Prin acțiunea civilă formulată la data de 05.02.2016, reclamanta C.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC D.C. SRL XXXX, obligarea pârâtei la plata sumei de 10538 lei, reprezentând drepturi salariale conform notei de lichidare, pe perioada martie 2015 (1400 lei), aprilie 2015(1267 lei ), mai 2015(1567 lei), plus o compensație netă în 4 rate lunare echivalente cu 4 salarii medii nete pe unitate, calculate la luna anterioară concedierii.
În motivarea acțiunii arată reclamanta că a încheiat la data de 31.10.2010,un contract individual de muncă pe durată determinată, cu pârâta, iar pe data de 30.10.2010, a încheiat un act aditional prin care s-a prelungit contractul de muncă ,pe o perioadă nedeterminată.
Arată reclamanta că în conformitate cu dispozițiile generale ale contractului de muncă ,beneficia de drepturi salariale, acestea urmând să fie plătite integral în bani.
Precizează reclamanta că a primit preavizul nr XXXX/20.04.2015, prin care s-a comunicat că i se acordă un preaviz de 20 de zile lucrătoare, însă la data concedierii nu i se plătiseră decât drepturile pe luna februarie 2015, iar pentru luna martie 2015 doar in procent de 50%.
În drept își întemeiază reclamanta acțiunea pe disp. Art. 194, art. 411 alin. 1 CPC, art. 281-291 CM.
În susținerea acțiunii a depus reclamanta în xerocopie acte –filele 4-11.
A solicitat reclamanta și judecata în lipsă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Acțiunea este întemeiată în parte.
Reclamanta a fost salariata unităţii pârâte SC D.C. SRL, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată , contract ce a încetat conform deciziei de concediere colectivă nr XXXX/20.05.2015.
Conform clauzelor din contractul individual de muncă nr. XXXX/31.05.2010 (fila 5), modificat sub aspectul duratei prin actul adițional nr. XXXX/30.12.2010, salariatul are dreptul la contraprestaţia muncii depuse concretizată în salariul cuvenit .
Angajatorul are obligaţia principala asumată prin contractul individual de muncă şi CCM să achite angajaţilor toate drepturile salariale negociate .
Potrivit activităţii depuse, reclamanta avea dreptul la contravaloarea prestaţiei efectuate, conform art. 159 alin 1 din Codul muncii, însă acestora le-a fost achitat salariul doar pentru anumite perioade, aspect arătat de altfel și de reclamantă prin acțiune,respectiv în luna februarie 2015 și 50% în luna martie 2015.
În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin 1 din Codul muncii salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe luna la data stabilita în contractul individual de muncă iar conform dispoziţiilor art. 168 alin 1 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plaţii către salariatul îndreptăţit, state de plată ce se păstrează şi se arhivează de către angajator .
Având în vedere că potrivit art. 39 lit. a) din Codul Muncii salariatul are dreptul la acordarea salariului pentru munca depusă, neputând face obiectul vreunei reţineri decât în condiţiile prevăzute de lege şi nici al vreunei tranzacţii de renunţare din partea salariatului din partea acestuia, iar pârâtul nu a dovedit achitarea acestora, instanța constată că reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, corespunzător timpului efectiv lucrat şi în raport de sumele deja achitate, conform contractelor individuale de muncă .
Cum pârâta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi de natură salarială, cerere reclamantei faţă de disp. art.166 alin 1 CM este întemeiată în parte, pârâtei revenindu-i obligaţia de a achita aceste drepturi mai puțin perioadele pe care le-a achitat respectiv februarie 2015 și 50% din martie 2015.
În ceea ce privește capătul doi al cererii, reține instanța că reclamanta, prin decizia de concediere nr. XXXX/20.05.2015, a fost disponibilizat în temeiul dispoziţiilor art. 65 si 68 din Codul muncii.
La punctul 2 din decizia de concediere, se dispune: „Ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă prin concediere colectivă, i se acordă salariatului o compensaţie netă, în patru rate lunare, echivalentă cu de 4 ( patru ) ori salariul mediu net pe unitate, calculat la luna anterioară concedierii”.
Acest bonus se acordă în temeiul art. 24 din CCM aplicabil, pe perioada 2015-2016, fiind drepturi de natură salarială.
Conform prevederilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii “contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor” .
În temeiul art. 40 alin.(2) lit.c) din Codul Muncii angajatorului îi revine obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca, iar potrivit prevederilor art.159 alin.(2) din Codul Muncii, pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
Potrivit art. 166 alin.(l) si alin.(2) din Codul Muncii – salariul se plăteşte in bani cel puţin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, după caz iar, conform dispoziţiilor art. 168 alin 1 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plaţii către salariatul îndreptăţit, state de plată ce se păstrează şi se arhivează.
În baza dispoziţiilor art. 272 din Codul Muncii care prevăd că „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depună dovezile in apărarea sa pana la prima zi de înfăţişare”
În cazul de faţă, pârâta nu a dovedit că a achitat drepturile salariale reclamantului în baza dispoziţiilor art. 24 din CCM aplicabil – ce au forţă obligatorie.
Prin urmare, pârâta nu a acordat şi nu a plătit reclamantei drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora “angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractului individual de muncă”, precum şi prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii potrivit cărora “contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor”, respectiv drepturile salariale pe perioada 15 martie 2015-mai 2015,precum și plata compensaţiei nete echivalente cu de patru ori salariul net pe unitate, calculat la luna anterioară disponibilizării, astfel că, în aplicarea disp. ccm la nivel de unitate și a disp. Codului Muncii, precitate, urmează a se admite în parte acțiunea conform dispozitivului sentinței
În motivarea acțiunii arată reclamanta că a încheiat la data de 31.10.2010,un contract individual de muncă pe durată determinată, cu pârâta, iar pe data de 30.10.2010, a încheiat un act aditional prin care s-a prelungit contractul de muncă ,pe o perioadă nedeterminată.
Arată reclamanta că în conformitate cu dispozițiile generale ale contractului de muncă ,beneficia de drepturi salariale, acestea urmând să fie plătite integral în bani.
Precizează reclamanta că a primit preavizul nr XXXX/20.04.2015, prin care s-a comunicat că i se acordă un preaviz de 20 de zile lucrătoare, însă la data concedierii nu i se plătiseră decât drepturile pe luna februarie 2015, iar pentru luna martie 2015 doar in procent de 50%.
În drept își întemeiază reclamanta acțiunea pe disp. Art. 194, art. 411 alin. 1 CPC, art. 281-291 CM.
În susținerea acțiunii a depus reclamanta în xerocopie acte –filele 4-11.
A solicitat reclamanta și judecata în lipsă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Acțiunea este întemeiată în parte.
Reclamanta a fost salariata unităţii pârâte SC D.C. SRL, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată , contract ce a încetat conform deciziei de concediere colectivă nr XXXX/20.05.2015.
Conform clauzelor din contractul individual de muncă nr. XXXX/31.05.2010 (fila 5), modificat sub aspectul duratei prin actul adițional nr. XXXX/30.12.2010, salariatul are dreptul la contraprestaţia muncii depuse concretizată în salariul cuvenit .
Angajatorul are obligaţia principala asumată prin contractul individual de muncă şi CCM să achite angajaţilor toate drepturile salariale negociate .
Potrivit activităţii depuse, reclamanta avea dreptul la contravaloarea prestaţiei efectuate, conform art. 159 alin 1 din Codul muncii, însă acestora le-a fost achitat salariul doar pentru anumite perioade, aspect arătat de altfel și de reclamantă prin acțiune,respectiv în luna februarie 2015 și 50% în luna martie 2015.
În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin 1 din Codul muncii salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe luna la data stabilita în contractul individual de muncă iar conform dispoziţiilor art. 168 alin 1 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plaţii către salariatul îndreptăţit, state de plată ce se păstrează şi se arhivează de către angajator .
Având în vedere că potrivit art. 39 lit. a) din Codul Muncii salariatul are dreptul la acordarea salariului pentru munca depusă, neputând face obiectul vreunei reţineri decât în condiţiile prevăzute de lege şi nici al vreunei tranzacţii de renunţare din partea salariatului din partea acestuia, iar pârâtul nu a dovedit achitarea acestora, instanța constată că reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, corespunzător timpului efectiv lucrat şi în raport de sumele deja achitate, conform contractelor individuale de muncă .
Cum pârâta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi de natură salarială, cerere reclamantei faţă de disp. art.166 alin 1 CM este întemeiată în parte, pârâtei revenindu-i obligaţia de a achita aceste drepturi mai puțin perioadele pe care le-a achitat respectiv februarie 2015 și 50% din martie 2015.
În ceea ce privește capătul doi al cererii, reține instanța că reclamanta, prin decizia de concediere nr. XXXX/20.05.2015, a fost disponibilizat în temeiul dispoziţiilor art. 65 si 68 din Codul muncii.
La punctul 2 din decizia de concediere, se dispune: „Ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă prin concediere colectivă, i se acordă salariatului o compensaţie netă, în patru rate lunare, echivalentă cu de 4 ( patru ) ori salariul mediu net pe unitate, calculat la luna anterioară concedierii”.
Acest bonus se acordă în temeiul art. 24 din CCM aplicabil, pe perioada 2015-2016, fiind drepturi de natură salarială.
Conform prevederilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii “contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor” .
În temeiul art. 40 alin.(2) lit.c) din Codul Muncii angajatorului îi revine obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca, iar potrivit prevederilor art.159 alin.(2) din Codul Muncii, pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
Potrivit art. 166 alin.(l) si alin.(2) din Codul Muncii – salariul se plăteşte in bani cel puţin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, după caz iar, conform dispoziţiilor art. 168 alin 1 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata precum şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plaţii către salariatul îndreptăţit, state de plată ce se păstrează şi se arhivează.
În baza dispoziţiilor art. 272 din Codul Muncii care prevăd că „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depună dovezile in apărarea sa pana la prima zi de înfăţişare”
În cazul de faţă, pârâta nu a dovedit că a achitat drepturile salariale reclamantului în baza dispoziţiilor art. 24 din CCM aplicabil – ce au forţă obligatorie.
Prin urmare, pârâta nu a acordat şi nu a plătit reclamantei drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora “angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractului individual de muncă”, precum şi prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii potrivit cărora “contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor”, respectiv drepturile salariale pe perioada 15 martie 2015-mai 2015,precum și plata compensaţiei nete echivalente cu de patru ori salariul net pe unitate, calculat la luna anterioară disponibilizării, astfel că, în aplicarea disp. ccm la nivel de unitate și a disp. Codului Muncii, precitate, urmează a se admite în parte acțiunea conform dispozitivului sentinței
