(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 76/R/17 martie 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 1132/2009 pronunţată la data de 10 noiembrie 2009 de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 460/186/2009 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul K L împotriva pârâţilor V E şi V A, precum şi cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.
Analizând hotărâre atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi din oficiu conform art. 3041 C.proc.civ.¸ tribunalul constată că recursul declarat nu este fondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, însă pe alte considerente decât cele reţinute.
Aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii introductive, reclamantul nu şi-a întemeiat expres pretenţiile pe principiul restituirii îmbogăţirii fără justă cauză, dar nici nu a invocat un alt temei.
Pretenţiile solicitate au fost justificate pe temeiul folosinţei abuzive.
Doar cu ocazia cuvântului la fondul cauzei s-a arătat că prin utilizarea locuinţei în perioada 13.02.2008 – 5.09.2008 pârâţii s-au îmbogăţit prin neplata chiriei şi în consecinţă l-au însărăcit pe reclamant.
Ca atare, s-a reţinut de prima instanţă că acţiunea se întemeiază pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Temeiul reţinut de instanţa de fond nu a fost criticat prin motivele de recurs, ci dimpotrivă întreaga motivare are în vedere condiţiile acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără just temei.
În aceste condiţii, analiza legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate trebuie să pornească de la temeiul juridic reţinut şi necontestat.
Pentru promovarea cu succes a unei acţiuni în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză se cer îndeplinite cumulativ anumite condiţii materiale şi anume: mărirea unui patrimoniu, micşorarea unui patrimoniu, existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul ca ambele fenomene să fie efectul unei cauze unice.
În acelaşi timp, acţiunea presupune şi întrunirea cumulativă a unor condiţii juridice, astfel: absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de cel care şi-a micşorat patrimoniul, sens în care se vorbeşte în literatura juridică de caracterul subsidiar al acţiunii.
Este de necontestat faptul că obligaţia pârâţilor de predare a imobilului proprietate a reclamantului trebuia îndeplinită la data de 13 februarie 2008, dată la care hotărârea de evacuare a devenit executorie.
Predarea efectivă a bunului a avut loc ulterior declanşării formelor de silită, la data de 5.09.2008, aşa cum rezultă din procesul verbal al executorului judecătoresc (f. 26 dosar nr. 271/186/2008 al Judecătoriei Beclean, ataşat prezentului dosar).
În mod greşit reţine instanţa de fond caracterul incert al datei predării bunului, atâta timp cât din cuprinsul procesului-verbal al executorului judecătoresc rezultă explicit că predarea cheilor imobilului s-a realizat de pârâţi la data la care judecătoresc s-a deplasat la locul situării bunului pentru a pune în executare dispoziţia de evacuare a pârâţilor.
Faptul că anterior datei de 5.09.2008 martorii au relevat că pârâţii s-au mutat din imobil, că executorul judecătoresc constată că pârâţii şi-au mutat lucrurile la o dată anterioară, nu are relevanţă atâta timp cât fiind vorba de o clădire predarea acesteia în posesia şi folosinţa proprietarului se face prin remiterea cheilor imobilului.
Ca atare, dat fiind faptul că executorul judecătoresc menţionează faptul predării cheilor de către pârâţi la data de 5 septembrie 2008, aceasta este data la care pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de predare a bunului în posesia şi folosinţa proprietarului.
Mărirea patrimoniului unei persoane poate avea loc prin sporirea unor elemente active al patrimoniului prin folosirea unui bun al altuia.
Micşorarea patrimoniului este o consecinţă a măririi patrimoniului altuia.
Ca atare, micşorarea patrimoniului se produce corelativ cu mărirea patrimoniului altuia, fiind un fapt ce decurge direct din sporirea unui patrimoniu.
În aceste condiţii, mărirea patrimoniului pârâţilor prin folosirea bunului reclamantului în intervalul 13.02.2008-5.09.2008 fără drept, a determinat implicit o micşorare a patrimoniului reclamantului, astfel că aceasta nu trebuie dovedită, aşa cum eronat reţine prima instanţă.
Mărirea patrimoniului pârâţilor şi micşorarea corelativă a patrimoniului reclamantului au o cauză unică, faptul folosirii imobilului de pârâţi.
Între mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt nu trebuie să existe o legătură cauzală, deoarece o asemenea legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei.
Prin urmare, toate condiţiile materiale ale acţiunii de in rem verso sunt îndeplinite.
Întrucât pârâţii nu mai puteau folosi imobilul din data de 13 februarie 2008, mărirea patrimoniului acestora în detrimentul reclamantului nu are o cauză legitimă.
Ceea ce nu este îndeplinită în cauză este cerinţa lipsei oricărui mijloc juridic de recuperare.
Dat fiind faptul că promovarea acţiunii s-a justificat pe faptul folosirii imobilului pe nedrept, pe atitudinea culpabilă a pârâţilor, care nu au respectat o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, reclamantul avea deschisă acţiunea în angajarea răspunderii civile delictuale.
Aceasta întrucât îmbogăţirea fără just temei dă naştere unui raport juridic al cărui izvor îl constituie un fapt juridic licit, ce constă în acţiunea sau evenimentul care a dus la mărirea unui patrimoniu pe seama altui patrimoniu.
Ca atare, îmbogăţirea fără justă cauză se deosebeşte de răspunderea civilă delictuală pentru că mărirea patrimoniului nu presupune vina pârâţilor.
Răspunderea civilă delictuală are la bază vinovăţia.
Întrucât se invocă fapta ilicită a pârâţilor de a folosi imobilul şi ulterior datei de 13 februarie 2008, reclamantul avea şi are deschisă calea acţiunii în antrenarea răspunderii civile delictuale, în cadrul căreia poate pretinde repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cum acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză este una cu caracter subsidiar, pe de o parte, iar pe de altă parte, se întemeiază pe existenţa unui fapt licit şi nu ilicit, tribunalul făcând aplicarea art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 304, 3041 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza art. 274 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a recurentului, tribunalul îl va obliga să plătească intimaţilor suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanţa nr. 18/2009 şi factura depuse la dosar.
