Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 13.11.2015, sub număr de dosar 110947/299/2015 reclamantul C.D.F. a chemat în judecată pe pârâta C.N., solicitând instanţei i) constatarea faptei ilicite a pârâtei constând în instalarea şi întreţinerea în mod nelegal a indicatorului rutier care cuprinde restricţionarea vitezei la 70 km/oră siuat pe DN2, pe sensul de mers dintre Bucureşti spre Focşani la aproximativ 800-1000 metri de benzinăria PECO C. într-o poziţie în care acesta nu este vizibil datorită localizării şi a vegetaţiei din zonă, cu consecinţa prejudicierii directe a reclamantului, întrucât în eventualitatea în care acesta ar fi fost legal amplasat, reclamantul ar fi putut să îl observe din timp şi să reducă viteza în mod corespunzător până la ajungerea în dreptul său, reclamantului fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile pentru depăşirea vitezei legale; ii)pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale cauzate reclamantului, evaluate la suma de 495 lei, suma reprezentând diferenţa dintre cuantumul sumei de 945 lei, contravaloarea amenzii primite ca urmare a depăşirii cu 57 km/h a limitei de viteză conform procesului verbal de contravenţie seria PVNX nr. 019407 din 18.07.2015 şi suma de 450 lei care reprezintă cuantumul maxim al amenzii pe care ar fi primit-o dacă depăşea cu 27 km/h viteza legală; iii) obligarea pârâtei la plata daunelor morale cauzate reclamantului, evaluate la suma de 10000 lei, reprezentând cuantificarea stării de stres create de amenda primită, precum şi suspendarea permisului de conducere, fiindu-i astfel afectat şi randamentul la locul de muncă ca urmare a stresului suferit şi a efortului depus în vederea sancţionării judiciare a nelegalei poziţionări a indicatorului; iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat în esenţă că la data de 18.07.2015, în jurul orei 16.20 în timp ce circula pe DN2 pe sensul de mers dintre Bucureşti spre Focşani, la aproximativ 800-1000 de metri de benzinăria Peco C. a ajuns în dreptul unui indicator rutier, repetat şi pe partea stângă a carosabilului care cuprindea restricţionarea vitezei de la 100 km/oră la 70 km/oră. Ca urmare a faptului că reclamantul circula cu viteza de aproximativ 127 km/oră a fost oprit de organele de poliţie care l-au sancţionat contravenţional pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/oră a vitezei legale permise pe respectivul sector de drum, precum şi cu sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Reclamantul a susţinut că în eventualitatea în care ar fi putut observa indicatorul, ar fi depăşit viteza legală cu 27 km/h, situaţie în care ar fi fost sancţionat doar cu 3 puncte penalizare şi 4 sau 5 puncte amendă, fără a se dispune sancţiunea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
A precizat reclamantul că motivul pentru care nu a putut observa indicatorul rutier este poziţionarea acestuia, într-o curbă, fiind obturată vizibilitatea acestuia şi de vegetaţia din zonă.
A susţinut reclamantul că amplasarea în curbă a indicatorului rutier încalcă disp. OG 43/1997, pârâta fiind direct responsabilă pentru instalarea în mod necorespunzător a semnului de circulaţie, conform prev. art. 20 şi 21 din OG 43/1997, indicatorul fiind de asemenea acoperit de vegetaţia din zonă- tufişuri şi copaci care obturează vizibilitatea de la distanţă, nefiind respectate nici prev. art. 5 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 27 şi 43 din OG 43/1997 de către administratorul drumului public, în speţă pârâta. Reclamantul a apreciat că pârâta avea cunoştinţă de vizibilitatea redusă a indicatorului rutier, acesta fiind motivul repetării pe partea stângă a acestuia, fără ca poziţionarea să determine o vizibilitate mai bună.
Reclamantul a învederat instanţei că urmare a amplasării defectuoase a indicatorului rutier nu a putut observa în timp util limitarea de viteză, fapt ce a condus la sancţionarea sa cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce, în condiţiile în care în lipsa acelui indicator fapta contravenţională constatată ar fi presupus o amendă redusă, fără a i se suspenda dreptul de a conduce, reclamantul formulând de asemenea plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani.
Reclamantul a susţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei, fapta ilicită contând în instalarea şi întreţinerea în mod nelegal a indicatorului rutier, prejudiciul suferit de reclamant fiind atât de ordin material prin aplicarea unei sancţiuni principale în cuantum mai mare decât cea care ar fi fost aplicată în lipsa indicatorului, precum şi în aplicarea sancţiunii complementare, cât şi moral, fiind de asemenea dovedită legătura de cauzalitate şi vinovăţia pârâtei sub forma intenţiei.
În drept, au fost invocate disp. OUG 195/2002, OG 2/2001, art. 253, 1349, 1357, 1358, 1391 Cod Civil, 194 CPC, OG 43/1997, art. 0â97 din RAOUG 195/2000, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, înregistrare foto şi video de la locaţie, realizată de petent şi de organele de poliţie, precum şi expertiza tehnică auto pentru verificarea distanţei de frânare de la viteza legală de 100 km/h pe acel sector de drum la viteza indicată de 70 km/h, în raport de momentul în care devine vizibil indicatorul.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 13.01.2016 pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a susţinut în esenţă că şi-a îndeplinit atât obligaţia de semnalizare, astfel cum reiese din înregistrarea video de pe aparatul radar instalat pe maşina organului de control, sectorul de drum fiind semnalizat în mod legal cu indicator Fig. C29- reducere de viteză la 70 km/h pe ambele sensuri de mers, potrivit art. 44 alin. 2 din OUG 43/1997, precum şi obligaţia de întreţinere a sectorului de drum cu privire la activitatea de cosire a vegetaţiei din zona drumului în care a avut loc evenimentul rutier reclamant, contrar afirmaţiilor reclamantului. Această împrejurare este confirmată şi de adresa SDN FOCŞANI nr. 19/61/06.01.2016, din care reiese că activitatea de cosire mecanizată a sectorului de drum a fost realizată la data de 06.07.2015.
A mai susţinut pârâta că vinovat de conducerea autoturismului cu o viteză mult peste cea legală este doar reclamantul care nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere. În lipsa unei fapte ilicite a pârâtei şi a legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi prejudiciul reclamantului, pârâta nu poate fi obligată la plata sumei de 495 lei iar în ceea ce priveşte daunele morale, acestea nu au fost dovedite.
În drept, pârâta a invocat disp. C Civ, OUG 43/1997, OUG 195/2002 şi RAOUG 195/2002, precum şi disp. CPC.
În probaţiune pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pe care le-a ataşat cererii (f. 38- f. 39).
La termenul de judecată din data de 08.02.2016 instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, pentru reclamant proba cu înregistrarea foto şi video şi a respins proba cu expertiza ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
La acelaşi termen de judecată instanţa a calificat cererea formulată de către reclamant ca o cerere având ca obiect răspunderea civilă delictuală.
La termenul de judecată din data de 07.03.2016 instanţa a dispus emiterea unei adrese către IPJ VRANCEA pentru a depune la dosarul cauzei o copie lizibilă de pe procesul verbal de contravenţie seria PVNX nr. 019407/18.07.2015, relaţiile solicitate fiind depuse la dosar la data de 29.03.2016.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
La data de 18.07.2015 reclamantul C.D.F. a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal seria PVNX nr. 019407 pentru că la aceeaşi dată a condus autoturismul INFINTY cu nr. de înmatriculare B-94-EWZ pe DN2 cu viteza de 127 km/h, în zonă limita de viteză fiind de maxim 70 km/h, abaterea fiind constatată video. Sancţiunile contravenţionale aplicate reclamantului au constat în sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 945 lei şi sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În drept sunt aplicabile cauzei prevederile art. 1349 C.civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.
În vederea analizării faptei ilicite imputate pârâtei, instanţa are în vedere şi următoarele dispoziţii legale:
Potrivit art. 21 alin. 1 din OG 43/1997 prima teză, M.T. este administratorul drumurilor de interes naţional, direct sau prin C.N., care îşi realizează atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acestea.
De asemenea, conform art. 40 alin. 1 din acelaşi act normativ drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului iar potrivit art. 27 alin. 9 din OG 43/1997 se interzice obturarea vizibilităţii indicatoarelor rutiere prin amplasarea construcţiilor, instalaţiilor, panourilor publicitare, plantaţiilor rutiere şi a oricăror alte obstacole..
Totodată, conform art. 5 alin. 1 din OUG 195/2002 administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.
Raportat la toate prevederile legale menţionate anterior, instanţa constată că în sarcina administratorului drumului există obligaţia de a semnaliza corespunzător drumul şi obligaţia de a menţine în stare corespunzătoare indicatoarele rutiere, neîndeplinirea acestor obligaţii constituind o faptă ilicită omisivă.
În speţă, din probele administrate în cauză, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâtei încălcarea obligaţiei de a semnaliza corespunzător drumul naţional ori de a menţine în stare corespunzătoare indicatorul rutier.
Astfel, din înregistrarea video depusă de către reclamant şi efectuată de către echipajul de poliţie în momentul constatării contravenţiei imputate reclamantului precum şi din planşele fotografice depuse pe format de către reclamant, instanţa constată că indicatorul rutier care limita viteza pe sectorul de drum la maxim 70 km/h, este vizibil şi nu se află în curbă, astfel cum în mod neîntemeiat susţine reclamantul. Totodată, din înregistrarea video reiese că autoturismul reclamantului se deplasa drept în momentul în care a trecut pe lângă echipajul de poliţie şi pe lângă indicator.
De asemenea, instanţa constată că în zonă nu este vegetaţie luxuriantă, fiind doar un arbust care însă nu obturează vizibilitatea indicatorului rutier iar din adresa nr. 19/61/06.01.2016 şi din procesul verbal al lucrărilor executate la data de 06.07.2015 reiese că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a întreţine corespunzător sectorul de drum, fiind efectuate în acest sens, la data de 06.07.2015 lucrări de cosit mecanizat al vegetaţiei ierboase, lucrările fiind efectuate cu 12 zile înainte de săvârşirea faptei de către reclamant.
Mai mult decât atât, reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă, respectiv circularea pe un drum naţional cu o viteză de 127 km/h, pentru a justifica faptul că personal nu a observat indicatorul rutier.
Cu privire la faptul că indicatorul rutier se afla repetat şi pe partea stângă a drumului, instanţa apreciază că acest indicator se situa pe celălalt sens de mers fiind destinat autovehiculelor care se deplasau pe acel sens de mers, această împrejurare fiind lipsită de relevanţă în stabilirea faptei ilicite a pârâtei.
Prin urmare, instanţa constată că pârâta şi-a respectat obligaţiile legale de a semnaliza şi a întreţine sectorul de drum aflat în administrare, şi în consecinţă nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită săvârşită prin omisiune de către aceasta.
În lipsa dovedirii faptei ilicite prin dovada neîndeplinirii obligaţiilor legale de către pârâtă, instanţa constată că este dovedită nici legătura de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul suferit de către reclamant ca urmare a sancţionării sale contravenţionale pentru că a circulat pe un drum naţional cu o viteză de 127 km/h, deşi pe acel sector de drum viteza de deplasare era limitată la maxim 70 km/h.
Astfel, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, instanţa apreciază de prisos analizarea celorlalte condiţii prevăzute de lege.
Pentru toate aceste motive, instanţa respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 495 lei cu titlu de prejudiciu material şi la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral, ca neîntemeiată..
În conformitate cu art. 453 CPC, faţă de soluţia dată cererii principale, instanţa respinge şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
În motivare, reclamantul a arătat în esenţă că la data de 18.07.2015, în jurul orei 16.20 în timp ce circula pe DN2 pe sensul de mers dintre Bucureşti spre Focşani, la aproximativ 800-1000 de metri de benzinăria Peco C. a ajuns în dreptul unui indicator rutier, repetat şi pe partea stângă a carosabilului care cuprindea restricţionarea vitezei de la 100 km/oră la 70 km/oră. Ca urmare a faptului că reclamantul circula cu viteza de aproximativ 127 km/oră a fost oprit de organele de poliţie care l-au sancţionat contravenţional pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/oră a vitezei legale permise pe respectivul sector de drum, precum şi cu sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Reclamantul a susţinut că în eventualitatea în care ar fi putut observa indicatorul, ar fi depăşit viteza legală cu 27 km/h, situaţie în care ar fi fost sancţionat doar cu 3 puncte penalizare şi 4 sau 5 puncte amendă, fără a se dispune sancţiunea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
A precizat reclamantul că motivul pentru care nu a putut observa indicatorul rutier este poziţionarea acestuia, într-o curbă, fiind obturată vizibilitatea acestuia şi de vegetaţia din zonă.
A susţinut reclamantul că amplasarea în curbă a indicatorului rutier încalcă disp. OG 43/1997, pârâta fiind direct responsabilă pentru instalarea în mod necorespunzător a semnului de circulaţie, conform prev. art. 20 şi 21 din OG 43/1997, indicatorul fiind de asemenea acoperit de vegetaţia din zonă- tufişuri şi copaci care obturează vizibilitatea de la distanţă, nefiind respectate nici prev. art. 5 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 27 şi 43 din OG 43/1997 de către administratorul drumului public, în speţă pârâta. Reclamantul a apreciat că pârâta avea cunoştinţă de vizibilitatea redusă a indicatorului rutier, acesta fiind motivul repetării pe partea stângă a acestuia, fără ca poziţionarea să determine o vizibilitate mai bună.
Reclamantul a învederat instanţei că urmare a amplasării defectuoase a indicatorului rutier nu a putut observa în timp util limitarea de viteză, fapt ce a condus la sancţionarea sa cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce, în condiţiile în care în lipsa acelui indicator fapta contravenţională constatată ar fi presupus o amendă redusă, fără a i se suspenda dreptul de a conduce, reclamantul formulând de asemenea plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani.
Reclamantul a susţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei, fapta ilicită contând în instalarea şi întreţinerea în mod nelegal a indicatorului rutier, prejudiciul suferit de reclamant fiind atât de ordin material prin aplicarea unei sancţiuni principale în cuantum mai mare decât cea care ar fi fost aplicată în lipsa indicatorului, precum şi în aplicarea sancţiunii complementare, cât şi moral, fiind de asemenea dovedită legătura de cauzalitate şi vinovăţia pârâtei sub forma intenţiei.
În drept, au fost invocate disp. OUG 195/2002, OG 2/2001, art. 253, 1349, 1357, 1358, 1391 Cod Civil, 194 CPC, OG 43/1997, art. 0â97 din RAOUG 195/2000, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, înregistrare foto şi video de la locaţie, realizată de petent şi de organele de poliţie, precum şi expertiza tehnică auto pentru verificarea distanţei de frânare de la viteza legală de 100 km/h pe acel sector de drum la viteza indicată de 70 km/h, în raport de momentul în care devine vizibil indicatorul.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 13.01.2016 pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a susţinut în esenţă că şi-a îndeplinit atât obligaţia de semnalizare, astfel cum reiese din înregistrarea video de pe aparatul radar instalat pe maşina organului de control, sectorul de drum fiind semnalizat în mod legal cu indicator Fig. C29- reducere de viteză la 70 km/h pe ambele sensuri de mers, potrivit art. 44 alin. 2 din OUG 43/1997, precum şi obligaţia de întreţinere a sectorului de drum cu privire la activitatea de cosire a vegetaţiei din zona drumului în care a avut loc evenimentul rutier reclamant, contrar afirmaţiilor reclamantului. Această împrejurare este confirmată şi de adresa SDN FOCŞANI nr. 19/61/06.01.2016, din care reiese că activitatea de cosire mecanizată a sectorului de drum a fost realizată la data de 06.07.2015.
A mai susţinut pârâta că vinovat de conducerea autoturismului cu o viteză mult peste cea legală este doar reclamantul care nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere. În lipsa unei fapte ilicite a pârâtei şi a legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi prejudiciul reclamantului, pârâta nu poate fi obligată la plata sumei de 495 lei iar în ceea ce priveşte daunele morale, acestea nu au fost dovedite.
În drept, pârâta a invocat disp. C Civ, OUG 43/1997, OUG 195/2002 şi RAOUG 195/2002, precum şi disp. CPC.
În probaţiune pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pe care le-a ataşat cererii (f. 38- f. 39).
La termenul de judecată din data de 08.02.2016 instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, pentru reclamant proba cu înregistrarea foto şi video şi a respins proba cu expertiza ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
La acelaşi termen de judecată instanţa a calificat cererea formulată de către reclamant ca o cerere având ca obiect răspunderea civilă delictuală.
La termenul de judecată din data de 07.03.2016 instanţa a dispus emiterea unei adrese către IPJ VRANCEA pentru a depune la dosarul cauzei o copie lizibilă de pe procesul verbal de contravenţie seria PVNX nr. 019407/18.07.2015, relaţiile solicitate fiind depuse la dosar la data de 29.03.2016.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
La data de 18.07.2015 reclamantul C.D.F. a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal seria PVNX nr. 019407 pentru că la aceeaşi dată a condus autoturismul INFINTY cu nr. de înmatriculare B-94-EWZ pe DN2 cu viteza de 127 km/h, în zonă limita de viteză fiind de maxim 70 km/h, abaterea fiind constatată video. Sancţiunile contravenţionale aplicate reclamantului au constat în sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 945 lei şi sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În drept sunt aplicabile cauzei prevederile art. 1349 C.civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.
În vederea analizării faptei ilicite imputate pârâtei, instanţa are în vedere şi următoarele dispoziţii legale:
Potrivit art. 21 alin. 1 din OG 43/1997 prima teză, M.T. este administratorul drumurilor de interes naţional, direct sau prin C.N., care îşi realizează atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acestea.
De asemenea, conform art. 40 alin. 1 din acelaşi act normativ drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului iar potrivit art. 27 alin. 9 din OG 43/1997 se interzice obturarea vizibilităţii indicatoarelor rutiere prin amplasarea construcţiilor, instalaţiilor, panourilor publicitare, plantaţiilor rutiere şi a oricăror alte obstacole..
Totodată, conform art. 5 alin. 1 din OUG 195/2002 administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.
Raportat la toate prevederile legale menţionate anterior, instanţa constată că în sarcina administratorului drumului există obligaţia de a semnaliza corespunzător drumul şi obligaţia de a menţine în stare corespunzătoare indicatoarele rutiere, neîndeplinirea acestor obligaţii constituind o faptă ilicită omisivă.
În speţă, din probele administrate în cauză, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâtei încălcarea obligaţiei de a semnaliza corespunzător drumul naţional ori de a menţine în stare corespunzătoare indicatorul rutier.
Astfel, din înregistrarea video depusă de către reclamant şi efectuată de către echipajul de poliţie în momentul constatării contravenţiei imputate reclamantului precum şi din planşele fotografice depuse pe format de către reclamant, instanţa constată că indicatorul rutier care limita viteza pe sectorul de drum la maxim 70 km/h, este vizibil şi nu se află în curbă, astfel cum în mod neîntemeiat susţine reclamantul. Totodată, din înregistrarea video reiese că autoturismul reclamantului se deplasa drept în momentul în care a trecut pe lângă echipajul de poliţie şi pe lângă indicator.
De asemenea, instanţa constată că în zonă nu este vegetaţie luxuriantă, fiind doar un arbust care însă nu obturează vizibilitatea indicatorului rutier iar din adresa nr. 19/61/06.01.2016 şi din procesul verbal al lucrărilor executate la data de 06.07.2015 reiese că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a întreţine corespunzător sectorul de drum, fiind efectuate în acest sens, la data de 06.07.2015 lucrări de cosit mecanizat al vegetaţiei ierboase, lucrările fiind efectuate cu 12 zile înainte de săvârşirea faptei de către reclamant.
Mai mult decât atât, reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă, respectiv circularea pe un drum naţional cu o viteză de 127 km/h, pentru a justifica faptul că personal nu a observat indicatorul rutier.
Cu privire la faptul că indicatorul rutier se afla repetat şi pe partea stângă a drumului, instanţa apreciază că acest indicator se situa pe celălalt sens de mers fiind destinat autovehiculelor care se deplasau pe acel sens de mers, această împrejurare fiind lipsită de relevanţă în stabilirea faptei ilicite a pârâtei.
Prin urmare, instanţa constată că pârâta şi-a respectat obligaţiile legale de a semnaliza şi a întreţine sectorul de drum aflat în administrare, şi în consecinţă nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită săvârşită prin omisiune de către aceasta.
În lipsa dovedirii faptei ilicite prin dovada neîndeplinirii obligaţiilor legale de către pârâtă, instanţa constată că este dovedită nici legătura de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul suferit de către reclamant ca urmare a sancţionării sale contravenţionale pentru că a circulat pe un drum naţional cu o viteză de 127 km/h, deşi pe acel sector de drum viteza de deplasare era limitată la maxim 70 km/h.
Astfel, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, instanţa apreciază de prisos analizarea celorlalte condiţii prevăzute de lege.
Pentru toate aceste motive, instanţa respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 495 lei cu titlu de prejudiciu material şi la plata sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral, ca neîntemeiată..
În conformitate cu art. 453 CPC, faţă de soluţia dată cererii principale, instanţa respinge şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
