încheierea procesului-verbal de contravenţie la sediul agentului constatator. Relevanţă


împrejurarea că procesul-verbal a fost încheiat la sediul agentului constatator, şi nu la locul faptei, nu prezintă relevanţă, O.G. nr. 2/2001 neimpunând ca loc al întocmirii locul faptei, relevant doar în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1141/R/2009,

nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 57 din 6 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 2923/4/2007, a fost respin

să ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta RADET împotriva procesului-verbal nr. 09/TG, întocmit de intimata Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Inspecţie şi Control General, Serviciul Inspecţie şi Lucrări Edilitare, la data de 18 octombrie 2006. S-a reţinut de către instanţa de fond, în motivarea hotărârii, că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16-17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, astfel că beneficiază de prezumţia de veridicitate până la proba contrară. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, s-a reţinut că petenta a recunoscut săvârşirea contravenţiei în conţinutul plângerii, însă a susţinut că este exonerată de răspundere, deoarece a avut acordul expres al asociaţiei de proprietari, acord care însă nu se încadrează în cauzele limitativ enumerate de art. 11 din O.G. nr. 2/2001.

împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs petenta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei civile atacate şi anularea procesului-verbal sau înlocuirea amenzii cu avertisment. In motivarea recursului, cu privire la legalitate, s-a arătat, în esenţă, că procesul-verbal contestat nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, deoarece a fost întocmit la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, or, prin locul încheierii procesului-verbal legea înţelege „locul faptei’’; procesul-verbal nu a fost semnat de un martor, menţiunea „martorul refuză să îşi deci inc identitatea ” fiind o dovadă că nu au fost îndeplinite toate condiţiile de legalitate. Cu privire la temeinicie, recurenta a arătat că instanţa de fond, deşi trebuia să analizeze probele administrate în cauză, nu a dispus, în virtutea rolului activ, audierea administratorului blocului în raza căruia s-a făcut lucrarea, astfel că în mod greşit a concluzionat că nu a fost demonstrat că cele consemnate în procesul-verbal nu corespund realităţii, încălcând astfel art. 129 alin. (5) C. proc. civ. A mai învederat recurenta că în cauză nu sunt întrunite caracteristicile şi elementele constitutive ale contravenţiei, deoarece spaţiul verde pe care a fost depozitat pământul nu se află în administrarea Primăriei, ci aparţine asociaţiei de locatari cu care petenta a avut o înţelegere, sigura prejudiciată putând fi aceasta, fiind aplicabilă astfel norma edictată de art. 25 C. pen., potrivit căreia nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul victimei. Concluzionează recurenta că în cauză se impune înlocuirea amenzii cu avertisment, fapta ce i-a fost reţinută în sarcină prezentând un pericol social redus, neconstituind de fapt contravenţie.

Analizând sentinţa recurată prin prisma art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ., art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat

că hotărârea reeurată este legală şi temeinică, respingând recursul ca nefondat. Critica recurentei relativ la împrejurarea că prima instanţă nu a manifestat suficient rol activ nu a putut fi primită de tribunal, deoarece, pe de o parte, trebuie îmbinate principiul disponibilităţii cu rolul activ, astfel ca instanţa să nu devină avocatul uneia dintre părţi şi, pe de altă parte, aceasta a beneficiat de reprezentare procesuală calificată, împrejurare ce presupune că serviciile prestate corespund scopului acesteia.

Cu privire la nelegalitatea procesului-verbal faţă de împrejurarea că acesta a fost încheiat la sediul intimatei, şi nu la locul faptei, tribunalul a apreciat că aceasta nu există, legea (O.G. nr. 2/2001) neimpunând ca loc al întocmirii procesului-verbal locul faptei; nu au putut fi reţinute nici criticile referitoare la încălcarea art. 19 din O.G. nr. 2/2001, menţiunea agentului intimatei în sensul că „martorul refuză să îşi decline identitatea” circumscriindu-se alin. (3) al art. 19. De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanţă că în cauză, deşi credibilă existenţa înţelegerii cu asociaţia de locatari cu privire la stoparea lucrării, prin nedegajarea resturilor de pământ, deoarece urma a se face o altă intervenţie de o echipă de muncitori de la A.N., nu este de natură a înlătura caracterul contravenţional al faptei, neîncadrându-se în prevederile art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, text legal potrivit căruia „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de

fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită”. In plus, în cauză nu îşi are aplicare Codul penal, cum în mod eronat susţine recurenta, ci cel contravenţional, constituit de O.G. nr. 2/2001.

In acest context, s-a apreciat că îi revenea recurentei obligaţia probării în concret a degajării pământului rezultat din efectuarea intervenţiei, or, o astfel de probă nu a fost produsă, recurenta nesusţinând că ar fi efectuat această operaţiune, ci dorind să probeze cauzele exoneratoare

pentru care nu a făcut-o. In mod corect a reţinut instanţa că petenta nu a făcut dovada celor afirmate, în conformitate cu art. 1169 C. civ., probele administrate fiind, într-adevăr, inapte a combate prezumţia de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenţie legal întocmit.

Cu privire la solicitarea recurentei de înlocuire a amenzii cu avertisment, tribunalul a respins-o, deoarece amenda stabilită în sarcina sa respectă criteriile de individualizare enumerate de art. 21 alin. (3) din

O.G. nr. 2/2001, fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de art. 33 lit. e) din hotărârea C.G.M.B. nr. 147/2005.

In consecinţă, reţinând că sentinţa atacată a fost una legală şi temeinică, tribunalul a respins recursul ca nefondat.