexandria, fără antecedente penale şi S. F. C., fiul lui A. şi I., născut la de , în municipiul Alexandria, jud. Teleorman, fără antecedente penale, trimişi în judecată pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal menţionat.
În consecinţă, va dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii T. S. şi S. F. C.
