CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Recurs. Anulare proces verbal încheiat de I.T.M.
– art. 1961 alin. 3 din Legea nr. 31/1990
– art. 70 alin. 1 din Legea nr. 31/1990
– art. 73 din Legea nr. 31/1990
Prin procesul verbal de control nr. xxxxxxx/15.04.2014, pârâtul I.T.M. B. a retinut încalcarea de catre societatea reclamanta a dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 si s-a stabilit în sarcina sa masurile privind încheierea unui contract individual de munca cu administratorul societatii, numitul D. D. G., precum si înregistrarea acestuia, în forma electronica, în Registrul de Evidenta a Salariatilor, în termenele prevazute în procesul verbal.
Potrivit art. 196 indice 1 alin. 3 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata „asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este… “, ca atare, din interpretarea textului legal rezulta ca încheierea contractului de munca este o facultate si nu o obligatie.
Pe de alta parte, potrivit art. 70.(1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata: ,,administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate în actul constitutiv.” De asemenea, în conformitate cu art. 73 din aceeasi lege „obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat”, facându-se astfel trimitere la dispozitiile art. 2009 – art. 2042 din Codul civil.
Raportat la aceste împrejurari, rezulta ca raporturile dintre aceasta persoana si societatea comerciala sunt guvernate de regulile privind contractul de mandat, iar nu de cele privind contractul de munca.
Ca atare, corect a dispus prima instanta anularea procesului-verbal de control, neexistând vreo dispozitie legala care sa prevada obligativitatea încheierii unui contract de munca între o societate si administratorul acesteia, aceasta posibilitate fiind lasata la latitudinea partilor. Fata de precizarile facute, sustinerea recurentei în sensul ca activitatile prestate de administratorul societatii care nu se circumscriu obiectului principal de activitate necesita încheierea contractului de munca este neîntemeiata, legiuitorul nefacând precizari în acest sens.
Decizia nr. 54 din 13.01.2016 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar nr. 4951/111/CA/2014*
Prin Sentinta nr. 1236/CA din 16.04.2015 Tribunalul B. a admis cererea formulata de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâtul I. T. M. B. si, în consecinta, a dispus anularea procesului-verbal de control nr. xxxxxxx/2014 emis de pârâta, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut în esenta ca, prin procesul verbal de control nr. xxxxxxx/15.04.2014, pârâtul I.T.M. B. a retinut încalcarea de catre societatea reclamanta a dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 si s-au stabilit în sarcina sa masurile privind încheierea unui contract individual de munca cu administratorul societatii, numitul D. D. G., precum si înregistrarea acestuia, în forma electronica, în Registrul de Evidenta a Salariatilor, în termenele prevazute în procesul verbal.
În conformitate cu art. 196 indice 1 alin. 3 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata „asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este… “, ceea ce presupune ca încheierea contractului de munca este o facultate si nu o obligatie, în viziunea legiuitorului.
Totodata, potrivit art. 70.(1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata: ,,administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate în actul constitutiv.” De asemenea, în conformitate cu art. 73 din aceeasi lege „obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat”, facându-se astfel trimitere la dispozitiile art. 2009 – art. 2042 din Codul civil.
Din aceasta perspectiva, instanta de fond a retinut ca raporturile dintre aceasta persoana si societatea comerciala sunt guvernate de regulile privind contractul de mandat, iar nu cele ale contractului de munca.
Fata de cele retinute, apreciind întemeiata cererea reclamantei, a admis-o, iar în temeiul dispozitiilor art. 18 din L.554/2004 a dispus anularea procesului-verbal de control nr. xxxxxxx/2014 emis de pârâta.
Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a declarat recurs recurentul-pârât I. T. M. B., solicitând admiterea recursului si mentinerea ca legal a procesului verbal de control seria BH nr. xxxx/15.04.2014, cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa timbru în cuantum de 100 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a aratat ca Tribunalul B. a anulat procesul verbal de control, si anume masurile cu privire la încheierea contractului de munca pentru D. D. G., solutie pe care o considera nelegala si temeinica.
Referitor la D. D. G., aceasta a fost gasit de inspectorii de munca prestând activitate la SC G. L. I. SRL, în baza unui contract de prestari servicii încheiat între G. L. I. SRL si SC L. SRL, având ca obiect: organizarea, conducerea si gestionarea activitatii SC G. L. I. SRL si verificarea cantitativa si calitativa a produselor finite destinate exportului de catre prestator, adica SC L. SRL.
La data controlului nu a fost prezentat contract de munca încheiat între SC L. SRL si D. D. G., în baza caruia acesta avea dreptul de a presta munca, încalcându-se prevederile art. 16 (1) din Codul Muncii.
În conformitate cu prevederile art.16 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii “Contractul individual de munca se încheie în baza consimtamântului partilor, în forma scrisa, în limba româna. Obligatia de încheiere a contractului individual de munca în forma scrisa revine angajatorului. Forma scrisa este obligatorie pentru încheierea valabila a contractului. Anterior începerii activitatii, contractul individual de munca se înregistreaza în registrul general de evidenta a salariatilor, care se transmite inspectoratului teritorial de munca”.
Pentru intrarea în legalitate s-au dispus societatii masura încheierii contractului de munca pentru D. D. G..
Nu are nici o relevanta faptul ca D. D. G. este administratorul societatii SC L. SRL, deoarece în prezenta speta acesta desfasoara munca si nu „face operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate a societatii”, în calitate de administrator al societatii, având la baza art. 70 alin 1 din legea nr. 31/1990, modificata.
În momentul controlului, SC L. SRL avea doi salariati activi: o secretara si un consilier juridic.
D. D. G., pe lânga activitatile de birou, în baza contractului de prestari servicii, desfasura activitate de „verificare cantitativa si calitativa a produselor finite, ceea ce se circumscrie atributiilor de serviciu ale unui controlor de calitate”, deci D. D. G. presta munca în sensul Codului muncii.
Obiectivul principal de activitate al societatii L. SRL este „activitati de consultanta si afaceri si management – 7414″, astfel celelalte activitati prestate, care nu se circumscriu acestui obiect necesita încheierea contractului de munca pentru administratorul care le presteaza.
Fata de cele prezentate, a solicitat admiterea recursului si, pe cale de consecinta, mentinerea în totalitate a procesului verbal atacat.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinta pastrarii sentintei atacate ca legala si temeinica.
În aparare se arata ca recursul este nefondat, niciunul din motivele invocate de recurent nefiind în masura sa atraga concluzia nelegalitatii sau netemeiniciei sentintei recurate, neîncadrându-se în motivele de casare prevazute limitativ de art. 488 alin. 1 pct. 1 – 8 din Codul procedura civila.
Astfel, sub un prim aspect, considera ca distinctia facuta de recurent între prestarea muncii în sensul Codului muncii si desfasurarea de activitati specifice administratorului conform art. 70 din Legea nr. 31/1990, nu exista în realitate. Nicio dispozitie legala nu prevede criterii de distinctie între aceste activitati, singurele deosebiri fiind de natura formala, prima fiind desfasurata în temeiul Codului muncii, cea de a doua în baza Legii nr. 31/1990, dar tipul muncii si natura activitatilor este identica.
În aceeasi ordine de idei, art. 70 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 arata ca administratorii „pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societatii (…)”, ceea ce include si activitatea ce se poate desfasura în baza unui contract individual de munca.
Sub al doilea aspect, în ceea ce priveste motivarea conform careia desfasurarea oricarei activitati statutare, alta decât cea prevazuta de obiectul principal de activitate al societatii, necesita încheierea unui contract individual de munca, si aceasta aparare este nefondata, în conditiile în care art. 70 alin. 1 mentionat mai sus nu face distinctie între obiectul principal sau secundar de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 31/1990 si ale actului constitutiv, intimata are mai multe obiecte de activitate, definite conform codului CAEN, administratorul societatii având dreptul, dar si obligatia, sa le desfasoare pe toate sau oricare dintre acestea, fara deosebire, în functie de interesul societatii.
Precizarea uneia dintre aceste activitati ca activitate principala are alte ratiuni decât cele pretinse de recurent (statistica, etc.) si nu acorda acestei activitati un statut diferit fata de celelalte activitati statutare, cu atât mai putin în sensul invocat de recurent.
În drept a invocat prevederile art. 490 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Instanta de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a retinut ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prin procesul verbal de control nr. xxxxxxx/15.04.2014, pârâtul I.T.M. B. a retinut încalcarea de catre societatea reclamanta a dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 si s-a stabilit în sarcina sa masurile privind încheierea unui contract individual de munca cu administratorul societatii, numitul D. D. G., precum si înregistrarea acestuia, în forma electronica, în Registrul de Evidenta a Salariatilor, în termenele prevazute în procesul verbal.
Potrivit art. 196 indice 1 alin. 3 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata „asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este… “, ca atare, din interpretarea textului legal rezulta ca încheierea contractului de munca este o facultate si nu o obligatie.
Pe de alta parte, potrivit art. 70.(1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata: ,,administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate în actul constitutiv.” De asemenea, în conformitate cu art. 73 din aceeasi lege „obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat”, facându-se astfel trimitere la dispozitiile art. 2009 – art. 2042 din Codul civil.
Raportat la aceste împrejurari, rezulta ca raporturile dintre aceasta persoana si societatea comerciala sunt guvernate de regulile privind contractul de mandat, iar nu de cele privind contractul de munca.
Ca atare, corect a dispus prima instanta anularea procesului-verbal de control, neexistând vreo dispozitie legala care sa prevada obligativitatea încheierii unui contract de munca între o societate si administratorul acesteia, aceasta posibilitate fiind lasata la latitudinea partilor. Fata de precizarile facute, sustinerea recurentei în sensul ca activitatile prestate de administratorul societatii care nu se circumscriu obiectului principal de activitate necesita încheierea contractului de munca este neîntemeiata, legiuitorul nefacând precizari în acest sens.
Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât I. T. M. B. împotriva Sentintei nr. 1236/CA din 16.04.2015 pronuntata de Tribunalul B., pe care a mentinut-o în totul.
