DREPT PROCESUAL CIVIL .ACŢIUNE ÎN CONSTATARE – ADMISIBILITATE
– art. 35 Cod procedură civilă
Prin acţiunile în constatare reglementate de art. 35 Cod procedură civilă reclamantul solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept subiectiv al său, ori inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa, deci reclamantul solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret
Decizia civilă nr. 656/A/23.09.2015 (dosar nr. 7603/271/2013)
Prin sentinţa civilă nr. 13/C/2015 din 6 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bihor s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii E.C., F.I. şi F.R., în contradictoriu cu pârâtele B.M., reprezentată prin curator B.D. şi M.D.M.
Au fost obligaţi reclamanţii în favoarea pârâtei B.M. reprezentată prin curator B.D. la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP V. M. sub nr. 1821/1997, reclamanţii au devenit proprietarii apartamentului din Oradea, înscris în CF nr. 70722 O., nr. top. 5090/26/10.
Prin sentinţa civilă nr. 3365/13.04.1999, s-a constatat nulitatea absolută a convenţiei mai sus menţionate şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi evacuarea reclamanţilor din imobil. Sentinţa a fost atacată cu apel, ce a constituit obiectul dosarului civil nr. 7167/1999 al Tribunalului Bihor, judecata apelului fiind suspendată în urma începerii urmăririi penale împotriva numitei B.M., care a fost condamnată definitiv pentru înşelăciune prin sentinţa penală nr. 1381/27.11.2008 din dosarul penal nr. 11/271/2007 al Judecătoriei O., rămasă definitivă în urma pronunţării deciziei penale nr. 125/A/19.05.2010 a Tribunalului Bihor, respectiv a deciziei penale nr. 55/R/01.02.2011 a Curţii de Apel O. În acelaşi dosar penal, pârâta de rând 1 a avut calitatea de parte civilă, iar pârâta de rând 2 de inculpată, fiind condamnată pentru înşelăciune.
Pe latura civilă, instanţa penală a dispus respingerea cererii pârâtei de rând 1 prin curator B. E., de invalidare a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP V. M. sub nr. 1821/1997, obligând pârâta de rând 2 la plata în favoarea pârâtei de rând 1 a sumei de 52.000 RON cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce priveşte dosarul civil , prin Încheierea civilă nr. 253/A/2012 s-a constatat perimat apelul formulat de apelanţii E.C., F.I. şi F.R. împotriva sentinţei civile nr. 3365/1000 pronunţată de Judecătoria O.
În prezentul litigiu reclamanţii solicită pe calea unei acţiuni în constatare ca instanţa să constate că efectele sentinţei penale nr. 1381/27.11.2008 pronunţată în dosarul penal nr. 11/271/R/2007 de către Judecătoria O. (rămasă definitivă în urma pronunţării deciziei penale nr. 125/A/19.05.2010 a Tribunalului Bihor, respectiv a deciziei penale nr. 55/R/01.02.2011 a Curţii de Apel O.), sub aspectul dispoziţiilor care soluţionează latura civilă a cauzei, prevalează efectelor sentinţei civile nr. 3365/13.04.1999, pronunţată de Judecătoria O. în dosarul civil nr. 12647/1997 (rămasă definitivă şi irevocabilă prin perimarea apelului, care a constituit obiectul dosarului civil nr. 7167/1999 al Tribunalului Bihor) arătând în motivare că în prezent există două hotărâri contradictorii care au tranşat aceeaşi problemă juridică.
Instanţa de fond a apreciat că în speţă calea de urmat nu este cea a unei acţiuni în constatare care are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare, dispoziţiile legale aplicabile în materie referindu-se la toate mijloacele de realizare a dreptului, iar nu numai la cererile în realizare de drept comun.
Astfel cum s-a arătat chiar de către reclamant în speţă există două sentinţe definitive care au tranşat aceeaşi problema calea de urmat fiind eventual a unei cereri de revizuire.
Faţă de considerentele mai sus expuse tribunalul a apreciat neîntemeiată acţiunea motiv pentru care a respins-o ca atare.
În baza art. 453 Noul Cod de procedură civilă a obligat reclamanţii în favoarea pârâtei B.M. prin curator B.D. la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinţei civile nr. 13/6.02.2015 a Tribunalului Bihor au declarat apel reclamanţii E.C., F.I. Şi F.R., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive.
În dezvoltarea motivelor de apel, arată apelanţii faptul că în mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că acţiunea acestora este una în constatare.
Astfel arată că, cu toate că prin primele două capete de cerere au solicitat constatarea prevalării efectelor unei sentinţe penale asupra unei sentinţe civile, respectiv a existenţei unui drept, caracterul acţiunii este dat de cel de-al doilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat a se dispune radierea unei înscrieri de CF. consideră că acest din urmă capăt de cerere conferă acţiunii caracterul de acţiune în realizare, celelalte două capete de cerere constituind doar premisele necesare admiterii celui de-al treilea.
Legat de reţinerea instanţei de fond în sensul că, calea de urmat ar fi revizuirea, subliniază că au ales calea unei acţiuni atipice, datorită faptului că trecerea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii nu mai permite declararea acesteia.
Arată că, dată fiind existenţa celor două hotărâri contradictorii consideră că situaţia juridică incertă care s-a creat prin pronunţarea acestora trebuia tranşată în mod definitiv în scopul restabilirii securităţii circuitului civil.
În acest sens învederează că hotărârea penală a dobândit autoritate de lucru judecat absolută înaintea hotărârii civile, iar o revizuire ar fi avut ca efect în exclusivitate înlăturarea efectelor hotărârii civile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 22 Cod procedură penală hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, exclusiv cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Perfectarea contractului a cărui subminare s-a urmărit prin demararea acţiunii civile de către reclamantele – inculpate M.D. şi B.M. face parte din însăşi activitatea infracţională a celor două, acestea fiind condamnate pentru înfăptuirea unor astfel de manopere în mod constant şi în număr foarte mare.
De asemenea nu se pune problema încălcării principiului electa una via, atâta timp cât latura civilă a cauzei penale a fost soluţionată din oficiu de instanţa penală.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimata B.M. solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Cu ocazia acordării cuvântului asupra fondului apelului, apelanţii prin reprezentant au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Aceasta a arătat că prima instanţă a dat o calificare corectă acţiunii deduse judecăţii, neputând fi primită susţinerea apelanţilor în sensul că, caracterul acţiunii ar fi dat de cel de-al treilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat modificarea înscrierii de sub B3 din CF 70722 O., având în vedere faptul că admiterea acestui capăt de cerere care e unul accesoriu este condiţionată de admiterea primelor două, care imprimă caracterul evident al unei acţiuni în constatare.
Au mai arătat că reclamanţii au avut şi au la dispoziţie mai multe posibilităţi de a solicita realizarea dreptului lor printre care repunerea pe rol a apelului declarat împotriva sentinţei civile, lucru pe care nu l-au făcut, nefiind suficienţi de diligenţi; formularea unei cereri de revizuire a celor două hotărâri potrivnice, cerere care nu s-a făcut în termen.
Au arătat că din punct de vedere legal şi moral, situaţia juridică a imobilului în cauză a fost clarificată, în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 3365/13 aprilie 1999, în sensul că s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4647/16 octombrie 1997.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin perimarea apelului a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1821/19 octombrie 1997 prin care imobilul a trecut în proprietatea apelanţilor.
Examinând apelul formulat prin prisma criticilor invocare a constatat următoarele:
Prin cererea cu care au sesizat instanţa, reclamanţii E.C., F.I. şi F.R. au solicitat a se constata faptul că efectele sentinţei penale nr. 1381/27 noiembrie 2008 pronunţată în dosar penal nr. 11/271/R/2007 de Judecătoria O. (rămasă definitivă în urma pronunţării deciziei penale nr. 125/A/19 mai 2012, a Tribunalului Bihor, respectiv decizia penală nr. 55/R/1 februarie 2011 a Curţii de Apel O.) sub aspectul dispoziţiilor care soluţionează latura civilă a cauzei prevalează efectelor sentinţei civile nr. 3365/13 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria O., în dosar nr. 12647/1997 rămasă definitivă şi irevocabilă prin perimarea apelului şi, pe cale de consecinţă a se constata faptul că dreptul de proprietate al reclamanţilor cu privire la imobilul înscris în CF nr. 70722 O., cu nr.top. 5090/26/10 dobândit în urma perfectării contractului de vânzare – cumpărare autentificat de BNP V. M. sub nr. 1821/1997 subzistă şi în prezent.
S-a mai solicitat a se dispune radierea înscrierii efectuate sub B3 din CF 70722 O..
Acţiunile în realizarea dreptului consacrate de art. 30 alin. 1 Cod procedură civilă sunt acelea prin care reclamantul care se pretinde titularul unui drept subiectiv solicită instanţei să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Prin acţiunile în constatare reglementate de art. 35 Cod procedură civilă, reclamantul solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept subiect al său, ori inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, deci reclamantul solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret.
Potrivit aceluiaşi text cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
În speţă s-a constatat că, reclamanţii au devenit proprietari asupra imobilului înscris în CF 70722 O., cu nr.top. 5090/26/10, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat de BNP V. M. sub nr. 1821/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 3265/13 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria O. în dosar nr. 12647/1997 s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract cu restabilirea situaţiei anterioare de CF.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii din prezentul dosar au declarat apel ce a format obiect al dosarului nr. 7167/1999, dosar ce a fost suspendat în şedinţa publică din 27 martie 2000 în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea cauzei penale din dosar nr. 8048/1999 al Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa penală nr. 1381/27 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria O. în dosar nr. 11/271/R/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 125/A/19 mai 2010 a Tribunalului Bihor, respectiv decizia penală nr. 55/R/1 februarie 2011 a Curţii de Apel O. intimata M.D. M. şi numita B. M. au fost condamnate pentru infracţiunea de înşelăciune, iar cu privire la latura civilă s-a dispus respingerea cererii pârâtei – intimate B.M. de anulare a contractului de vânzare – cumpărare autentificat de BNP V. M. sub nr.1821/1997, respectiv restabilirea situaţiei anterioare.
Prin decizia civilă nr. 253/A/2012 a Tribunalului Bihor s-a constatat perimarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3365/1999 a Judecătoriei O.
S-a constatat aşadar că în prezent atât reclamanţii se pretind proprietari ai imobilului în cauză, în baza contractului de vânzare – cumpărare menţinut prin hotărârile penale mai sus arătate, cât şi intimata B.M. care invocă în sprijinul său sentinţa civilă nr. 3365/1999 prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare anterior menţionat.
Prima instanţă a calificat corect acţiunea dedusă judecăţii ca fiind o acţiune în constatare, însă în mod greşit a reţinut inadmisibilitatea sa pe considerentul că părţile au la îndemână acţiunea în realizarea dreptului prin exemplificarea în acest sens a unei eventuale cereri de revizuire.
Este adevărat faptul că în cauză există două sentinţe definitive care au tranşat aceeaşi problemă însă această condiţie nu este suficientă pentru admisibilitatea revizuirii întemeiată pe prevederile art. 509 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, al cărui fundament îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat, deci existenţa cumulativă a mai multor cerinţe printre care tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, condiţie care însă nu este îndeplinită în speţă.
Pentru stabilirea împrejurării dacă partea are sau nu la îndemână calea unei cereri în realizarea dreptului se impunea a se avea în vedere faptul că reclamanţii se află în prezent în posesia imobilului, domiciliind în acesta, situaţie în care este exclusă şi posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare, care presupune existenţa unui proprietar neposesor împotriva unui posesor neproprietar.
De altfel, potrivit practicii constante a instanţelor interne acţiunea în constatare este deschisă părţii care se găseşte în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său, dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat, cum este cazul în speţă.
Constatându-se aşadar faptul că în cauză, prima instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă s-a admis ca fondat apelul formulat, a fost anulată sentinţa civilă nr. 13/C/2015 din 6 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în reluarea ciclului procesual, instanţa să cerceteze fondul litigios prin compararea titlurilor deţinute de părţi, luând în considerare în acest sens şi celelalte apărări invocate în cadrul apelului.
