Codul Muncii: art.270
Condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale, reieşite din art. 270 Codul Muncii, sunt următoarele: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a autorului faptei, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 906/28 septembrie 2009
Constată că prin sentinţa civilă nr. 240/17.03.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în cauză s-a admis, în parte, acţiunea în conflict de muncă formulată de reclamanta S.C. B.T. în contradictoriu cu pârâtul M.D şi în consecinţă: a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 12355,54 lei, cu titlu despăgubiri şi suma de 2290 lei cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărât, astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că pretenţiile reclamatei sunt fondate întrucât s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. de art.270 Codul Muncii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor; cuantumul prejudiciului fiind reţinut din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.168/1999 pârâtul M.D., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:1) prima instanţă a încălcat prev. art.270 codul muncii, deoarece din probele administrate nu rezultă vinovăţia sa în producerea prejudiciului pretins de societatea reclamantă; 2) în mod eronat prima instanţă a ajuns să stabilească prejudiciul ca reprezentând c/v sumei de 12.355, 54 lei, deoarece în expertiza întocmită în cauză expertul reţine că nu mai poate efectua constatarea avariilor şi că nu poate stabili care a fost c/v reparaţiilor ce s-au impus a fi efectuate ca urmare a avariilor produse, iar reclamanta nu a făcut dovada cu alte înscrisuri a prejudiciului pretins. Ca atare, conchide recurentul, instanţa trebuia să manifeste rol activ, să ceară reclamantei înscrisuri, martori şi alte probe pe care eventual şi-ar fi întemeiat acţiunea şi totodată trebuia să se raporteze la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, din care nu rezultă sub nici o formă că prejudiciul suferit de reclamantă ar fi acela la care a fost obligat.
În drept se invocă art.304 indice 1 cod procedură civilă.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă a reţinut că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 270 alin.1 Codul Muncii „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.
Condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale, reieşite din textul de lege sus enunţat sunt următoarele: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a autorului faptei, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei.
În speţă, în mod corect, raportat la probele dosarului instanţa de fond a reţinut ca fiind întrunite toate aceste elemente de natură să atragă răspunderea patrimonială în sarcina pârâtului deoarece: acesta a fost angajat al societăţii intimate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată pe postul de şofer (C.I.M. înregistrat sub nr. 177A/19.11.2007-f.X-X ), din fişa postului reiese că„ răspunde de integritatea mărfurilor primite spre transport, din momentul primirii şi până la preluarea acestora de către destinatar -punct 24; nu se contestă efectuarea de către pârât a transportului autoturismelor Dacia Logan de la furnizor la dealerii autorizaţi precum şi avarierea acestora în timpul transportului; avarii fiind constatate de experţii auto B.D, respectiv A.G. în rapoartele de expertiză extrajudiciară aflate la dosarul cauzei .
Cu privire la întinderea prejudiciului, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe raportul de expertiză tehnică administrat în faţa instanţei şi chiar dacă expertul reţine că nu a mai putut expertiza cele două autoturisme care între timp au fost reparate, reţinerea de către expert a sumei de 12.355,54 lei- însuşită de către instanţă- a avut la bază- aşa cum se reţine expres la pct 3-răspuns la obiectivele expertizei-filele X-X- raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la scurt după eveniment din care reies avariile autoturismului în cauză, faptul că aceste avarii nu au fost contestate de nici una dintre părţi, precum şi facturile emise de producător pentru pierderea de valoare suferită ca urmarea descalificării autoturismului din VN( vehicul nou) şi VO (vehicul vechi). Este de reţinut că prejudiciul pretins de reclamantă constă în această pierdere de valoare- care, raportat la probele sus enunţate, a fost pe deplin dovedită.
Contrar susţinerilor recurentului, nu se poate vorbi de o lipsă a rolului activ al instanţei în sensul art. 129 alin. 5 cod procedură civilă în contextul în care la fond s-au administrat toate probele pertinente, necesare şi utile soluţionării cauzei, respectiv: proba cu înscrisuri, proba ştiinţifică – expertiză tehnică, citarea pârâtului la interogatoriu. Dimpotrivă, pârâtul a manifestat o totală pasivitate, deoarece deşi litigiu s-a derulat pe 9 termene de judecată şi a fost legal citat nu a înţeles să se prezinte, sau să-şi formuleze apărări.
Faţă de cele ce preced, curtea constatând că soluţia primei instanţe se fundamentează pe ansamblu probatoriu administrat în cauză, că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a textului de lege sus enunţat, iar criticile recurentului nu se încadrează în nici unul din motivele de casare sau modificarea a hotărârii, prevăzute de legiuitor expres şi limitativ în conţinutul art. 304 punct 1-9 cod procedură civilă,
În conformitate cu art.312 alin1, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, a respins ca nefondat, recursul cu care a fost investită de către pârâtul recurent, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
Cu referire la cheltuielile de judecată, urmare a respingerii recursului, recurentul, ca parte căzută în pretenţii, a fost obligat, potrivit art. 274 cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea intimatei S.C.B.T.
Însă, în aplicarea art. art.274 alin.3 C.pr.civilă, art. 41 din CEDO faţă de împrejurarea că litigiul a fost soluţionat la primul termen de judecată, faţă de complexitatea cauzei în această fază procesuală, curtea, a apreciat cuantumul acestora la suma de 500 lei, ca fiind pe deplin echitabil şi rezonabil. (în acest sens Hotărârea Nicolova împotriva Bulgariei- nr. 31.195/96, alin.79, CEDO 1999- II).
