Revendicare şi Fond funciar Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)


Operator de date cu caracter personal nr.5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI-JUDEŢUL VÂLCEA

Sentinţa civilă nr. 1633

Şedinţa publică din 31 mai 2010

Completul constituit din:

Preşedinte: O.S.- judecător

Grefier: E.A.

     

Pe rol este soluţionarea acţiunii civile având ca obiect revendicare şi fond funciar, aşa cum a fost precizată ulterior, formulată de reclamantul L.V.P. domiciliat în comuna Grădinari, satul Runcu I, judeţul Olt, în contradictoriu cu pârâţii N.C., domiciliat în comuna Grădinari, satul Runcu, judeţul Olt, C.I., domiciliată în comuna Voiceşti, satul Tighina, judeţul Vâlcea, (fila 1 dosar 1060/223/2008), a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii V.I., L.P.I., S.A., C.I. şi T.C.I., toţi domiciliaţi în comuna Grădinari, judeţul Olt ( f.22 dosar 1060/223/2008), în contradictoriu cu pârâţii L.V.P., COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR V., reprezentată de M.V., domiciliat în comuna Voiceşti, judeţul Vâlcea, respectiv V.F., domiciliat în comuna Voiceşti, judeţul Vâlcea, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR VÂLCEA, Z.D. domiciliat în comuna Voiceşti, satul Tighina, judeţul Vâlcea şi C.L., domiciliat în municipiul Craiova, str. Tineretului, bloc 163 D, sc. 1, etaj 2, ap.9, judeţul Dolj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamantul L.P., asistat de avocat V.D., pârâta C.I., reprezentată de avocat R.E., intervenienţii T. C I. şi V.I., asistaţi de avocat R. E., lipsind pârâtul N.C. şi intervenienţii L.P.I., C.I., S.A., pârâţii Z. D., C. L., Comisia locală de fond funciar V., Comisia judeţeană de fond funciar Vâlcea, M. V. şi V. F.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se prezintă intervenientul V. I. care se legitimează cu BI, cu CNP 1360424287728; se prezintă intervenientul T.I., care se legitimează cu CI, CNP 1510910287721. se prezintă reclamantul L.P., care se legitimează cu BI CNP 1371123287723;

S-a luat interogatoriu reclamantului conform întrebărilor formulate de pârâtul V. I., interogatoriu ce s-a ataşat la dosar.

S-au luat interogatorii pârâţilor T.I., V.I., conform întrebărilor formulate de reclamantul L.P., interogatorii ce s-au ataşat la dosar.

Dl avocat V.D. pentru reclamant depune la dosar contract vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2562 din 24 iulie 1981, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de L.P. şi L.V. către Primăria V., înscrisuri care se comunică şi pârâţilor prin dl. avocat R.E. De asemenea depune la dosar interogatoriu ce urma a fi luat pârâtei C.I..

Dl. avocat R.E.pentru pârâţi solicită instanţei ataşarea dosarului nr. 207/2001 în care părţile s-au judecat în partaj.

Dl. avocat V.D., pentru reclamant, apreciază că nu este utilă soluţionării cauzei ataşarea dosarului 207/2008, întrucât la prezenta cauză s-a depus sentinţa civilă pronunţată în dosarul de partaj.

Instanţa respinge solicitarea d-nului avocat R.E. de acordarea a unui termen în vederea ataşării dosarului nr.207/2008 întrucât acesta se regăseşte ataşat la dosarul cauzei.

Reclamantul prezent învederează instanţei că renunţă la cererea formulată împotriva pârâtului N. C., având în vedere că din probele administrate în cauză nu reiese cu acesta ar ocupa vreo suprafaţă de teren.

Instanţa pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C. I. prin întâmpinare.

Dl. avocat R. E. lasă soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei.

Dl. avocat V.D., pentru reclamant, solicită respingerea excepţiei deoarece C.I. a formulat şi alte cereri în dosar şi ocupă din terenul reclamantului; prin urmare, are calitate procesuală pasivă în cauză.

Instanţa pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor V. I. şi T.C I..

Dl avocat V.D., având cuvântul pentru reclamant, solicită admiterea excepţiei, întrucât intervenienţii nu justifică, prin cererea de intervenţie formulată, existenţa unui interes născut şi actual, respectiv o încălcarea a drepturilor acestora de către reclamant.

Dl. avocat R.E. solicită respingerea excepţiei, aceştia sunt moştenitori legali ai autoarei I.E..

Dl. avocat V.D., pentru reclamant, învederează instanţei că nu mai are cereri de formulat, excepţii de invocat în cauză.

Dl avocat R.E., pentru pârâtrul V.I., învederează instanţei că nu mai are cereri de formulat sau excepţii de invocat în cauză.

Instanţa, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat, excepţii de invocat, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond pentru dezbateri.

Dl. avocat V.D., având cuvântul pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată ulterior. În legătură cu cererea de intervenţie de la fila 22 dosar, arată că îşi menţine în totalitate poziţia exprimată în concluziile scrise de la filele 210-212 dosar. Cu cheltuieli de judecată.

Dl avocat R.E.. având cuvântul pentru pârâtul V.I., solicită respingerea acţiunii reclamantului. În 2008 reclamantul a promovat acţiune de partaj chemând în judecată numai doi dintre moştenitorii autorului I.A., pretinzând că sunt singurii moştenitori ai acestuia. Potrivit art. 797 „este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi”. Este inadmisibil să nu fie trecută pe titlu de proprietate soţia supravieţuitoare. Din acest motiv, titlul de proprietate eliberat pe numele autorului nu este valabil, procesul verbal de punere în posesie este lovit de nulitate absolută. Cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.

Intervenientul L.P.I. este de acord să se anuleze titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie. Învederează instanţei că nu a semnat cererea de intervenţie aflată la dosarul cauzei.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1060/223/2008 la data de 7 martie 2008 reclamantul L.V.P. a chemat în judecată pe pârâţii C.I. şi N.C., pentru a fi obligaţi să-i respecte dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7500 m.p. ce face parte din suprafaţa totală de 1 ha 1300 m.-p. teren arabil extravilan , situată în punctul Dîlga , tarlaua 58 , parcela 13 cu vecinii : N. C.Ghe. , E. Canal , S. Rezervă , V. Dîlga.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeţei de teren arabil extravilan situată pe raza comunei Voiceşti, judeţul Vâlcea, în suprafaţă de 1 ha 1300 m.p.

Susţine acesta că în evidenţele de rol figurează cu acest teren pentru care a achitat impozitele prevăzute de lege iar pârâţii ocupă fără drept partea de nord a terenului respectiv porţiunea de 7500 m.p. din totalul suprafeţei de 1 ha 1300 m.p.

Mai mult pârâţii nu deţin acte de proprietate cu care să facă dovada că terenul ocupat reprezintă proprietatea lor , împrejurare ce i-a fost relatată şi de autorităţile locale.

Mai arată reclamantul că deşi este posesorul titlului de proprietate asupra terenului din litigiu şi le-a solicitat în mod repetat pârâţilor să se retragă de pe teren aceştia au refuzat, motiv pentru care a fost nevoit să –i acţioneze în judecată.

La dosarul cauzei pârâţii C.I. şi N.C. au depus întâmpinare prin care au solicitat să se respingă acţiunea reclamantului pentru următoarele motive :nu ocupă terenul revendicat de reclamant iar cel care se ocupă acest teren este V.I. din comuna Grădinari , judeţul Olt şi că acesta a ocupat terenul, l-a cultivat şi şi-a însuşit fructele naturale rezultate iar ei pârâţii au fost angajaţi cu ziua la diferite lucrări agricole şi au fost plătiţi de V.I., fără a şti că terenul respectiv este proprietatea reclamantului.

Concluzionează pârâţii că nu au calitate procesuală pasivă , motiv pentru care solicită să fie respinsă acţiunea reclamantului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă cerere de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii : V.I., L.P.I. , S.A., C.I. şi T.C.I. prin care au solicitat ca pe baza probelor ce se vor administra să fie respinsă acţiunea reclamantului L.V.P. formulată împotriva pârâţilor C.I. şi N.C. ca inadmisibilă; să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie eliberat de comisia de fond funciar V. pe numele autorului I.A. să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 509/47343 eliberat de comisia judeţeană Vâlcea pe numele autorului I.A. ; să se constate nulitatea partajului finalizat prin sentinţa civilă nr.251 din 8 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. 207/223/2008.

Prin aceeaşi cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii au înţeles să cheme în judecată Comisia de fond funciar V., M.V. din comuna V., în calitate de preşedinte al acestei comisii, comisia judeţeană de fond funciar Vâlcea, Z. D. din comuna V. satul Tighina, judeţul Vâlcea , C.L.. din municipiul Craiova, str. Tineretului , bloc 163 D , sc. 1 , etaj 2 , ap.9, judeţul Dolj .

În motivarea cererii de intervenţie se arată că autorul I.A. a fost căsătorit cu autoarea I.E. din relaţiile de căsătorie ale acestora nu au rezultat copii iar terenurile trecute atât în procesul verbal de punere în posesie cât şi în titlul de proprietate au aparţinut ambilor autori . Arată că la succesiunea lui I.A. în calitate de moştenitori vine Z.D. în calitate de soţ supravieţuitor a lui Z.I., vară cu autorul I. A..

De asemenea, se susţine că în timpul vieţii autorul I.A. s-a despărţit de autoarea I.E. şi a intrat în relaţii de concubinaj notoriu cu C.E. iar ca moştenitor al acesteia este C.L.. C.E. neavând calitate de soţie supravieţuitoare a autorului I.A. nu vine la succesiunea acestuia. Chiar dacă s-ar pretinde că C.L. ar veni la succesiunea autorului I.A. pretinzându-se ca fiind fiul acestuia rezultat din relaţiile de concubinaj cu C.E., acesta nu a fost recunoscut de ca fiind fiul său, nu-i poartă numele şi nici nu se cunoaşte dacă autorul I.A. i-a lăsat acestuia vreun prin care să-l recunoască ca fiind fiul său.

Mai menţionează intervenienţii că pe urma autoarei I.E., ca moştenitori legali în calitate de colaterali privilegiaţi au rămas L.I.V., L.I.P., V.A. şi T. Ghe. L.I.V. fiind decedat are ca moştenitori pe L.P. şi C.I. L.I.P. fiind decedat are ca moştenitori pe L.P.I. şi S.P.A. V.A.fiind fiind decedată are ca moştenitor pe T.C.I.

Precizează aceeaşi intervenienţi că atât în procesul verbal de punere în posesie cât şi în titlul de proprietate emis pe numele autorului I.A. nu au fost trecuţi toţi moştenitorii legali adică : I.E. în calitate de soţie supravieţuitoare, C.I. L.P.I., S.A., V.I. şi T.C.I..

Se susţine că terenurile trecute atât în procesul verbal de punere în posesie cât şi în titlul de proprietate aparţin ambilor autori, însă atât în procesul verbal de punere în posesie cât şi în titlul de proprietate este trecut C.L. care nu poartă numele autorului.

Mai mult, atunci când reclamantul L.V.P. a cerut judecătoriei să se constate deschise succesiunile autorilor I. A. şi I. E. şi să se împartă averea rămasă pe urma lor, el a chemat în judecată numai pe Z.D. şi C. L. precizând că alţi moştenitori legali pe urma celor doi autori nu mai sunt însă ca moştenitori au mai rămas şi L.P.I., S.A., V.I., C.I. şi T.C.I. care nu au fost chemaţi în judecată şi nu au cunoscut de existenţa acţiunii de partaj promovată de L.V.P. împotriva pârâţilor Z.D. şi C.L. şi că practic toată averea rămasă pe urma celor doi autori a fost împărţită numai între aceşti moştenitori iar acest partaj finalizat este lovit de nulitate absolută. Sentinţa civilă nr.251/8 februarie 2008 nu este un titlu valabil care să îndreptăţească pe reclamantul L.V.P. să revendice terenurile rămase în succesiunea ambilor autori : I.A. şi I.E..

La data de 6 iunie 2008 reclamantul L.P. a formulat cerere prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1000 lei daune reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului ocupat abuziv fără acte de proprietate de către cei doi pârâţi.

Prin întâmpinarea de la fila 81 dosar pârâtul C.D.I., faţă de cererea de intervenţie a solicitat respingerea acesteia pentru următoarele argumente: imobilul teren asupra căruia se poartă litigiu face parte din titlul de proprietate nr.509/47343/22.09.1998 emis de Comisia judeţeană Vâlcea pentru aplicarea Legii 18/1991; că , pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren au formulat cerere de reconstituire, potrivit art.8 alin.3 din Legea 18/1991 următorii : L.P., L.V., C.D. şi Z.D.

Se arată că intervenienţii în interes propriu, respectiv : V.I., L.P.I., S.A., C. I. şi T.C.I. nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate privind terenul supus discuţiei ori, potrivit dispoziţiilor legii fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere.

Menţionează pârâtul că această susţinere este dovedită cu răspunsul dat de Comisia de fond funciar V. prin adresa de la fila 69 dosar şi din răspunsul dat la interogatoriul aflat la dosar.

După formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate numiţii L.V. şi C.D., înscrişi pe titlul de proprietate, au decedat, iar el este singurul fiu al autorului C.D. rezultat din relaţiile de concubinaj ale acestuia cu numita P. M., iar intervenienţii au susţinut în mod eronat că el este fiul lui I.A. şi C.E., cei doi fiind veri .

Mai arată pârâtul C.L. în întâmpinare că după emiterea titlului de proprietate părţile îndreptăţite la reconstituire şi înscrise în acel titlu au procedat la partajarea terenurilor, împrejurare ce rezultă din sentinţa civilă nr.251/ 8.02.2008 a Judecătoriei Drăgăşani şi că a sesizat că suprafaţa de 7500 m.p. din terenul proprietatea reclamantului L.P. este ocupată de pârâţii N.C. şi C.I. deşi aceştia nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi au promis în mod repetat reclamantului că se vor retrage de pe teren .

La data de 23 octombrie 2008 pârâta C.I., în calitate de pârâtă şi intervenientă a solicitat să se ia act de poziţia sa în sensul că a recunoscut la interogatoriu că ocupă porţiunea de 2500 m.p. teren din proprietatea reclamantului L.P., susţinere care este adevărată însă se retrage de pe acest teren urmând ca proprietarul L. P. să-l preia. Mai arată că nu deţine titlu de proprietate asupra terenului ocupat şi că nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, împrejurare relatată corect şi de către Comisia locală de fond funciar V.; faţă de această recunoaştere solicită instanţei de judecată să nu o oblige la plata cheltuielilor de judecată .

De asemenea, cere să se ia act că nu îşi însuşeşte calitatea de intervenientă şi nici cererea depusă la fila 22 din dosarul cauzei .

La dosarul cauzei intervenienta S. P.A. a precizat prin cererea de la fila 122 că nu a formulat cererea de intervenţie de la fila 22 , nu a semnat-o şi nu şi-o însuşeşte nefiind întrebată de nici una dintre părţile implicate în prezentul proces dacă doreşte sau nu să formuleze o astfel de cerere .

Arată în acea cerere că terenul ce face obiectul litigiului în suprafaţă totală de 1 ha ,1300 m.p. situat în punctul Dâlga situat în comuna V., judeţul Vâlcea proprietatea autorilor I.A. şi I.I. iar după câte cunoaşte s-a emis un titlu de proprietate asupra acestuia iar beneficiarii titlului au procedat la partajarea terenului iar aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate privind terenul aflat în litigiu . Că, de la Primăria V. a aflat intervenienta S.A. că reconstituirea proprietăţii pentru terenul în litigiu s –a făcut pentru persoanele care au formulat cerere potrivit Legii 18/1991.

Menţionează în acea cerere că nu are nici un fel de pretenţii în legătură cu terenul arătat şi cunoaşte împrejurarea că acesta a fost preluat în proprietate de reclamantul L.P. iar pârâţii C. I. şi N.C. au ocupat câte o porţiune din terenul reclamantului deşi nu au formulat cerere de reconstituire. Faţă de recunoaşterea sa prin această cerere cere să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

La dosar a fost depusă întâmpinare de către intervenientul Z.D. prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie depusă la dosar pentru următoarele motive : terenului pentru care se poartă litigiul este cuprins în titlul de proprietate nr.509/22.09.1998 emis de Comisia judeţeană Vâlcea pentru aplicarea Legii 18/1991. Se susţine că intervenientul Z.D. împreună cu L.P., L.V. şi C.D. au formulat cerere de reconstituire a proprietăţii pentru terenul menţionat, iar intervenienţii enumeraţi în cererea de la fila 22 dosar nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

După emiterea titlului de proprietate părţile înscrise pe titlul de proprietate au procedat la partajarea terenului prin sentinţa civilă nr.251/08.02.2008 a Judecătoriei Drăgăşani , judeţul Vâlcea şi că are cunoştinţă de faptul că pârâtul Neagoe Constantin ocupă o porţiune din terenul proprietatea reclamantului L.P.

Reclamantul L.P. şi-a precizat obiectul cererii în pretenţii la data de 26 martie 2009 ( fila 203 dosar ) în sensul că solicită obligarea pârâtului Tudor Ion la plata sumei de 2.737,65 lei ;obligarea pârâtului V.I. la plata sumei de 2.848,31 lei ;obligarea pârâtei C.I. la plata sumei de 2.848,31 lei cu precizarea că sumele solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţelor de teren ocupate de pârâţi din proprietatea sa , calculată pe ultimii 3 ani : 2006, 2007 şi 2008 prin expertiza întocmită de inginer P. M.– D. .

Prin aceeaşi cerere reclamantul a precizat că pârâta C.I. a ocupat o suprafaţă de teren mai mare în raport cu ceilalţi pârâţi – 3448 m.p. şi dacă ar fi avut diligenţa unui bun gospodar ar fi obţinut de pe această suprafaţă un profit cel puţin egal cu cel realizat de ceilalţi pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr.1062/09.04.2009 pronunţată de către Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr.1060/223/2008, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, respinsă cererea de intervenţie în interes propriu aflată la fila 22 dosar. Au fost obligaţi pârâţii C.I., T.I. şi V.I. să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeţelor de teren identificate prin raportul de expertiză întocmit în cază, precum şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă suferită de reclamant.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamantul L.V.P. este proprietarul terenului arabil extravilan în suprafaţă de 1 ha şi 1300m.p. situat în punctul Dâlga, tarlaua 58, parcela 13 cu vecinătăţile: N-C.Ghe., E-canal, S-rezervă, V-Dâlga, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 251 pronunţată la data de 8 februarie 2008 de Judecătoria Drăgăşani, rămasă definitivă şi irevocabilă , în dosarul nr. 207/223/2008, aflată la filele 17-18 dosar.

Din terenul proprietatea reclamantului pârâta C.I. ocupă suprafaţa de 3448 m.p., astfel cum rezultă din recunoaşterea la interogatoriu a acesteia fila 33, din întâmpinarea aflată la fila 101 dosar , din constatarea expertului la faţa locului fila 179 dosar şi din declaraţiile martorilor L.Ghe. fila 133 dosar .

De asemenea, din terenul proprietatea reclamantului, din probatoriul administrat în cauză, s-a reţinut că intervenientul T.I. ocupă suprafaţa de teren de 2300 m.p. iar intervenientul V.I. ocupă suprafaţa de 2386 m.p., conform recunoaşterii la interogatoriu fila 135 dosar, declaraţiilor martorilor L.Ghe. şi C.A. aflate la filele 133-134 dosar şi constatarea expertului I.N. fila 161 dosar.

Potrivit art. 480 din codul civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege .

Acţiunea în revendicare este acţiunea civilă reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Susţinerile pârâtei C.I.şi ale intervenienţilor T.I.şi V.I. că ocupă terenurile de mai sus în baza unui drept de coproprietate dobândit de la autorul comun I. A. nu poate fi luată în considerare de instanţă atâta timp cât aceştia nu prezintă titlu de proprietate pentru aceste terenuri.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus şi textul de lege invocat, instanţa a apreciat întemeiată acţiunea în revendicare aşa cum a fost precizată prin notele scrise, admiţând-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâta C.I. să respecte dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafaţa de 3448 m.p. situată în punctul Dâlga, extravilanul comunei V., judeţul Vâlcea, cu vecinătăţile: N-rest proprietate, S- V.I., E- canal, V- pârâul Dâlga, identificat pe schiţa anexă la raportul de expertiză fila 163 dosar. De asemenea, a obligat intervenientul T.I. să respecte dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafaţa de teren de 2300m.p. situată în extravilanul comunei V., judeţul Vâlcea, punctul Dâlga, cu vecinătăţile: N-V.I., S-L.V. P., E- canal, V- pârâul Dâlga, iar pe intervenientul V.I. să respecte dreptul de proprietate al reclamantului pentru terenul în suprafaţă de 2386 m.p. situat în extravilanul comunei V., judeţul Vâlcea, punctul Dâlga, cu vecinătăţile: N-I., S-T.I., E-canal, V-pârâul Dâlga, identificat pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de Inginer I. N., fila 163 dosar.

Cererea în pretenţii formulată de reclamant precizată ulterior a fost găsită întemeiată de către instanţă, fiind admisă.

S-a reţinut că potrivit art. 998 din codul civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

Prin încălcarea de către pârâta C. I. şi intervenienţii T.R.I. şi V. I., a dreptului de proprietate al reclamantului au produs acestuia un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a terenurilor ocupate de către aceştia , lipsă de folosinţă calculată de către expert P. M.-D. pe o perioadă de trei ani 2006-2008 , după cum urmează: C.I. – 2848,31 lei; V. I.—2848,31 lei; T. I.- 2737,65 lei, sume la care aceştia au fost obligaţi.

Cererea de intervenţie în interes propriu aflată la fila 22dosar, formulată de V. I., L.P.I., S.A., C. I. şi T. I., prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de punere în posesie eliberat pe numele autorului I.A. şi a titlului de proprietate nr. 509/47343 din 22 septembrie 1998 eliberat pe numele aceluiaşi autor a fost respinsă de către instanţă.

S-a reţinut că pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, legea cere îndeplinirea anumitor condiţii dintre care calitatea procesuală, dreptul şi interesul.

Din probatoriul administrat nu a rezultat că există identitate între persoanele interveniente şi persoanele care sunt titulare ale dreptului de proprietate, intervenienţii nu şi-au dovedit un asemenea drept din moment ce nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile rămase pe urma defuncţilor I.E. şi I.A., ( interogatoriu filele 104, 106, 135 dosar,întâmpinare fila 122 , adresa nr. 1563/2008 emisă de Comisia locală de fond funciar V. ) nu au fost validaţi, puşi în posesie şi nu li s-au eliberat adeverinţe provizorii de proprietate.

De asemenea, s-a reţinut că intervenienţii nu justifică prin cererea formulată existenţa unui interes născut şi actual respectiv o încălcare a drepturilor acestora de către reclamant, cu atât mai mult cu cât aceştia nu-şi justifică nici calitatea procesuală activă şi interesul în promovarea acestei cereri, situaţie în care cererea formulată apare ca inadmisibilă, sens în care s-a pronunţat şi Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr.281/R din 20 februarie 2003 .

Deşi intervenienţii invocă existenţa unui drept de coproprietate dobândit prin de la autorul comun I.A. cu privire la terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr.509/47343 eliberat la data de 22 septembrie 1998 aflat la fila 103 dosar, susţinere ce nu este întemeiată din moment ce aceştia nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privind terenurile precizate în titlul de proprietate, situaţie în care nu au calitatea de moştenitori ai defunctului şi nu se află în indiviziune cu moştenitorii care au formulat cereri de reconstituirea dreptului de proprietate şi care sunt enumeraţi pe titlul de proprietate, sens în care s-a pronunţat şi Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 2491 din 29 noiembrie 1996.

Practica judiciară este constantă în sensul că titlul de proprietate emis de comisie cu privire la suprafaţa determinată pe numele tuturor moştenitorilor are o natură ambivalentă aceea de act constitutiv al dreptului de proprietate şi act de atestare a calităţii de moştenitor acceptant al suc cesiunii , în privinţa terenului , a aceluia sau acelora care figurează în titlu. Datorită acestui caracter al titlului numai succesorii care figurează în titlu au calitatea de coindivizari în privinţa terenurilor pentru care s-a făcut reconstituirea şi pot solicita ieşirea din indiviziune.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul N.C. şi intervenienţii în interes propriu V.I. şi T.C.I. au declarat recurs, arătând că nu a fost citat şi actualul preşedinte al comisiei locale de fond funciar, cauza fiind soluţionată cu lipsă de procedură iar soluţia dată cererii de intervenţie nu a fost motivată.

Prin decizia civilă nr.1319/R/2009 a Tribunalului Vâlcea a fost admis recursul recurentului pârât N.C. şi al recurenţilor intervenienţi în interes propriu V.I. şi T.C.I., casată în totalitate sentinţa menţionată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare s-a reţinut că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 la.2 C.proc.civ., prin necitarea în cauză şi a actualului preşedinte al comisiei locale de fond funciar, V.F., iar soluţia dată cererii de intervenţie formulate nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra acesteia.

În rejudecare, reclamantul L.V.P. şi-a precizat cererea introductivă, solicitând obligarea pârâtei C.I. la respectarea dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 3448 m.p., individualizată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, precum şi la plata sumei de 2848,31 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren respective; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Tudor Ion la respectarea dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 2300 m.p., precum şi la plata sumei de 2737,65 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren, precum şi a pârâtului V. I. la respectarea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2386 m.p. şi la plata sumei de 2848,31 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă.

La termenul din data de azi, 31.05.2010, reclamantul a declarat că renunţă la judecata acţiunii faţă de pârâtul N.C.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

La data de 22.09.1998 a fost emis de către Comisia Judeţeană de fond funciar Vâlcea titlul de proprietate nr. 509/47343, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 2,38 ha. teren situat pe raza satului Tighina, com. V. jud. Vâlcea, în favoarea persoanelor nominalizate în acest înscris, anume L.P., C.D., Z.D. şi L.V.

Urmare a cererii promovate de către reclamantul din prezenta cauză, L.V.P., ocazie cu care s-a solicitat partajarea averii succesorale rămase de pe urma autorilor I.A. şi I.I. prin sentinţa civilă nr.251/08.02.2008 a fost consolidat retroactiv dreptul de proprietate exclusivă al acestuia asupra terenului în suprafaţă de 1,13 ha arabil extravilan, situat pe raza com. V., tarlaua 58, parcela 13, prin atribuirea în lotul său a acestui bun.

În acord cu prevederile art.1169 C.civil, cel ce pretinde că este proprietar trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate, prin înscrisurile sus-menţionate reclamantul conformându-se acestor dispoziţii legale.

Potrivit dispoziţiilor art.480 C.civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege, instituindu-se caracterul absolut şi inviolabil, opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate. În acelaşi sens sunt şi prevederile art.136 al.5 din Constituţie în conformitate cu care proprietatea privată este inviolabilă.

În cauză, instanţa reţine că dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului situat pe raza com. V., jud. Vâlcea, tarlaua 58, parcela 13, a fost încălcat parţial de către pârâţii C.I., T.I. şi V.I., astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Raportul de expertiză aflat la fila 160 dosar, concluzionează că pârâta C.I. ocupă suprafaţa de 3448 m.p. situată pe raza com. V., sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – rest proprietate, S – V.I., E – Canal, V – Pârâul Dâlga, pârâtul T.I. terenul în suprafaţă de 2300 m.p., situat pe raza com. V., sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – V. I., S – L.V.P. E – Canal, V – Pârâul Dâlga, iar pârâtul V.I. terenul în suprafaţă de 2386 m.p., situat pe raza com. Voiceşti, sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – C. I., S – T.I., E – Canal, V – Pârâul Dâlga.

Situaţia de fapt reţinută rezultă şi din recunoaşterea judiciară a pârâtei C.I. efectuată cu ocazia administrării probei cu interogatoriu – fila 33 dosar, precum şi prin cererea depusă la fila 101 dosar, din recunoaşterea judiciară a pârâtului V.I., fila 135 dosar, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză – filele 133, 134 dosar.

Cum acţiunea în revendicare este acţiunea prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpâneşte bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate şi să îi restituie bunul şi cum doar reclamantul este cel ce a produs un titlu cu privire la suprafeţele în litigiu, instanţa urmează să admită acţiunea şi să-i oblige pe aceştia în consecinţă.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi cel faţă de care se poate realiza dreptul subiectiv dedus judecăţii. În condiţiile în care prin probele administrate în cauză s-a stabilit că pârâta C.I. ocupă fără titlu suprafaţa de teren de 3448 m.p. aflată în proprietatea reclamantului, este evident că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care excepţia invocată prin întâmpinarea aflată la fila 19 dosar urmează a fi respinsă.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă instanţa urmează să o admită.

Potrivit dispoziţiilor art.482 C.civil, proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul, art.483 prevăzând că fructele naturale sau industriale ale pământului se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.

Sub acest aspect, instanţa constată că, prin fapta lor culpabilă, pârâţii l-au privat pe reclamant de posibilitatea folosirii terenului asupra căruia este proprietar şi culegerii fructelor produse de către acesta, cauzându-i acestuia un prejudiciu echivalent contravalorii lipsei de folosinţă.

Art.998 C.civil arată că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara.

În acest context, instanţa constată că, în cauză, sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, motiv pentru care urmează să admită şi acest capăt de cerere şi să dispună obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă, pe ultimii trei anteriori introducerii acţiunii, astfel cum a fost calculată prin expertiza dispusă şi aflată la fila filele 176 – 200 dosar.

În ceea ce o priveşte pe pârâta C.I. instanţa apreciază întemeiate susţinerile reclamantului; chiar dacă expertiza a calculat o pierdere suferită de către aceasta în urma exploatării terenului, acest aspect este lipsit de relevanţă câtă vreme obiectul cererii accesorii formulate îl reprezintă obligarea acesteia la plata unor despăgubiri cauzate prin punerea reclamantului în imposibilitate de a-şi folosi terenul, şi nu obligarea acesteia la restituirea fructelor percepute. Prin urmare, este evident că în condiţiile în care suprafaţa ocupată de către această pârâtă – 3448 m.p.- este mai mare decât cea ocupată de către ceilalţi pârâţi, iar terenul are aceeaşi categorie de folosinţă, prejudiciul cauzat reclamantului nu poate fi decât proporţional cu suprafaţa ocupată, mai mare prin raportare la ceilalţi doi pârâţi. Pe cale de consecinţă, şi ţinând cont de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, urmează a fi obligată şi pârâta C.I. la plata de despăgubiri în cuantum de 2848,31 lei.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul N.C., prin cererea formulată oral în şedinţa din data de 31.05.2010, personal reclamantul a învederat instanţei că înţelege să renunţe la judecata acţiunii faţă de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art.246 al.1 C.civil, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, la al.4 prevăzându-se că în cazul în care părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

În speţă, deşi renunţarea la judecată a intervenit după intrarea în dezbaterea fondului, nu s-a reţinut existenţa vreunei opoziţii a pârâtului la efectuarea acestui act de dispoziţie. În acest sens, instanţa constată că pentru acest termen de judecată partea nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citat, absenţa sa neconstituind un impediment la consfinţirea actului de dispoziţie al reclamantului şi, de asemenea, neputând echivala cu o opoziţie la efectuarea acestui act. Prin urmare, în raport de atitudinea procesuală manifestată de către reclamantul L.V.P., instanţa urmează să ia act de cererea de renunţare la judecată faţă de pârâtul N.C.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie aflată la fila 22 dosar din prim ciclu procesual, instanţa constată că aceasta a fost promovată de către av. E.R. în numele mai multor persoane anume, V.I., L.P.I., S.A., C.I. şi T.C. I.

Prin cererea depusă de către pârâta C.I. la fila 101 dosar, aceasta arată că nu îşi însuşeşte cererea de intervenţie formulată, situaţie ce echivalează cu nesemnarea cererii. De asemenea, cu ocazia administrării probei cu interogatoriul intervenientului L.P.I. – fila 104 dosar, acesta declară că nu îşi însuşeşte cererea de intervenţie formulată, iar prin cererea depusă la fila 122 dosar, intervenienta S.P.A. arată că nu a formulat cererea de intervenţie aflată la fila 22 dosar, nu a semnat-o şi nu şi-o însuşeşte.

Potrivit prevederilor art.133 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

În raport de aceste împrejurări de fapt şi de drept instanţa constată că înscrisul depus la fila 22 dosar nu a fost semnat de către cei trei intervenienţi menţionaţi, C.I., L.P.I. şi S.A., motiv pentru care cererea de intervenţie ce îi priveşte pe aceştia urmează a fi anulată.

Referitor la ceilalţi doi intervenienţi, V.I. şi T.C.I., cererea urmează a fi de asemenea, respinsă, aceştia neavând calitate procesuală activă, având în vedere următoarele considerente:

Articolul III din Legea nr.169/1997 care reglementează cazurile de nulitate absolută în cazul actelor emise cu încălcarea prevederilor legilor adoptate în materie funciară, prevede la alin.2 că nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, ANRP precum şi de către orice altă persoană care justifică un interes legitim, interesul reprezentând folosul practic urmărit de către cel ce pune în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Prin cererea de intervenţie formulată, cei doi intervenienţi solicită constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de punere în posesie precum şi a titlului de proprietate nr.50947343 emis la data de 22.09.1998 de pe urma autorului I.A., motivat de aspectul că în cuprinsul acestor acte nu au fost menţionaţi toţi moştenitorii autorului, iar calitatea de moştenitor a numitului C.L. menţionat în cuprinsul titlului emis este incertă.

Art.8 al.3 din Legea nr.18/1991, menţionând persoanele beneficiare, arată că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere.

Din adresa Comisiei locale de fond funciar V. aflată la fila 69 dosar din prim ciclu procesual, reiese că titlul de proprietate contestat a fost emis ca urmare a cererilor formulate de către numiţii L.P. L.D., Z.D. şi C.D.

Prin urmare nu se justifică interesul intervenienţilor V.I. şi T.C.I. şi, implicit, calitatea procesuală activă a acestora, în a solicita anularea procesului verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate menţionate, în condiţiile în care nici aceştia şi, eventual, nici autorii lor, V. A., respectiv T.G., surori ale numitei I.E., soţia numitului I.A., cel de pe urma căruia a fost emis titlul, nu au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Această situaţie este recunoscută, de altfel, atât de către intervenientul T.C.I., cu ocazia administrării probei cu interogatoriul acestuia – fila 106 dosar, cât şi de către intervenientul V.I. – fila 135 dosar. O eventuală admitere a cererii de intervenţie cu consecinţa anulării titlului de proprietate contestat nu ar fi în măsură a le aduce acestora vreun folos practic, de vreme ce aceştia nu se mai găsesc în termenul de formulare a cererii de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor respective, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestor intervenienţi urmează a fi admisă.

Pentru aceleaşi considerente urmează a fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestor reclamanţi şi în privinţa petitului privitor la constatarea nulităţii partajului finalizat prin sentinţa civilă nr.251/2008 pronunţată de către Judecătoria Drăgăşani în cadrul dosarului nr.207/223/2008.

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel ce este titularul dreptului afirmat.

Cu ocazia soluţionării acestei cauze, instanţa a luat act de tranzacţia încheiată între părţile din dosar, reclamantul L.V.P. şi pârâţii Z.D. şi C.D.L., dispunându-se ieşirea din indiviziune cu privire la terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul contestat.

Este adevărat că prevederile art.797 C.civil declară nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor predecedaţi.

În acelaşi timp, instanţa reţine că, în împrejurările existente în speţă, este irelevant aspectul dacă cei doi intervenienţi (sau, mai exact, autorii lor) au acceptat eventual succesiunea defuncţilor I.A. decedat în anul 1969, respectiv I.E. decedată în anul 1983. Aceasta întrucât, deşi actul juridic de opţiune succesorală are un caracter indivizibil, există şi excepţii, una dintre acestea fiind consacrată prin prevederile 13 al.2 din Legea nr.18/1991, ce instituie un caz de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, cu privire la terenurile ce au aparţinut autorului şi care la momentul decesului său nu se găseau în circuitul civil, prin cererea adresată comisiei. Intervenienţii din prezenta cauză nu au calitate procesuală activă în a solicita nulitatea acestui partaj, câtă vreme nu au calitate de moştenitori acceptanţi ai autorului I.A., strict cu privire la terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii şi al partajului, prin neformularea unei cereri de stabilire a dreptului de proprietate cu privire la acestea. Cu alte cuvinte, chiar în situaţia în care aceştia ar fi făcut dovada că au acceptat pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar moştenirea lăsată de autorul lor, prin derogare de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale, ei au renunţat, prin abstenţiune, la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Simpla calitate de moştenitori nu le conferă intervenienţilor vreun drept cu privire la terenurile menţionate în cuprinsul titlului de proprietate nr.50947343 emis la data de 22.09.1998 de pe urma autorului I.A., acestea neregăsindu-se în patrimoniul autorului la decesul său; legile adoptate în materie funciară au reglementat o procedură specială de reconstituire a dreptului de proprietate, pe care aceştia nu au urmat-o, nici o dispoziţie legală neprevăzând că stabilirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite se face din oficiu sau operează de drept.

În raport de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor şi să respingă cererea de intervenţie ca fiind formulată de către persoane lipsite de calitate procesuală activă.

În acord cu prevederile art.274 C.proc.civ., constatând culpa procesuală a pârâţilor C.I., V.I. şi T.C.I., instanţa urmează să-i oblige pe aceştia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 3635,2 lei, câte 1211,7 lei fiecare, cheltuieli ce constau în taxă judiciară de timbru – 731 lei, timbru judiciar – 4,2 lei, onorarii experţi – 2000 lei, onorarii avocat – 900 lei, cheltuieli ce au fost suportate de către reclamant.

Solicitarea pârâtei C.I. cuprinsă în conţinutul înscrisului aflat la fila 101 dosar, în sensul de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a recunoaşterii pretenţiilor reclamantului este găsită neîntemeiată de către instanţă, având în vedere că această atitudine procesuală nu a avut loc la prima zi de înfăţişare, astfel cum impun prevederile art.275 C.proc.civ., atitudinea iniţială a acesteia fiind de negare a pretenţiilor deduse judecăţii, conform cuprinsului întâmpinării depuse la fila 19 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Ia act de cererea de renunţare la judecată a reclamantului faţă de pârâtul N.C.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta C.I. prin întâmpinare.

Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul L.V.P., domiciliat în com. Grădinari, sat Runcu I, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâţii C.I., domiciliată în com. Voiceşti, sat Tighina, jud Vâlcea, V.I. şi T.I., ambii cu domiciliul în com. Grădinari, jud. Olt.

Obligă pe pârâta C.I. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 3448 m.p., situat pe raza com. V., sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – rest proprietate, S – V.I., E – Canal, V – Pârâul Dâlga, precum şi la plata sumei de 2848,31 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren menţionate.

Obligă pe pârâtul Tudor Ion să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2300 m.p., situat pe raza com. V., sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – V.I., S – L.V.P., E – Canal, V – Pârâul Dâlga, precum şi la plata sumei de 2737,65 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren menţionate.

Obligă pe pârâtul V.I. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2386 m.p., situat pe raza com. V., sat. Tighina, tarlaua 58, parcela 13, cu vecinătăţile: N – C.I., S – T.I., E – Canal, V – Pârâul Dâlga, precum şi la plata sumei de 2848,31 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren menţionate.

Anulează cererea de intervenţie privind pe intervenienţii C.I., domiciliată în com. V., sat Tighina, jud Vâlcea, L.P.I. şi S.P.A., domiciliaţi în com. Grădinari, jud. Olt.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor V.I. şi T.C.I..

Respinge cererea de intervenţie promovată de intervenienţii V.I. şi T.C.I.., în contradictoriu cu pârâţii L.V.P., Comisia locală de fond funciar V., reprezentată de M.V. respectiv, V.F., Comisia Judeţeană de fond funciar Vâlcea, Z.D., domiciliat în com. V., sat Tighina, jud. Vâlcea şi C.L., domiciliat în Craiova, str. Tineretului, bl.163.D, sc.1, et.2, ap.9, jud. Dolj, ca fiind formulată de către persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Obligă pe pârâţii C.I., T.I. şi V.I. la plata sumei de 3635, 2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ( constând în taxă judiciară de timbru – 731 lei, timbru judiciar – 4,2 lei, onorarii experţi – 2000 lei, onorarii avocat – 900 lei ), câte 1211, 7 lei fiecare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red.O.S./02.06.2010

Tehnored.AE/16 ex.