În baza art. 197 alin. 1, 2 lit. c C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lin. 1 lit. a teza a II-a, b, C.p. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 61 alin. 1 C.p. a fost revocată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1380/2003 a Judecătoriei Sibiu, a fost contopit restul neexecutat de 568 zile cu fiecare din pedepsele din prezenta sentinţă, şi s-au aplicat inculpatului pedepsele cele mai grele de 8 ani închisoare şi 6 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a, lit. b, C.p., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a C.p., art. 34 alin. 1 lit. b C.p. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani sporită la 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a C.p. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C.p. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II -a , lit. b C.p..
În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 88 alin. 1 C.p. a fost dedusă din pedeapsa durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 01.03.2008 la zi.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C.p.p., art. 998 C.civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C., iar inculaptul a fost obligat să plătească suma de 50.000 lei daune morale şi 5000 lei daune materiale. Au fost respinse celelalte pretenţii formulate.
În baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Orăşenesc şi a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 5194,88 lei şi respectiv 627,62 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că în data de 29.02.2008, în jurul orelor 16, partea vătămată M.C. se afla în cartierul T. şi îşi căuta cartea de identitate, pe care o pierduse cu o lună în urmă. Pe stradă, o femeie pe care aceasta nu o cunoştea, i-a spus că actul de identitate se află la un bărbat care locuieşte vizavi de grădiniţa de pe str. G., la etajul al treilea şi al cărei apartament are o uşă maro la intrare. Partea vătămată a intrat în scara F a blocului nr. 13, de pe str. G., şi a sunat la uşa apartamentului nr. 83. Inculpatul S.O.A. i-a deschis uşa şi a tras-o în locuinţă, după care a încuiat uşa. I-a cerut părţii vătămate să stea pe scaun şi să îşi dea haina jos, după care inculpatul a început să o tragă de păr şi să o lovească cu pumnii şi picioarele, a obligat-o să se dezbrace, i-a cerut să meargă în dormitor şi să se pună în pat. Partea vătămată speriată, s-a conformat întru totul, iar în dormitor, inculpatul a început să bea votcă, turnându-i în pahar şi părţii vătămate şi cerându-i să bea, însă aceasta a gustat doar şi a aruncat băutura pe jos când inculpatul nu era atent. Inculpatul i-a dat apoi părţii vătămate să bea şi bere, însă aceasta a procedat la fel, după care a plecat să mai cumpere băuturi alcoolice, cerându-i părţii vătămate să stea în pat şi să nu se mişte. După plecarea inculpatului, partea vătămată a încercat să plece din locuinţă, însă a constatat că uşa era încuiată cu încuietoarea de jos, deoarece nu a reuşit să o deschidă după ce a dezasigurat yala. Deşi a luat în mână telefonul mobil, partea vătămată nu a reuşit să formeze nici un număr, deoarece nu avea la ea ochelarii de vedere şi nici nu se pricepea să apeleze de pe acel telefon. Inculpatul s-a întors având asupra sa bere şi votcă, a continuat să bea, după care i-a introdus părţii vătămate în vagin, partea superioară a unei sticle de plastic, însă partea vătămată i-a spus că o doare ( aceasta sângerase în urma încercării inculpatului de a-i introduce în sticla în vagin), şi i-a cerut să o lase să meargă la baie. Inculpatul a lăsat-o, iar după ce partea vătămată s-a întors, inculpatul a continuat să bea. Deoarece băutura s-a terminat din nou, inculpatul a plecat în jurul orei 2200 să mai cumpere, încuind din nou uşa în partea de jos ( între timp inculpatul a ascuns într-o debara din bucătărie haina părţii vătămate, în care aceasta îşi pusese telefonul mobil).
Partea vătămată a încercat să iasă din locuinţă, însă a constatat că aceasta era încuiată şi a realizat că singura şansă de scăpare era să sară pe fereastră. Şi-a luat hainele pe care le-a mai găsit şi s-a aruncat în gol, fiind găsită de nişte trecător, care au anunţat Poliţia şi salvarea.
Inculpatul s-a reîntors în şi, văzând geamul deschis şi că partea vătămată nu mai era acolo, şi-a dat seama că aceasta sărise de la etaj şi a început să ascundă lucrurile acesteia : a pus pantofii acesteia pe şifonierul din dormitor, plasa în care se afla portofelul părţii vătămate conţinând diferite acte a mutat-o în hol ( din dormitor), ochelarii i-a pus pe un corp de mobilier din sufragerie, telefonul l-a dezmembrat şi l-a pus în dulap, iar cartea provizorie de identitate a părţii vătămate a aruncat-o după dulapul din dormitor.
Inculpatul a încuiat uşa locuinţei cu yala şi nu le-a deschis poliţiştilor sosiţi la faţa locului, astfel încât aceştia au fost nevoiţi să o spargă pentru a putea pătrunde în locuinţă, unde l-au găsit pe inculpat în patul din dormitor. Bunurile părţii vătămate au fost găsite de poliţişti cu ocazia celor două cercetări la faţa locului, efectuate în datele de 29.02.2008 şi 05.03.2008.
Partea vătămată a suferit leziuni cranio-faciale care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi nu i-au pus în primejdie viaţa. La nivelul organelor genitale externe, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar la nivelul coloanei vertebrale leziuni traumatice produse prin cădere de la înălţime, care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Leziunile vertebrale au necesitat repetate spitalizări şi traumatisme medicamentoase în ambulatoriu, astfel încât durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora s-a prelungit la un total de 90-100 (nouăzeci-una sută ) zile.
În urma acestor leziuni s-au constituit pareze de nervi sciatici, ceea ce constituie, din punct de vedere medico-legal, o infirmitate parţială permanentă.
Din raportul de constatare medico-legal, aflat la filele 58-60 din dosarul de urmărire penală, a rezultat că partea civilă a suferit mai multe tipuri de leziuni :
– cranio-faciale recente, care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure, au necesitat 4-5 zile ( patru-cinci) de îngrijiri medicale pentru vindecare şi nu au pus în primejdie viaţa victimei
– la nivelul organelor genitale externe, leziuni traumatice recente, care s-au putut produce în cadrul unei acţiuni mecanice locale traumatice cu violenţă ( posibil în încercarea de introducere a unui corp dur, străin, în vagin, şi au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi nu au pus în primejdie viaţa acesteia
– leziuni traumatice recente care s-au putut produce prin cădere de la înălţime, pot data de asemenea din 29.02.2008 şi necesită 50-55 ( cincizeci-cincizeci şi cinci ) zile de îngrijiri medico-legale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii; leziunile vertebrale au necesitat repetate spitalizări şi traumatisme medicamentoase în ambulatoriu, astfel încât s-a prelungit durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora la un total de 90-100 ( nouăzeci-una sută) zile; în urma acestor leziuni s-au constituit pareze de nervi sciatici, ceea ce constituie din punct de vedere medico-legal, o infirmitate parţială permanentă.
Din raportul de expertiză medico-legală aflat la filele 197-202 a rezultat că ulterior, datorită complicaţiilor apărute la nivelul leziunilor vertebrale, partea vătămată a necesitat repetate spitalizări şi tratamente medicamentoase prelungindu-se durata zilelor de îngrijiri medicale la 90-100 zile, şi a suferit pareze de nervi sciatici, reprezentând o infirmitate fizică parţială permanentă.
Iniţial inculpatul nu a dorit să dea nici o declaraţie în cauză ( fila 90 dosar urmărire penală), iar apoi a susţinut ( filele 91-92 dosar urmărire penală), că partea vătămată a sosit la el acasă şi i-a cerut bani, că au discutat şi au consumat bere şi votcă, după care el a plecat să mai cumpere de băut; a mai susţinut că după ce s-a întors, a încercat să întreţină un raport sexual cu partea vătămată, şi, deşi aceasta s-a dezbrăcat şi nu s-a opus, nu a reuşit, deoarece nu a avut erecţie; inculpatul a mai declarat că a plecat din nou după băutură, lăsând-o pe partea vătămată dezbrăcată, pe marginea patului, iar când a revenit aceasta nu mai era, şi, deoarece la scurt timp a auzit sirena Salvării, a realizat că partea vătămată sărise pe geam. Inculpatul a negat că ar fi supus partea vătămată la acte sexuale şi a mai susţinut că el s-a speriat şi de aceea nu le-a deschis poliţiştilor.
În faţa instanţei, inculpatul a dat o declaraţie similară, adăugând însă, că partea vătămată i-a cerut de băut şi i-ar fi propus să întreţină relaţii sexuale, că aceasta i-ar fi sugerat să meargă să mai cumpere de băut, că nu a încuiat uşa la nici una din plecările sale din locuinţă ( şi chiar dacă ar fi încuiat, putea încuia doar cu yala, pentru că doar aceasta funcţiona, însă putea fi deschisă fără cheie din interior), că s-a speriat când s-a întors şi nu a mai găsit-o în locuinţă, realizând că aceasta a sărit pe geam. Inculpatul a negat că ar fi agresat-o pe partea vătămată, că ar fi lipsit-o de libertate împotriva voinţei ei şi că ar fi introdus capătul sticlei de plastic în vagin. Inculpatul a negat că ar fi ascuns o parte din bunurile părţii vătămate, iar pentru ascunderea restului de lucruri ale acesteia nu a putut oferi explicaţii plauzibile.
Judecătoria a apreciat susţinerile inculpatului ca fiind neverosimile, pentru mai multe motive :
În primul rând dacă inculpatul ar fi fost nevinovat de săvârşirea unei infracţiuni, nu ar fi avut nici un motiv să se sperie la sosirea organelor de poliţie ( aşa cum el însuşi a susţinut) şi să refuze să deschidă uşa, astfel încât să fie nevoie ca aceasta să fie spartă de poliţişti pentru a putea pătrunde în interior. În al doilea rând, faptul că uşa nu a fost ruptă de poliţişti în dreptul încuietorii din partea de jos ( ceea ce însemna că uşa a fost încuiată doar cu yala de sus), nu înseamnă că atunci când partea vătămată era în locuinţă, inculpatul a încuiat uşa tot cu yala ( care s-ar fi putut deschide din interior); în plus nu există nici o dovadă în sensul că, la data comiterii infracţiunilor, încuietoarea din partea de jos a uşii era defectă ( martorul Ţ. nu a putut confirma această susţinere a inculpatului). În al treilea rând, dacă partea vătămată ar fi stat în locuinţa inculpatului de bunăvoie, şi dacă acesta nu ar fi încuiat uşa, nu există nici un motiv rezonabil pentru ca aceasta să sară pe fereastră după plecarea acestuia şi nici să facă aceasta complet dezbrăcată, cu o parte din haine în braţe şi să se îmbrace doar după aceea, sub privirile trecătorilor adunaţi lângă ea.
Deşi inculpatul a susţinut că partea vătămată se afla în stare foarte avansată de ebrietate, din actele medicale şi medico-legale ale dosarului nu a rezultat această împrejurare.
S-a mai relevat că este adevărat că partea vătămată depusese o cerere pentru eliberarea unui nou act de identitate, dar acest fapt nu era de natură să o împiedice pe aceasta să îl mai caute pe cel pierdut şi să reajungă în zona în care credea că a avut loc pierderea.
Inculpatul a negat că ar fi introdus partea superioară a unei sticle de plastic în vaginul părţii vătămate, însă această susţinere s-a considerat că a fost infirmată de declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală, unde la punctul 2, se arată că la nivelul organelor genitale externe, partea vătămată a prezentat leziuni ce s-ar fi putut produce prin încercarea de introducere a unui corp străin în vagin. În plus, pe cearceaful de pe patul inculpatului s-a găsit o pată de sânge ( despre care partea vătămată a susţinut că a fost produsă când inculpatul a încercat să introducă sticla în vagin), iar, cum însuşi acesta a recunoscut, pata nu exista înainte de sosirea părţii vătămate în locuinţa sa.
Martora N. P. a declarat în cursul urmăririi penale, că a fost în locuinţa inculpatului, pe care îl cunoştea de câteva luni, deoarece acesta i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu el contra cost. Martora a arătat că inculpatul a încuiat uşa de la intrarea în locuinţă, introducând cheia în buzunar, după care a început să bea ţuică şi s-a năpustit asupra ei, smulgându-i hainele; martora a mai relatat că inculpatul i-a pus un cuţit în gât şi a ameninţat-o cu moartea, folosind un cuţit. Martora a mai relatat că inculpatul a descuiat uşa la un moment dat, iar în cele din urmă ea a reuşit să fugă din locuinţă. Inculpatul a contestat susţinerile martorei, însă declaraţia martorei constituie probă în dosarul penal, neputând fi infirmată doar prin declaraţia inculpatului; în plus faptul ( invocat de inculpat ) că acesta practica prostituţia, nu este de natură a atribui caracter mincinos declaraţiei sale.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, inculpatul a declarat, în termen legal, apel. Prin calea de atac exercitată, inculpatul a solicitat în esenţă, achitarea sa, susţinând că nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa de apel a audiat inculpatul, a dispus întocmirea unei completări la raportul de constatare medico-legală din 19.03.2008. În faza apelului, s-a încercat reaudierea martorei N.P., dar aceasta nu a fost găsită, motiv pentru care s-au aplicat prevederile art. 327 alin. 3 C.p.p..
Inculpatul a depus la dosar memorii, precum şi o fotografie a uşii de la intrarea în locuinţa sa.
Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului formulat, a actelor dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, tribunalul apreciază că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S., inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a două infracţiuni : infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1,2 C.p. şi cea de viol prev. de art. 197 alin. 1,2 lit. c C.p..
Instanţa de fond, reţinând vinovăţia inculpatului la săvârşirea celor două fapte penale, l-a condamnat relevând o stare de fapt, care, chiar dacă nu este împărtăşită în totalitate de tribunal, atrage aceleaşi încadrări juridice ale faptelor.
Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate , inculpatul a susţinut că nu este vinovat, întrucât a părăsit de două ori locuinţa, ocazii cu care victima ar fi putut să plece.
Considerăm că această apărare nu are relevanţă juridică, faţă de faptul că, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de lipsire de libertate presupune împiedicarea unei persoane de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria sa voinţă, iar în ceea ce priveşte perioada de timp în care victima trebuie să fie lipsită de libertate, legea nu impune nicio durată, ceea ce înseamnă că lipsirea de libertate va constitui infracţiune atunci când se realizează urmarea pretinsă de lege, şi anume atunci când partea vătămată este în mod efectiv împiedicată de a se deplasa şi acţiona potrivit voinţei sale.
Din actele dosarului ( inclusiv declaraţiile inculpatului) rezultă cu certitudine că partea vătămată a stat în locuinţa inculpatului aproximativ din jurul orei 1530 până în jurul orei 2200 seara, şi că inculpatul a plecat din apartament de două ori.
De asemenea, în mod neîndoielnic, de la sosirea în locuinţa inculpatului şi până la prima plecare a inculpatului a trecut un timp, perioadă în care victima susţine că a fost lovită de inculpat, că a fost ameninţată de acesta, că l-a implorat să o lase să plece ( f.67, 71 dosar urmărire penală, f. 173-174 dosar Judecătorie), susţineri care se complinesc cu actele medico-legale întocmite în cauză.
Prin urmare, chiar şi până la prima plecare a inculpatului din locuinţă, se poate constata că infracţiunea de lipsire de libertate a victimei se consumase, întrucât prin acţiunea inculpatului a fost împiedicată libertatea de mişcare a părţii vătămate.
De altfel, infracţiunea ar fi existat chiar şi în situaţia în care făptuitorul ulterior, de bunăvoie ar fi eliberat victima, practica judiciară fiind constată sub acest aspect.
Din această perspectivă, susţinerea inculpatului că a lăsat uşa descuiată, ori afirmaţiile victimei că a auzit inculpatul când a închis uşa, că de spaimă aceasta nu a reuşit să descuie uşa, nu mai au relevanţă din punct de vedere juridic, respectiv din punctul de vedere al existenţei şi al întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate.
De asemenea, tribunalul constată că declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu actele medico-legale aflate la dosar ( raportul de constatare medico-legală – ca şi mijloc de probă ştiinţific, obiectiv care diferenţiază între leziunile victimei, descriindu-le şi concluzionând că în afară de leziunile produse prin cădere, partea vătămată a prezentat şi leziuni traumatice cranio-faciale care s-au putut produce la data de 29.02.2008 prin loviri repetate cu corpuri dure), precum şi cu C.D.-ul ( f. 88 dosar urmărire penală) ce conţine înregistrarea audierii părţii vătămate la spital, în data de 01.03.2009 prin urmare, la scurt timp după incident.
În ceea ce priveşte infracţiunea de viol, tribunalul apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă, fiind conformă cu dispoziţiile deciziei nr. III din 23 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată asupra recursului în interesul legii, şi, prin urmare, conform art. 4142 alin. 3 C.p.p., obligatorie pentru instanţe, motiv pentru care împărtăşeşte considerentele expuse de judecătorul fondului.
Potrivit considerentelor deciziei mai sus menţionate, a raportului de constatare medico-legal întocmit în cauză, a completării la acest raport (f. 47 dosar Tribunal), şi faţă de starea de fapt reţinută în prezenta speţă, actul sexual, dacă s-a realizat prin folosirea unui corp străin şi a avut loc prin orice formă de constrângere, reprezintă infracţiunea de viol.
Totodată instanţa nu poate reţine critica apelantului (f. 33), conform căreia în sentinţa atacată nu se menţionează şi nu se dovedeşte dacă s-a obţinut satisfacţia sexuală, având în vedere că existenţa infracţiunii de viol nu este condiţionată de împrejurarea ca făptuitorul să fi obţinut satisfacţie sexuală, ci este suficientă folosirea oricărei modalităţi în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, acţionând asupra sexului.
Pe de altă parte, este adevărat că unele dintre susţinerile apelantului ( cum ar fi faptul că în mod greşit a reţinut Judecătoria – f. 267- că partea vătămată a sărit pe fereastră complet dezbrăcată, deşi avea pe ea o haină roşie, că nu s-a identificat sticla cu dop folosită la comiterea infracţiunii, ori că victimei nu i s-a stabilit alcoolemia) sunt reale, însă ele în cauză nu au relevanţă din punct de vedere juridic.
De asemenea, nici celelalte susţineri ale inculpatului nu pot fi reţinute de instanţă, întrucât ori nu sunt întemeiate, ori nu produc consecinţe juridice. Astfel, ? inculpatul a imputat victimei nerecunoaşterea unei reţete obţinute în localitatea R., deşi respectiva reţetă a fost emisă pe numele altei persoane ( f. 17, 18 d.u.p.); ? că în realitate nu a ascuns bunurile părţii vătămate, însă martorul Ţ. a relatat că poliţiştii, în prezenţa sa, a vecinului O. şi a inculpatului, au efectuat cercetarea la faţa locului, cercetare necesară şi stringentă în situaţia existentă, pentru descoperirea şi fixarea urmelor infracţiunii conform art. 129 şi urm. C.p.p., sens în care martorii au şi semnat procesul-verbal încheiat; ? mai mult, inculpatul, personal sau prin apărător – întrucât, după cum rezultă şi din actele dosarului, a beneficiat de asistenţă juridică – putea formula plângeri împotriva oricărui act de urmărire penală, ceea ce însă nu s-a întâmplat. În acest context, instanţa de fond a şi subliniat că pretinsa nerespectare a disp. art. 214, 221 C.p.p. trebuia invocată de inculpat în termenul impus de art. 197 al. 4 C.p.p. ( nu aliniatul 3 cum din eroare s-a menţionat); ? nici critica adusă de apelant menţiunii: „ s-au putut produce” utilizată în rapoartele medico-legale nu este întemeiată, deoarece în mod uzual şi firesc, aceasta este exprimarea întrebuinţată de specialişti la întocmirea actelor medico – legale.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că vinovăţia inculpatului la comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită şi prin urmare apelul declarat de inculpat nu este întemeiat.
Drept consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat, şi va menţine sentinţa atacată.
În temeiul art. 350 C.p.p., art. 383 C.p.p., tribunalul va menţine starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu art. 88 C.p. se va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 01.03.2008.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., va fi obligat apelantul S.O.A. la cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel în cuantum de 600 lei, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
