O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (1), art. 17
în situaţia în care s-a dovedit împrejurarea că obiectul de activitate al societăţii căreia i s-a aplicat sancţiunea este cel de activităţi de curierat, care este exceptată de la prevederile Legii nr. 102/2006, astfel că desfăşurarea unei alte activităţi decât cea pentru care a fost autorizată trebuie probată fără echivoc, menţiunea agentului constatator, în sensul că autovehiculul supus controlului efectua transport rutier de marfă, fără a descrie cel puţin sumar genul mărfurilor transportate, pentru a se putea analiza în ce măsură erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 102/2006, atrage nele-galitatea actului pentru incompleta descriere a faptei, în raport de dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, pe de o parte, şi naşte un dubiu rezonabil în favoarea persoanei sancţionate cu privire la temeinicia sancţiunii aplicate, pe de altă parte.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1446/R/2009,
nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5688 din 5 noiembrie 2008, Judecătoria sectorului 4 a respins plângerea formulată de petenta SC N.P.C.l. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AIR nr. 0089273 din 4 februarie 2008, întocmit de intimata Autoritatea Rutieră Română. Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal contestat socictatea petentă a fost sancţionată cu 1.000 Ici amendă, constatându-se la data întocmirii actului că autovehiculul aparţinând petentei efectua un transport rutier de mărfuri, şoferul acestuia nea vând asupra sa copia conformă a licenţei de transport rutier public. Instanţa de fond a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001, făcând dovada situaţiei de fapt menţionate de agentul constatator până la proba contrară, în ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate, instanţa de fond a reţinut că societatea petentă are obiect de activitate curieratul, însă această împrejurare nu este de natură a dovedi că în momentul controlului societatea efectua transport rutier de trimiteri poştale, conform obiectului de activitate.
împotriva sentinţei civile anterior menţionate a declarat recurs societatea petentă, solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii plângerii sale şi anulării procesului-verbal contestat. Recu
renta a arătat, în esenţă, că a fost sancţionată în mod greşit, întrucât prevederile Legii nr. 102/2006 nu îi sunt aplicabile, deoarece arc ca obiect de activitate transportul poştal, şi nu transportul rutier de marfa. Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa civilă recurată, în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului-verbal contestat, pentru următoarele considerente: prin procesul-verbal de contravenţie seria AIR nr. 0089273 din 4 februarie 2008, societatea recurentă a fost sancţionată cu 1.000 lei amendă, constatându-se la data întocmirii actului că autovehiculul aparţinând petentei efectua un transport rutier de mărfuri, şoferul acestuia neavând asupra sa copia conformă a licenţei de transport rutier public. Este dovedită împrejurarea că obiectul de activitate al societăţii recurente este cel de activităţi de curier, cod CAEN 6412, activitate care este exceptată de la prevederile Legii nr. 102/2006, astfel că desfăşurarea unei alte activităţi decât cea pentru care a fost autorizată
recurenta trebuie probată fară echivoc. In atare context, menţiunea inspectorului intimatei, în sensul că autovehiculul supus controlului efectua transport rutier de marfă, fără a descrie cel puţin sumar genul mărfurilor transportate, pentru a se putea analiza în ce măsură erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 102/2006, atrage nelegalitatea actului pentru incompleta descriere a fapte, în raport de dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, pe de o parte, şi naşte un dubiu rezonabil cu privire la temeinicia sancţiunii aplicate, în favoarea recurentei. Nimic nu împiedica agentul constatator să descrie genul mărfurilor transportate şi să consemneze eventualele menţiuni ale şoferului recurentei pe marginea acestui aspect, context în care apărările recurentei cu privire la tipul activităţii desfăşurate la acel moment de angajatul său ar fi fost nefondate.
Pentru aceste considerente, recursul a fost admis în sensul celor mai sus arătate.