Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 05.11.2016, reclamanţii T.C. şi T.M. au chemat în judecată pe pârâta D.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în ……
În motivare, au arătat în esenţă că au dobândit imobilul în baza contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 657/24.03.1997 de BNP I.M., vânzătorul I.G. păstrându-şi dreptul de uzufruct viager, care s-a stins prin decesul acestuia la data de 08.12.2010.
Reclamanţii au mai învederat că pârâta nu posedă nici un titlu locativ cu privire la imobilul în litigiu.
În drept, reclamanţii a invocat disp. art. 1831 c proc civ.
În dovedire au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 24.-12.2015, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat, în esenţă, că cererea este inadmisibilă prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanţi.
În dovedire au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.
În drept, pârâta a invocat disp. art 205 şi urm, art 245 şi urm. Cpc.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, instanţa constată următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 657/24.03.1997 de BNP I.M., numitul I.G., în calitate de vânzător, a înstrăinat către T.C. şi T.M. imobilul situat în …., compus din teren în suprafaţă de 196,6 mp şi construcţia edificată pe acesta, cu rezerva dreptului de uzufruct viager în favoarea vânzătorului (f. 4).
Prin sentinţa civilă nr. 4392/11.09.1987 a Judecătoriei Sectorului 1 a fost desfăcută căsătoria pârâtei D.I. de numitul I.G., căsătorie încheiată la 18.03.1961.
Prin sentinţa civilă nr. 10584/20.10.1993, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între numitul I.G., în calitate de cumpărător şi numita M.M. în calitate de vânzător, cu privire la imobilul situat în …..
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dis part 1831 C Civ, potrivit cărora Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriaşului se face în baza unei hotărâri judecătoreşti. Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată.
Din analiza textului de lege citat, reiese că acesta reglementează situaţia chiriaşului, prin urmare, acţiunea în evacuare întemeiată pe aceste dispoziţii, presupune întotdeauna ca între părţi să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosinţa bunului, un acord, indiferent dacă acesta este cu titlu oneros, specific contractului de locaţiune sau cu titlu gratuit.
În speţă, pârâta nu are şi nu a avut niciodată calitatea de chiriaş într-un contract de închiriere având ca obiect imobilul situat în …. Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, pârâta pretinde un drept de proprietate în devălmăşie cu privire la acest imobil, apreciind că este vorba despre un imobil dobândit în timpul căsătoriei sale cu defunctul I.G.
Având în vedere aceste aspecte, faţă de temeiul de drept invocat de reclamanţii care beneficiază de asistenţă juridică de specialitate din partea unui avocat, instanţa apreciază că prezenta acţiunea având ca obiect evacuare, este inadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum a fost invocată de pârâtă şi, în consecinţă, va respinge acţiunea, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge acţiunea formulată de reclamantii T.C. cu domiciliul in …. şi T.M. cu domiciliul in …. în contradictoriu cu parata D.I. cu domiciliul în …., ca inadmisibilă.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 1.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2016.