S.P. – 147/05.05.2011
Ucidere din culpă
Apărarea întemeiată pe cazul fortuit în cazul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş nr. -/P/2007 din data de 19 mai 2008, a fost trimis în judecată inculpatul T. S. – fiul lui G. şi L., născut la data de – în localitatea T., domiciliat în M., str. H. O. nr.-, jud.S., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzuta si pedepsita de art.178 alin.2 C.penal.
In considerentele actului de sesizare s-a reţinut că în data de 22.09.2007 în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia cu nr. de înmatriculare aparţinând de SC S. N. SRL Ş.-M. unde era angajat, inculpatul a provocat un accident de circulaţie din care a rezultat moartea numitului P. I., conducătorul auto al autoturismul Opel Combo cu numărul de înmatriculare – care circula regulamentar. Impactul s-a produs ca urmare a vitezei mărite cu care inculpatul a circulat într-o zonă în care şoseaua era în pantă iar carosabilul era umed; în conditiile în care în faţa lui se deplasau mai multe autovehicule în coloană, inculpatul a frânat, intrând în derapaj şi apoi în coliziune mai întâi cu autoturismul marca Solenza cu nr. de înmatriculare – condus de C. M. I. care se afla în faţă, apoi a pătruns pe contrasens, încălcând marcajul ce delimita cele două sensuri de mers şi a lovit autoturismul victimei P. I. care circula regulamentar.
In declaraţia dată în faţa instanţei în primul ciclu procesual şi aflată la fila 196 din acel dosar, inculpatul a susţinut că a circulat cu viteza de 65-67 km/oră şi nu de 97 km/oră, cât este menţionat în rechizitoriu, aşa încât nu se face vinovat de producerea accidentului şi a consecinţelor acestuia. A mai arătat că a fost nevoit să frâneze brusc, întrucât autovehiculele care circulau în coloană în faţa sa au frânat brusc, ultimul dintre acestea nu a semnalizat intenţia de frânare (distanţa între autovehiculul inculpatului şi acesta fiind de aproximativ 6 m), ceea ce a dus la derapajul autoutilitarei conduse de el, intrarea pe contrasens şi izbirea de autoturismul condus de victimă ce venea din sens opus.
În apărare, inculpatul a solicitat încuviinţarea probei testimoniale, precizând că îşi însuşeşte martorul acuzării C. A., iar în circumstanţiere a solicitat audierea martorului P. D.. A mai arătat că are obiecţiuni la expertiza tehnică efectuată în cursul urmăririi penale, solicitând în acest sens efectuarea unui supliment la expertiză, respectiv a unei lucrări de nouă expertiză tehnică.
Prin sentinţa penală nr.-/22.12.2008 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar prin decizia nr.-/20.01.2010 a Tribunalului Sibiu s-au admis apelurile formulate de către părţile civile în cauză, precum şi cel promovat de către inculpat, cauza fiind trimisă în rejudecare la instanţa de fond.
Prin decizia penală nr.-/30.03.2010 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis recursul promovat de asiguratorul SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei pronunţate în apel şi s-a dispus rejudecarea apelului de către Tribunalul Sibiu. Prin decizia Tribunalului Sibiu nr. -/17.11.2010 s-au admis apelurile formulate de către părţile civile în cauză, precum şi cel promovat de către inculpat, cauza fiind trimisă în rejudecare la instanţa de fond unde a fost reînregistrată sub nr. unic de dosar -/257/2008/V1.
Motivul pentru care sentinţa a fost desfiinţată a fost acela că instanţa avea obligaţia de a stabili dacă Sucursala SC A. Sibiu sau Filiala Mediaş puteau participa în calitate de asigurator în baza unui mandat de reprezentare din partea societăţii cu personalitate juridică SC A.-R. A. SA Bucureşti, dându-se totodată indicaţii instanţei de fond să aibă în vedere toate motivele invocate în apelurile care s-au declarat (părţile vătămate au formulat apel pentru aceea că nu a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă şi asiguratorul – în limita riscului asigurat – la plata contravalorii autoturismului distrus, iar inculpatul a formulat apel în ceea ce priveşte latura penală, solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod de procedură penală, iar în subsidiar reducerea pedepsei sub minimul său special prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
In această fază procesuală inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize care să stabilească dacă cauza decesului a survenit datorită corpului metalic desprins din airbag, motivând că această cerere s-a iterat şi în faţa instanţei de apel care însă nu s-a mai pronunţat asupra ei datorita lipsei de procedură cu societatea de asigurare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Inculpatul T. S. a condus în data de 22.09.2007, în jurul orelor 18,30, autoutilitara marca Dacia cu numărul de înmatriculare – aparţinând SC S. N. SRL Şeica-Mică- societate unde era angajat, în timpul serviciului, pe drumul naţional DN 14 din direcţia Sighişoara – Mediaş, în maşină fiind şi colegul de său de serviciu, C. A.. Circulând în zona km 73+ 900 foarte aproape de axul drumului, într-o zonă în care şoseaua este în pantă şi în curbă, inculpatul a frânat brusc deoarece maşinile care circulau în coloană în faţa sa au redus brusc viteza. Inculpatul circula cu o viteză destul de mare, aşa încât manevra de frânare a autoveviculelor din faţa sa l-au făcut să acţioneze la rândul său prin frânare bruscă. Datorită acestei manevre de franare, şi a vitezei de deplasare, maşina condusă de către inculpat a intrat în derapaj şi, întrucât inculpatul circula foarte aproape de linia mediană ce desparte cele două sensuri de mers ale şoselei, maşina condusă de acesta a pătruns cu partea din faţă pe contrasens, unde circula regulamentar autoturismul Opel Combo cu nr. -, condus de P. I.. Cele două autovehicule au intrat în coliziune, iar în urma impactului autoturismul Opel Combo a fost proiectat cu roata stângă faţă blocată datorită vitezei cu care a fost lovit, pe o traiectorie curbilinie spre dreapta parcurgând până la oprire un spaţiu de 18, 20 metri, iar autoutilitara Dacia – condusă de către inculpat a suferit o rotire de 180 grade, urmată de o a doua rotire cu deplasare curbilinie de 5,50 metri până la oprire. În urma accidentului a rezultat decesul lui P. I., conducătorul autoturismului Opel Combo. Conform raportului de autopsie medico-legală nr.-/III/66 din 29.10.2007 a Cabinetului Medico-Legal M. (fila 84-90 dosar), moartea numitului P. I. a fost violentă şi ea s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecutive unei rupturi laringiene cominutive în cadrul unui traumatism cervical complex. Expertiza a mai arătat faptul că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în condiţiile unei deceleraţii bruşte, precum şi sub acţiunea unui corp dur (metalic) antrenat cu energie cinetică mare; leziunile tanatogeneratoare au fost cele de la nivelul gâtului şi sunt urmarea acţiunii corpului dur (metalic) angrenat cu o energie cinetică mare.
Cât priveşte dinamica producerii accidentului, s-a efectuat în cursul urmăririi penale la cererea inculpatului o expertiză tehnică auto pentru determinarea acesteia aflată la filele 107-119 dosar. In concluziile acesteia se arată că autoturismul Opel Combo condus de P. I. a avut înainte de impact o viteză de deplasare de 87 km/oră, iar cel condus de inculpatul T. S. o viteză de 97 km/oră, aceasta în condiţiile în care limita legală maximă admisă în afara localităţii este de 90 km/oră (art.50 alin.1 lit.a din OUG 195/2002).
In apel s-a efectuat de asemenea o expertiză cu trei experţi (filele 131-152 dosar apel) în care s-a stabilit că inculpatul circula cu o viteza de 72-76 km/h, iar victima cu o viteză de 83-87 Km/h. De asemenea arată că accidentul rutier putea fi evitat de către inculpat printr-o frânare energică şi prin păstrarea faţă de autoturismul din faţă a unei distanţe egale sau mai mare de 31 m, distanţa parcursă de către un autovehicul care rulează cu o viteza de 76 km/h într-un interval de timp egal cu durata reacţiei ansamblului şofer-autovehicul pentru un grad redus de periclitate. Inculpatul nu a respectat dispoziţiile art.51 din OUG 195/2002, nepăstrând o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă pentru evitarea coliziunii, iar airbagul şoferului victimă a accidentului s-a desprins din montajul său din volan ceea ce denotă că montarea sa a fost una defectuoasă, iar cauza decesului a fost montarea defectuoasă care a dus la desprinderea piesei metalice numită piesă de contact prin intermediul căreia airbagul se fixează pe volan şi care a lovit gâtul victimei. Această concluzie este susţinută şi de faptul că pasagerul aflat pe scaunul din dreapta în autoturismul Opel Combo nu a suferit vătămări corporale, precum şi de faptul că ocupanţii autoutilitarei conduse de către inculpat, implicaţi în acelaşi impact, în lipsa dotării cu airbaguri, nu au suferit vătămari corporale, cu excepţia unei întinderi a tendonului mâinii stângi a conducătorului auto-inculpatul.
In aceeaşi fază procesuală s-a efectuat şi o completare a raportului de expertiză medico-legală, în care s-a arătat că, reevaluând datele medicale constatate la autopsie (inclusiv aspectul morfologic al leziunilor descrise la nivelul gâtului care au avut rol determinant în survenirea decesului) se poate susţine că astfel de leziuni nu pot fi urmarea acţiunii piesei de contact având în vedere dimensiunile mari ale acesteia. De asemenea, nici şurubul de prindere (foto la fila 185) nu are caracterele morfologice ale corpului metalic găsit la autopsie în profunzimea gatului. Prin urmare nu există elemente obiective de ordin medico-legal pe baza cărora să se poată susţine că leziunile tanatogeneratoare s-ar fi produs sub actiunea corpurilor dure avute în vedere de expertiza tehnică auto (piesa de contact care fixează airbagul sau un şurub de prindere al acestei piese de contact de restul volanului).
Problema care se impune a fi lămurită cu întâietate este aceea a vitezei cu care a circulat inculpatul, întrucât acesta a susţinut în declaraţia de la fila 97 dosar că nu a avut mai mult de 65-70 km/oră, iar în expertiza ulterioară din apel se afirmă că circula cu viteza de 72-76 km/h. Ceea ce se va reţine de către instanţă este concluzia expertizei efectuate în timpul urmăririi penale care stabileşte, în raport cu urmele de frânare de 19,40 m că viteza inculpatului a fost de 97 km/h. Aceasta întrucât aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar, iar susţinerea inculpatului precum şi concluzia raportului de expertiză tehnică efectuată ulterior nu au susţinere în celelalte probe administrate. Martorul S. M., care s-a aflat în autoturismul Opel Combo, afirmă că autoturismul condus de inculpat avea o viteză foarte mare întrucât în momentul în care l-a văzut apropiindu-se a realizat că acesta nu va putea opri, anticipând că va intra în coliziune cu maşina în care se afla martorul (declaraţii aflate la filele 135-139 şi 201 dosar primul ciclu procesual). A mai declarat martorul faptul că autoturismul Opel Combo a avut o viteză aproximativă de 80 km/oră, iar o urmă de frânare de 19,40 metri duce la concluzia aprecierii unei viteze mai mari de 90 km/oră. Declaraţia se coroborează cu cea a martorului C. M.-I., care afirmă că impactul cu autoturismul Opel Combo a fost mare, întrucât partea din faţă a autovehiculului condus de inculpat a fost aproape în totalitate avariată, că în momentul frânării maşinii sale, el a avut o viteză de 80 km/oră. Inculpatul nu putea să aibă o viteză de numai 65-70 km/oră dacă cel aflat în imediata lui apropiere a avut 80 km /oră în momentul frânării şi nu l-a putut evita pe acesta fiind nevoit să vireze uşor spre linia mediană a şoselei şi apoi să frâneze puternic, întrucât din sens opus venea un alt autoturism (martorul C. A. afirmă în declaraţia sa – fila 200 dosar – că inculpatul a frânat tocmai pentru a evita coliziunea cu autoturismul care circula în faţa lor, neavând altă posibilitate de a evita impactul cu acesta).
Cât priveşte împrejurarea că maşina din faţă nu şi-a semnalizat frânarea, nu se poate reţine întrucât lumina de frână se aprinde instantaneu în momentul în care se acţionează frâna. Toate aceste probe se coroborează şi duc la concluzia că viteza cu care circula inculpatul şi stabilită de către expert în timpul urmăririi penale a fost mai mare de 90 km/h, iar faptul că viteza la care s-a produs impactul era mare o dovedeşte şi susţinerea din raportul de autopsie a victimei în sensul că acel corp metalic care a creat leziunile tanatogeneratoare a fost antrenat cu energie cinetică mare.
Inculpatul se face vinovat de producerea accidentului de circulaţie întrucât nu a respectat obligaţii care îi incumbau ca şi conducător auto: nerespectarea vitezei legale de circulaţie care în afara localităţilor este de 90 km/h şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum aşa încât, conform art.48 din aceasta să-i permită efectuarea oricărei manevre în condiţii de siguranţă, carosabilul fiind umed. Totodată nu a respectat obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de vehiculul din faţă (dispoziţiile art. 51 din OUG 195/2002 prevăd că şoferul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta pentru evitarea coliziunii). Acestea rezultă din modul de producere a evenimentului rutier: inculpatul a condus cu o viteza mare pe o porţiune de şosea în pantă, iar în faţa sa se circula în coloană, autovehiculele din faţă reducând brusc viteza de deplasare aşa încât inculpatul a încercat să evite lovirea maşinii din faţă prin orientarea autovehiculului spre linia mediană a şoselei, moment în care din sens opus se apropia autoturismul Opel Combo; în acest context a frânat brusc, a intrat în derapaj şi s-a lovit de acesta.
Susţinerea inculpatului formulată în apelul său în sensul că nu se pot reţine de către instanţă alte încălcări ale normelor de circulaţie decât cele evidenţiate în actul de trimitere în judecată, nu reprezintă o încălcare a principiului contradictorialităţii şi nici al dreptului de apărare sau depăşirea limitelor sesizării, fiind aspecte ce se circumscriu situaţiei de fapt constatate în urma probatoriului administrat şi care nu modifică încadrarea în drept a faptei.
Din acest accident de circulaţie produs din culpa inculpatului a rezultat decesul victimei P. I., deces pe care inculpatul l-a pus pe seama altor împrejurări decât vina sa şi anume starea tehnică necorespunzătoare a airbag-ului de la autoturismul Opel Combo din dreptul victimei. Această împrejurare a fost susţinută şi de martorul Stancu Marcel care în declaraţia sa de la fila 201 dosar a arătat că punga de aer a airbag – ului din dreptul victimei a împrăştiat un nor de praf în interior, aceasta fiind găsită pe bancheta din spate a autoturismului, iar din faţa lui, care se afla pe locul din dreapta şoferului s-a deschis şi a rămas intact. Este fără relevanţă acest aspect în stabilirea vinovăţiei, întrucât este evident că decesul victimei se încadrează într-un lanţ cauzal care are originea şi cauza principală în manevrele efectuate de către inculpat, în provocarea accidentului de către acesta. Dacă acestea nu ar fi fost, nu ar fi survenit nici decesul. Existenţa unor mecanisme de protecţie cum este airbag-ul (sistem cu care nu toate autovehiculele sunt dotate), indiferent de starea acestuia, nu pot absolvi de răspundere, atâta vreme cât cauza principală a decesului, impactul, a fost provocat de către inculpat. Trebuie amintită aici şi solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize în privinţa corpului aflat la dosarul cauzei şi care a provocat decesul victimei, cerere respinsă de către instanţă. Conform completării la raportul medico-legal, leziunile care au cauzat moartea nu pot fi urmarea acţiunii piesei de contact având în vedere dimensiunile mari ale acesteia şi nici şurubul de prindere (foto la fila 185) nu are caracterele morfologice ale corpului metalic găsit la autopsie în profunzimea gatului. S-a apreciat că nu există elemente obiective de ordin medico-legal pe baza cărora să se poată susţine că leziunile tanatogeneratoare s-ar fi produs sub acţiunea corpurilor dure avute în vedere de expertiza tehnică auto (piesa de contact care fixeaza airbagul sau un surub de prindere al acestei piese de contact de restul volanului). Sub aspectul culpei, este evident că fără impactul determinat de inculpat, victima nu ar fi decedat, cauza principala în lanţul cauzal fiind acţiunea inculpatului, aşa încât indiferent de provenienţa corpului dur care a provocat decesul, răspunderea aparţine în totalitate inculpatului.
S-a mai invocat de către inculpat existenţa cazului fortuit, întrucât frânarea autovehiculelor din coloană nu putea fi prevăzută de către inculpat, cu atât mai mult cu cât această manevră de frânare poate fi exercitată oricând. De asemenea nu se ştie datorita cărei împrejurări autoturismul inculpatului a trecut de cealaltă parte a sensului de mers, încălcând linia continuă ce despărţea sensurile de mers, împrejurare care se subscrie aceluiaşi caz fortuit.
Există caz fortuit atunci când acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput şi nici nu l-a urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută. Imposibilitatea de prevedere, adică intervenţia forţei străine care a determinat apariţia unui rezultat socialmente periculos, este generală şi obiectivă şi ţine de limitele generale omeneşti ale posibilităţii de prevedere. Sursa împrejurărilor fortuite poate fi fenomenele naturii, tehnicizarea activităţilor umane de ex. defectarea unui mecanism, stări maladive ale persoanei cum ar fi o criză de epilepsie, atac de cord, leşin sau comportarea imprudentă a unei persoane. Nu există în speţă o astfel de împrejurare, întrucât frânarea autoturismelor din coloană nu este un factor imprevizibil pentru că în trafic, manevra respectivă se utilizează în mod obişnuit. Aceleaşi consideraţii se impun şi în privinţa derapajului, care nu s-a produs ca urmare a unui caz fortuit (care anume?) ci ca urmare a conduitei inculpatului în trafic şi anume viteza mare, frânarea bruscă în condiţii de carosabil umed, împrejurări care exced noţiunii de caz fortuit.
Starea de fapt a fost reţinută având în vedere probele administrate şi care se coroborează, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de autopsie medico-legală cu completarea ulterioară, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert B. S., declaraţiile martorilor C. A., C. M. I., S. L. M..
Faţă de cele mai sus expuse, se concluzionează în sensul că inculpatul T. S. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.2 C.penal, raportat la art.1 Cod penal pentru care se va aplica o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani şi 2 luni. Aspectul privind raportarea şi la infracţiunea tip prevăzută de al.1 pus în discuţie de procuror nu reprezintă o schimbare de încadrare juridică ci doar o lămurire a sa prin referirea şi la infracţiunea de bază, al.2 referindu-se la forma agravantă.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, gravitatea şi pericolul social concret mărit datorat urmării conduitei culpabile a inculpatului şi anume pierderea unei vieţi omeneşti, de persoana infractorului, constatându-se că acesta nu a avut o atitudine totală de sinceritate, nu posedă antecedente penale, lucrează şi este integrat în societate (caracterizare fila 142).
Potrivit art. 71 C.penal, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev.de art. 64 lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal, atât exerciţiul drepturilor ce implică funcţii de autoritate publică impunându-se a fi interzise raportat la fapta săvârşită. Executarea pedepsei va fi suspendată condiţionat potrivit dispoziţiilor art. 71 alin.5 C.penal.
Faţă de lipsa antecedentelor penale şi conduita bună avută anterior de inculpat, se constata că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea acestuia de libertate, aşa încât sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 81 şi 82 alin.1 Cod penal, executarea pedepsei aplicate urmând să fie suspendată condiţionat, cu stabilirea unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.penal, respectiv la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care va mai comite alte infracţiuni pe durata termenului de încercare stabilit.
Referitor la acţiunea civilă, părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză conform cererii de constituire de la filele 175-177 dosar primul ciclu procesual cu daune materiale şi morale.
Instanţa reţine că între fapta ilicită a inculpatului, săvârşită cu vinovatie, şi prejudiciul cauzat părţilor civile P. M., soţia victimei, P. P.-A., P. I.-P., M. M. – G. şi Z. A. (fiii si fiicele victimei) există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale. Părţilor civile li s-a creat un prejudiciu moral cert constând în pierderea definitivă a soţului şi tatălui lor, însă prejudiciul moral urmează a fi cuantificat diferit (chiar dacă pierderea unei vieţi este imposibil de apreciat în bani), având în vedere că doar soţia locuia împreună cu victima, fiind lipsită astfel de prezenţa, afecţiunea şi sprijinul acestuia, iar copii au propriile lor familii. Faţă de acestea, în baza art. 346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, art.999 Cod civil, daunele urmează a fi acordate în mod diferit, 50.000 lei pentru soţia victimei şi câte 20.000 lei pentru fiecare dintre copii, aşa cum au fost apreciate şi de către prima instanţă de fond. Deşi inculpatul a apreciat că sumele sunt mari, se apreciază că cuantumul acestora poate compensa oarecum lipsa soţului şi tatălui în familia părţilor vătămate.
Potrivit adresei de la fila 187 dosar primul ciclu procesual, inculpatul a săvârşit fapta în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu încredinţate în fapt de conducerea firmei la care a fost angajat, respectiv SC S. SRL Şeica-Mică, aşa încât sunt întrunite şi condiţiile art. 1000 alin.3 pentru angajarea răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului, iar inculpatul trebuie să fie obligat la despăgubiri civile în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Cât priveşte daunele materiale, au fost dovedite o parte din cele solicitate, şi anume cele constatate de chitanţele de la filele 56- 65 dosar primul ciclu procesual, coroborate cu declaraţiile martorilor D. L. şi B. L.- (filele 219, 221 acelaşi dosar) reprezentând cheltuieli cu funeraliile victimei şi alte obiceiuri locale, respectiv cină, pomană, parastas) în sumă de 10.711,38 lei (493,33 lei – achiziţii de alimente conform bonului de la fila 56 dosar + 25 lei – taxă eliberare act deces conform chitanţei de la fila 58 dosar + suma de 3.345,52 lei – masă servită la pomană, conform chitanţei şi facturii fiscale de la filele 58, 63 dosar + sumele de 2.700 lei , 42,13 lei, 62 lei, 26 lei, 20 lei , 48 lei, 67 lei, 40 lei, 432 lei, 1500 lei, reprezentând contravaloare alimente achiziţionate – filele 59- 65 dosar + suma de 1950 lei reprezentând contravaloarea serviciilor funerare conform chitanţei de la fila 61 dosar + cheltuielile efectuate cu deplasarea din Spania pentru înmormântarea victimei, a părţilor civile Z. A. şi P. M.-G., conform dovezilor de la filele 66 şi 69 dosar, biletele de avion însumând 962,88 euro, adică 3222,37 lei la cursul BNR pentru luna septembrie 2007 de 3,3466 lei pentru un euro). Chitanţele pentru alimentele achiziţionate au fost avute în vedere, întrucât, potrivit martorei D., s-au servit la pomană mâncare, băuturi, sucuri, prăjituri, toate, evident, fiind achiziţionate cu bani.
În privinţa celorlalte cheltuieli efectuate cu transportul cu avionul, acestea privesc zboruri pentru care nu se poate stabili legătura cu evenimentele organizate pentru pomenirea victimei, deplasări ale altor persoane decât moştenitorii legali ai victimei şi ale soţiei victimei în Spania, aşa că nu pot fi în legătura cauzală cu fapta ilicita a inculpatului, urmând a fi respinse; cheltuiala de 2.800 lei reprezentând transportul părţilor civile de la aeroportul Băneasa în localitatea Dumbrăveni sau folosirea materialelor de construcţie evidenţiate la fila 72 dosar pentru monumentul funerar al victimei sunt aspecte nedovedite, urmând a se respinge de asemenea.
Părţile civile au mai pretins despăgubiri civile de 7250 euro, contravaloarea autoturismului distrus în accident şi cu care acesta a fost achiziţionat la mâna a doua cu câteva zile înainte de accident. In acest scop au depus în calea de atac a apelului în sprijinul susţinerii lor că autoturismul nu mai poate fi pus în funcţiune din cauza avariilor produse în accident, un deviz estimativ eliberat de o unitate service , SC P. A.SRL din Mediaş în care se arată că pentru reparaţii şi manoperă este necesară suma de 31.856,11 lei (filele50-51 dosar apel). Conform contractului de vânzare-cumpărare existenta la fila 41 dosar primul ciclu procesual, la data de 26.08.2007 victima P. I. a achiziţionat de la numitul C. G. din loc.N., jud. M. autoturismul Opel Combo pentru suma de 7250 euro.
Este adevărat că la prima vedere a planşelor fotografice de la dosarul cauzei avariile care se observau constau în deteriorarea elementelor de construcţie din faţă ale autoturismului, însă acest lucru nu duce automat la concluzia că cheltuiala pentru reparaţia autoturismului nu poate depăşi valoarea lui de achiziţionare, aspect dovedit cu devizul depus la dosar şi care menţionează suma de 31.856,11 lei pentru reparaţii (aproximativ 9.518,9 euro la cursul BNR din septembrie 2007, adică mai mult decât costul de achiziţionare). Autoturismul a fost achiziţionat cu câteva zile în urmă, iar potrivit principiilor răspunderii civile delictuale, trebuie reparat întreg prejudiciul pe care fapta ilicită îl produce în patrimoniul părţilor civile. Acesta este evident, considerându-se că prin devizul depus s-a făcut dovada costului presupus de reparaţii, aspect necombătut de către cei interesaţi în cauză. Prin urmare instanţa urmează a retine ca dovedit aspectul acesta şi, în baza aceloraşi temeiuri legale mai sus invocate, se va admite şi această pretenţie a părţilor civile. Deşi autoturismul condus de către inculpat era asigurat, în cauză asiguratorul nu a făcut dovada existenţei unui dosar de daună.
In cauză a fost citată societatea de asigurări cu personalitate juridică SC A. SA Bucureşti, respectându-se decizia de casare. Conform actelor de la dosar autoturismul – aparţinând părţii responsabile civilmente SC S. SRL Şeica-Mică condus de către inculpat a fost asigurat pentru răspundere civilă auto RCA la societatea A. SA, având contract încheiat sub nr.000706318, poliţa de fiind valabilă până la data de 14.02.2008. Aceste împrejurări nu au fost contestate de niciuna dintre părţi şi nici de către asigurător, citat în cauza.
Potrivit practicii Tribunalului Sibiu şi a Curtii de Apel Alba Iulia, se consideră nelegal a fi obligată societatea de asigurări alături de inculpat să plătească despăgubiri morale şi materiale părţilor civile. Astfel, s-a stabilit că asiguratorul nu are calitatea de parte în procesul penal, părţile fiind limitativ indicate în dispoziţiile art.23 şi 24 Cod de procedură penală, aşa încât răspunderea civilă a asiguratorului nu se naşte din raportul de drept penal cu care este investită instanţa, ci din contractul de asigurare. Contrar altor susţineri, se apreciază de către instanţele de control că răspunderea asiguratorului se întemeiază exclusiv pe contractul de asigurare, care constituie, potrivit legii, titlu executoriu între părţile contractante. Împrejurarea că asiguratorul ar putea ulterior să refuze acoperirea prejudiciului în lipsa obligării sale la plată prin sentinţa penală, nu este determinată în nici un caz de absenţa titlului executoriu, întrucât obligaţia asiguratorului izvorăşte din contractul de asigurare; în măsura în care asiguratorul refuză să-şi execute cu bună credinţă obligaţiile contractuale asumate, se poate angaja răspunderea sa penală ori civilă. S-a mai arătat că această soluţie se impune faţă de dispoziţiile recursului în interesul legii pronunţate de ICCJ prin decizia nr.1/2005 prin care s-a statuat cu putere obligatorie calitatea asiguratorului în procesul penal şi chiar dacă instanţele ar împărtăşi o opinie contrară acesteia, odată dezlegată problema de drept în acest fel, instanţele sunt obligate să o respecte.
Faţă de acestea, instanţa va constata calitatea de asigurator a SC A. SA Bucureşti şi a obligaţiei acesteia de plată a despăgubirilor în limita riscului asigurat.
În baza art. 191 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art. 193 alin.1 şi 4 C.pr.penală, aceleaşi părţi vor fi obligate să plătească părţii civile P. M. suma de 3500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanţele de la filele 214, 215 dosar primul ciclu procesual, nedovedindu-se alte cheltuieli în rejudecare.
