Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul …../P/2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” (persoana vătămată B.A.), prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 lit. b) N.c.p. şi S.S., pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 14.11.2011 în jurul orelor 17:00, inculpatul S.C. în timp ce se afla pe str. Pătrăşcanilor din comuna Carpen, judeţul Dolj, în faţa locuinţei deţinute de persoana vătămată, a aruncat cu mai multe pietre în curtea locuinţei acestuia, lovindu-l pe B.A. cu una din acestea în zonă ochiului drept, cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor.
În sarcina inculpatei S.S., care, cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză din data de 05.12.2013 a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată, aspecte referitoare la evenimentele în care a fost implicat în data de 14.08.2011 S.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; declaraţiile persoanei vătămate B.A.; copii ale actelor medicale referitoare la B.A.; certificatul medico-legal eliberat de I.M.L Craiova nr. 1650/A2/26.08.2011; adresa nr. 17/14.07.2014 a Cabinetului Medical Carpen; fişei de observaţie clinică nr. 41541/26.08.2011 şi adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova emisă sub nr. 41592/22.01.2014; adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova emisă sub nr. 42955/16.12.2013; declaraţiile martorilor B.E., B.C., B.V., P.I.C., P.C. şi B.F.; declaraţiile martorului E.C.; procesul-verbal din data de 03.06.2014 referitoare la activităţile de reconstituire desfăşurate de persoana vătămată, inculpaţi şi martorii B.E. şi B.F., la localizarea zonei în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, planşa foto anexă şi schiţa locului reconstituirii; adresa nr. 708491/08.09.2014 a Postului de Poliţie Carpen; fişa de cazier judiciar nr. 1200725/27.03.2014 pentru S.C.; declaraţiile date de S.C. în faţa actelor premergătoare, în calitate de învinuit, de suspect şi de inculpat; procese verbale de căutare, adrese, delegaţii, etc. fişa de cazier judiciar nr. 2373730/12.08.2014 pentru S.S.; declaraţiile date de S.S. în faţa actelor premergătoare, în calitate de martor, de suspect şi de inculpată; procese verbale de căutare, adrese, delegaţii, etc.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii B.E., B.C., B.V., P.I.C., P.G. şi B.F.; martorului E.C..
Instanţa a admis şi a administrat proba cu expertiza medico-legală, pe această cale fiind expertizată persoana vătămată B.A..
Inculpatul S.C., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată inculpatul S.C. a revenit asupra poziţiei sale şi a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina lui.
Inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 de lei reprezentând daune morale, 5000 de lei reprezentând daune materiale şi cu suma de 1000 de lei pe lună prestaţie periodică.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
1.La data de 21.09.2011, persoana vătămată B.A. a sesizat Postul de Poliţie Carpen cu privire la faptul că în data de 14.08.2011, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale ar fost lovit cu o piatră în zona ochiului drept de către S.C., fiindu-i provocate leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale.
La data de 24.07.2014, organele de urmărire penală din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Breasta s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurările în care în data de 05.12.2013, cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză, S.S. ar fi declarat aspecte necorespunzătoare adevărului.
La data de 14.08.2011, în jurul orelor 16:00, inculpaţii S.C. şi S.S. s-au deplasat pe raza comunei Carpen, sat ….., judeţul Dolj, la o casă părintească.
Cu această ocazie, cei doi inculpaţi au decis să i-a legătura cu persoana vătămată B.A., din comuna Carpen, pentru a-i cere restituirea unui cazan din cupru folosit pentru fabricarea rachiului natural, bun despre care ştiau că aparţinuseră părinţilor inculpatei, decedaţi la data evenimentelor, iar acesta fusese împrumutat acestei persoane de către un frate al inculpatei.
În condiţiile în care nu ştiau efectiv unde locuia B.A., inculpaţii au rugat-o pe martora B.E., cunoscută sub numele „L.C.”, să îi însoţească până la locuinţa acestuia, martora dând curs acestei solicitări.
Cei trei s-au deplasat cu autovehiculul familiei S….. până pe str. …….., mijlocul de transport fiind oprit pe carosabil, vis-a-vis de locuinţa persoanei vătămate B.A., la o distanţă de circa 5-7 metri faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014.
După ce toţi trei au coborât din autovehicul, cei doi inculpaţi s-au deplasat la poarta de acces în curtea locuinţei persoanei vătămate, în timp ce martora B.E. a rămas lângă autovehicul, poziţie din care a observat în mod direct modul de derulare a evenimentelor care aveau să se desfăşoare.
Inculpaţii S.C. şi S.S. au strigat la poartă, iar în scurt timp persoana vătămată B.A. a venit la poartă, oprindu-se în interiorul curţii, la o distanţă de circa 50 de cm faţă de poartă. Din poziţia în cauză, B.A. i-a întrebat pe cei doi inculpaţi ce anume doresc. Inculpaţii i-ai explicat că au venit pentru a le fi restituit cazanul din cupru, bun ce fusese lăsat persoanei vătămate de către B.I., fratele inculpatei S.S., înainte ca acesta din urmă să plece la muncă în străinătate.
Persoana vătAmată B.A. a refuzat să le predea cazanul în cauză, motivând că B.I. i-a spus să nu-l dea nimănui, urmând ca el să şi-l recupereze când va reveni la domiciliu, cerându-le totodată celor doi să plece de la locuinţa sa.
Ca urmare a refuzului manifestat de persoana vătămată, discuţiile dintre B.A. şi inculpatul S.C. au degenerat, fiind folosite cuvinte şi expresii jignitoare. În aceste împrejurări, B.A. a intrat într-o anexă gospodărească, aceasta fiind situată la o distanţă de circa 12 metri faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014.
În aceste împrejurări, inculpatul S.C. a luat din zona drumului public situat în faţa locuinţei persoanei vătămate mai multe pietre pe care le-a aruncat în direcţia locuinţei persoanei vătămate, lovind tabla ce acoperea anexa gospodărească în care se afla B.A..
Conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014, inculpatul S.C. a luat pietrele de pe drumul public, acesta nefiind asfaltat, după care le-a aruncat de la o distanţă de circa 4-5 metri faţă de faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, în condiţiile în care ştia că în acea curte se afla persoana vătămată.
La un moment dat, una din pietre a spart un geam de la locuinţa persoanei vătămate, zgomotul produs fiind perceput în mod direct atât de persoana vătămată cât şi de martora B.E.. În aceste împrejurări, persoana vătămată B.A. a ieşit în curtea locuinţei pentru a vedea ce s-a întâmplat, fiind observat inclusiv de martora B.E., aceasta aflându-se lângă maşina celor doi inculpaţi.
În momentele în care inculpatul S.C. arunca cu pietre, de locul incidentului s-a apropiat şi martora B.C., soţia persoanei vătămate, aceasta fiind anunţată despre incident de către martorul P.I.C.. În aceste împrejurări martora B.C. a perceput în mod direct această activitate desfăşurată de S.C..
De asemenea, martorul B.V. persoana care venise în vizită la mama sa, aceasta din urmă fiind o vecină a persoanei vătămate, a perceput în mod direct când inculpatul S.C. a aruncat în mod repetat cu pietre în maniera mai sus arătată.
Totodată, martorul P.G. a susţinut că a perceput în mod direct această activitate.
Inculpatul S.C. a continuat să arunce cu pietre în curtea locuinţei persoanei vătămate, una dintre acestea lovindu-l pe B.A. în zona ochiului drept, moment în care acesta a strigat că a fost lovit cu piatra în această zonă, strigat care a fost perceput de martorii B.V., B.E., B.C. şi P.I.C..
În continuare, persoana vătămată B.A. a luat din curtea locuinţei o furcă, după care s-a apropiat de poarta de acces şi a lovit cu aceasta peste gard, cu scopul de a-l determina de inculpatul S.C. să nu mai arunce cu pietre şi să plece de la poarta locuinţei sale, în condiţiile în care inculpatul se afla în zona drumului public.
Inculpatul S.C. s-a deplasat la autoturismul cu care venise, iar din portbagajul acestuia a luat o toporişcă, lovind la rândul său peste poarta de acces, după care a pus-o în autovehicul.
Ca urmare a loviturilor aplicate de cei doi peste poarta de acces nu s-a produs vătămarea nici unei persoane.
În continuare, persoana vătămată B.A. a ieşit la poarta locuinţei cu furca în mână şi s-a îndreptat spre locul unde se afla S.C., acesta din urmă retrăgându-se pe strada …….., în direcţia str. Târnavei, fiind urmărit de persoana vătămată.
În momentul în care B.A. a ieşit din curtea locuinţei, acesta prezenta urme de sânge în zona feţei, acestea fiind percepute în mod direct de către martorii B.E., B.C. şi P.I.C..În momentul în care au ajuns la intersecţia celor două străzi, cei doi şi-au continuat deplasarea pe str. Târnavei, pe o distanţă de circa 15 metri, până în momentul în care au ajuns unul lângă celălalt. În acest moment cei doi s-au împins reciproc, fără a fi aplicate lovituri active de unul asupra celuilalt, până în momentul în care cei doi au căzut la sol. În această poziţie inculpatul S.C. a încercat să-l deposedeze de B.A. de furcă, între cei doi a intervenit martorul B.F., care le-a luat furca, fapt ce a condus la încetarea conflictului.
Inculpatul S.C. s-a întors la autoturismul său, plecând din dreptul locuinţei persoanei vătămate împreună cu soţia sa, inculpata S.S. şi martora B.E., iar B.A. a revenit la locuinţa sa, ulterior fiindu-i restituită furca de către martorul B.F..
Imediat după incident persoana vătămată B.A. nu s-a deplasat la o unitate spitalicească în vederea acordării primelor îngrijiri medicale, considerând că leziunea ce i-a fost provocată se va vindeca fără îngrijiri medicale de specialitate.
La data de 18.08.2011, întrucât a constat că durerea de la ochiul drept se accentuează, B.A. s-a deplasat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde a fost internat la secţia Oftalmologie în perioada 18-26.08.2011.
Cu această ocazie, conform fişei de observaţie clinică nr. 41541/26.08.2011, persoana vătămată a fost diagnosticată cu: „1. OD – Contuzie forte cu luxaţia pseudofakului în CA operat. Agresiune individuală. 2. OD- Hemoftalmus. 3. OD- Hematom pleoapa superioară şi inferioară. 4. HTA primară gr. 2. 5. Diabet zaharat tip II insulinodependent”
Ulterior, persoana vătămată B.A. în data de 26.08.2011 s-a prezentat la I.M.L. Craiova în vederea efectuării unor examinări medico-legale de către specialiştii din cadrul acestei instituţii. În urma examinărilor de specialitate, a fost eliberat de către I.M.L. Craiova un act constatator al leziunilor, respectiv certificatul medico-legal nr. 1650/A2/26.08.2011.
Conform certificatului medico-legal mai sus arătat, la examinarea medico-legală B.A. a prezentat „leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur (posibil lovituri cu piatra)”, precum şi faptul că acestea „pot data de 14.08.2011 şi necesită 100-120 (osută-osutădouăzeci) zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor” (fila 37)
Din raportul de expertiză medico-legală cu numărul 2330/A1/28.10.2015 întocmit de IML Craiova instanţa reţine că, persoana vătămată B.A. prezintă OD, sechele după traumatism ocular vechi, decolare veche de retină, urmare a traumatismului din data de 14.08.2011 prin lovire cu piatra şi a necesitat 100-120 de zile de îngrijiri medicale. Afecţiunea OD este ireversibilă şi nu beneficiază de tratament medico-chirurgical. Prezintă infirmitate permanentă din cauza loviturii cu piatra la nivelul OD, în data de 14.08.2011, într lovitura cu piatra şi infirmitate existând un raport de cauzalitate directă, cu precizarea că, infirmitatea nu a fost influenţată de vreo afecţiune anterioră a persoanei vătămate, acestă infirmitate nesurvenind în condiţiile în care nu ar fi fost lovită la nivelul ochiului drept.
Prezenţa inculpatului S.C. în locaţia în care a avut loc agresiunea fizică rezultă din declaraţiile persoanei vătămate B.A., ale inculpatului S.C., acestea coroborându-se cu procesul verbal de reconstituire şi planşa foto anexă, precum şi cu declaraţiile martorilor B.E., B.V., B.C., P.I.C., P.G. şi B.F..
Exercitarea de către inculpatul S.C. a unor activităţi de natură a produce lui B.A. leziunile pentru care a fost eliberat de I.M.L Craiova certificatul medico-legal nr. 1650/A2/26.08.2011 rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, acestea coroborându-se cu declaraţiile martorilor B.E., B.C., B.V., P.G. şi P.I.C., precum şi cu procesul verbal de reconstituire şi planşa foto anexă.
Din probatoriul administrat a rezultat că în timp ce se afla în drumul public din faţa porţii de acces în curtea locuinţei persoanei vătămate, inculpatul S.C. a aruncat în mod repetat cu pietre în curtea locuinţei lui B.A., în condiţiile în care discutase cu acesta în prealabil, ştiind că acesta se afla în acea locaţie.
Cu ocazia audierilor, persoana vătămată a susţinut că a în momentul în care a auzit zgomotele produse de impactul pietrelor aruncate pe acoperişul locuinţei precum şi zgomotul produs prin spargerea unui geam, a ieşit în curtea locuinţei, la o distanţă de circa 12 metri faţă de poarta de acces, moment în care a fost lovit în zona ochiului drept de una din pietrele aruncate de către inculpatul S.C.. După ce a fost lovit în zona ochiului, acesta a ieşit din curtea locuinţei, având asupra sa o furcă.
Susţinerile lui B.A. referitoare la mecanismul prin care i-a fost produsă de către S.C. vătămarea de la ochiul drept, respectiv prin aruncarea de către inculpat a unor pietre, din drumul public în curtea locuinţei, au fost confirmate de către martorii B.V., B.E., B.C., P.G. şi P.I.C., aceştia susţinând că l-au văzut pe S.C. în timp ce arunca pietre în această manieră.
În momentul în care a ieşit din curtea locuinţei, B.A. a susţinut că a prezentat urme de sânge în zona ochiului drept, aspect care a fost confirmat de către martorii B.V., B.E., B.C. şi P.I.C..
Folosirea de către inculpatul S.C., în zona în care a avut loc agresiunea, a unor pietre – obiecte apte de a produce prin folosirea efectivă a unor leziuni de natura celor prezentate de B.A. rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, ale martorilor B.V., B.E., B.C. şi P.I.C., precum şi din procesul verbal de reconstituire, planşa foto anexă şi schiţa locului reconstituirii.
2. Cu ocazia cercetărilor efectuate în prezenta cauză, după începerea urmării penale S.S. a fost audiată în calitate de martor la data de 05.12.2013.
Având în vedere probatoriul administrat în această cauză, a rezultat că fiind audiată în calitate de martor în dosarul penal nr. 11300/P/2011 la data de 05.12.2013, martora S.S. a relatat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată:
În aceste împrejurări martora S.S. a susţinut că la data de 14.08.2011, cu ocazia conflictului care a avut loc pe raza comunei Carpen, judeţul Dolj, în zona locuinţei deţinute de persoana vătămată B.A., conflict care a avut loc între S.C. – soţul acesteia şi B.A., cel dintâi nu ar fi aruncat cu pietre din drumul public în curtea locuinţei persoanei vătămate.
De asemenea, S.S. a susţinut că leziunile pe care persoana vătămată le-a prezentat în zona ochiului drept, s-ar fi produs în drumul public, în timp ce B.A. încerca să îl agreseze fizic pe S.C., împrejurare în care în timpul contactului fizic dintre cei doi, cel din urmă ar fi aruncat spre B.A. o piatră luată de pe sol, pentru a se apăra.
Probatoriul administrat a demonstrat dincolo de orice dubiu că la data de 05.12.2013, S.S. a declarat în calitate de martor aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată în dosarul penal nr. 11300/P/2011.
În faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
În drept, fapta inculpatului S.C. care, în data de 14.11.2011 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe str. …………….. din comuna Carpen, judeţul Dolj, în faţa locuinţei deţinute de persoana vătămată, a aruncat cu mai multe pietre în curtea locuinţei acestuia, lovindu-l pe B.A. cu una din acestea în zonă ochiului drept, cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, precum şi afecţiunea OD, afecţiune care este ireversibilă şi nu beneficiază de tratament medico-chirurgical, prezintând astfel o infirmitate permanentă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală”, faptă prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 lit. c) N.c.p.
Cu privire la latura subiectivă, instanţa apreciază că inculpatul S.C. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei depăşite (praeterintenţia).
Fapta reţinută în sarcina inculpatului S.C. a fost comisă anterior datei de 01.02.2014, respectiv în data de 14.11.2011, fiind iniţial încadrată ca fiind infracţiunea de „vătămare corporală gravă”, prev. şi ped. de art. 182 alin. 1 C.p. de la 1969.
Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile având în vedere că de la data săvârşirii faptelor până la judecarea cauzei în primă instanţă la data de de 01.02.2014, a intrat în vigoare Noul Cod penal, instanţa constată că, prin decizia 265/2014, Curtea Constituţională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in Dosarul nr. 5.714/118/2012 si a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a reţinut în motivarea deciziei că, pentru identificarea concreta a legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de criterii care tind fie la inlaturarea raspunderii penale, ori a consecintelor condamnarii, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizeaza in primul rand conditiile de incriminare, apoi cele de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, criteriul pedepsei. in acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
Prin urmare, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile, in temeiul art. 5 din Codul penal, in intervalul cuprins intre momentul savarsirii faptei si momentul judecarii definitive. Asa cum insasi Constitutia dispune in art. 15 alin. (2), Curtea observa ca obiectul reglementarii, art. 5 din Codul penal, are in vedere „legea” penala sau contraventionala mai favorabila si nicidecum dispozitiile/normele penale mai favorabile.
Fara a intra intr-o analiza comparativa si punctuala pe fiecare institutie de drept penal – analiza care apartine prin excelenta instantelor de drept comun, intrucat prin actualul Cod penal au fost diminuate pedepsele, Curtea a constatat ca ratiunea avuta in vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sanctionator mai bland pentru inculpatii care se afla la prima confruntare cu legea penala si care, indiferent de forma de vinovatie, comit o singura fapta penala, iar nu o pluralitate de infractiuni. Alta este situatia inculpatilor care persista intr-un comportament antisocial prin savarsirea mai multor infractiuni, situatie in care legiuitorul a urmarit sa instituie un tratament sanctionator mai sever, al carui rol preventiv consta in descurajarea celor tentati sa lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penala. De altfel, intentia legiuitorului rezulta si din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit careia, „Intr-un stat de drept, intinderea si intensitatea represiunii penale trebuie sa ramana in limite determinate, in primul rand, prin raportare la importanta valorii sociale lezate pentru cei care infrang pentru prima oara legea penala, urmand sa creasca progresiv pentru cei care comit mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnati si cu atat mai mult pentru cei in stare de recidiva. De aceea, limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala trebuie corelate cu dispozitiile partii generale, care vor permite o agravare proportionala a regimului sanctionator prevazut pentru pluralitatea de infractiuni.
S-a mai arătat în decizie că, Curtea Constitutionala, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, „De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”. in jurisprudenta sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, si Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
Astfel, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constitutionala a statuat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, „aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice alta interpretare pe care practica judecatoreasca o atribuie textului confera acestuia vicii de neconstitutionalitate.
Astfel, Curtea Constitutionala a statuat ca „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
Luând în considerare că, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, de la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii, instanţa apreciază că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii Sănculescu Cristian Şi S.S. este Codul penal de la 1969, având în vedere că, pentru inculpatul Sănculescu Cristian există instituţii de individualizare a pedepsei mai favorabile, iar în ceea ce priveşte pe inculpata S.S. Codul penal de la 1969 prevede o cauză de nepedepsire pe care legea nouă nu o prevede
Astfel fiind, în temeiul art.386 C.p.p. instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei inculpatului S.C. din infracţiunea prev. de art.194 alin.1 lit.b C.p. în infracţiunea prev. de art.182 alin.2 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată, care a avut o conduită bună şi înainte de săvârşirea faptei.
Faţă de cele menţionate anterior, instanţa, în baza art 182 alin 2 C.p. de la 1969 , cu aplicarea art. 5 C.p. îl va condamna pe inculpatul S.C., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In temeiul art 71 Cp va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a , teza a doua , si lit b Cp pe durata executării pedepsei .
Instanţa apreciază că, scopul pedepsei se poate atinge şi fără executarea efectivă a acestia, având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta astefel că, în temeiul art 86/1 – 86/2 Cp va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani .
In temeiul art 86/3 alin 1 Cp Cp va dispune ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere :
– sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe langa Tribunalul Dolj, conform programului întocmit de aceasta instituţie.
– sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;
– sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp va dispune ca inculpatul sa respecte următoarele obligaţii:
– sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avute decât cu încuviinţarea instanţei de judecata ;
In temeiul art 86/3 alin 3 lit.b şi e Cpva dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
-să nu schimbe domiciliu sau reşedinţa decât cu autorizarea instanţei de judecată;
In temeiul art 86/3 alin 4 Cp va dispune încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Tribunalul Dolj
In temeiul art. 359 Cpp va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp Cp .
În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii se va suspenda pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
Fapta inculpatei S.S., care cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză din data de 05.12.2013 a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată, aspecte referitoare la evenimentele în care a fost implicat în data de 14.08.2011 S.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
În faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art.386 C.p.p. instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei inculpatei S.S. din infracţiunea prev. de art. 273 alin.1 C.p. în infracţiunea prev. de art.260 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p.
Potrivit alin. (1), al art. 260 din Codul penal de la 1968 infracţiunea constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, iar
Obiectul juridic principal constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori ori folosiţi ca experţi sau interpreţi în cauze penale, civile, disci¬plinare sau în orice altă cauză. Obiectul juridic secundar poate consta în relaţiile sociale referitoare la demnitatea ori libertatea persoanei sau în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Obiectul material. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are obiect material.
Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, expert sau inter¬pret. Calitatea de martor, expert sau interpret este determinată de existenţa unui raport juridic procesual între organul judiciar şi persoana ascultată ca martor ori folosită ca expert sau interpret.
Martorul este persoana care, având cunoştinţă de vreo faptă sau împre¬jurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disci¬plinară sau în orice altă cauză, este ascultat în legătură cu aceasta. Nu poate fi subiect al infracţiunii de mărturie mincinoasă persoana care, potrivit legii, nu poate fi ascultată ca martor (ex. persoana care are obligaţia de a păstra secretul profesional) persoana care are calitatea de parte în proces sau, cum este cazul în cauză, soţul inculpatului. Dacă o persoa¬nă pierde sau renunţă la calitatea de parte în proces, ea poate fi însă ascultată ca martor. De asemenea, soţul căruia i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a nu depune ca martor şi tutuşi acesta renunţă la acest drept şi declară în cauză, poate deveni subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi constă în fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Acţiunea constă în fapta martorului de a face afirmaţii mincinoase. Nu are importanţă dacă afirmaţiile mincinoase sunt pozitive, adică martorul afirmă ca existente împrejurări despre care ştie că nu există în realitate, sau negative, afirmă ca inexistente împrejurări despre care ştie că există în realitate.
Inacţiunea constă în fapta martorului de a nu spune tot ce ştie, nu spune tot adevărul pe care îl cunoaşte, ascunde ceva din ceea ce ştie.
Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări esenţiale Sunt esenţiale împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.
Este necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra acestor împrejurări esenţiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage atenţia, printr-o între¬bare, asupra unei anumite împrejurări, aceasta îşi poate da seama că acea împrejurare este esenţiala şi, prin urmare, că orice alterare a adevărului aduce atingerea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Întrebarea expresă adresată marto-rului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Prin urmare, dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Martorul trebuie să fi fost ascultat într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori. Infracţiunea există indi¬ferent dacă mărturia mincinoasă este făcută în favoarea sau în defavoarea unei persoane.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activita¬tea de înfăptuire a justiţiei.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă presupune vinovăţia sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care martorul, semnează depoziţia.
Chiar dacă depoziţia mincinoasă nu a fost luată în considerare şi, deci, nu a influenţat cu nimic soluţia pronunţată, făptuitorul răspunde potrivit art. 260 C. pen., deoarece infracţiunea de mărturie mincinoasă s-a consumat în momentul în care s-a făcut depoziţia.
Cauză specială de nepedepsire. Potrivit alin. (2), fapta prevăzută în aliniatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pro¬nunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei min¬ci¬noase, martorul îşi retrage mărturia. Aceste dispoziţii se aplică în mod cores¬punzător şi expertului sau interpretului.
Cauza de nepedepsire exprimă interesul legiuitorului ca martorul, exper¬tul sau interpretul să revină asupra depoziţiei mincinoase sau, respectiv, asupra expertizei sau traducerii în care a alterat adevărul, pentru asigurarea activităţii de înfăptuire a justiţiei.
În prima ipoteză sunt avute în vedere cauzele penale în care inculpatul nu este arestat. Cauza de nepedepsire operează numai dacă făptuitorul îşi retrage mărturia mai înainte de a se produce arestarea inculpatului.
În a doua ipoteză sunt avute în vedere toate celelalte cauzele. Cauza de nepedepsire operează dacă retragerea mărturiei mincinoase intervine până la pronunţarea unei hotărâri sau darea unei alte soluţii, ca urmare a acelei mărturii. Făptuitorul beneficiază de cauza de nepedepsire chiar dacă îşi retrage mărturia după ce s-a dat o altă soluţie, dar nu ca urmare a mărturiei min¬cinoase. Dispoziţiile art. 260 alin. (2) C. pen. au în vedere, în toate ipotezele, infrac¬ţiunea consumată de mărturie mincinoasă.
În cauză, instanţa reţine că, în faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze, astfel că, instanţa apreciază că, inculpata S.S. şi-a retras mărturia până la data pronunţării unei hotărâri şi, în ceea ce o priveşte, funcţionează cauza specială de nepedepsire prev. de art. 260 alin.2 C.p. de la 1969.
Prin urmare, în baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap la art. 16 lit. h C.p.p. cu aplicarea art. 260 alin. 2 C.p. de la 1969 si art. art. 5 N.c.p. instanţa va înceta procesul penal faţă de inculpata S.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasa prev. de art. 260 alin. 1 C.p. de la 1969.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa constată că, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 de lei reprezentând daune morale, 5000 de lei reprezentând daune materiale şi cu suma de 1000 de lei pe lună prestaţie periodică.
Cu privire la acţiunea civilă a persoanei vătămate S.C.I., instanţa reţine că, potrivit art.1357 din Noul Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Din enunţ rezultă că pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului. Astfel, de esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiţii obiective în absenţa cărora nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei.
Conform art.1387 alin.1 teza a II-a din Noul Cod Civil, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.
Potrvit art.1397 alin.1 Noul Cod Civil, cu denumirea marginală -repararea prejudiciului nepatrimonial- în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.
Potrivit art. 61 alin. (1) NCC, „viaţa sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege”. Orice atingere adusă integrităţii fiinţei umane sunt considerate ca fiind fapte ilicite, de natură să antreneze răspunderea civilă delictuală. Asemenea fapte pot fi acte de agresiune, accidente de circulaţie, accidente de muncă, accidente medicale etc. Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situaţia care îi permite să ducă o viaţă demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii evenimentului sau accidentului vătămător. De-a lungul timpului, evoluţia dreptului răspunderii civile a determinat extinderea şi diversificarea reglementărilor juridice privind angajarea răspunderii pentru prejudicii corporale. Obiectivul urmărit este acela al asigurării reparaţiei pentru toate prejudiciile cauzate, dar şi evitarea situaţiilor în care se pretinde o reparaţie, în absenţa dovedirii producerii unui prejudiciu.
O categorie distinctă de prejudicii reglementate în cuprinsul noului Cod civil sunt prejudiciile corporale. Dispoziţiile art. 1387 NCC sunt o aplicaţiune specială a principiilor instituite în art. 1385 NCC privind „întinderea reparaţiei” şi în art. 1386 NCC referitoare la „formele reparaţiei” la acele prejudicii cauzate prin „vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii”. Prejudiciile corporale reprezintă o categorie importantă a prejudiciilor reparabile pentru care făptuitorul sau cel obligat să răspundă pentru acestea este obligat să despăgubească victima.
Până la acest moment, în legislaţia noastră nu a fost formulată o definiţie a prejudiciilor corporale. Autorii noului Cod civil au considerat necesară stabilirea regulilor reparării acestei categorii de prejudicii, fără a formula explicit o definiţie. Totuşi, din ansamblul reglementării, se pot deduce trăsăturile lor specifice, de natură a călăuzi instanţele în soluţionarea cererilor de despăgubire:sunt acele consecinţe negative patrimoniale şi nepatrimoniale ale unei fapte ilicite de natură a afecta integritatea corporală sau sănătatea unei persoane;pentru a vindecarea lor sunt necesare îngrijiri medicale, intervenţii, tratamente, medicamentaţie etc. De regulă, asemenea leziuni influenţează capacitatea de muncă a victimei, prin diminuarea sau chiar pierderea acesteia, ceea ce implică şi reducerea câştigurilor.
Pentru angajarea răspunderii delictuale, victima trebuie să facă dovada existenţei unui prejudiciu cert, actual sau viitor, care i-a fost cauzat în mod direct, afectând integritatea corporală sau sănătatea sa. În acest sens, un spaţiu amplu în noul Cod civil a fost consacrat stabilirii regulilor reparaţiei prin angajarea răspunderii delictuale pentru prejudicii corporale. Natura şi gravitatea leziunii corporale, dar şi de caracterul ireversibil al acesteia îi provoacă vicitmei o stare depresivă, un profund traumatism psihic prin imposibilitatea în care se află de mai putea duce o viaţă normală. De asemenea, îngrijirea şi supravegherea victimei de o terţă persoană, deoarece se află în imposibilitate de a putea duce o viaţă normală datorită handicapului este un prejudiciu indemnizabil. Procurarea unei proteze, a unui medicament, a unui mijloc necesar deplasării sau dotarea specială a locuinţei pentru a corespunde problemelor de sănătate ale victimei sunt considerate prejudicii pentru care se pot pretinde despăgubiri, pe calea angajării răspunderii civile delictuale.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensaţie bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporţională cu întinderea pagubei suferite şi să nu constituie o cauză de îmbogăţire fără just temei.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă, având în vedere declaraţia martorilor precum şi, înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanţa reţine că partea civilă a suferit un prejudiciu material în cuantum de 100 de lei, aceste daune fiind probate de partea civilă.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă instanţa apreciază că partea civilă a suferit un prejudiciu de ordin moral, iar faţă de pierderea suferită, tulburările produse ca urmare a afecţiunii produse, constând în natura şi gravitatea leziunii corporale, dar şi de caracterul ireversibil al acesteia fapt ce îi provoacă vicitmei o stare depresivă, un profund traumatism psihic prin imposibilitatea în care se află de mai putea duce o viaţă normală, 25.000 de de lei este suma cu care partea civilă va fi despăgubită, aceasta fiind o modalitate echitabilă, moderată şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
De asemenea, instanţa va admite în parte cererea părţii civile B.A. stabilind o prestaţie periodică în cuantum de 300 de lei.
Prin urmare, apreciind ca fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul art.397 alin.1 C.p.p. instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A..
Va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 100 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 25.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă B.A..
Va obliga inculpatul S.C. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 300 de lei pe lună către partea civilă B.A..
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
Va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 3,283.16 de lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, această sumă de bani reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii civile B.A..
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.a C.p.p. va obliga inculpatul S.S. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
1. În temeiul art.386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului S.C. din infracţiunea prev. de art.194 alin.1 lit.b C.p. în infracţiunea prev. de art.182 alin.2 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
În baza art 182 alin 2 C.p. de la 1969 , cu aplicarea art. 5 C.p. condamna pe inculpatul S.C., fiul lui …………, nascut la data de ……….. în Municipiul Craiova, jud. Dolj, domiciliat în Craiova, Bd. Dacia ………….., jud. Dolj, CNP ………………….., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art 71 Cp aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a , teza a doua , si lit b Cp pe durata executării pedepsei.
In temeiul art 86/1 – 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.
In temeiul art 86/3 alin 1 Cp de la 1969 dispune ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere :
– sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Dolj, conform programului întocmit de aceasta instituţie.
– sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;
– sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp de la 1969 dispune ca inculpatul sa respecte următoarele obligaţii:
– sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avute decât cu încuviinţarea instanţei de judecata ;
In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp de la 1969 dispune încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Dolj.
In temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.
În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii se suspenda pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
2. În temeiul art.386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatei S.S. din infracţiunea prev. de art. 273 alin.1 C.p. în infracţiunea prev. de art.260 alin.1 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap la art. 16 lit. h C.p.p. cu aplicarea art. 260 alin. 2 C.p. de la 1969 si art. art. 5 N.c.p. încetează procesul penal faţă de inculpata S.S., fiica lui ………….., nascuta la data de ………. în Craiova, jud. Dolj, domiciliata în Craiova, Bd. Dacia ………….., jud. Dolj , CNP ……………., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasa prev. de art. 260 alin. 1 C.p. de la 1969.
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A., domiciliat în comuna Carpen, sat …………………, jud. Dolj, CNP ………………..
Obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 100 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 25.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă B.A..
Obligă inculpatul S.C. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 300 de lei pe lună către partea civilă B.A..
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, str. Tabaci nr. 1, jud. Dolj.
Obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 3,283.16 de lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.a C.p.p. obligă inculpatul S.S. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.11.2015.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul …../P/2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” (persoana vătămată B.A.), prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 lit. b) N.c.p. şi S.S., pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 14.11.2011 în jurul orelor 17:00, inculpatul S.C. în timp ce se afla pe str. Pătrăşcanilor din comuna Carpen, judeţul Dolj, în faţa locuinţei deţinute de persoana vătămată, a aruncat cu mai multe pietre în curtea locuinţei acestuia, lovindu-l pe B.A. cu una din acestea în zonă ochiului drept, cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor.
În sarcina inculpatei S.S., care, cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză din data de 05.12.2013 a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată, aspecte referitoare la evenimentele în care a fost implicat în data de 14.08.2011 S.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; declaraţiile persoanei vătămate B.A.; copii ale actelor medicale referitoare la B.A.; certificatul medico-legal eliberat de I.M.L Craiova nr. 1650/A2/26.08.2011; adresa nr. 17/14.07.2014 a Cabinetului Medical Carpen; fişei de observaţie clinică nr. 41541/26.08.2011 şi adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova emisă sub nr. 41592/22.01.2014; adresa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova emisă sub nr. 42955/16.12.2013; declaraţiile martorilor B.E., B.C., B.V., P.I.C., P.C. şi B.F.; declaraţiile martorului E.C.; procesul-verbal din data de 03.06.2014 referitoare la activităţile de reconstituire desfăşurate de persoana vătămată, inculpaţi şi martorii B.E. şi B.F., la localizarea zonei în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, planşa foto anexă şi schiţa locului reconstituirii; adresa nr. 708491/08.09.2014 a Postului de Poliţie Carpen; fişa de cazier judiciar nr. 1200725/27.03.2014 pentru S.C.; declaraţiile date de S.C. în faţa actelor premergătoare, în calitate de învinuit, de suspect şi de inculpat; procese verbale de căutare, adrese, delegaţii, etc. fişa de cazier judiciar nr. 2373730/12.08.2014 pentru S.S.; declaraţiile date de S.S. în faţa actelor premergătoare, în calitate de martor, de suspect şi de inculpată; procese verbale de căutare, adrese, delegaţii, etc.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii B.E., B.C., B.V., P.I.C., P.G. şi B.F.; martorului E.C..
Instanţa a admis şi a administrat proba cu expertiza medico-legală, pe această cale fiind expertizată persoana vătămată B.A..
Inculpatul S.C., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată inculpatul S.C. a revenit asupra poziţiei sale şi a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina lui.
Inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 de lei reprezentând daune morale, 5000 de lei reprezentând daune materiale şi cu suma de 1000 de lei pe lună prestaţie periodică.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
1.La data de 21.09.2011, persoana vătămată B.A. a sesizat Postul de Poliţie Carpen cu privire la faptul că în data de 14.08.2011, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale ar fost lovit cu o piatră în zona ochiului drept de către S.C., fiindu-i provocate leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale.
La data de 24.07.2014, organele de urmărire penală din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Breasta s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurările în care în data de 05.12.2013, cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză, S.S. ar fi declarat aspecte necorespunzătoare adevărului.
La data de 14.08.2011, în jurul orelor 16:00, inculpaţii S.C. şi S.S. s-au deplasat pe raza comunei Carpen, sat ….., judeţul Dolj, la o casă părintească.
Cu această ocazie, cei doi inculpaţi au decis să i-a legătura cu persoana vătămată B.A., din comuna Carpen, pentru a-i cere restituirea unui cazan din cupru folosit pentru fabricarea rachiului natural, bun despre care ştiau că aparţinuseră părinţilor inculpatei, decedaţi la data evenimentelor, iar acesta fusese împrumutat acestei persoane de către un frate al inculpatei.
În condiţiile în care nu ştiau efectiv unde locuia B.A., inculpaţii au rugat-o pe martora B.E., cunoscută sub numele „L.C.”, să îi însoţească până la locuinţa acestuia, martora dând curs acestei solicitări.
Cei trei s-au deplasat cu autovehiculul familiei S….. până pe str. …….., mijlocul de transport fiind oprit pe carosabil, vis-a-vis de locuinţa persoanei vătămate B.A., la o distanţă de circa 5-7 metri faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014.
După ce toţi trei au coborât din autovehicul, cei doi inculpaţi s-au deplasat la poarta de acces în curtea locuinţei persoanei vătămate, în timp ce martora B.E. a rămas lângă autovehicul, poziţie din care a observat în mod direct modul de derulare a evenimentelor care aveau să se desfăşoare.
Inculpaţii S.C. şi S.S. au strigat la poartă, iar în scurt timp persoana vătămată B.A. a venit la poartă, oprindu-se în interiorul curţii, la o distanţă de circa 50 de cm faţă de poartă. Din poziţia în cauză, B.A. i-a întrebat pe cei doi inculpaţi ce anume doresc. Inculpaţii i-ai explicat că au venit pentru a le fi restituit cazanul din cupru, bun ce fusese lăsat persoanei vătămate de către B.I., fratele inculpatei S.S., înainte ca acesta din urmă să plece la muncă în străinătate.
Persoana vătAmată B.A. a refuzat să le predea cazanul în cauză, motivând că B.I. i-a spus să nu-l dea nimănui, urmând ca el să şi-l recupereze când va reveni la domiciliu, cerându-le totodată celor doi să plece de la locuinţa sa.
Ca urmare a refuzului manifestat de persoana vătămată, discuţiile dintre B.A. şi inculpatul S.C. au degenerat, fiind folosite cuvinte şi expresii jignitoare. În aceste împrejurări, B.A. a intrat într-o anexă gospodărească, aceasta fiind situată la o distanţă de circa 12 metri faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014.
În aceste împrejurări, inculpatul S.C. a luat din zona drumului public situat în faţa locuinţei persoanei vătămate mai multe pietre pe care le-a aruncat în direcţia locuinţei persoanei vătămate, lovind tabla ce acoperea anexa gospodărească în care se afla B.A..
Conform procesului verbal de reconstituire din data de 03.06.2014, inculpatul S.C. a luat pietrele de pe drumul public, acesta nefiind asfaltat, după care le-a aruncat de la o distanţă de circa 4-5 metri faţă de faţă de poarta de acces în curtea locuinţei, în condiţiile în care ştia că în acea curte se afla persoana vătămată.
La un moment dat, una din pietre a spart un geam de la locuinţa persoanei vătămate, zgomotul produs fiind perceput în mod direct atât de persoana vătămată cât şi de martora B.E.. În aceste împrejurări, persoana vătămată B.A. a ieşit în curtea locuinţei pentru a vedea ce s-a întâmplat, fiind observat inclusiv de martora B.E., aceasta aflându-se lângă maşina celor doi inculpaţi.
În momentele în care inculpatul S.C. arunca cu pietre, de locul incidentului s-a apropiat şi martora B.C., soţia persoanei vătămate, aceasta fiind anunţată despre incident de către martorul P.I.C.. În aceste împrejurări martora B.C. a perceput în mod direct această activitate desfăşurată de S.C..
De asemenea, martorul B.V. persoana care venise în vizită la mama sa, aceasta din urmă fiind o vecină a persoanei vătămate, a perceput în mod direct când inculpatul S.C. a aruncat în mod repetat cu pietre în maniera mai sus arătată.
Totodată, martorul P.G. a susţinut că a perceput în mod direct această activitate.
Inculpatul S.C. a continuat să arunce cu pietre în curtea locuinţei persoanei vătămate, una dintre acestea lovindu-l pe B.A. în zona ochiului drept, moment în care acesta a strigat că a fost lovit cu piatra în această zonă, strigat care a fost perceput de martorii B.V., B.E., B.C. şi P.I.C..
În continuare, persoana vătămată B.A. a luat din curtea locuinţei o furcă, după care s-a apropiat de poarta de acces şi a lovit cu aceasta peste gard, cu scopul de a-l determina de inculpatul S.C. să nu mai arunce cu pietre şi să plece de la poarta locuinţei sale, în condiţiile în care inculpatul se afla în zona drumului public.
Inculpatul S.C. s-a deplasat la autoturismul cu care venise, iar din portbagajul acestuia a luat o toporişcă, lovind la rândul său peste poarta de acces, după care a pus-o în autovehicul.
Ca urmare a loviturilor aplicate de cei doi peste poarta de acces nu s-a produs vătămarea nici unei persoane.
În continuare, persoana vătămată B.A. a ieşit la poarta locuinţei cu furca în mână şi s-a îndreptat spre locul unde se afla S.C., acesta din urmă retrăgându-se pe strada …….., în direcţia str. Târnavei, fiind urmărit de persoana vătămată.
În momentul în care B.A. a ieşit din curtea locuinţei, acesta prezenta urme de sânge în zona feţei, acestea fiind percepute în mod direct de către martorii B.E., B.C. şi P.I.C..În momentul în care au ajuns la intersecţia celor două străzi, cei doi şi-au continuat deplasarea pe str. Târnavei, pe o distanţă de circa 15 metri, până în momentul în care au ajuns unul lângă celălalt. În acest moment cei doi s-au împins reciproc, fără a fi aplicate lovituri active de unul asupra celuilalt, până în momentul în care cei doi au căzut la sol. În această poziţie inculpatul S.C. a încercat să-l deposedeze de B.A. de furcă, între cei doi a intervenit martorul B.F., care le-a luat furca, fapt ce a condus la încetarea conflictului.
Inculpatul S.C. s-a întors la autoturismul său, plecând din dreptul locuinţei persoanei vătămate împreună cu soţia sa, inculpata S.S. şi martora B.E., iar B.A. a revenit la locuinţa sa, ulterior fiindu-i restituită furca de către martorul B.F..
Imediat după incident persoana vătămată B.A. nu s-a deplasat la o unitate spitalicească în vederea acordării primelor îngrijiri medicale, considerând că leziunea ce i-a fost provocată se va vindeca fără îngrijiri medicale de specialitate.
La data de 18.08.2011, întrucât a constat că durerea de la ochiul drept se accentuează, B.A. s-a deplasat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde a fost internat la secţia Oftalmologie în perioada 18-26.08.2011.
Cu această ocazie, conform fişei de observaţie clinică nr. 41541/26.08.2011, persoana vătămată a fost diagnosticată cu: „1. OD – Contuzie forte cu luxaţia pseudofakului în CA operat. Agresiune individuală. 2. OD- Hemoftalmus. 3. OD- Hematom pleoapa superioară şi inferioară. 4. HTA primară gr. 2. 5. Diabet zaharat tip II insulinodependent”
Ulterior, persoana vătămată B.A. în data de 26.08.2011 s-a prezentat la I.M.L. Craiova în vederea efectuării unor examinări medico-legale de către specialiştii din cadrul acestei instituţii. În urma examinărilor de specialitate, a fost eliberat de către I.M.L. Craiova un act constatator al leziunilor, respectiv certificatul medico-legal nr. 1650/A2/26.08.2011.
Conform certificatului medico-legal mai sus arătat, la examinarea medico-legală B.A. a prezentat „leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur (posibil lovituri cu piatra)”, precum şi faptul că acestea „pot data de 14.08.2011 şi necesită 100-120 (osută-osutădouăzeci) zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor” (fila 37)
Din raportul de expertiză medico-legală cu numărul 2330/A1/28.10.2015 întocmit de IML Craiova instanţa reţine că, persoana vătămată B.A. prezintă OD, sechele după traumatism ocular vechi, decolare veche de retină, urmare a traumatismului din data de 14.08.2011 prin lovire cu piatra şi a necesitat 100-120 de zile de îngrijiri medicale. Afecţiunea OD este ireversibilă şi nu beneficiază de tratament medico-chirurgical. Prezintă infirmitate permanentă din cauza loviturii cu piatra la nivelul OD, în data de 14.08.2011, într lovitura cu piatra şi infirmitate existând un raport de cauzalitate directă, cu precizarea că, infirmitatea nu a fost influenţată de vreo afecţiune anterioră a persoanei vătămate, acestă infirmitate nesurvenind în condiţiile în care nu ar fi fost lovită la nivelul ochiului drept.
Prezenţa inculpatului S.C. în locaţia în care a avut loc agresiunea fizică rezultă din declaraţiile persoanei vătămate B.A., ale inculpatului S.C., acestea coroborându-se cu procesul verbal de reconstituire şi planşa foto anexă, precum şi cu declaraţiile martorilor B.E., B.V., B.C., P.I.C., P.G. şi B.F..
Exercitarea de către inculpatul S.C. a unor activităţi de natură a produce lui B.A. leziunile pentru care a fost eliberat de I.M.L Craiova certificatul medico-legal nr. 1650/A2/26.08.2011 rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, acestea coroborându-se cu declaraţiile martorilor B.E., B.C., B.V., P.G. şi P.I.C., precum şi cu procesul verbal de reconstituire şi planşa foto anexă.
Din probatoriul administrat a rezultat că în timp ce se afla în drumul public din faţa porţii de acces în curtea locuinţei persoanei vătămate, inculpatul S.C. a aruncat în mod repetat cu pietre în curtea locuinţei lui B.A., în condiţiile în care discutase cu acesta în prealabil, ştiind că acesta se afla în acea locaţie.
Cu ocazia audierilor, persoana vătămată a susţinut că a în momentul în care a auzit zgomotele produse de impactul pietrelor aruncate pe acoperişul locuinţei precum şi zgomotul produs prin spargerea unui geam, a ieşit în curtea locuinţei, la o distanţă de circa 12 metri faţă de poarta de acces, moment în care a fost lovit în zona ochiului drept de una din pietrele aruncate de către inculpatul S.C.. După ce a fost lovit în zona ochiului, acesta a ieşit din curtea locuinţei, având asupra sa o furcă.
Susţinerile lui B.A. referitoare la mecanismul prin care i-a fost produsă de către S.C. vătămarea de la ochiul drept, respectiv prin aruncarea de către inculpat a unor pietre, din drumul public în curtea locuinţei, au fost confirmate de către martorii B.V., B.E., B.C., P.G. şi P.I.C., aceştia susţinând că l-au văzut pe S.C. în timp ce arunca pietre în această manieră.
În momentul în care a ieşit din curtea locuinţei, B.A. a susţinut că a prezentat urme de sânge în zona ochiului drept, aspect care a fost confirmat de către martorii B.V., B.E., B.C. şi P.I.C..
Folosirea de către inculpatul S.C., în zona în care a avut loc agresiunea, a unor pietre – obiecte apte de a produce prin folosirea efectivă a unor leziuni de natura celor prezentate de B.A. rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, ale martorilor B.V., B.E., B.C. şi P.I.C., precum şi din procesul verbal de reconstituire, planşa foto anexă şi schiţa locului reconstituirii.
2. Cu ocazia cercetărilor efectuate în prezenta cauză, după începerea urmării penale S.S. a fost audiată în calitate de martor la data de 05.12.2013.
Având în vedere probatoriul administrat în această cauză, a rezultat că fiind audiată în calitate de martor în dosarul penal nr. 11300/P/2011 la data de 05.12.2013, martora S.S. a relatat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată:
În aceste împrejurări martora S.S. a susţinut că la data de 14.08.2011, cu ocazia conflictului care a avut loc pe raza comunei Carpen, judeţul Dolj, în zona locuinţei deţinute de persoana vătămată B.A., conflict care a avut loc între S.C. – soţul acesteia şi B.A., cel dintâi nu ar fi aruncat cu pietre din drumul public în curtea locuinţei persoanei vătămate.
De asemenea, S.S. a susţinut că leziunile pe care persoana vătămată le-a prezentat în zona ochiului drept, s-ar fi produs în drumul public, în timp ce B.A. încerca să îl agreseze fizic pe S.C., împrejurare în care în timpul contactului fizic dintre cei doi, cel din urmă ar fi aruncat spre B.A. o piatră luată de pe sol, pentru a se apăra.
Probatoriul administrat a demonstrat dincolo de orice dubiu că la data de 05.12.2013, S.S. a declarat în calitate de martor aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată în dosarul penal nr. 11300/P/2011.
În faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
În drept, fapta inculpatului S.C. care, în data de 14.11.2011 în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe str. …………….. din comuna Carpen, judeţul Dolj, în faţa locuinţei deţinute de persoana vătămată, a aruncat cu mai multe pietre în curtea locuinţei acestuia, lovindu-l pe B.A. cu una din acestea în zonă ochiului drept, cauzându-i astfel vătămări corporale ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, precum şi afecţiunea OD, afecţiune care este ireversibilă şi nu beneficiază de tratament medico-chirurgical, prezintând astfel o infirmitate permanentă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală”, faptă prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 lit. c) N.c.p.
Cu privire la latura subiectivă, instanţa apreciază că inculpatul S.C. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei depăşite (praeterintenţia).
Fapta reţinută în sarcina inculpatului S.C. a fost comisă anterior datei de 01.02.2014, respectiv în data de 14.11.2011, fiind iniţial încadrată ca fiind infracţiunea de „vătămare corporală gravă”, prev. şi ped. de art. 182 alin. 1 C.p. de la 1969.
Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile având în vedere că de la data săvârşirii faptelor până la judecarea cauzei în primă instanţă la data de de 01.02.2014, a intrat în vigoare Noul Cod penal, instanţa constată că, prin decizia 265/2014, Curtea Constituţională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in Dosarul nr. 5.714/118/2012 si a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a reţinut în motivarea deciziei că, pentru identificarea concreta a legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de criterii care tind fie la inlaturarea raspunderii penale, ori a consecintelor condamnarii, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizeaza in primul rand conditiile de incriminare, apoi cele de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, criteriul pedepsei. in acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
Prin urmare, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile, in temeiul art. 5 din Codul penal, in intervalul cuprins intre momentul savarsirii faptei si momentul judecarii definitive. Asa cum insasi Constitutia dispune in art. 15 alin. (2), Curtea observa ca obiectul reglementarii, art. 5 din Codul penal, are in vedere „legea” penala sau contraventionala mai favorabila si nicidecum dispozitiile/normele penale mai favorabile.
Fara a intra intr-o analiza comparativa si punctuala pe fiecare institutie de drept penal – analiza care apartine prin excelenta instantelor de drept comun, intrucat prin actualul Cod penal au fost diminuate pedepsele, Curtea a constatat ca ratiunea avuta in vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sanctionator mai bland pentru inculpatii care se afla la prima confruntare cu legea penala si care, indiferent de forma de vinovatie, comit o singura fapta penala, iar nu o pluralitate de infractiuni. Alta este situatia inculpatilor care persista intr-un comportament antisocial prin savarsirea mai multor infractiuni, situatie in care legiuitorul a urmarit sa instituie un tratament sanctionator mai sever, al carui rol preventiv consta in descurajarea celor tentati sa lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penala. De altfel, intentia legiuitorului rezulta si din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit careia, „Intr-un stat de drept, intinderea si intensitatea represiunii penale trebuie sa ramana in limite determinate, in primul rand, prin raportare la importanta valorii sociale lezate pentru cei care infrang pentru prima oara legea penala, urmand sa creasca progresiv pentru cei care comit mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnati si cu atat mai mult pentru cei in stare de recidiva. De aceea, limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala trebuie corelate cu dispozitiile partii generale, care vor permite o agravare proportionala a regimului sanctionator prevazut pentru pluralitatea de infractiuni.
S-a mai arătat în decizie că, Curtea Constitutionala, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, „De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”. in jurisprudenta sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, si Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
Astfel, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constitutionala a statuat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, „aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice alta interpretare pe care practica judecatoreasca o atribuie textului confera acestuia vicii de neconstitutionalitate.
Astfel, Curtea Constitutionala a statuat ca „Determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.” Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca „aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
Luând în considerare că, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, de la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii, instanţa apreciază că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii Sănculescu Cristian Şi S.S. este Codul penal de la 1969, având în vedere că, pentru inculpatul Sănculescu Cristian există instituţii de individualizare a pedepsei mai favorabile, iar în ceea ce priveşte pe inculpata S.S. Codul penal de la 1969 prevede o cauză de nepedepsire pe care legea nouă nu o prevede
Astfel fiind, în temeiul art.386 C.p.p. instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei inculpatului S.C. din infracţiunea prev. de art.194 alin.1 lit.b C.p. în infracţiunea prev. de art.182 alin.2 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată, care a avut o conduită bună şi înainte de săvârşirea faptei.
Faţă de cele menţionate anterior, instanţa, în baza art 182 alin 2 C.p. de la 1969 , cu aplicarea art. 5 C.p. îl va condamna pe inculpatul S.C., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In temeiul art 71 Cp va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a , teza a doua , si lit b Cp pe durata executării pedepsei .
Instanţa apreciază că, scopul pedepsei se poate atinge şi fără executarea efectivă a acestia, având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta astefel că, în temeiul art 86/1 – 86/2 Cp va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani .
In temeiul art 86/3 alin 1 Cp Cp va dispune ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere :
– sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe langa Tribunalul Dolj, conform programului întocmit de aceasta instituţie.
– sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;
– sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp va dispune ca inculpatul sa respecte următoarele obligaţii:
– sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avute decât cu încuviinţarea instanţei de judecata ;
In temeiul art 86/3 alin 3 lit.b şi e Cpva dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
-să nu schimbe domiciliu sau reşedinţa decât cu autorizarea instanţei de judecată;
In temeiul art 86/3 alin 4 Cp va dispune încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Tribunalul Dolj
In temeiul art. 359 Cpp va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp Cp .
În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii se va suspenda pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
Fapta inculpatei S.S., care cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză din data de 05.12.2013 a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului asupra unor împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebată, aspecte referitoare la evenimentele în care a fost implicat în data de 14.08.2011 S.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 din N.c.p., cu aplic. art. 5 din N.c.p.
În faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art.386 C.p.p. instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei inculpatei S.S. din infracţiunea prev. de art. 273 alin.1 C.p. în infracţiunea prev. de art.260 alin.1 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p.
Potrivit alin. (1), al art. 260 din Codul penal de la 1968 infracţiunea constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, iar
Obiectul juridic principal constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori ori folosiţi ca experţi sau interpreţi în cauze penale, civile, disci¬plinare sau în orice altă cauză. Obiectul juridic secundar poate consta în relaţiile sociale referitoare la demnitatea ori libertatea persoanei sau în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Obiectul material. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are obiect material.
Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, expert sau inter¬pret. Calitatea de martor, expert sau interpret este determinată de existenţa unui raport juridic procesual între organul judiciar şi persoana ascultată ca martor ori folosită ca expert sau interpret.
Martorul este persoana care, având cunoştinţă de vreo faptă sau împre¬jurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disci¬plinară sau în orice altă cauză, este ascultat în legătură cu aceasta. Nu poate fi subiect al infracţiunii de mărturie mincinoasă persoana care, potrivit legii, nu poate fi ascultată ca martor (ex. persoana care are obligaţia de a păstra secretul profesional) persoana care are calitatea de parte în proces sau, cum este cazul în cauză, soţul inculpatului. Dacă o persoa¬nă pierde sau renunţă la calitatea de parte în proces, ea poate fi însă ascultată ca martor. De asemenea, soţul căruia i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a nu depune ca martor şi tutuşi acesta renunţă la acest drept şi declară în cauză, poate deveni subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi constă în fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Acţiunea constă în fapta martorului de a face afirmaţii mincinoase. Nu are importanţă dacă afirmaţiile mincinoase sunt pozitive, adică martorul afirmă ca existente împrejurări despre care ştie că nu există în realitate, sau negative, afirmă ca inexistente împrejurări despre care ştie că există în realitate.
Inacţiunea constă în fapta martorului de a nu spune tot ce ştie, nu spune tot adevărul pe care îl cunoaşte, ascunde ceva din ceea ce ştie.
Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări esenţiale Sunt esenţiale împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.
Este necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra acestor împrejurări esenţiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage atenţia, printr-o între¬bare, asupra unei anumite împrejurări, aceasta îşi poate da seama că acea împrejurare este esenţiala şi, prin urmare, că orice alterare a adevărului aduce atingerea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Întrebarea expresă adresată marto-rului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Prin urmare, dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Martorul trebuie să fi fost ascultat într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori. Infracţiunea există indi¬ferent dacă mărturia mincinoasă este făcută în favoarea sau în defavoarea unei persoane.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activita¬tea de înfăptuire a justiţiei.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă presupune vinovăţia sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care martorul, semnează depoziţia.
Chiar dacă depoziţia mincinoasă nu a fost luată în considerare şi, deci, nu a influenţat cu nimic soluţia pronunţată, făptuitorul răspunde potrivit art. 260 C. pen., deoarece infracţiunea de mărturie mincinoasă s-a consumat în momentul în care s-a făcut depoziţia.
Cauză specială de nepedepsire. Potrivit alin. (2), fapta prevăzută în aliniatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pro¬nunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei min¬ci¬noase, martorul îşi retrage mărturia. Aceste dispoziţii se aplică în mod cores¬punzător şi expertului sau interpretului.
Cauza de nepedepsire exprimă interesul legiuitorului ca martorul, exper¬tul sau interpretul să revină asupra depoziţiei mincinoase sau, respectiv, asupra expertizei sau traducerii în care a alterat adevărul, pentru asigurarea activităţii de înfăptuire a justiţiei.
În prima ipoteză sunt avute în vedere cauzele penale în care inculpatul nu este arestat. Cauza de nepedepsire operează numai dacă făptuitorul îşi retrage mărturia mai înainte de a se produce arestarea inculpatului.
În a doua ipoteză sunt avute în vedere toate celelalte cauzele. Cauza de nepedepsire operează dacă retragerea mărturiei mincinoase intervine până la pronunţarea unei hotărâri sau darea unei alte soluţii, ca urmare a acelei mărturii. Făptuitorul beneficiază de cauza de nepedepsire chiar dacă îşi retrage mărturia după ce s-a dat o altă soluţie, dar nu ca urmare a mărturiei min¬cinoase. Dispoziţiile art. 260 alin. (2) C. pen. au în vedere, în toate ipotezele, infrac¬ţiunea consumată de mărturie mincinoasă.
În cauză, instanţa reţine că, în faza de judecată, inculpata S.S., iniţial, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, însă, la ultimul termen de judecată a revenit asupra poziţiei sale şi a menţionat că nu îşi mai menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi doreşte să o retracteze, astfel că, instanţa apreciază că, inculpata S.S. şi-a retras mărturia până la data pronunţării unei hotărâri şi, în ceea ce o priveşte, funcţionează cauza specială de nepedepsire prev. de art. 260 alin.2 C.p. de la 1969.
Prin urmare, în baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap la art. 16 lit. h C.p.p. cu aplicarea art. 260 alin. 2 C.p. de la 1969 si art. art. 5 N.c.p. instanţa va înceta procesul penal faţă de inculpata S.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasa prev. de art. 260 alin. 1 C.p. de la 1969.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa constată că, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 de lei reprezentând daune morale, 5000 de lei reprezentând daune materiale şi cu suma de 1000 de lei pe lună prestaţie periodică.
Cu privire la acţiunea civilă a persoanei vătămate S.C.I., instanţa reţine că, potrivit art.1357 din Noul Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Din enunţ rezultă că pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului. Astfel, de esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiţii obiective în absenţa cărora nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei.
Conform art.1387 alin.1 teza a II-a din Noul Cod Civil, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.
Potrvit art.1397 alin.1 Noul Cod Civil, cu denumirea marginală -repararea prejudiciului nepatrimonial- în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.
Potrivit art. 61 alin. (1) NCC, „viaţa sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege”. Orice atingere adusă integrităţii fiinţei umane sunt considerate ca fiind fapte ilicite, de natură să antreneze răspunderea civilă delictuală. Asemenea fapte pot fi acte de agresiune, accidente de circulaţie, accidente de muncă, accidente medicale etc. Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situaţia care îi permite să ducă o viaţă demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii evenimentului sau accidentului vătămător. De-a lungul timpului, evoluţia dreptului răspunderii civile a determinat extinderea şi diversificarea reglementărilor juridice privind angajarea răspunderii pentru prejudicii corporale. Obiectivul urmărit este acela al asigurării reparaţiei pentru toate prejudiciile cauzate, dar şi evitarea situaţiilor în care se pretinde o reparaţie, în absenţa dovedirii producerii unui prejudiciu.
O categorie distinctă de prejudicii reglementate în cuprinsul noului Cod civil sunt prejudiciile corporale. Dispoziţiile art. 1387 NCC sunt o aplicaţiune specială a principiilor instituite în art. 1385 NCC privind „întinderea reparaţiei” şi în art. 1386 NCC referitoare la „formele reparaţiei” la acele prejudicii cauzate prin „vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii”. Prejudiciile corporale reprezintă o categorie importantă a prejudiciilor reparabile pentru care făptuitorul sau cel obligat să răspundă pentru acestea este obligat să despăgubească victima.
Până la acest moment, în legislaţia noastră nu a fost formulată o definiţie a prejudiciilor corporale. Autorii noului Cod civil au considerat necesară stabilirea regulilor reparării acestei categorii de prejudicii, fără a formula explicit o definiţie. Totuşi, din ansamblul reglementării, se pot deduce trăsăturile lor specifice, de natură a călăuzi instanţele în soluţionarea cererilor de despăgubire:sunt acele consecinţe negative patrimoniale şi nepatrimoniale ale unei fapte ilicite de natură a afecta integritatea corporală sau sănătatea unei persoane;pentru a vindecarea lor sunt necesare îngrijiri medicale, intervenţii, tratamente, medicamentaţie etc. De regulă, asemenea leziuni influenţează capacitatea de muncă a victimei, prin diminuarea sau chiar pierderea acesteia, ceea ce implică şi reducerea câştigurilor.
Pentru angajarea răspunderii delictuale, victima trebuie să facă dovada existenţei unui prejudiciu cert, actual sau viitor, care i-a fost cauzat în mod direct, afectând integritatea corporală sau sănătatea sa. În acest sens, un spaţiu amplu în noul Cod civil a fost consacrat stabilirii regulilor reparaţiei prin angajarea răspunderii delictuale pentru prejudicii corporale. Natura şi gravitatea leziunii corporale, dar şi de caracterul ireversibil al acesteia îi provoacă vicitmei o stare depresivă, un profund traumatism psihic prin imposibilitatea în care se află de mai putea duce o viaţă normală. De asemenea, îngrijirea şi supravegherea victimei de o terţă persoană, deoarece se află în imposibilitate de a putea duce o viaţă normală datorită handicapului este un prejudiciu indemnizabil. Procurarea unei proteze, a unui medicament, a unui mijloc necesar deplasării sau dotarea specială a locuinţei pentru a corespunde problemelor de sănătate ale victimei sunt considerate prejudicii pentru care se pot pretinde despăgubiri, pe calea angajării răspunderii civile delictuale.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensaţie bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporţională cu întinderea pagubei suferite şi să nu constituie o cauză de îmbogăţire fără just temei.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă, având în vedere declaraţia martorilor precum şi, înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanţa reţine că partea civilă a suferit un prejudiciu material în cuantum de 100 de lei, aceste daune fiind probate de partea civilă.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă instanţa apreciază că partea civilă a suferit un prejudiciu de ordin moral, iar faţă de pierderea suferită, tulburările produse ca urmare a afecţiunii produse, constând în natura şi gravitatea leziunii corporale, dar şi de caracterul ireversibil al acesteia fapt ce îi provoacă vicitmei o stare depresivă, un profund traumatism psihic prin imposibilitatea în care se află de mai putea duce o viaţă normală, 25.000 de de lei este suma cu care partea civilă va fi despăgubită, aceasta fiind o modalitate echitabilă, moderată şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
De asemenea, instanţa va admite în parte cererea părţii civile B.A. stabilind o prestaţie periodică în cuantum de 300 de lei.
Prin urmare, apreciind ca fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul art.397 alin.1 C.p.p. instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A..
Va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 100 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 25.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă B.A..
Va obliga inculpatul S.C. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 300 de lei pe lună către partea civilă B.A..
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
Va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 3,283.16 de lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, această sumă de bani reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii civile B.A..
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul S.C. la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.a C.p.p. va obliga inculpatul S.S. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
1. În temeiul art.386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului S.C. din infracţiunea prev. de art.194 alin.1 lit.b C.p. în infracţiunea prev. de art.182 alin.2 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
În baza art 182 alin 2 C.p. de la 1969 , cu aplicarea art. 5 C.p. condamna pe inculpatul S.C., fiul lui …………, nascut la data de ……….. în Municipiul Craiova, jud. Dolj, domiciliat în Craiova, Bd. Dacia ………….., jud. Dolj, CNP ………………….., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art 71 Cp aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a , teza a doua , si lit b Cp pe durata executării pedepsei.
In temeiul art 86/1 – 86/2 Cp de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.
In temeiul art 86/3 alin 1 Cp de la 1969 dispune ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere :
– sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Dolj, conform programului întocmit de aceasta instituţie.
– sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;
– sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp de la 1969 dispune ca inculpatul sa respecte următoarele obligaţii:
– sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avute decât cu încuviinţarea instanţei de judecata ;
In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp de la 1969 dispune încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Dolj.
In temeiul art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.
În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii se suspenda pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
2. În temeiul art.386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatei S.S. din infracţiunea prev. de art. 273 alin.1 C.p. în infracţiunea prev. de art.260 alin.1 C.p., cu aplicarea art.5 C.p..
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap la art. 16 lit. h C.p.p. cu aplicarea art. 260 alin. 2 C.p. de la 1969 si art. art. 5 N.c.p. încetează procesul penal faţă de inculpata S.S., fiica lui ………….., nascuta la data de ………. în Craiova, jud. Dolj, domiciliata în Craiova, Bd. Dacia ………….., jud. Dolj , CNP ……………., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasa prev. de art. 260 alin. 1 C.p. de la 1969.
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A., domiciliat în comuna Carpen, sat …………………, jud. Dolj, CNP ………………..
Obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 100 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 25.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă B.A..
Obligă inculpatul S.C. la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 300 de lei pe lună către partea civilă B.A..
În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, str. Tabaci nr. 1, jud. Dolj.
Obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 3,283.16 de lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul S.C. la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 1 pct.2 lit.a C.p.p. obligă inculpatul S.S. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.11.2015.
