– admisibilitate în principiu
– competenţa funcţională
– contestaţie în anulare
– art. 436 Cod procedură penală
– art. 428 Cod procedură penală
– art. 431 Cod procedură penală
– art. 503 Cod procedură civilă
Neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. 2 Cod procedură penală atrage respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare declarată împotriva dispoziţiilor prin care s-a soluţionat latura civilă a unei cauze penale, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind secţiei penale a instanţei care a pronunţat şi decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare.
Curtea de Apel Oradea, Secţia penală
Decizia penală nr. 351 din 12 mai 2015; dosar nr. 75/35/P/2015
La data de 6.03.2015 s-a înregistrat pe rolul instanţei contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P. I. împotriva dispoziţiilor prin care s-a soluţionat latura civilă a deciziei penale nr.99/A/10.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, solicitându-se, în baza art.508 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.503 alin.2 punctul 2 Cod procedură civilă admiterea acesteia cu consecinţa respingerii apelului formulat de SC A. R. A. SA şi admiterea apelului contestatoarei în sensul majorării daunelor morale.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că se impune ca aceasta să fie soluţionată de către secţia civilă a Curţii de Apel O., instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art.453 alin.2 Cod procedură penală care prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă a cauzei, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Chiar dacă un asemenea text nu exista şi în capitolul din Codul de procedură penală destinat contestaţiei în anulare, este evident că o contestaţie în anulare care vizează exclusiv latura civilă, fiind întemeiat pe un motiv de contestaţie în anulare prevăzut de Codul de procedură civilă trebuie soluţionat de secţia civilă a acelei instanţe.
S-a susţinut că ar fi complet ilogic ca, în cazul căilor extraordinare de atac, revizuirea privind latura civilă să fie judecată de instanţa civilă, iar contestaţia în anulare împotriva aceleaşi decizii să fie soluţionată de instanţa penală, cu atât mai mult cu cât o contestaţie în anulare în latura civilă nu se poate încadra niciodată în dispoziţiile art.426 literele a) – i) Cod procedură penală. Ca urmare, aplicând dispoziţiile Codului de procedură penală în spiritul său, având în vedere dispoziţiile art.453 alin.2 Cod procedură penală, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a curţii de apel.
Referitor la legea aplicabilă s-a arătat că noul Cod de procedură penală conţine o dispoziţie în materia contestaţiei în anulare similară celei care se regăseşte în dispoziţiile art.453 alin.2 Cod procedură penală care se referă la revizuire, fiind, probabil în prezenţa unei scăpări a legiuitorului penal (împrejurare dovedită şi de numeroasele decizii pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la acest act normativ). Ca urmare, în lipsa unui text expres trebuie să se recurgă la regulile generale de interpretare a dispoziţiilor procedurale.
Potrivit art.2 din Codul de procedură civilă acesta constituie dreptul comun în materia procedurală, alin.2 al textului legal mai sus menţionat prevăzând că dispoziţiile acestuia se aplică şi în alte materii în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare, deci inclusiv în materie penală, aşa cum s-a stabilit în numeroase cazuri în doctrina şi practica judiciară.
S-a arătat că această interpretare este obligatorie pentru instanţele de judecată prin prisma dispoziţiilor imperative ale deciziei nr.28/2008 a ICCJ care, în soluţionarea unui recurs în interesul legii referitoare la recursul în latura civilă în procesul penal (în condiţiile în care prin Legea 365/2006 se abrogase singurul motiv din Codul de procedura penală care permitea părţii civile formularea recursului cu privire la latura civilă) a statuat că, în lipsa unor dispoziţii exprese din Codul de procedură penală, cazurile de recurs în latura civilă pot fi raportate la dispoziţiile art.304 din vechiul Cod de procedură civilă în baza art.721 din vechiul Cod de procedură civilă.
Ca urmare, instanţa civilă poate soluţiona o contestaţie în anulare exclusiv cu privire la latura civilă în condiţiile în care este incident unul din cazurile expres prevăzute de contestaţia în anulare în materie civilă, aşa cum este situaţia în speţă, în caz contrar încălcându-se art.6 din CEDO.
Referitor la motivele propriu zise ale contestaţiei în anulare s-a arătat că soluţia pronunţată de secţia penală a Curţii de Apel O. este rezultatul unei erori materiale evidente, deoarece motivarea soluţionării acestor apeluri nu are nicio legătură cu obiectul apelurilor şi cu materialul probator aflat la dosarul cauzei, fiind posibil inclusiv ca instanţa penală să fi încurcat soluţiile din două dosare ce urmau a fi soluţionate.
S-a arătat că, într-o situaţie relativ asemănătoare în care s-a invocat faptul că soluţia în recurs a fost rezultatul unei erori prin neobservarea de către instanţa de recurs a documentelor aflate la dosarul cauzei, prin decizia nr. 981/R/2012 Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia în anulare, a dispus anularea hotărârii şi a procedat la rejudecarea căii de atac a recursului.
Din lecturarea motivării instanţei cu privire la latura civilă rezultă că eroarea materială a instanţei de apel este evidentă deoarece într-o frază se vorbeşte de caracterul corect al despăgubirilor materiale, în condiţiile în care contestatoarea a arătat că nu a solicitat prin constituirea de parte civilă şi, cu atât mai puţin în apel nicio sumă cu titlu de cheltuieli materiale.
Ulterior, pentru a diminua daunele morale instanţa se raportează inexplicabil, printre altele, la „durata menţinerii consecinţelor vătămării” în condiţiile în care aceeaşi instanţă penală, la data când s-a dezbătut fondul apelului a constatat că, consecinţele accidentului „se menţin şi în prezent” şi că trebuie verificat dacă nu este nevoie de suplimentarea numărului zilelor de îngrijiri medicale stabilite iniţial, apreciind însă că toate aceste aspecte trebuie rezolvate pe calea unei acţiuni civile separate întrucât au intervenit ulterior constituirii de parte civilă formulată în primă instanţă.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P. I. curtea va reţine următoarele:
Prin decizia penală nr.99/A/2015 Curtea de Apel Oradea a admis apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria O. şi partea responsabilă civilmente SC A. R. A. SA împotriva sentinţei penale nr. 1360 din 17 noiembrie 2014 a Judecătoriei O. pe care a desfiinţat-o şi în rejudecare:
A înlăturat dispoziţiile art. 91 Cod penal, art. 92 Cod penal, art. 93 alin 1 Cod penal, art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, art. 93 alin. 3 Cod penal, art. 91 alin. 4 Cod penal, art. 96 Cod penal.
A înlăturat prevederile art. 38 alin. 1, 2, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani 10 luni şi 20 zile închisoare aplicată inculpatului L. A. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 1 an 4 luni închisoare, 1 an 4 luni închisoare şi sporul de 10 luni şi 20 zile închisoare pe care l-a înlăturat.
A înlăturat prevederile art. 44 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2195/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare la 26.09.2012 şi a înlăturat sporul de 4 luni închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2195/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare la 26.09.2012 şi a înlăturat sporul de 4 luni închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2195/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare la 26.09.2012 şi a înlăturat sporul de 4 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit.b) Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate prin sentinţa penală apelată, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
A menţinut dispoziţia instanţei de fond de revocare conform art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1969 a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2195/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare la 26.09.2012 şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei rezultante aplicate, inculpatul urmând a executa 3 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.
A redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul L. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. R. A. SA în favoarea părţii civile P. I. de la suma de 20.000 euro în echivalent lei la data plăţii efective la suma de 10.000 euro în echivalent lei la data plăţii efective.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul L. A. la plata sumei de 100 lei şi partea vătămată Hotel G. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului în primă instanţă.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
În baza articolului 421 punctul 2 litera b) din Codul de procedură penală a respins ca nefondate apelurile declarate de părţile civile P. I. şi P. D. prin reprezentanţi legali P. I. şi P. F. şi inculpatul L. A. împotriva aceleaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligate părţile civile apelante P. I. şi P. D. prin reprezentanţi legali P. I. şi P. F. şi inculpatul L. A. la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina statului.
Referitor la legea aplicabilă în cauză s-a apreciat că hotărârea mai sus arătată, fiind o decizie penală, este supusă cailor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, aşa cum se susţine de către contestatoare, întrucât dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia în anulare nu prevăd (aşa cum prevăd dispoziţiile legale ce reglementează revizuirea hotărârilor penale) posibilitatea formulării acestei căi extraordinare de atac numai cu privire la latura civilă a cauzei.
Este adevărat că dispoziţiile Codului de procedură civilă constituie dreptul comun în materia procedurală, dispoziţiile acestuia aplicându-se şi în alte materii în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare, deci inclusiv în materie penală, însă, aşa cum s-a arătat şi de către ICCJ în decizia nr.28/2008, invocată de către contestatoare, motivele de nelegalizate specifice procesului civil ar putea fi luate în considerare numai în mod conjugat cu cele indicate de Codul de procedura penală, ca temeiuri ale criteriilor susceptibile a fi invocate împotriva modului de soluţionare a laturii civile.
Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile art.503 alin.2 punctul 2 raportat la art.503 alin.3 Cod procedură civilă ar putea fi luate în considerare numai în mod conjugat cu cele indicate de art.426 din Codul de procedură penală, ca temeiuri ale criticilor ce ar putea fi invocate împotriva modului de soluţionare a laturii civile.
Raportat la considerentele expuse anterior s-a apreciat că soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de către contestatoarea P. I. este de competenţa secţiei penale a Curţii de Apel O., secţie care a pronunţat şi decizia penală împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare.
Prin urmare, procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulată curtea a apreciat că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.431 alin.2 Cod procedură penală.
Astfel s-a constatat că prezenta contestaţie în anulare nu a fost făcută în termenul de 10 zile prevăzut de art.428 Cod procedură penală (decizia a fost comunicată la data de 20.02.2014, termenul de 10 zile împlinindu-se la data de 3.03.2015), că motivul pe care se sprijină aceasta nu este dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art.426 Cod procedură penală, iar în sprijinul contestaţiei nu s-au depus şi nici nu s-au invocat dovezi care să fie la dosar.
Faţă de starea de fapt şi considerentele mai sus expuse curtea, în baza art. 431 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P. I. împotriva deciziei penale nr.99/A din 10.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
A obligat contestatoarea să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
