Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.a/2014 reclamantul F.I. a chemat în judecată pârâta Com.M. prin Primar solicitând anularea Deciziei nr.x/2013 şi a notificării nr.y/2013,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale arată că prin notificarea nr.y/2013 i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să achite pârâtei suma de 244 760 lei şi dobânzi şi penalităţi de întârziere neprecizate;notificarea nu este motivată în drept, deoarece au fost indicate prevederile C.civil referitoare la imputaţia plăţii şi cele referitoare la punerea în întârziere,care există în cadrul raporturilor obligaţionale deja existente. Contestaţia administrativă a reclamantului s-a respins prin Decizia nr.x/2013.
Pe fond, nu se ţine cont de toate persoanele responsabile iar sentinţa nr.z/2012 a Tribunalului Buzău şi decizia nr.w/2013 a Curţii de Apel Ploieşti nu reprezintă o analiză a fondului cauzei şi nici o stabilire a vinovăţiei. Reclamantul în calitate de primar trebuia să execute hotărârile C.L.M.,iar dacă acesta a aprobat cheltuielile efectuate şi a dispus încheierea celor două contracte şi a actului adiţional cu Clubul sportiv P. M.,reclamantul nu are nici o culpă .În consecinţă, răspunderea revine membrilor C.L.M., secretarului comunei şi contabilului-şef. Actul de control al Curţii de Conturi nu poate genera direct obligaţii în sarcina reclamantului. În dosarul penal nr.b/P/2012 constituit urmare a sesizării Curţii de Conturi, s-a concluzionat că reclamantul este nevinovat deoarece a convocat C.L. care a aprobat bugetul local,inclusiv sumele virate clubului sportiv.
A depus,în copie, Decizia nr.x/.2013 şi notificarea nr.y/2013.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii.
Arată că a fost efectuat un control al Camerei de Conturi Buzău la C.M., finalizat prin Decizia nr.v/2011.Decizia a fost contestată în instanţă dar contestaţia a fost respinsă, astfel încât prevederile acesteia au rămas în vigoare. Acesta a fost motivul pentru care s-a emis notificarea contestată de reclamant. Notificarea cuprinde menţionarea căii de atac aferente. Suma de recuperat,de 244 760 lei,este cuprinsă şi clar cuantificată în decizia nr.v/2011 a Curţii de Conturi. Prin sentinţa nr.z/2012 a Tribunalului Buzău s-a reţinut că finanţarea clubului sportiv s-a făcut în baza unei documentaţii incomplete, a depăşit o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual, clubul sportiv având datorii restante la bugetul de stat nu se încadra pentru finanţare,iar reclamantul care aprobat finanţarea şi a semnat ordinele de plată era membru şi preşedinte onorific al clubului sportiv,fiind vorba de conflict de interese. Dobânzile şi penalităţile nu au fost determinate exact deoarece acestea se calculează în raport de numărul zilelor de întârziere. Stabilirea vinovăţiei reclamantului s-a făcut avându-se în vedere că la momentul efectuării controlului Camerei de Conturi, reclamantul era ordonator principal de credite. Reclamantul nu îşi neagă vinovăţia,dar menţionează şi implicarea altor persoane. Dacă existau motive care să ateste faptul că hotărârile consiliului local nu sunt legale, reclamantul în calitate de primar avea căi de atac împotriva acestora ,împiedicând punerea lor în aplicare. Potrivit art.36 din legea 215/2001,consiliul local aprobă,la propunerea primarului,bugetul local,virările de credite,deci modul de utilizare a resurselor băneşti se adoptă strict la propunerea primarului. Reclamantul avea în subordine aparat de specialitate format din persoane cu pregătire juridică,şi care trebuiau să verifice legalitatea modului de întocmire a documentaţiei de acordare a sumelor cu caracter nerambursabil anterior avizării de legalitate. Doar după parcurgerea acestei etape documentaţia de acordare a sumelor nerambursabile se supune aprobării consiliului local,printr-un proiect de hotărâre. Astfel,nu se poate învedera că membrii consiliului local au acţionat cu vinovăţie,deoarece doar au aprobat destinaţia sumelor de bani,legalitatea procedurii prin care sumele sunt utilizate conform destinaţiei fiind atribuţia ordonatorului de credite care a semnat contractele şi actul adiţional.
A depus,în copie,situaţia penalităţilor şi dobânzilor,decizia nr.v/2011 a Camerei de Conturi Buzău, sentinţa civilă nr.z/2012 a Tribunalului Buzău, decizia nr.w/.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, documentaţia ce a stat la baza acordării finanţării nerambursabile către clubul sportiv P.M..
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare şi completare la acţiune prin care invocă nulitatea celor două acte administrative contestate, deoarece acestea nu puteau fi emise fără a exista în prealabil o hotărâre a consiliului local în acest sens. Invocă excepţia prescripţiei dreptului de a emite orice document care priveşte recuperarea unor eventuale prejudicii,deoarece în baza art.7,8 din Decretul 167/1958,dreptul la acţiune se naşte la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel responsabil de ea. De asemenea,trebuiau stabilite toate persoanele responsabile.
A depus, în copie, ordonanţa nr. P/2013/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
La solicitarea instanţei,pârâta a depus,în copie,relaţii privind data la care a încetat mandatul de primar al reclamantului.
Analizând cu precădere potrivit art.248 alin.1 C.pr.civ. excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în emiterea documentelor care privesc recuperarea unor eventuale prejudicii,invocată de reclamant,instanţa va avea în vedere specificul prezentului litigiu în contencios administrativ, avându-se în vedere că actul administrativ de imputare-intitulat Notificare nr.y/2013,a fost emis în considerarea fostei calităţi a reclamantului de primar al Com.M., apreciat ca responsabil civil pentru prejudiciul cauzat unităţii administrativ teritoriale. Astfel, potrivit Deciziei nr.v/2011 a Camerei de Conturi Buzău, s-a considerat că UAT C.M. a fost prejudiciată prin acordarea unei finanţări nerambursabile în sumă de 244 760 lei unui club sportiv local, în perioada în care reclamantul îndeplinea funcţia de demnitate publică de primar. Contestaţia formulată de Com.M împotriva Deciziei nr.v/2011 a fost respinsă irevocabil prin decizia nr.w/.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, aşa încât Primarul Com.M. a emis notificarea nr.y prin care a dispus imputarea către reclamant, ca fost primar,a sumei de 244 760 lei.
Revenind la excepţia invocată, în cauza de faţă sunt aplicabile prioritar prevederile speciale ale Legii nr.188/1999, derogatorii de la dreptul comun instituit prin fostul Decret 167/1958 în ce priveşte termenul în care o pagubă civilă poate fi imputată funcţionarului public.
Art.85 din Legea nr.188/1999 prevede că repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Astfel,excepţia de prescripţie invocată de reclamant a dreptului de a emite dispoziţia de imputare,trebuie calificată,în raport de prevederile speciale menţionate anterior,drept o excepţie de decădere a instituţiei publice din dreptul de a emite dispoziţia datorită nerespectării termenului de 30 de zile care curge de la constatarea pagubei.
În ceea ce priveşte excepţia decăderii din dreptul de a emite notificarea nr.y/2013 datorită motivului invocat al nerespectării termenului de 30 de zile prevăzut de art.85 din Legea nr.188/1999, instanţa apreciază că aceasta nu este o excepţie procesuală propriu-zisă, întrucât nu are ca obiect neregularităţi în legătură cu dreptul la acţiunea cu care reclamantul a învestit instanţa sau neregularităţi ale procedurii judiciare, aşa încât prin admiterea unei asemenea excepţii instanţa să nu mai poată soluţiona fondul pricinii.
În materia contenciosului administrativ sunt aplicabile prevederile art.2545 din C.civil privind regimul general al termenelor de decădere, iar potrivit art.2545 alin.2 C.civil, neexercitarea dreptului subiectiv în termenul stabilit atrage pierderea lui. Astfel, sancţiunea civilă care afectează actul administrativ efectuat după expirarea termenului imperativ de decădere este nulitatea acestuia, necondiţionată de existenţa vreunei vătămări. Prin urmare, toate susţinerile şi apărările părţilor vizând depăşirea termenului imperativ de 30 de zile pentru emiterea deciziei nu pot fi analizate decât ca fiind considerente vizând o cauză distinctă de nulitate a actului administrativ pentru nerespectarea unei condiţii formale de validitate a acestuia.
Pentru aceste considerente,instanţa va califica această excepţie de decădere ca fiind o apărare pe fondul cererii de anulare a actului administrativ contestat.
Din cuprinsul art.85 din Legea nr.188/1999 rezultă că data constatării pagubei trebuie considerată data la care entitatea a luat cunoştinţă în mod cert de existenţa pagubei patrimoniale.
Trebuie evidenţiat că pârâtei Com.M i-a fost adus la cunoştinţă actul de control-decizia nr.v/.2011 în luna aprilie 2011, iar aceasta l-a contestat, depunând în acest sens contestaţia înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr.t (fila 74 dosar vol.I). În finalul deciziei nr.v/2011 s-a menţionat expres că ordonatorului de credite (actualul reclamant,în calitate de primar la acea vreme) îi revine sarcina de a stabili întinderea prejudiciului şi de a lua măsuri de recuperare a sumei de 244 760 lei plătite nelegal.
Rezultă deci că data la care UAT M, prin ordonatorul principal de credite, care era primarul, a constatat paguba, este cu certitudine data de 13.05.2011 când după analizarea conţinutului deciziei nr.v/2011, reclamantul în calitate de primar la acea dată, a considerat netemeinic actul de constatare şi l-a contestat la structura ierarhic superioară-Curtea de Conturi a României. Ori,din acest moment curge termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 din Legea nr.188/1999, termen de decădere, în interiorul căruia trebuia emisă decizia sau dispoziţia de imputare.
Trebuie menţionat că prevederile art.85 din Legea nr.188/1999 nu fac vreo distincţie după cum actul de control care a dus la constatarea pagubei este sau nu contestat, dispunând imperativ ca în 30 de zile de la constatarea pagubei conducătorul instituţiei publice să emită ordin sau dispoziţie de imputare celor consideraţi vinovaţi pentru producerea prejudiciului. Astfel, reclamantul în calitate de primar la acea vreme, trebuia ca în intervalul de 30 de zile cuprins între 13.05.2011 şi 12.06.2011 să stabilească persoanele culpabile pentru producerea pagubei şi să emită, după caz, dispoziţii de imputare a sumei de bani, chiar dacă în acelaşi timp, procedase la contestarea deciziei Camerei de Conturi Buzău.
Întrucât noul primar şi-a început exercitarea mandatului la 03.07.2012 (relaţii fila 13 dosar vol.II), acesta nu mai putea emite dispoziţie de imputare, întrucât termenul de decădere de 30 de zile se împlinise cu mai mult de un an în urmă,la 12.06.2011.
În concluzie, notificarea nr.y s-a emis în 2013, la mai mult de 30 de zile de la data de 13.05.2011, iar urmare a decăderii din dreptul de a o emite aceasta este lovită de nulitate, şi prin urmare a admis cererea şi ai anulat Decizia nr.x/.2013 şi notificarea nr.y/2013, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive de nulitate invocate de reclamant.
Contencios administrativ şi fiscal. Anulare act administrativ. Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 din Legea nr.188/1999
Contencios administrativ şi fiscal. Anulare act administrativ. Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 din Legea nr.188/1999.
