Prin cererea introdusă la Tribunalul Buzău-Secţia I Civilă la data de 15 februarie 2012 şi înregistrată sub nr.Y/114/2012 reclamanta SIF „T.” SA, ,a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA şi SC A. Î. R. SA, solicitând ca prin hotărâre ce se va pronunţa să se constate nulitatea Convenţiilor-protocol încheiate între SC U.SA şi SC A. Î. R. SA, respectiv: Convenţia-protocol din 5 ianuarie 2007,în valoare de 900 000 lei;Convenţia-protocol din 5 august 2007,în valoare de 900 000 lei şi Convenţia-protocol din 10 ianuarie 2008,în valoare de 1 000 000 lei, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale,reclamanta a arătat că,în fapt, este acţionar al SC U. SA şi deţine un număr de 94 778 acţiuni,reprezentând 22,82 % din capitalul social. În această calitate,a formulat în instanţă o acţiune în atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor M.A. E.,M.D.l,L. B. A. şi B.A.,în calitate de administratori ai SC U. SA, pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de art.272 alin.(1) pct.2,art.144³ şi art.1444 din Legea nr.31/1990 şi de art.241 alin.(1) din Legea nr.297/2004,solicitând să fie obligaţi pârâţii la plata contravalorii prejudiciului cauzat SC U. SA, prin folosirea cu rea credinţă a disponibilităţilor băneşti ale societăţii,prin acordarea de împrumuturi către SC A. Î.R. SA,concretizate ulterior în achiziţia de active imobilizate,respectiv titluri de participare la această din urmă societate,în condiţiile în care nu există nici o aprobare a adunării generale extraordinare a acţionarilor. În considerentele Deciziei nr.102 din 17 octombrie 2011 pronunţată în dosarul nr.X/114/2010 Curtea de Apel Ploieşti a constatat că cele trei convenţii protocol nu au fost aprobate în prealabil de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor şi a reţinut că,atât timp cât prin aceste convenţi protocol SC U.SA dobândea active imobilizate/acţiuni la SC A.Î. .R SA,iar valoarea fiecărei convenţii era superioară limitei de 20 %,erau pe deplin aplicabile dispoziţiile art.241 alin.(1) din Legea nr.297 /2004,în sensul că cele trei convenţii protocol puteau fi încheiate doar cu aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare a acţionarilor SC U.SA.
Reclamanta a arătat că,prin Adresa din 12 decembrie 2011,a înaintat către SC U. SA şi SC A. Î. R. SA,în temeiul art.720¹ din Codul de procedură civilă,invitaţia de a se prezenta în data de 4 ianuarie 2012 la sediul său,în vederea identificării pe cale amiabilă a modalităţilor de revenire la situaţia anterioară încheierii celor trei convenţii protocol prin readucerea în patrimoniul SC U. SA a sumelor ce au fost virate către SC A.Î.R. SA,însă întâlnirea nu s-a realizat.
Reclamanta a apreciat că în cauză lipseşte consimţământul valabil al SC U. SA,având în vedere că încheierea convenţiilor nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor în condiţiile art.241 alin.(1) din Legea nr.297/2004,iar pe de altă parte lipseşte cauza licită,deoarece încheierea convenţiilor este contrară interesului societar.
Aşa cum reiese din situaţiile financiare ale SC U. SA la data de 31 decembrie 2007,aceasta avea:un total de 4 011 127 lei active imobilizate;un total de 2 135 801 lei creanţe;active imobilizate – creanţe = 4 011 127 – 2 135 801 = 1 875 326 lei;20 % din 1 875 326 lei = 375 065 lei,aceasta fiind limita maximă în care se puteau achiziţiona acţiuni fără aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor. Ori,900 000 lei reprezintă 48 % din activele imobilizate,mai puţin creanţele,iar 1 000 000 lei reprezintă 53,32 % din activele imobilizate,mai puţin creanţele. Prin urmare,oricare din valoarea celor trei convenţii depăşeşte cu mult limita maximă arătată,ceea ce arată fără putinţă de tăgadă că actele juridice criticate nu au la bază consimţământul valabil exprimat al SC U. SA.
Reclamanta a arătat că,prin încheierea celor trei convenţii protocol,se aduce atingere interesului societar,deoarece,pe de o parte,aceasta este lipsită de importante disponibilităţi băneşti,iar pe de altă parte,contra acestor sume pârâta a achiziţionat acţiun la o societate cu o situaţie economică precară.
Pentru dovedirea susţinerilor sale,reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie,cele trei convenţii protocol, Decizia nr.X din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, extrase ONRC vizând SC U. SA şi SC A.Î.R.SA,situaţiile financiare anuale ale SC A. Î. R. SA,raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în dosarul nr.X/114/2010 al Curţii de Apel Ploieşti,invitaţia la conciliere directă din 12 decembrie 2011.
Pârâta SC A.Î.R. SA a formulat întâmpinare,în cuprinsul căreia a invocat,mai întâi,excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată,excepţia inadmisibilităţii,pentru lipsa procedurii concilierii directe şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune,iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată,invocând următoarele motive :
În referire la excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată,pârâta a arătat că reclamanta a timbrat acţiunea doar cu taxa judiciară de timbru de 39 lei. Cum acţiunea promovată de aceasta are ca obiect constatarea nulităţii convenţiilor-protocol încheiate între SC U. SA şi SC A.Î.R. SA şi repunerea părţilor în situaţia anterioare,aceasta are caracter patrimonial,astfel că reclamanta va trebui să achite taxa judiciară de timbru calculată la valoarea celor trei convenţii a căror anulare se solicită.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii concilierii directe,pârâta a arătat că nu a primit Adresa din 12 decembrie 2011 şi că pe confirmarea de primire a acesteia apare doar o semnătură,fără a se menţiona clar numele persoanei care a semnat de primire şi fără a fi aplicată ştampila societăţii. Chiar dacă pârâta ar fi primit această scrisoare,procedura nu este corect îndeplinită,întrucât data prezentării la conciliere a fost greşit stabilită.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâta a arătat că în speţă nulitatea celor trei convenţii este o nulitate relativă,care trebuia invocată în termenul de prescripţie reglementat de art.9 din Decretul-Lege nr.167/1958,de cel mult 18 luni de la data încheierii fiecărui act.
Cu privire la fondul cauzei,pârâta a că sumele de bani care au făcut obiectul convenţiilor nu sunt active imobilizate ale SC U. SA,nu sunt nici active corporale şi nici nu este vorba de o asociere pe o perioadă mai mare de 1 an, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile art.241 din Legea nr.297/2004 pentru a fi nevoie ca încheierea celor trei convenţii să fie supusă aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acţionarilor,aşa cum în mod greşit susţine reclamanta. Nu au fost înstrăinate bunuri din patrimoniul societăţii peste limita legală,ci,dimpotrivă, în patrimoniul SC U. SA s-a înlocuit un bun cu un alt bun:sumele de bani care fac obiectul celor trei convenţii au fost convertite în acţiuni la SC AÎ.R. SA. Reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui consimţământ alterat la încheierea celor trei convenţii,în realitate consimţământul SC U. SA a fost exprimat prin participarea la semnarea şi însuşirea actelor juridice a directorului general al societăţii.
Şi pârâta SC U. SA a formulat în scris întâmpinare,în cuprinsul căreia a invocat excepţia insuficientei timbrări a acţiunii,excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile a concilierii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune,invocând aceleaşi motive ca şi pârâta SC A.Î.R. SA,iar în ceea ce priveşte fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată,pentru următoarele motive :
Reclamanta a greşit în demersul său procedural,în sensul că ar fi trebuit mai întâi să investească instanţa cu un dosar în anulare acte,dacă a considerat că acestea ar fi ilegale şi să urmeze calea prevăzută de art.241 din Legea nr.297/2004. Procedând în modul în care a făcut-o reclamanta nu face altceva decât să-şi exercite cu rea credinţă drepturile procedurale,întrucât în eventualitatea anulării convenţiilor protocol,pârâta SC U. SA va trebui să înapoieze acţiunile deţinute la SC A. Î. R. SA,dar şi suma reprezentând diferenţa de conversie,lipsind astfel de eficacitate decizia Curţii de Apel Ploieşti.
Pârâta a precizat că,în opinia sa,cele trei convenţii protocol nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.241 din Legea nr.297/2004,întrucât obiectul convenţiilor l-a constituit acordarea unui sprijin financiar către SC A.Î.R. SA,dar,ca şi garanţie pentru cazul în care sumele de bani nu s-ar fi înapoiat,s-a stipulat posibilitatea conversiei creanţei în acţiuni,concomitent cu majorarea capitalului social.
Prin Sentinţa din 10 aprilie 2013 pronunţată în dosarul nr. X/ 114/2012 Tribunalul Buzău a respins ca fiind prescris capătul de cerere privind constatarea nulităţii Convenţiilor-protocol,formulat de reclamanta SIF „T.” SA,în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA şi SC A. Î. R. SA,dar şi capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3 000 lei,cu titlul de cheltuieli de judecată,către pârâta SC A.Î.R. SA.
Pentru a hotărî astfel,instanţa a constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune,invocată de pârâte,a fost soluţionată prin Încheierea din 6 martie 2013,în sensul admiterii acesteia,astfel că se impune respingerea cererii privind repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Apelul declarat de reclamanta SIF „T.” SA împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia din 22 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.Y/114/2012, sentinţa apelată a fost anulată,iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond,urmând ca aceasta să se pronunţe asupra fondului cererilor cu care a fost investită.
Curtea a reţinut că reclamanta-apelantă a investit instanţa de fond cu o cerere prin care a solicitat constatarea nulităţii a trei convenţii-protocol încheiate între SC U.SA,al cărei acţionar este în procent de 22,82 % din capitalul social şi SC A.Î.R. SA,motivată,pe de o parte, de împrejurarea că lipseşte consimţământul valabil al primei societăţi,întrucât încheierea convenţiilor-protocol nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor,adoptată în condiţiile art.241 alin.(1) din Legea nr.297/ 2004,iar,pe de altă parte,lipseşte cauza licită,deoarece încheierea convenţiilor este contrară interesului societar.
Curtea a apreciat că este greşită susţinerea intimatelor-pârâte în sensul că regimul juridic aplicabil nulităţii celor trei convenţii-protocol ar fi unul specific nulităţii relative şi nu celei absolute,cât timp există un interes public ca aceste convenţii să nu-şi producă efectele. Prin urmare,neputând fi vorba de o nulitate relativă,nu sunt aplicabile dispoziţiile art.3 alin.(1) din decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând,ca atare,dreptul la acţiune al reclamantei neputând fi apreciat ca prescris.
Recursul declarat de pârâtele SC U. SA şi SC A.Î.R. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia din 26 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. Y/114/2012.
Instanţa supremă a subliniat că,independent de motivele invocate în susţinerea fiecărei cauze de nulitate,lipsa consimţământului şi cauza ilicită constituie cauze de nulitate absolută a actului juridic. Sub aspectul prescripţiei,regula care diferenţiază regimul juridic al nulităţii absolute de cel al nulităţii relative este expres prevăzută de art.2 din Decretul nr.167/1958,conform căruia „Nulitatea unui act poate fi invocată oricând,fie pe cale de acţiune,fie pe cale de excepţie”. Altfel spus,acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă,putând fi intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.
Prin urmare,în mod corect a reţinut instanţa de apel că,în speţă,nu sunt aplicabile dispoziţiile art.3 alin.(1) din Decretul nr.167/1958,nulitatea absolută putând fi invocată oricând,iar cum judecătorul fondului s-a pronunţat pe excepţie, justificat a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ca urmare a anulării sentinţei apelate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost introdusă la Tribunalul Buzău-Secţia I Civilă la data de 8 decembrie 2014 şi a fost înregistrată sub nr.Q/114/2014.
Prin Încheierea din 5 februarie 2015,Secţia I Civilă a Tribunalului Buzău a admis excepţia de necompetenţă funcţională,invocată din oficiu,şi a dispus transpunerea cauzei la Secţia a II-a Civilă,de contencios administrativ şi fiscal,la această secţie fiind înregistrată sub nr.Q/114/2014*.
Examinând întregul material probator administrat în cauză,în contextul dispoziţiilor legale incidente,tribunalul constată şi reţine că acţiunea formulată de reclamanta SIF T. SA este întemeiată,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
În calitate de acţionar al SC U. SA,reclamanta SIF T. SA a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a convenţiilor-protocol încheiate între SC U. SA şi SC A.Î. R. SA, respectiv:Convenţia-protocol din 5 ianuarie 2007 în valoare de 900 000 lei;Convenţia-protocol din 5 august 2007 în valoare de 900 000 lei şi Convenţia-protocol din 10 ianuarie 2008 în valoare de 1 000 000 lei,apreciind că,în speţă,pe de o parte,lipseşte consimţământul valabil al SC U.SA,având în vedere că încheierea acestor convenţii nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor adoptată în condiţiile art.241 alin.(1) din Legea nr.297/2004,iar pe de altă parte,lipseşte cauza licită,deoarece încheierea acestor convenţii este contrară interesului societar.
Tribunalul reţine că,potrivit dispoziţiilor art.241 alin.(1) şi (3) din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital,
„(1)Actele de dobândire,înstrăinare,schimb sau constituire în garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii,a căror valoare depăşeşte,individual sau cumulat,pe durata unui exerciţiu financiar,20% din totalul activelor imobilizate,mai puţin creanţele,vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societăţii numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
…(3)În cazul nerespectării prevederilor alin.(1) şi (2),oricare dintre acţionari poate solicita instanţei judecătoreşti anularea actului juridic încheiat şi urmărirea administratorilor pentru prejudiciul cauzat societăţii”.
Din situaţiile financiare ale SC U.SA la 31 decembrie 2007, depuse la dosar,rezultă că aceasta avea un total de 4 011 127 lei active imobilizate şi un total de 2 135 801 lei creanţe,diferenţa dintre acestea fiind de 1 875 326 lei. Prin urmare,limita maximă în care se puteau achiziţiona acţiuni fără aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor era de 375 065 lei,adică 20 % din 1 875 326 lei.
Oricare dintre cele trei convenţii-protocol depăşeşte cu mult limita mai sus arătată,situaţie necontestată de pârâte,ceea ce confirmă faptul că actele juridice încheiate nu au la bază consimţământul valabil exprimat al SC U. SA.
Susţinerile celor două pârâte,în sensul că cele trei convenţii-protocol nu ar fi supuse prevederilor art.241 alin.(1) din Legea nr.297/2004,întrucât ele ar avea caracterul unui ajutor acordat de către SC U.M SA către SC A.Î. R.SA nu pot fi reţinute. Aceste susţineri ar fi fost adevărate doar în situaţia în care SC U. SA nu ar fi recepţionat acţiuni în schimbul sumelor achitate.
Instanţa apreciază că prin încheierea celor trei convenţii-protocol s-au încălcat şi dispoziţiile imperative ale art.136¹ din Legea societăţilor nr.31/1990,care consacră principiul priorităţii interesului societar,dar şi principiul aplicării unui tratament egal pentru toţi acţionarii :”Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă,cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari”.
Astfel,prin încheierea celor trei convenţii-protocol se aduce atingere interesului societar,întrucât,pe de o parte,pârâta SC U. SA este lipsită de importante disponibilităţi,iar pe de altă parte,contra sumelor de 900 000 lei,900 000 lei şi,respectiv,de 1 000 000 lei,aceasta a achiziţionat acţiuni la o societate cu o situaţie economică precară.
Prin întâmpinările formulate,cele două pârâte,SC U.SA şi SC A. Î. R. SA,au susţinut că nu se impune constatarea nulităţii absolute a celor trei convenţii-protocol,întrucât la data de 29 mai 2009 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor SC U. SA, care a ratificat cele trei convenţii. Tribunalul apreciază însă că ratificarea celor trei convenţii-protocol prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC U. SA din 29 mai 2009 nu este de natură a înlătura nulitatea absolută a acestora,întrucât una dintre trăsăturile esenţiale ale nulităţii absolute este aceea că nu poate fi acoperită prin confirmare.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse,tribunalul a admis ca întemeiată acţiunea formulată de reclamanta SIF T SA,în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA şi SC A. Î. R. SA. În consecinţă,instanţa va constata nulitatea absolută a Convenţiilor-protocol încheiate între pârâtele SC U. SA şi SC A.Î.R. SA,respectiv: Convenţia-protocol din 5 ianuarie 2007,în valoare de 900 000 lei;Convenţia-protocol din 5 august 2007,în valoare de 900 000 lei şi Convenţia-protocol din 10 ianuarie 2008,în valoare de 1 000 000 lei şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Având în vedere cererea reclamantei,dar şi dispoziţiile art.274 alin.(1) din Codul de procedură civilă,tribunalul a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 155 794,50 lei,cu titlul de cheltuieli de judecată,formate din:95 280 lei onorariu avocat (89 280 lei aferent primului ciclu procesual şi 6 000 lei aferent prezentului ciclu procesual) şi taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar în sumă de 60 514,50 lei (40 333 lei taxa judiciară de timbru în primul ciclu procesual;20 166,50 lei taxa judiciară de timbru apel aferent primului ciclu procesual şi 15 lei timbru judiciar),potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
