Judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea formulată de creditoare de sesizare din oficiu pentru înlocuirea lichidatorului judiciar, numit în procedura falimentului debitoarei S.C. D. S.R.L. reţinând că cererea de înlocuire a administratorului/lichidatorului judiciar se poate face de comitetul creditorilor sau de judecătorul-sindic, din oficiu și nu de un singur creditor. S-a arătat că nu se poate solicita judecătorului-sindic să se sesizeze din oficiu cu privire la înlocuirea lichidatorului judiciar, această prerogativă aparținând numai judecătorului-sindic, care se sesizează din oficiu atunci când există motive temeinice pentru înlocuirea lichidatorului judiciar.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie. Prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, nu conţin norme care să limiteze accesul la justiţie, ci instituie posibilitatea judecătorului-sindic şi comitetului creditorilor să ia măsuri în cazul în care administratorul sau lichidatorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile legale.
Textul de lege prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 permite soluţionarea din oficiu de către judecătorul sindic a măsurii de înlocuire a practicianului de insolvenţă, fără însă a menţiona persoanele care l-ar putea sesiza. Măsura de înlocuire din oficiu presupune acţiunea de sesizare, adică de luare la cunoştinţă a faptelor săvârşite nelegal de practicianul de insolvenţă, titularul demersului fiind judecătorul sindic. Cum textul nu exclude posibilitatea ca luarea la cunoştinţă a faptelor să se realizeze la intervenţia vreunui participant la procedură, rezultă că o solicitare din partea unui creditor poate constitui un mod de sesizare. Observăm că acelaşi text de lege nu prevede, în mod imperativ, că judecătorul sindic are obligaţia de a da curs sesizării creditorului. El poate să o facă, însă, din redactarea textului menţionat, nu rezultă o obligaţie în acest sens, astfel că autoinvestirea instanţei este facultativă.
Rolul activ aparţine creditorilor, întrucât aceştia sunt cei ale căror interese pot fi realizate prin instituirea de către legiuitor a unei astfel de sancţiuni împotriva lichidatorului nediligent şi să facă demersurile necesare pentru ca o astfel de sesizare să aibă finalitatea dorită. Astfel, aceleaşi dispoziţii legale acordă dreptul comitetului creditorilor să solicite înlocuirea lichidatorului judiciar, prin urmare, dacă există desemnat un astfel de comitet, sesizarea judecătorului sindic formulată de către un singur creditor ar duce la nesocotirea atribuţiilor acestui comitet. Din enumerarea atribuţiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet (al creditorilor) acţionează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplineşte funcţia de reprezentare a creditorilor înscrişi în tabelul definitiv de creanţe in raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul şi judecătorul sindic. Doar în condiţiile în care este imposibilă formarea comitetului din cauza numărului redus de creditori, se justifică sesizarea judecătorului-sindic să analizeze din oficiu măsura de înlocuire a practicianului de insolvenţă. Atâta timp cât comitetul creditorilor nu a înţeles să solicite înlocuirea lichidatorului judiciar, sesizarea din oficiu solicitată de un creditor a fost corect respinsă.
Procedura insolvenţei, Legea nr. 85/2006. Măsura de înlocuire a practicianului de insolvenţă potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Sesizarea judecătorului sindic de către un creditor.
Măsura de înlocuire din oficiu presupune acţiunea de sesizare, adică de luare la cunoştinţă a faptelor săvârşite nelegal de practicianul de insolvenţă, titularul demersului fiind judecătorul sindic. Cum textul nu exclude posibilitatea ca luarea la cunoştinţă a faptelor să se realizeze la intervenţia vreunui participant la procedură, rezultă că o solicitare din partea unui creditor poate constitui un mod de sesizare. Observăm că acelaşi text de lege nu prevede, în mod imperativ, că judecătorul sindic are obligaţia de a da curs sesizării creditorului. El poate să o facă, însă, din redactarea textului menţionat, nu rezultă o obligaţie în acest sens, astfel că autoinvestirea instanţei este facultativă.
